În lumina noilor evenimente generate de noua administrație de la Casa Blanca și a scandalului “Signalgate”, vreau să aduc la suprafața unul dintre cele mai importante acorduri care au stat la baza celor 70 de ani de pace pe care lumea civilizată le-a trăit, începând cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Este vorba de Acordul de la Bretton Woods, semnat în 1944 de 44 de state, a pus bazele unui sistem economic internațional menit să asigure stabilitatea monetară globală și să evite crizele economice majore. Acest sistem a dominat economia mondială în perioada postbelică, fiind susținut de hegemonia economică și militară a SUA. Cu toate acestea, în contextul actual, o Americă din ce în ce mai izolaționistă ridică semne de întrebare asupra viitorului comerțului global. Cum am menționat, inițial, 44 de țări au participat la conferința de la Bretton Woods, inclusiv SUA, Marea Britanie, Franța, Uniunea Sovietică (care nu a ratificat acordul), China, India și alte economii importante ale vremii. Pe măsură ce fostele colonii din Africa și Asia și-au obținut independența în anii ’50-’70, multe dintre ele au aderat la FMI și Banca Mondială, integrându-se în sistemul monetar global. După prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, majoritatea statelor din Europa de Est și Asia Centrală au aderat la FMI și Banca Mondială pentru sprijin economic și integrare în economia de piață.
România a aderat la sistemul Bretton Woods prin aderarea la Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială pe 15 decembrie 1972. România a fost prima țară din blocul comunist care a devenit membră a FMI și Băncii Mondiale, într-o perioadă în care regimul lui Nicolae Ceaușescu încerca să adopte o politică externă mai independentă față de Uniunea Sovietică. Prin aderare, România a căutat acces la finanțare internațională pentru proiecte de dezvoltare și modernizare economică. În anii ’70, România a contractat împrumuturi masive de la instituțiile financiare internaționale pentru industrializare, ceea ce a dus la o creștere economică accelerată, dar și la o datorie externă semnificativă.
Revenind la topicul principal, Acordul de la Bretton Woods a introdus trei elemente cheie:
- Fixarea cursurilor de schimb – Monedele naționale erau legate de dolarul american, iar dolarul era convertibil în aur la un curs fix de 35 USD per uncie.
- Crearea instituțiilor financiare internaționale – Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială au fost înființate pentru a gestiona stabilitatea economică și pentru a sprijini reconstrucția globală.
- Asigurarea comerțului liber – Deși nu a fost o prevedere explicită a acordului, sistemul a facilitat liberalizarea comerțului internațional sub protecția SUA, care a garantat securitatea rutelor maritime.
Sistemul Bretton Woods a funcționat până în 1971, când președintele Richard Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului în aur, marcând tranziția către sistemul de cursuri de schimb flotante de astăzi.
După colapsul sistemului de la Bretton Woods, SUA a continuat să domine economia globală prin:
- Dolarul ca monedă de rezervă internațională – Comerțul global, în special cel cu petrol, s-a desfășurat în dolari („petrodolari”).
- Garanția maritimă americană – SUA a asigurat securitatea rutelor comerciale, protejând transporturile maritime și prevenind blocadele economice. Se pare că în problema din Marea Roșie, păpușa extremisto-tranzacțională, actualul VP, care încearcă să-și impresioneze șeful, nu știe chestia asta și tot acuză “că iar trebuie să-i salvăm pe milogii ăia de europeni”. Păi măi Dorele, voi v-ați angajat la asta. De aceea sunteți voi așa de bogați, Nu pentru că sunteți cei mai frumoși și deștepți de pe planetă.
- Controlul instituțiilor economice internaționale – FMI și Banca Mondială au rămas influențate puternic de SUA.
Deși angajamentele au fost ferme, aducând o prosperitate fantastică SUA, se constată că în ultimele decenii, politica externă a SUA a cunoscut o schimbare semnificativă, înclinând spre izolaționism și protecționism. Această tendință are mai multe consecințe asupra comerțului global:
- a) Retragerea din acorduri comerciale internaționale
SUA s-a retras din Acordul de Parteneriat Trans-Pacific (TPP) și a pus sub semnul întrebării alte tratate comerciale, cum ar fi NAFTA (înlocuit cu USMCA). Aceste decizii reduc integrarea economică globală.
- b) Reducerea protecției maritime internaționale
Tradițional, SUA a garantat securitatea maritimă globală, dar în prezent își reduce prezența militară în regiunile-cheie. Acest lucru poate duce la:
- Creșterea pirateriei și instabilității în punctele strategice (ex. Marea Roșie, Strâmtoarea Ormuz, Strâmtoarea Malacca).
- Fragilitatea lanțurilor de aprovizionare, în special în sectoarele energetice și industriale.
- c) Ascensiunea altor puteri economice
China își extinde influența economică prin inițiativa „Belt and Road”, încercând să ofere alternative la sistemul financiar dominat de SUA, dar deja fiind dovedită ca fiind o nouă formă de colonialism. Cu toate acestea inițiativa există și face noi victime.. De asemenea, instituții precum Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură (AIIB) devin din ce în ce mai relevante.
- d) Impactul asupra piețelor emergente
Țările în curs de dezvoltare care s-au bazat pe protecția economică și militară a SUA riscă să se confrunte cu instabilitate economică, fluctuații monetare și creșterea costurilor de transport.
Concluzia este că Acordul de la Bretton Woods a creat un sistem economic bazat pe stabilitatea dolarului și pe hegemonia economică a SUA. Cu toate acestea, în prezent, tendințele izolaționiste ale Americii afectează grav comerțul global, expunând lumea la riscuri economice și geopolitice crescute. Dacă SUA își continuă retragerea de pe scena globală, este posibil să asistăm la o restructurare profundă a ordinii economice mondiale, în care puteri emergente precum China și Uniunea Europeană vor juca un rol din ce în ce mai mare.
Motiv pentru care asistăm la o revigorare a UE care prin “birocrații ăia ne-aleși de nimeni” (argument sovietic pentru BREXIT) a ajuns la concluzia corectă și se pregătește pentru cea mai prolifică situație din istorie, în care în sfârșit UE poate să-și ia zborul: o lume fără SUA.
Octavian