Raspunsul la aceasta intrebare a devenit, in mod paradoxal, esential pentru evolutia democratiei din tara noastra.
Acesta ar trebui sa fie simplu si clar, fara nici un fel de sovaire (cuvantul imi aminteste acum de Dan Sova – ce asociere ciudata – noroc ca are alt sens !).
Asta, daca am fi intr-o situatie de normalitate.
Discutiile despre furat au, in general, diverse conotatii.
Sunt unii care afirma ca suntem un popor care am fost mereu victimele hotiei. Romanii au furat aurul dacilor, pe urma au venit popoarele migratoare si ne-au jefuit, ungurii ne-au luat Transilvania, turcii tot ce se putea, rusii Basarabia si tezaurul, acum, mai nou, occidentalii ne iau bogatiile si ne-au distrus fabricile.
Exista si un curent popular, destul de raspandit, care spune ca am fost baieti buni dar am intrat intr-un anturaj prost si ca turcii ne-au cam invatat sa facem prostii. Cica, de aici am deprins sa folosim bacsisul, peschesul si alte metode de coruptie, presupuse de origine orientala. Noi nu avem nicio vina, dar nu prea stim cum sa scapam de aceste obiceiuri, la fel cum unii oameni se chinuie sa se debaraseze de diverse vicii. Imi vine si acum sa rad de afisele din magazinele comuniste pe care scria „In aceasta unitate nu se primeste bacsis”, desi toata lumea dadea ..
Unii mai rautaciosi spun ca suntem cam hoti din fire si chiar ne place, aceasta fiind o caracteristica specifica. Personal cred ca orice generalizare este total gresita si nu cred ca suntem mult diferiti de alte popoare, dar suntem condusi in mod diferit.
Traditia populara nu a evitat acest subiect, existand o serie de proverbe si zicale ce reflecta atitudinea fata de acest fenomen social. Ca sa facem doar cateva exercitii, trebuie sa pornim de la a noastra Miorita, in care doi ciobani se unesc pentru a-i fura oile celui de al treilea. Nu prea imi place atitudinea defetista a acestuia, dar se pare ca aceasta e specifica poporului nostru si din acest motiv o invatam generatie dupa generatie de elevi. In mod sistematic si ciudat, este mereu subiect la diverse examene.
Proverbele ne invata in mod moralist ca „daca azi furi un ou, maine furi un bou”.
Altii, mai modernisti, au transformat mesajul in ceva mai pragmatic, adaptat zilelor noastre : „daca furi doar un ou, esti un bou”. Aproape ca nu mai stii cine are dreptate si de cine sa asculti.
Societatea si mai ales tinerii au avut nevoie permanenta de modele pe care sa le urmeze.
Mai ciudat si plin de misterioase semnificatii si interpretari e proverbul „sa iti furi caciula singur”.
Interpretarile sunt diferite si subiective. Eu fac legatura cu bancul cu ruleta romaneasca fata de cea ruseasca : a noastra se face fara glont !!
In toate religiile furtul este condamnat, fiind considerat in primul rand imoral .
Societatea a inventat sisteme de legi cu condamnari si pedepse, gravitatea lor avand diverse intensitati, in functie de perioada istorica si pozitionarea geografica.
In primul rand a fost considerat ilegal furtul din proprietatea privata a unui membru al comunitatii sau din proprietatea publica. Pana pe la mijlocul secolului XX, insusirea unor bunuri apartinand unui dusman in timpul razboiului era considerat absolut normal, daca era facuta dupa reguli.
Unii au ocupat imense teritorii, chiar continente, luptand pentru binele propriei comunitati care agrea cresterea bunastarii prin astfel de actiuni.
S-au gasit si diverse formule de apelare pentru acesti intreprinzatori.
Unii au fost numiti conquistadori, altii privateers sau corsari pentru a fi diferentiati de pirati.
Probabil cea mai urata perioada a fost folosirea oamenilor pe post de sclavi.
Treptat omenirea a evoluat, perceptele morale s-au imbunatatit si in paralel s-au schimbat legile de functionare a societatii. Acum pare incredibil cum un rege belgian si-a tras o tara intreaga (Congo) pe persoana fizica, si asta numai acum 150 de ani.
Si la noi a ramas in folclor o admiratie fata de haiducii care „furau de la bogati si imparteau la saraci”.
Cum furtul este legat de insusirea unor bunuri sau proprietati ale altuia, una din cele mai mari actiuni de distrugere a proprietatii private a fost facuta in tara noastra prin nationalizare si colectivizare din motive ideologice.
In timpul socialismului s-a dezvoltat un sistem de furt si chiar o mentalitate, bazate pe ideea ca ce este al tuturor nu este de fapt al nimanui.
