Bashar al-Assad
Presedintele Assad are sustinatori in Liban si stie ca se poate baza pe ei. Gruparea shiita Hezbollah lupta de partea regimului, iar Teheranul a avertizat SUA sa stea departe de conflictul sirian altfel Israelul va deveni o tinta. Mai multi analisti considera ca acest mesaj nu reprezinta o amenintare ci o incercare de supravietuire a regimului Assad. Razboiul civil poate depasi granitele Siriei, conform unei declaratii a presedintelui Assad in 2011, toata regiunea va avea de suferit.
Regiunea la care facea referire include si Israelul, acolo unde oamenii se inghesuie la cozi pentru masi de gaze, chiar daca Guvernul evreu si SUA au instalat numeroase baterii anti racheta.
M-600 (versiune locala pentru Fateh-110)
Rachetele se produc in Siria, autonomia 250km, viteza Mach 3.7, focos de 450kg si se banuieste ca sunt adaptate pentru a purta incarcatura toxica.
In Iordania oamenii continua sa se teama in ciuda faptului ca Guvernul nu permite folosirea propriului teritoriu pentru atacuri impotriva Siriei. Presa de stat siriana acuza regimul iordanian la participarea ,,agresiunii conduse de SUA” asa cum o numesc loialistii. Motivul este gazduirea unei serii de intalniri pe teritoriul Iordaniei la care s-a pus problema actionarii impotriva lui Assad.
Liga Araba este divizata si nu a prezentat publicului o decizie de a actiona impotriva Sirie, Egiptul a anuntat ca va sprijini o campanie impotriva regimui Assad chiar daca in marile orase se varsa sange si apetitul localnicilor fata de interventia Occidentului este foarte redus.
Conducerea siriana a promis ca se va apara in fata oricarui atac, insa nu a spus cum, dar Assad a avertizat in mod repetat ca ,,focul din Siria nu se va opri intre granite!”
Pe de alta parte britancii au cam ramas pe dinafara in privinta unei interventii in Siria in urma votului negativ al Camerei Comunelor, vot care refuza guvernului un atac asupra regimului Assad. Franta pe de alta parte si-a schimbat si ea discursul si a trecut de la o atitudine fatis agresiva, la una rugatoare, Hollande, declarand ca trebuie sa facem totusi ceva, sa le dam si noi macar o palma peste cefa, daca nu un pumn in bot!
Turcia si Israelul sunt insa principalele tari interesate sa intre in Siria, fiecare avand motivele sle proprii si personale. Turcia este ingrozita de relatile tot mai stranse dintre kurzii din nordul Irakului, care sunt aproape independenti fata de guvernul de la Bagdad si care sunt in posesia unei armate proprii si kurzii din Siria. Intre cele doua comunitati exista deja relatii stranse, kurzii irakieni trimitand deja in Siria ajutoare umanitare si poate chiar armament, in ajutorul fratilor lor. Unirea celor doua comunitati ar crea un precedent extrem de periculos pentru minoritatea kurda din Turcia.
Israelul are si el tot interesul sa „sterilizeze” stocurile de armament siriene la care Hezbollahul are astazi acces liber.
SUA, mai exact presedintele Barak Obama, are si ea probleme cu Congresul propriu care nu este deloc foarte vesel si doritor de o noua actiune de tip libian.
Astfel ca rezultatul investigatilor comisiei ONU va ajunga asta pe masa Secretarului General ONU, intr-o atmosfera cu totul nefavorabila unei interventii reale si in forta, iar de aici incolo doar Dumnezeu stie ce va fi. Americanii nu cred ca se pot retrage asa pur si simplu, din motive de prestigiu si imagine publica, rusii pe de alta parte pun tot mai multa presiune pe SUA in privinta neinterventiei in regiune, asadar, cu un Congres ostil, cu o Londra legata de maini si de picioare, ramas doar cu Franta ca aliat fidel, Barak Obama, va trebui sa ia o decizie in urmatoarele ore/zile.
Cel mai probail ar putea urma o „mica” campanie de pedepsire a regimului sirian, cateva zeci de rachete de croaziera cu mesajul: „Next time…va fi mai rau!” urmata apoi de o retragere cat de cat demna. Toata lumea multumita, drepturile omului au fost salvate, criminalii pedepsiti, rusii multumiti, americanii/occidentalii raman cu onoarea nepatata.
NeroFlash