Acum cateva zile s-au relansat anunturile victorioase legate de mult dorita, imbatabila, achizitie de avioane portugheze F16 la mana a 3-a, vechi de 30 de ani! Totul fara licitatie, negocieri, comparatie de oferte sau, Doamne fereste, OFFSET, pe care suntem prea saraci si prea idioti sa incercam sa-l absorbim in economia noastra! Unii sustin chiar ca nu mai este voie sa cerem offset, ca asa ar fi cerut Inalta Poarta de la Bruxelles si ca oricum firmele avansate, cum sunt cele din SUA, nu mai ofera asa ceva, ca nu mai e la moda. Nu, noi n-avem nevoie de tehnologii de ultima ora, n-avem nevoie de investitii, n-avem nevoie de locuri de munca! Nici de bani pentru spitale, invatamant sau incurajarea demografiei, toate acestea fiind in cadere libera – de astea sa se ocupe fraierii! Noi avem nevoie doar de cateva avioane de politie de frontiera din anii ’80, in stil mexican, si de spagi … aaa scuze, valoare adaugata a tranzactiei!
Cei din Fortele Aeriene Romane par incantati, extaziati ca vorba aia – primesc chiar avioanele la care visau de cand erau mici (chiar alea!), contribuabilul roman este linistit ca se vor cheltui “doar” 700 milioane de euro (670 mai precis, dar totalul cheltuielilor s-ar putea sa treaca de 800), desi partea financiara inca nu s-a negociat, deci totul va fi bine! Adica “sa facem sa fie bine”! Sa curga sampania! Ce mai, ne-am scos!
Daca insa “cumva, cineva, acolo sus” (deh, expresie standard specifica ultimei sperante) s-ar uita mai cu atentie ce inseamna aceasta achizitie si s-ar chinui sa gandeasca putin, apoi lucrurile nu sunt deloc roz! Cert este ca pana acum s-au tot sfatuit, insa incep sa cred ca scopul a fost altul decat cea mai potrivita achizitie pentru aviatia de lupta romaneasca sau pentru economia Romaniei. Ori si-a imaginat careva ca in caz de lupta “pe bune”, Superman sau Batman va lupta alaturi de aviatia, de fapt politia noastra de frontiera, dincolo de ajutorul mult sperat, dependent de situatia politica si de timp, al aliatilor NATO! Ma intreb daca fiecare tara ar face la fel ca noi cu privire la inzestrare, contand pe faptul ca ne vor apara altii, ce sens ar mai avea NATO ?! Da, “ressource pooling & sharing” si alte scheme din astea cunoastem, dar ca sa ajungi la faza asta trebuie sa ai ce sa pui la comun… Ori noi, cu exceptia aviatiei de transport, si aceea partial neplatita, mai avem ce? Pai da, niste carne de tun pentru misuni expeditionare, cu echipamentul altuia daca e posibil!
Cred ca suntem unici la nivel mondial cu privire la “procedura” de achizitie a avioanelor multirol, este ceva de neegalat, ultima descoperire in domeniu, daca trecem in revista toate episoadele de “razgandeala” si de oferte ignorate, dupa expresia draga multor impatimiti ai genului SF “to boldly go where no one has gone before”! Sa moara dusmanii de ciuda nu alta!
Dar sa le luam pe rand, comparativ, avioane noi, cu licitatie, credit, compensatie versus avioane la mana a 3-a, ultimul racnet in materie de politie aeriana si lupta pe timp de pace, o noua specializare aparuta in misiunile Armatei Romane!
1. Pretul tranzactiei: In cazul “filierei” portugheze ni se ofera avioane F16A/B la standard MLU BL-20, ori astazi, ca sa nu vorbim de 2017-2020 chiar si BL-40 poate fi considerat depasit. Romania, pentru ca fortele sale aeriene sa mai poata spera sa fie capabile sa angajeze vreo lupta dupa 2017, are nevoie de standardulF16 BL-50/52+ minim sau chiar versiunea V, sau echivalentul JAS-39 Gripen E/F, precum si EF Typhoon tranche 3. Deci chiar daca acum nu este clara optiunea de modernizare, aceasta va trebui luata in calcul, de voie-de nevoie, pana la intrarea avioanelor in inzestrarea Romaniei sau imediat dupa aceea. Asa ca pretul de 10 mil.$/aparat va trebui completat cu alte 30-40 mil.$, ceea ce ar aduce doar pretul avionului spre 40-50 mil.$ bucata, deci aproximativ jumatate din pretul unui aparat nou, pretul final al achizitiei urcand de la 120 mil.$ la aproape 600 mil.$. In acelasi timp, o modernizare a celulei F16 A/B la standard V ar fi doar partiala, deloc acelasi lucru cu un F16V nou, care are din start alta conceptie. Deci practic, cu aceste costuri ne apropiem simtitor de ofertele Saab de avioane JAS-39 noi sau de cele EADS pentru avioane EF Typhoon putin folosite, ambele cu offset.