Furtul asa zis „de la stat” aproape ca nu era condamnat moral, sistemele de represiune facand mari eforturi de limitare a fenomenului.
Dupa 1989, intrucat s-a dovedit istoric ca statul nu isi poate gestiona proprietatile in mod eficient in primul rand datorita furturilor, s-a facut privatizarea, operatiune inversa nationalizarii si asta tot din motive ideologice. Desi principiile sunt bune, au existat numeroase daune colaterale tocmai datorita furturilor din perioada privatizarilor. Asa e la razboi. Accepti unele pierderi ca sa iti atingi obiectivul.
Democratiile moderne, din ce in ce mai sofisticate, pun un accent primordial pe independenta sistemului de justitie si pe controlul reciproc al puterilor in stat „check and balance„.
Treptat, dupa intrarea in NATO si UE, parea ca incepem si noi sa ne asezam ca societate, urmand modelul acestor state mult mai dezvoltate.
Desi , ca orice democratie, paseam in zig-zag, parea ca sistemul isi mentine obiectivele strategice, indiferent de actorii politici aflati temporar la putere.
Aproape ca am rasuflat usurati, simtind ca suntem adevarat europeni, acceptati si respectati, chiar daca mai avem mici bube.
Daca in perioada proprietatii de stat, furtul era teoretic posibil aproape in toata economia, desigur la diverse nivele sau valori, prin privatizare, aceste posibilitati s-au diminuat drastic. Un proprietar isi apara bunurile si nu tolereaza furtul din averea sa.
Treptat acest domeniu s-a restrans dramatic, ramanand in continuare apetisant si profitabil in toate, doar afacerile cu statul, proprietarul nepasator. Aceste „combinatii” au de fapt o singura sursa de finantare: bugetul de stat sau eventual bugetele locale.
Cum romanul are proverbul „cine imparte, parte isi face”, lupta politica a devenit de fapt o lupta pentru putere, avand ca scop principal controlul bugetului.
Am fi naivi sa credem ca aceste batalii politice au ca scop dezvoltarea tarii sau alte obiective de interes general. Motivatia reala este cea de a folosi acest buget pentru furt.
Daca in vremea socialismului se fura o panza de bomfaier, niste aracet sau ceva cornier pentru inchiderea unui balcon, acum s-a ajuns la un brat al Dunarii sau rafinarii cu totul.
Pentru a avea acces la buget, trebuie sa intri intr-un partid, ca totul sa para legal si organizat. Nu esti singur, interesele sunt la fel si prada poate fi impartita de comun acord.
Imi amintesc cu nostalgie afirmatia prim-ministrului in acea perioada, Radu Vasile, care sustinea in mod literalmente naiv ca, gata, in Romania nu mai e nimic de furat !!!
Asistam in prezent la o lupta politica acerba, privind dreptul si pedepsele aferente furtului de la stat.
Daca furtul din proprietatea privata e destul de clar, in ceea ce priveste statul, incep sa apara diverse nuantari, de genul: nu se pune decat peste o anumita limita sau, daca ai furat pentru altul, e piua !!
Daca in fruntea trebii e si unul mustacios care are habar de cum se face furtul perfect, adica fara ca prostii sa comenteze, lucrurile incep sa ia o alta turnura.
Un om pragmatic, specializat si bine pregatit in meseria asta, stie ca cel mai simplu este sa furi statul de drept cu totul.
Statul de drept este de fapt o notiune abstracta, asa ca nu poti fi prins cu el alergand in brate.
Daca tot o joci tare, miza maxima este nu sa furi de la stat, ci sa furi statul cu totul.
In plus, daca esti abil, mai imparti cate ceva in spiritul traditionalei haiducii. Adica iei de la bogati si dai la saraci: niste puncte de pensie, salarii pe la bugetari, pensii speciale, toate de la stat de fapt.
Statul, asa conceput, trebuie sa ia de la bogati: firme private, multinationale, intreprinzatori privati…
Unii din opozitie sunt oricum fara glas acum, dar si ei au cantat aceeasi melodie.
Mai apar probleme cand se vorbeste de coruptie generalizata, sprijin pentru DNA, de catre ambasade sau parteneri dintr-un UE „putred” sau o SUA condusa cam anapoda . O strigam pe aia cu neamestecul in treburile interne, ca doar ne-am nascut democrati desavarsiti si stim ce e bine pentru popor.
Pare momentul perfect sa dai lovitura ..
In plus , poporul oricum nu prea intelege si in fond are dreptul fundamental de a vota, ce mama dracului mai vrea…
Toate acestea ar fi de neglijat sau le-am putea considera etape de parcurs pe drumul democratiei, care are oricum functia de autocorrect….prin vot.
