Cu sub-titlul “ Iarba inca nu creste pe Borcea”.
Acest articol se bazeaza (in prima parte) intru totul pe un scenariu FICTIV dar care s-ar putea transforma oricand in purul si (dar) crudul adevar.
Sa facea ca prin Campia Baraganului (ca si pe Campia Turzii) bate vantul! Bate azi, batea si ieri, batea si pe vremea cand sus-numita Campie nu era campie ci un mandru Codru al Vlasiei. Mai tot timpul in Baragan a batut vantul, pana aici nimic neobisnuit, nimic alarmant! De asemenea nici iarba (gazonul) nu creste cat ai clipi, nu creste, cum ar veni, la ordin, ci creste cand vrea ea si cum anul acesta a fost ceva seceta a crescut mai rar, mai incet, una peste alta n-a crescut la nivelul cerintilor operativ-tactice ale aviatiei noastre de vanatoare-bombardament, politie aeriana, superioritate aeriana, etc.
Asadar, din frumoasa si poetica (daca-mi permiteti sa ma auto-gratulez singur – pleoneasm of course), mea expunere domniile-voastre trebuie sa retineti fix doua idei principale: iarba n-a crescut asa cum ar fi trebuit sa creasca pe Borcea si cineva nou-venit (conform traditiei) a luat o piatra-n “gura”, de fapt in motor…
Terminand sarada, deocamdata nu s-a intamplat nimic, avioanele noastre F 16 zboara voiniceste (si deocamdata decent ca numar de ore), dar o piatra la motor este un lucru banal la F 16 si intrebarea este, avem noi capacitatea tehnica sa remediem rapid necazul?! Putem sa schimbam motorul, avem cu ce sa-l schimbam, avem piese de schimb, dar expertiza tehnica necesara?!
Referitor la operationalizare F 16, ei bine, aici mai avem muuult kerosen de ars si multa pregatire pentru piloti. Daca am fi optimisti si am avea un program serios de operationalizare, flota romaneasca de F-16 ar putea atinge IOC (Initial Operational Capability) la 2 ani dupa sosirea primelor avioane in tara, adica in 2019. Daca am fi in continuare la fel de optimisti, am putea spune ca in alti 2 ani am putea atinge capacitatea operationala 100%, adica prin 2021.
Campia Turzii
O alta problema este rata de disponibilitate a flotei de F 16 A/B, rata care cu mult noroc va ajunge si se va mentine spre 50%, desi la cat de scumpe sunt piesele ma cam indoiesc ca vor fi alocati suficienti bani pentru un stoc de piese reconfortant. Luni, 23 ianuarie 2017, guvernul a anuntat un buget de doar 1,35 la suta pentru Aparare fata de 1,48 la suta pe 2016. Chiar si aceasta cifra este falsa, deoarece se bazeaza pe un curs exagerat de optimist (de doar 4,46 lei/euro, cand in realitate el va depasi 4,52 lei/euro) si pe o crestere economica la fel de exagerata de 5,5 la suta, o crestere imposibil de realizat in conditiile actuale. Asadar, nici macar acei 1,35 la suta nu vor insemna, in euro, suma vehiculata de noul guvern.
Colac peste pupaza, bugetul pe anul 2017 prevede reducerea cu 49 la suta ( !!) a fondurilor destinate mentenantei si pieselor de schimb.
Ramane sa vedem cand si cum Aerostarul va prelua mentenanta de uzina a flotei de F-16, ramane sa vedem pana la ce grad de complexitate va merge intretinerea integrata la Aerostar.
Campia Turzii, platforme in zona de sud-est
In sine o piatra si cateva pale indoite nu-s o tragedie, insa arata ca epoca intretinerii ceva mai facile a MiG-21 Lancer s-a cam dus si daca nu bagam bani in intretinere si piese nu vom avea ce zbura, iar daca nu zburam pilotii +120 de ore pe an, daca nu intarim disciplina printre acestia vom avea accidente si poate chiar victime. Cat despre mult doritul F-35, perspectiva sa pare cel putin in acest moment de neimaginat.
F-16 nu-i MiG-21 sa-l zbori cu zapada pe el, sa ai zeci de avioane pentru canibalizare, sa ai zeci de motoare la dispozitie pentru piese de schimb, ori sa il tii ani intregi pe bretea. De asemenea, vor mai trece cativa ani pana cand mecanicii romani vor avea experienta necesara sa lucreze cu F-16 cum lucreaza acum cu MiG-21.