2. Armamentul: sistemele de armament de pe avioanele cumparate vor trebui sa poata refolosi si munitia actualmente in uz in Romania, sau macar o parte din ea, altfel fie trebuie sa cumparam stocuri consistente de munitie produsa in strainatate, ceea ce va fi scump, fie vom ramane rapid fara munitie in caz de lupta, dupa modelul arhicunoscut al situatiei din 1940/1941. Asta inseamna adaptarea electronicii si pilonilor de acrosaj pentru rachetele Python 3 si Matra Magic 2, si nu doar asta. Aici vor fi alti bani cheltuiti. Ori la acest capitol, un contract de genul celui cu Saab, care iti oferea arhitectura deschisa, insemna sa iti poti adapta pe avion ce echipamente doreai, inainte de intrarea in exploatare a avionului. Practic se putea dezvolta o varianta a Gripen NG adaptata nevoilor noastre. O varianta pentru F-16 ar fi lancerizarea, mai corect Sufa-izare, cu parteneri israelieni, cu acordul Lockheed-Martin
3. Mentenanta: numarul mic de aparate si lipsa offset-ului vor face aproape imposibila integrarea mentenantei aparatelor F-16 in Romania. Pe de-o parte piesele de F16 A/B sunt tot mai rare, solutia fiind canibalizarea, pe de alta parte orice defect mai serios al unei componente complexe va insemna trimiterea ei intr-un centru Lockheed-Martin pentru testare eventual asteptarea inlocuitorului (conform unui contract de mentenanta care nici acesta nu a fost clarificat inca, dpdv al clauzelor si sumelor), asta insemnandindisponibilizarea aparatului la sol in unele cazuri cu saptamanile. Iar testarea, transportul si inlocuirea piesei vor insemna alte sume consistente cheltuite. Oferta Saab includea centru de mentenanta local, un depozit regional de piese si un anumit procentaj de componente si munitii fabricate local. Si EADS venise cu propuneri in aceasta directie.
4. Disponibilitatea avioanelor: tinand cont si de punctul anterior, pentru avioanele vechi F16A/B si cu integrare scazuta a mentenantei, rata de disponibilitate abia va ajunge la 50%, ceea ce inseamna maxim 5-6 avioane disponibile pentru misiuni. In cazul polonez, unde mentenanta a fost in mare parte integrata , rata de disponibilitate a avioanelor noi F16 BL 52 este de aproximativ 65%. Un maxim de disponibilitate, critic in cazul operarii de loturi mici de aeronave, iti este asigurat de avioane noi, corelat cu integrarea mentenantei si cu conceptia de exploatare a fiecarei aeronave in parte. La acest capitol Saab se lauda cu cele mai ridicate rate.
5. Costul total al orei de zbor: pentru un F16 A/B vechi va fi bine mai ridicat decat al unui F16 C/D nou, ceea ce inseamna ca foarte probabil va trece de 30.000$. Daca tinem cont ca pentru MIG-21 Lancer, unde mentenanta si piesele erau complet furnizate in tara, costul orei de zbor s-a triplat catre finalul vietii sale, si chiar si asa se apropia de 10.000 $, ma intreb sincer cum vor reusi sa aloce de 3 ori mai mult pentru un F-16 vechi, tinand cont ca in urmatorii ani PIB-ul Romaniei va beneficia de o crestere modesta. Adaugand si faptul ca MIG-21 abia mai zboara cateva zeci de ore pe an, perspectivele sunt dramatice pentru exploatarea avioanelor F16 vechi. Este mare pacat ca nimeni nu a subliniat, la nivel de MAPN, acest gen de probleme. In timp, cum s-a mai demonstrat cu calcule pe o durata de exploatare de 10-15 ani, costul operarii poate avea un impact mai semnificativ decat costul initial de achizitie, mai ales in cazul operarii de avioane vechi.
6. Creditarea: Statul roman, in cazul afacerii portugheze, ar trebui sa imprumute 700 mil. euro (la care se adauga inca vreo 350 mil. euro modernizarea) in urmatorii ani, incepand cu 2013, de pe piata libera la o dobanda de 6% (deoarece suntem stramtorati si in deficit bugetar), ratele trebuind achitate pana la livrare, in 2017, cu crestere mediocra de PIB si alocare redusa la buget.
