26 iunie – Ziua drapelului național al României
Şi-a învins propriul handicap, iar acum vrea să revină pe front, în deşertul care a fost la un pas să îi fure viaţa. Declarat erou naţional după ce s-a întors să îşi salveze proprii camarzi de sub focurile inamice, căpitanul Laurenţiu Şerban şi-a pierdut un picior. A luptat până la final alături de medici şi a învins. Un război dificil, cu totul diferit faţă de cel de pe front. Un război care continuă şi în momentul de faţă, dar cu alte arme. Acum Laurenţiu Şerban s-a întors în elita armatei române, Forţele pentru Operaţiuni Speciale. Şi chiar dacă se antrenează cot la cot alături de colegii lui, legea din România nu îi permite să participe în operaţiuni de luptă reale. Iată povestea unui erou care încearcă să învingă un sistem ce se arată a fi mai slab decât el.
„Trebuie să poţi, am arătat că se poate”. Sunt gândurile care i-au ghidat viaţa după ce a fost la un pas să şi-o piardă. Cuvinte care i-au dat putere să lupte atunci când frontul din Afganistan a fost la un pas să-l învingă. La nouă ani de la atacul insurgent din Afganistan îl întâlnim pe căpitanul Laurenţiu Şerban alături de cei pe care de fapt nu i-a părăsit niciodată, camarazii lui din Forţele pentru Operaţiuni Speciale. Alături de cel mai bine antrenaţi soldaţi din armata română, Laurenţiu Şerban ia parte la exerciţiul de asalt asupra unei unităţi inamice. Aleargă, îşi acoperă colegii şi ţine pasul cu ei în cele mai grele situaţii. Proteza care îi înlocuieşte jumătate din piciorul drept face acum parte din el. Efortul este mai mare, dar militarul nu lasă să se vadă asta. „Am avut voința să trec peste, eu mă port normal”, spune Laurenţiu Şerban. „Ne dă putere în momentul în care îl vedem, ne îmbărbătează situația lui”, spune un coleg al militarului.
În 2006, viaţa i-a dat un test greu pe atunci subofiţerului Laurenţiu Şerban. Avea 26 de ani. Lupta în Afganistan şi ieşise în ultima lui misiune înainte de întoarcerea acasă.
„Unul dintre vehicule a fost aruncat în aer de peste 20 de kilograme de explozibil. Am intrat să îmi salvez colegii, moment în care am fost rănit foarte grav”, povestește el.
Următoarele patru luni au fost un adevărat maraton de supravieţuire, petrecut într-un spital militar din Germania. Laurenţiu şi-a pierdut piciorul drept. După 13 operaţii a continuat să lupte, doar fusese antrenat pentru asta!
În 2011, se întorcea în Afganistan. Ca ofiţer de stat major însă, la munca de coordonare a misiunilor din teren. Nu a fost mulţumit cu asta, aşa că a continuat să se antreneze. Proteza performantă primită de la americani i-a permis asta.
„Vreau să mă întorc alături de ei, să lupt. Contează mult asta”, spune Laurenţiu Şerban.
Armata l-a păstrat în rândurile ei pe căpitanul Şerban, iar familia l-a încurajat să vrea mai mult. Să îşi dorească întoarcerea pe front. Căpitanul luptă cot la cot alături de colegii lui în poligon. Legislativ, însă, handicapul persistă. Şi asta pentru că legea din România spune că oricine vrea să se întoarcă în teatrul de război trebuie să fie declarat apt din punct de vedere medical. Imposibil pentru Laurenţiu Şerban, a cărui proteză, care l-a ajutat să revină, îi frânează pentru moment visul.