De asemenea, palierul de misiuni al F-16 este mult mai complex fata de MiG-21. F-16 e un avion care poate executa lovituri cu multe tipuri de munitie, la distante mari fata de aerodromul de decolare, asadar nu va mai fi suficient sa zbori pilotii cu 30-40 de ore pe an iar apoi sa te lauzi ca au castigat nu stiu ce exercitiu cu partenerii straini. Daca pilotii romani vor zbura sub 120 ore de zbor pe an pe acest aparat, nu ii vor putea folosi niciodata la maxim intreaga capacitate de lupta – practic, vom avea niste F-16 pe care le vom folosi ca pe niste MiG-uri 21, adica in misiuni de aparare sau interceptare, relativ aproape de aerodromul « de domiciliu ».
Eh ce bune erau MIG-29, cu sistemul de inchidere a prizelor la rulaj…
Polonezii ar trebui sa stie mai multe despre astfel de comparatii si de ce zboara inca MIG-29 si inca il modernizeaza (trag de el) in timp ce aproape o treime din aparatele F-16 nu sunt folosite… Poate ca si MIG-29 are inca nisa sa, ca si costuri si misiuni, mai ales daca il echipezi cu avionica moderna si niste motoare mai de incredere.
Acum stiri reale despre bazele aeriene Campia Turzii si Baza Aeriana 86 de la Fetesti (Borcea). In acest moment avem 9 aparate F-16 care zboara la Baza 86 Aeriana de la Borcea-Fetesti, desi lucrarile de moderizare nu au fost inca finalizate.
Asadar,
Campia Turzii – pista e de 2500 x 45 m betonata. Betonul are mai multe straturi, in vara anului 2016 s-au executat lucrari de reparatii la pista, practic cativa angajati au spart stratul de beton si au dat de un strat mai vechi, probabil din anii ’80 cand s-a reactivat baza. In general, s-au spart spatiile dintre dale (imbinarile) si s-a turnat un beton special pentru a acoperi spatiul interimar si a nivela cum trebuie, iar „noua” pista e foarte buna si foarte fina, au fost foarte multumiti de ea si pilotii de pe F-15 prezenti pentru cateva luni dupa terminarea lucrarilor, pentru un exercitiu comun. Nu se stie daca asta inseamna ca pe viitor nu mai au planuri de asfaltare, sau a fost doar o peticeala temporara pana la o viitoare asfaltare a pistei. In orice caz, personalul bazei nu este foarte optimist cu privire la trecerea pe F-16, pana la sfarsitul anului 2016 nu a existat nici un plan de pregatire a bazei sau personalului de la sol pentru asa ceva. Asadar, autoritatile declara una in ziare si la televizor, dar realitatea la fata locului e total alta, si anume: MiG-21.
La Campia exista 2 hangare de mentenanta si un micro-hangar intre ele. De obicei in micro-hangar se tin piese sau chiar motoare. Nu se cunoaste motivul pentru care personalul bazei incearca sa tina „secreta” capacitatea de stocare a hangarelor, pe Facebook au fost intrebati cate MiG-uri sau cate F-uri incap intr-un hangar si au refuzat sa raspunda, au refuzat si sa comenteze cifrele aiurea date de alti comentatori. La fata locului au fost vazute 4 MiG-uri aliniate (intr-un hangar mare), dar la care nu se poate lucra, sau 2 MiG-uri aliniate si un al 3-lea desfacut pentru lucrari, in ambele cazuri se umplea hangarul.
Fiindca MiG-21 si F-16 au dimensiuni similare as zice ca intr-un hangar pot fi tinute 4 MiG-21 / 4 F-16 fara sa se lucreze la ele sau 2 aliniate + unul desfacut. Pe Facebook sunt poze cu 3 F-16 intr-un singur hangar, aliniate, dar poza pare a fi facuta de undeva la intrare si nu se vede clar cat loc ramane.
De obicei un hangar este pentru supersonice si celalalt pentru Pume, uneori cand vin americanii li se aloca un hangar, atunci romanii raman cu unul pentru MiG-uri si americanii cu celalalt pentru avioanele lor, Pumele raman in… aer 🙂 .
Totusi regula nu este batuta in cuie, in 2016 de exemplu americanii au primit doar o jumatate de hangar pentru F-15 iar cealalta a ramas pentru Pume, al doilea hangar fiind folosit pentru MiG-uri.
Aparent, la Campia Turzii sunt in constructie adaposturi individuale pentru supersonice, alt lucru despre care personalul bazei refuza sa discute. Deoarece vor mai trece cativa ani pana cand vom avea o escadrila de F-16 acolo si daca intr-adevar se construiesc adaposturi individuale, probabil ele vor adaposti cateva MiG-21 in ultimii lor ani de viata.
