AIRACOMET 4

George GMT

5 ani ago

Nu ne vom mai opri asupra mitralierei M2, o cunoastem foarte bine din articole anterioare. Vom continua cu…restul.

P-39 AIRACOBRA -VEDERE LOCAS TUN M4-T9

Colt M4/T9 avea urmatoarele caracteristici: tun automat calibrul 37 mm proiectat de catre compania Browning Arms si construit de catre Colt Firearms Co; intrare in serviciu 1942, insa Browning proiectase arma in 1921, aceasta fiind revizuita ulterior; in dotarea Bell P-39 Airacobra, Bell P-63 Kingcobra si P-59 A/B Airacomet. Ei bine, se vehiculeaza ideea ca sovieticii l-au copiat in 1943-1944 scotand Nudelman-Suranov NS-37. Cert e faptul ca pilotii sovietici nu au fost foarte multumiti de T9 considerand ca rata de foc este scazuta iar rezerva de munitie-30 de proiectile –insuficienta. Apreciau insa faptul ca tunul este “fiabil”; are varianta terestra, tunul antiaerian M1 cu rata de foc de 120 proiectile/minut. Astfel de tunuri se gaseau si in dotarea vedetelor torpiloare PT/Patrol Torpedo -un singur tun, spre sfarsitul razboiului (se pare ca astfel de tunuri au fost montate, initial, de catre echipaje, acestea fiind recuperate de pe aeronave P-39 Airacobra avariate/distruse pe Henderson Field, Insulele Solomon. Ulterior, datorita eficientei, a fost dezvoltat si modelul pentru PT, cunoscut in US Navy drept AN-M4); proiectilul antiblindaj M80 penetra blindaj de 25 mm de la 500 m distanta.

PT BOATS CU TUN M1

In Pacific, dar si in Europa, tunul era capabil sa faca praf dintr-o singura lovitura orice aeronava inamica. Cele japoneze n-aveau nici cea mai mica sansa; rata de foc cuprinsa intre 125-150 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului 610 ms; incarcator tip banda cu 30 de proiectile, acestea fiind trase in maxim 12-14 secunde la foc continuu; pe timp de noapte flacara rezultata in urma tragerii orbea pentru scurt timp pilotii ceea ce era totusi un neajuns major de care s-au plans superiorilor, mai ales atunci cand se aflau in lupta cu aeronave inamice; greutate proiectil 37×145 mm -610 grame; greutate 97 kg; lungime 2,27 m; recul 245 mm.

T17E3 are urmatoarele caracteristici: tun automat calibrul 15,20 mm, foarte probabil, copie cu modificari minore dupa germanul Mauser MG-151/15, produsa in serie limitata de catre Divizia Frigidaire/Fridge a General Motors la Dayton/Ohio (inainte de WW II producea frigidere, racitoare cu gheata si refrigeratoare. In WW II a produs mitraliere M2, elice si sisteme hidraulice pentru aeronave, alte echipamente militare). Dezvoltarea a debutat in octombrie 1942 la Colt Firearms Manufacturing Co; lungime proiectil 114 mm; arma era denumita si “Mitraliera calibrul 60”, aproximativ 300 de exemplare fiind produse, nu a “vazut” Frontul; racire cu aer; viteza initiala a proiectilului 1066,8/1125,54 ms; rata de foc 600 proiectile/minut. A avut 3 variante –T1 (cutia mecanismelor realizata prin stantare din tabla de otel SAE 1060), T2 (cutia mecanismelor realizata prin stantare din tabla de otel SAE 4640, mai rezistenta), si T3. Rata de foc la T2 era mai mare, 800 proiectile/minut. T1 si T3 aveau rata de foc identica; se pare ca Marina intentiona sa comande in 1943 cel putin 2500 de exemplare. USAAF intentiona pe 23 decembrie 1943 sa comande 5000-5025 de exemplare; primele 10 exemplare au fost gata in ianuarie 1943 fiind testate intens la Wright Field de catre US Navy –varianta initiala T17E1. Pe 25 august 1943, doua exemplare T17E2 au fost livrate pentru teste la Aberdeen Proving Ground si conform putinelor surse online, in mai 1943 compania General Electric Co din Bridgeport/Connecticut, a trecut la realizarea unui incarcator automat actionat electric prin intermediul unui mic motoras. Arma s-a blocat in timpul testelor iar incarcatorul electric nu s-a dovedit a fi fiabil. Problema a fost rezolvata la T3 prin copierea/adaptarea mecanismului electric folosit de tunul german Mauser MG-151/20; varianta revizuita T17E3 a aparut in septembrie 1943, darea focului facandu-se electric. Initial s-au dorit 7 E3 insa pe 15 decembrie 1943 comanda a fost ridicata la 10 exemplare; primele 2 exemplare T17E3 produse de catre Frigidaire au fost livrate pentru teste pe 29 decembrie 1943 la Aberdeen Proving Ground; acest tun a dotat doar prototipul XP-83 Airacomet; au fost produse aproximativ 6 milioane de proiectile pentru acest tun, dintre acestea, aproape un million au fost trase in timpul testelor.

