Nu vreau sa comentez asupra diferentelor de performanta intre cele doua sisteme. Noi suntem saraci, noi nu avem niciodata bani, dar armata – ne spun conducatorii nostri – isi poate indeplini misiunile. Bineinteles sunt doar minciuni: nu suntem saraci, bani ar fi destui iar Armata Romana si-ar putea indeplini misiunile daca ar avea cu ce.
Realitatea este ca avem bani doar ca suntem prea prosti si prea corupti ca sa-i folsoim cum trebuie. Si acum un articol de pe Tehnomil despre „vivacitatea” sistemului SA 2 Volhov.
101 metode SEAD impotriva Volhov: deceptia in azimut si inaltime a Fan Song
SNR-75 Fan Song
Ca sistemele de rachete SA-2 (S-75 Volhov) sint de mult depasite, e un fapt arhicunoscut.
Utilitatea lor e marginala si tinde spre zero in fata un inamic capabil de a le contracara in primul rand electronic.
De la perioada de glorie a anilor ’60, eficacitatea SA-2 s-a aflat in permanent declin, fiind inlocuite in dotarea URSS cu S-300P in anii ’80. Foarte putin surprinzator, avand in vedere ca principalul inamic vizat, SUA, dezvoltase mijloace de contracarare a lor inca din timpul Razboiului din Vietnam.
Unele din aceste metode sint atat de vechi incat incep sa apara in domeniul public, cum este cazul unui patent pentru un sistem de bruiaj impotriva radarelor track-while-scan (TWS) inregistrat in 1970. Chiar daca Fan Song, radarul de urmarire (insotire) a tintei folosit de SA-2 nu este nominalizat, descrierea nu lasa loc de indoiala.
Una din cele mai vulnerabile componente ale SA-2, daca se poate face o ierarhie intre ele, radarul Fan Song (SNR-75) este in mod special sensibil la ECM din cauza conceptiei TWS arhaice.
Fan Song foloseste doua “unde” radio, care scaneaza un sector limitat, pe verticala si orizontala, pentru determinarea inaltimii si respectiv azimutului tintelor. Corelarea intre, potential, multiplele ecouri receptionate se face in functie de distanta la care sint inregistrate.
Folosirea a doua componente de emisie/receptie, functionand pe doua benzi de frecventa diferite, ar fi trebuit sa asigure Fan Song o minima protectie impotriva echipamentelor ECM instalate la bordul aeronavelor dar, asa cum reiese din patentul respectiv, acest lucru este negat prin folosirea, in mod logic, a doua canale radio separate pentru emisia ECM.
Patentul mai dezvaluie si o metoda de deceptie a Fan Song prin injectia unui raspuns fals, suprapus peste cel real insa decalat intr-un anumit grad, trimis atat prin canalul de “azimut” cat si de “inaltime”. Cum radarul urmareste cel mai puternic ecou primit intr-o “fereastra” centrata pe ultima pozitie cunoscuta a tintei, aparitia unui alt semnal, usor decalat, duce la un rezultat similar cu cel inregistrat in cazul miscarii tintei reale si deci la abaterea ferestrei spre “noua pozitie” a tintei, in sensul semnalului fals generat de echipamentul ECM.
Eroarea in urmarire a tintei poate fi destul de mare pentru a determina explozia incarcaturii de lupta a SA-2 (in ciuda masivitatii acesteia) la o distanta sigura pentru tinta.
Masurile de contracarare a acestui tip de ECM au constat, istoric, mai ales in pregatirea operatorilor umani pentru a urmari si corecta deciziile luate in mod automat de Fan Song ceea ce face operarea SA-2 extrem de intensiva si supusa erorii umane. In ciuda masurilor ECCM, eficacitatea SA-2 s-a redus extrem de mult pana la sfarsitul Razboiului din Vietnam, sistemul nemaicontand, practic, de atunci incolo.