Aceste personaje politice nu ar fi decat aparitii vremelnice in cateva episoade izolate ale serialului nostru zilnic. In mod normal, jocul democratic, alternanta la putere corecteaza astfel de devieri, hai sa le zicem un pic ciudate. Tocmai asta e forta democratiei.
Din nefericire, Romania nu este un stat izolat intr-o mare de democratie, ci se afla geografic la hotarele NATO si UE, principalii garanti ai unei lumi libere, la ale caror principii am aderat cu tot sufletul. Sa nu uitam de generatia celor care au luptat in munti asteptand sa vina americanii si a celor ucisi cu sange rece in inchisorile comuniste sau la Canal.
Cand credeam ca am trecut hopul si vom intra si noi treptat in lumea normala a democratiilor occidentale, ne trezim ca deodata am luat-o razna.
Motivul nu este altul decat lupta anticoruptie, adica furtul de la stat, obicei agreat de majoritatea politicienilor.
Brusc, au aparut personaje tenebroase, oameni cu doctorate in drept furate, falsi justitiari, ziaristi cu principii ciudate, judecatori santajabili sau afiliati politic, procurori care isi folosesc abuziv puterea, politicieni si chiar fosti procurori sefi fugari. In plus a aparut si un dusman fantomatic, greu de identificat, numit statul paralel.. Parca e adus de Maskirovka. O judecata simpla ar suna cam asa: oricum statul paralel nu ne da nimic, barem astilalti ne mai da cate ceva… Poate ne da mai mult in viitor daca ii sustinem.
In intelepciunea populara, este bine stiut ca hotii striga hotii si curvele striga curve..
Nu e nimic nou sub soare.
Oare ?
Daca totul nu ar fi decat un episod tipic dambovitean de lupta pentru ciolan, totul ar fi aparent in regula.
Din nefericire, avem un vecin specializat in razboi hibrid, al carui scop este destabilizarea UE si NATO. A facut-o eficient in Ucraina, iar super puteri ca SUA sau UK sunt un pic confuze pe aceasta tema, fiind luate cam prin surprindere. Reactia lor este oricum neclara.
Ucraina
In mod declarat si fundamentat doctrinar de rusi, o tara macinata de coruptie, cu o justitie subordonata politicului, este o victima sigura intr-un astfel de conflict. Parca suntem orbiti si nu vedem anularea unor alegeri libere si democratice in Moldova, unde fratii nostri sunt agresati prin aceste metode subversive, sau izolarea si prabusirea Ucrainei. Uitam de talentul rusilor in maskirovka si, mai nou, in razboi hibrid.
La noi, sfertodocti plini de trufie dau cu tifla unor sfaturi prietenesti ale ambasadelor aliatilor privitoare la functionarea justitiei.
Asistam la atacuri conjugate impotriva serviciilor de informatii, mai nou chiar asupra CSAT.
Unii asteapta interventia UE, neintelegand ca tocmai principiile democratiei nu permit asa ceva. Poporul trebuie sa decida. Ce zice poporul ?
Eu tot aud remarci de genul : „sa fure domne dar sa ne dea si noua „, sau „tu daca ai fi in locul lor nu ai face la fel ?”
Infractori condamnati definitiv dau lectii de moralitate si democratie si mai nou modifica legile dupa bunul lor plac pentru a deveni oameni cinstiti. Unii cred ca societatea condamnă aceste actiuni, dar, in realitate cei care o fac parca sunt din ce in ce mai putini. Judecatori parca treziti nauci in turnul lor de fildes emit teorii despre drept si justitie, gen dreptatea absoluta, de-a dreptul halucinante.
Multi ii invidiaza pe corupti si nu ar ezita sa se comporte la fel deci, de fapt, nu ii condamna.
Putem sa ne dotam cu cele mai bune arme de ultima generatie pentru a ne apara frontierele, dar neglijam faptul ca putem fi cuceriti din interior si ne putem preda fara a trage nici un foc de arma.
Se pare ca e suficient sa raspundem gresit la intrebarea din titlu: A fura , sau a nu fura ?
S-ar putea ca aceasta optiune sa ne pecetluiasca soarta.
Sun Tzu : – În război cea mai bună politică este să cucereşti statul intact: distrugerea lui reprezintă ultima soluţie.
Oare satul nostru nu mai are caini de paza ? Parca erau unii mult laudati si chiar bine hraniti.
In final, un citat din Edmund Burke, politician irlandez din secolul XVIII.
„Singurul lucru necesar ca raul sa triumfe, este ca oamenii buni sa nu faca nimic ”