Munitia si armele au fost fabricate la Rock Island Arsenal; au existat si variante revizuite si prototipuri, unele dezvoltate de catre Oldsmobile, denumite T39, T41, T45 (avea aproximativ 194 kg greutate, lungimea tevii 152 cm si rata de foc de 6000 proiectile/minut. Prototip General Electric Co.), T47 (avea aproximativ 59-60 kg greutate si rata de foc de 1000 proiectile/minut. Arma avea amortizor de recul. Prototip Frigidaire), T49, T50 (solenoid modificat. Arma-prototip dezvoltata de US Naval Gun Factory/Washington D.C), T51,T58, T59, T62 (prototip echipat cu 6 tevi provenite de la modelul T45. Tun Gatling cu lungimea de 132 cm dezvoltat de General Electric Co), T63 (198 cm lungime, 50 kg greutate, rata de foc 900 proiectile/minut), T64 si T130 (tun-revolver derivat din prototipul T74/20 mm, copie Mauser MG213, dezvoltator Oldsmobile. Ca fapt divers, din T74&MG213 a derivat M39/1951. Versiunea M39A2 introdusa in 1964 doteaza si astazi F-5 Tiger II). Toate acestea au fost prototipuri, n-au intrat in productie de serie.

High Velocity Aircraft Rocket/HVAR poreclita “Holy Moses/Sfantul Moise”, racheta neghidata (noi le spunem generic Proiectile Reactive Nedirijate/PRND), a fost dezvoltata de catre inginerii de la California Institute of Technology/Caltech din Pasadena/California. Ea deriva din 5-inch Forward Firing Aircraft Rocket/FFAR, calibrul 130 mm, racheta dezvoltata de US Navy intrata in dotare in iunie 1943. FFAR au fost utilizata ca racheta antisubmarin cu lansare de pe aeronave Douglas SBD Dauntless (bombardier in picaj/torpilor) si Vought F4U Corsair (vanator ambarcat). FFAR nu avea ogiva exploziva –aceasta era o bucata de otel masiv. Era oarecum similara unei sageti, perforand/gaurind coca submarinelor –racheta era primitiva si se compunea dintr-o carcasa de otel/ogiva inerta cu diametrul de 130 mm atasata unui tub ce continea motorul-racheta cu diametrul de aproximativ 90 mm (corpul rachetei. Folosea combustibil solid pentru propulsie -3,90 kg de Balistit). A intrat in serviciul US Navy in decembrie 1943 si, in ciuda faptului ca era destul de precisa impotriva navelor, performantele erau limitate datorita lipsei incarcaturii explozive, basca faptul ca viteza era scazuta datorita greutatii bucatii de otel din varful rachetei –maxim 778-780 kmh/216 ms. Era clar nevoie de o noua racheta dotata cu ogiva exploziva. Aceasta a fost HVAR intrata in dotarea USAAF si US Navy din iulie 1944, viteza maxima atinsa fiind de 1512 kmh. A fost produsa pana in 1955 in peste un milion de exemplare si a avut trei variante –HE, incendiar (fosfor) si antiblindaj. Din ea a derivat Mk 16 Zuni.

“Holy Moses” avea urmatoarele caracteristici: PRND calibrul 130/132 mm (ogiva+corpul rachetei. Datorita acestui aspect, racheta inmagazina mai mult combustibil solid Balistit, 10,80 kg). Racheta a fost considerata “foarte puternica” de catre pilotii USAAF si US Navy; diametru 12,70 cm; lungime aripioare de ghidare 39,70 cm; s-a aflat in dotarea armatei americane si nu numai intre anii 1944-1957. Ultima tragere cu “Holy Moses” s-a facut pe 15 februarie 1957 –US Navy; greutate totala 62 kg. Existau variatii in functie de tipul ogivei, rachetele avand greutatea cuprinsa intre 45-62 kg (spre exemplu, ogiva HE continea 3-3,50 kg TNT, cea AP continand 1 kg de Exploziv D/Dunnite); timp de ardere motor-racheta 90 secunde. Motorul era realizat din otel si aluminiu; lungimea rachetei difera in functie de ogiva fiind cuprinsa intre 1,73-1,83 m; ogiva de aproximativ 90 cm lungime, greutatea varia in functie de natura acesteia situandu-se intre 20-22 kg; raza de actiune, in functie de varianta, era de 1,14/2,29/4,57/5 km; combustibil solid Balistit -10,80/11 kg. Era mai puternic decat echivalentul britanic (Cordita. RAF utiliza rachete neghidate RP-3 pe Hawker Typhoon -8 rachete calibrul 76 mm, raza de actiune 1600 m. Ulterior si pe alte aeronave), german (Ballistit/Wurfelpulver 89/WPC89. Germanii ii mai spuneau Raketen-Treibmittel/Propulsor-Rachete, l-au produs in mai multe variante), francez (Balistite. Acest compus exploziv a fost descoperit de Alfred Nobel in 1887), italian (Balistite. S-a produs in WW II de catre Societa Dinamite Nobel din Avigliana, langa Torino, in 5 variante), japonez (Barisutaito. Compusul era utilizat la proiectilul-racheta lansat cu mortierul Type 4/20 cm/2400 m raza de actiune si lansatorul de rachete Type 4/40 cm/3700 m raza de actiune/3,22 m lungime racheta –utilizat la Iwo Jima si Okinawa, lansarea facandu-se de pe un suport rudimentar din lemn), spaniol (Balistita. Produs de catre Sociedad Anonima de Dinamita de Galdacano din Bilbao cu sprijin italian si german) si sovietic (Ballistit. Astfel de rachete calibrul 82 mm erau lansate de IL-2 Sturmovik, prima utilizare fiind la Kursk/5-13 iulie 1943. Surse rusesti sustin ca au distrus, inclusiv cu rachete, 240 de blindate germane).