In schimb platforme noi s-au tot construit in ultimii ani in capul estic al pistei, se pot vedea pe Google Maps, acum 4-5 ani de exemplu alea nu existau. Unele sunt folosite de catre parasutisti pentru plierea parasutelor, pe altele sunt aliniate MiG-21 expirate iar unele contin mici adaposturi (similare micro-hangarului).
Borcea-Fetesti – La Borcea-Fetesti exista (la timpul trecut) o pista de 2500 x 80 m betonata. La Campia nu s-au vazut niciodata tufe / buruieni / ciulini intre dalele de beton dar la Fetesti erau destul de mari, sunt clipuri pe youtube in care arata de parca ar avea 1 metru 🙂 . Fetesti si Bacau sunt singurele piste din tara cu latime de 80 m, au fost construite asa in ideea ca de pe ele ar putea decola 3 supersonice deodata. Sunt filmari pe net cu 3 MiG-21 care decoleaza in tandem la Fetesti.
Atat la Fetesti cat si la Bacau s-a asfaltat intr-un mod ciudat, adica au asfaltat practic doar partea centrala a pistei (probabil la latimea standard de 45 m) si au lasat betonul pe margini, din pacate nu se stie daca exista si o diferenta de nivel intre straturi, banuiesc ca nu fiindca ar fi stupid.
La Fetesti noua pista are 2800 x (80m ? sau 45m asfaltata) in sensul ca la ambele capete s-au adaugat 150 m. In cel putin unul din capete exista acele cabluri pentru oprire de urgenta, asa numitele « runway arrestor cables », pentru a preveni iesirea necontrolata de pe pista a avioanelor. Asemenea cabluri ar fi putut preveni iesirea de pe pista a Gripenului unguresc in Cehia. Nici baza Caslav din Cehia si nici baza de la Kecskemet din Ungaria nu au asemenea arrestor cables, n-am auzit sa fie montate nici la Campia (fiindca n-au prelungit pista) deci probabil Fetesti e singura pista din tara cu asa ceva. Nu stiu insa daca le are la ambele capete sau doar la unul singur, dar avand in vedere prelungirea egala de la cele doua capete (150 m) as suspecta ca ele exista in ambele.
Inainte de modernizare, la Fetesti exista un singur hangar de mentenanta, cam de dimensiunile celui de pe MK. Intr-un asemenea hangar ar incapea inghesuite 6 MiG-21, cate 2 in adancime pe 3 coloane. Asta fara sa fie desfacut vreunul sau sa se lucreze la ele. Parte a lucrarilor de modernizare si extindere a bazei a insemnat si constructia unui nou hangar, aflat pe platforma vecina hangarului vechi. Pana in ianuarie 2017, constructia noului hangar a fost terminata, nu se stie daca cel vechi este deocamdata folosit la ceva.
Tot la Fetesti mai exista 6 adaposturi betonate individuale, care pot adaposti un singur supersonic. Ele sunt dispuse in partea de est a pistei, aproape de capatul sau, in laterala bretelei. In filmarile cu sosirea F-16-urilor s-a vazut ca se lucra printre ele, sper ca n-au de gand sa le darame sau dezmembreze, deocamdata in filmarile alea toate pareau a fi inca acolo.
In Romania adaposturi betonate mai exista doar la Timisoara-Giarmata, in numar de 7.
Pe alte baze aeriene estice ele sunt mult mai prezente, de exemplu sunt cam 33 la Graf Ignatievo din Bulgaria iar la Tiraspol sunt vreo 45 (!!). La Kecskemet nu au adaposturi betonate, doar hangare individuale (6 mai mari, 2 mai mici si 3 cu iesirile de la ambele capete deschise), insa pe aeroportul international Debrecen exista mai multe adaposturi betonate (aproximativ 15).
Este interesant ca toate au fost construite de sovietici, cele de la Fetesti si Timisoara la noi, cele de la Graf Ignatievo din Bulgaria, cele de la Debrecen din Ungaria si evident cele de pe teritoriul fostei URSS (Tiraspol plus o gramada de alte aeroporturi din vecinatatea Romaniei, in actuala Ucraina). La Balti in Moldova unde e acum baza lor aeriana, nu exista adaposturi betonate.
In momentul de fata baza de la Fetesti ar putea adaposti 4 aparate in hangarul de mentenanta, alte 6 aparate in cele 6 adaposturi betonate plus inca aproximativ 4 sau 6 in vechiul hangar. Deocamdata la Campia Turzii ar fi probleme deoarece nu se stie sa aiba terminate hangare individuale acolo.
GeorgeGMT & Sorin2