In cazul unui credit furnizor pentru 12 avioane noi am putea, teoretic, sa imprumutam probabil 1,3 mld. euro la o rata de pana in 3%, la jumatate din cea de mai sus, si am incepe sa o platim abia din 2017-2018, avand perioada de gratie si beneficiind de un alt PIB in acel moment. Investitiile de compensatie/colaborare industriala vor incepe sa intre in 2013, ele putand contribui semnificativ la crestere economica pana in 2017, care sa ne ajute sa platim si sa operam si avioanele, unele investitii putand fi legate tocmai de integrarea mentenantei in tara si productia unor componente!
7. Impactul asupra restului categoriilor de arme: daca se decide achizitia din Portugalia, statul roman va trebui sa cheltuiasca peste 200 mil. euro anual in urmatorii 3-4 ani, lucru care daca nu este facut dintr-un buget separat de al MAPN, ar anula orice posibilitate a MAPN de a achizitiona sau moderniza alte categorii de armament pana in 2017, deoarece actualmente nu reuseste sa aloce nici macar 80-90 de mil. euro anual pentru innoirea tehnicii de lupta. Si chiar si cu cresterea promisa de 0,3% anual, abia s-ar apropia incet de cuantumul cheltuielilor pentru multirol!
Din contra, o achizitie cu credit furnizor/de stat si perioada de gratie, ar lasa liber bugetul MAPN sa faca alte achizitii in urmatorii 4 ani, iar apoi doar o mica parte s-ar aloca ratelor, restul putand fi recuperat din taxele generate de investitiile de compensatie si cresterea economica aferenta.
8. Integrarea aeronavei in sistemul de aparare: o astfel de arma, cum este avionul multirol, trebuie integrata cu restul categoriilor de arme, in principal sistemele de urmarire si rachetele antiaeriene, deci o astfel de achizitie ar trebui sa tina cont de ceea ce exista in dotare, de perspectivele de modernizare dar si de un eventual pachet aditional de echipamente si munitii noi, care ar trebui achizitionate corelat cu aeronava, asa cum se dorea initial, prin 2006-2008. Ori despre asta nu se mai aude nimic in ultimul timp iar protectia AA a Romaniei este intr-o situatie la fel de disperata ca si aviatia.
9. Impactul asupra economiei romanesti: in afara de un alt imprumut impovarator, cu dobanzi apropiate de 6% anual, achizitia unor avioane vechi nu ar aduce nimic cu exceptia pierderii unor oportunitati unice de parteneriat, retehnologizare sau privatizare pentru firmele din industria de aparare romaneasca. Poate exista anumite clauze secrete legate de aceasta achizitie, insa prin prisma informatiilor publice, exista prea putine justificari pentru o astfel de achizitie.
Astfel, aceasta achizitie ar putea pune in pericol nu numai viitorul Aviatiei Romane de Lupta, dar si al restului inzestrarii Armatei Romane, iar odata cu aceasta s-ar pecetlui si soarta majoritatii firmelor romanesti din industria de aparare, generand un balast suplimentar pentru economia romaneasca, piata muncii si bugetul deja saracit al asigurarilor sociale!
Nu ar fi decat bani aruncati cu nemiluita, cheltuiti cu ani in avans fata de receptia produsului, in timp ce produse militare romanesti, dezvoltate pe specificatiile armatei romane, uneori din banii angajatilor din industria militara romaneasca, raman la stadiul de prototip, MAPN refuzand sistematic pana acum orice comanda, chiar si de pre-serie. Cate o exceptie pe ici pe colo, adica se comanda cate un elicopter pe an sau se cere un singur transportor pe senile, cerere care bineinteles ramane ne-ofertata. Si asta deoarece e mult mai scump sa pornesti linia tehnologica pentru o singura bucata decat sa o tii in conservare.
La toate acestea se adauga spectrul unui infingement din partea Uniunii Europene, care se poate traduce in diverse penalitati sau amenzi, tocmai din cauza lipsei unei proceduri transparente de achizitie, lucru care ar fi fost simplu rezolvat cu licitatie si criterii transparente de selectie! Si cine credeti ca va plati penalitatile? Culmea este ca o altfel de licitatie ar fi pus presiune pe ofertanti, care ar fi facut oferte mult mai atractive si ar fi fost mult mai deschisi la negocieri. In schimb avem un pret cu dedicatie, prin acord inter-guvernamental.
Dar ca la noi, la nimenea!
Marius Zgureanu