HVAR HOLY MOSES

In SUA era produs de catre Hercules Powder Company din Wilmington/Delaware. Balistitul American era compus din 51,50% nitroceluloza+43% nitroglicerina+3,25% ftalat de dietil+1,25% sulfat de potasiu+1% centralit de etil+0,2% negru de carbon/fum (???); viteza maxima 1512 kmh/412 ms (alte surse, 1530 kmh). HVAR a fost folosit pentru prima data in Normandia, D-Day, 6 iunie 1944, de catre Republic P-47D Thunderbolt (USAAF. Au distrus tinte aflate la sol in Saint-Lo, iulie 1944, avioanele apartinand Grupului de Vanatoare 353 din cadrul Eight Air Force) insa, in cursul razboiului au dotat si Vought F4U Corsair, Grumman F6F Hellcat, Grumman TBF/TBM Avenger, Curtiss SB2C Helldiver, Lochkeed P-38 Lightning, North American B-25 Mitchell (bombardier mediu. A echipat varianta PBJ-1J din dotarea US Navy-706 exemplare si United States Marine Corps/USMC in Pacific. Sovieticii au zburat 866 B-25 C/D/G/J. B-25J ducea sub aripi 8 rachete HVAR) si Lockheed PV-2 Harpoon (bombardier mediu, patrulare marina. In dotarea USAAF, US Navy si RAF. Ducea sub aripi 8 HVAR). Japonezii, foarte probabil, s-au intalnit prima data cu HVAR la Iwo Jima/19 februarie 1945, insa se stie ca-n Okinawa/1 aprilie 1945, US Navy a folosit masiv racheta –intre 8000-12.000 de rachete. In Pacific, US Navy a utilizat spre sfarsitul lui 1944, vedete-torpiloare PT echipate cu 5-inch FFAR –rachete nava-suprafata.

Lockheed PV-2 Harpoon

LCI-R LA TREABA -GRAFICA

Ulterior au existat si LCI-uri (modificate) si LVT-uri echipate cu HVAR, acestea au fost vazute la Iwo Jima si Okinawa (varianta LCI/R era echipata cu baterii HVAR pe punte, rachetele fiind lansate de pe sine. Navele aveau cate 12 baterii cu 4 si 6 sine de lansare dispuse in fiecare bord/105 rachete –se pare ca-n Pacific, US Navy a avut doar 12 exemplare, 3 fiind scufundate de catre kamikadze. Insa majoritatea LCS/R produse intre 1944-1945 au avut doar cate 6 sine de lansare dispuse cate 3 in fiecare bord –foarte probabil au fost 48 de exemplare, conform surselor independente).

USS LCI-R 73

In Coreea, Douglas AD-1 Skyraiders a fost devastator, aeronava ducand intre 15-20 de HVAR sub aripi. In timpul Razboiului din Coreea s-a vazut ca varianta AP a HVAR era total ineficienta impotriva mastodontului sovietic IS-3/46,50 tone, drept urmare US Navy a cerut o varianta adaptata noii provocari –in curand apare RAM/6,5-inch Anti-Tank Aircraft Rocket/ATAR, calibrul 165 mm, ce putea penetra blindaj de maxim 610 mm (IS-3 avea 200 mm frontal), raza maxima de actiune fiind de 4,80-5 km, ogiva de 9 kg –Compus B (mixtura RDX+TNT). In Coreea au fost utilizate de P-51 Mustang, P-80 Shooting Star si F4U Corsair, racheta avand in palmares 8 tancuri T-34-85 distruse, acestea apartinand chinezilor si nord-coreenilor (ca fapt divers, China a primit in 1950 din URSS, 1837 exemplare T-34-85. Pana in noiembrie 1950, chinezii si nord-coreenii pierdusera 400 de T-34-85, pe cand americanii au pierdut doar 38 de tancuri –unele datorita defectarii).

SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.

https://www.militaryfactory.com › aircraft › detail

https://www.popularmechanics.com › flight › 6-p…

tanks45.tripod.com › Jets45 › Histories › L133

https://www.aviationmegastore.com › product

www.flyingkettle.com › besler6

https://www.flixxy.com › besler-steam-airplane

https://www.ge.com › reports › the-story-of-the-1…

https://airandspace.si.edu › collection-objects › w…

www.enginehistory.org › GasTurbines › EarlyGT

www.enginehistory.org › EarlyGT › r-r_w2b

https://jetagemuseum.org › category › engines