Romania Military

Ajax, ex-SCOUT SV

IMG_8919-700x394

Cu ocazia DSEI 2015 General Dynamics UK a prezentat in premiera varianta de baza a noului transportor britanic de trupe din programul “Ajax”, cunoscut inainte si ca “SCOUT SV”.

Astfel varianta prezentata va fi cea construita in cel mai mare numar, dotata cu o turela proiectata si construita de Lockheed Martin special pentru programul britanic. Chestia asta cu „special pentru britanci” face ca in viitor exportul sa fie mai greoi, cunoscandu-se faptul ca insularii au niste gusturi mai speciale, vezi si problema cu elicopterele AH 64D pe care engelzii nu prea le-ar putea exporta nici daca ar vrea, sunt prea „speciale”.

Revenind la Ajax, britancii vor dezvolta pe aceasta platforma sase vehicule blindate diferite. Prima unitate britanica va fi dotata cu Ajax  in anul 2019, in timp ce prima brigada va fi echipata complet in 2020.

Mai mult deocamdata nu-i de spus, am mai scris despre SCOUT SV/Ajax, de remarcat doar ca britanicii sunt consecventi si isi transporta in continuare trupele in IFV-uri grele, pe senile, fara a avea prea multa aplecare spre transportoarele blindate pe roti, fie ele si grele (precum Boxerul german sau VBCIul francez, VBCI testat de britancii deja), ci sunt atrasi mai mult pe zona unde CV 90 al celor de la BAE Systems a facut istorie (si care a pierdut competitia britanica in fata General Dynamics si al lor ASCOD).

In Europa se poate remarca de ceva ani o „moda” a transportoarelor blindate grele, cu grad ridicat de protectie si care sa poate fi folosite ca platforme comune pentru o mare varietate de vehicule. S-a trecut de la transportoarele amfibii blindate la vehicule senilate grele. Un Ajax se invarte – in functie si de dotari – in jurul a 35 de tone!

Deocamdata doar rusii si americanii continua sa aiba in dotare unitati de cavalerie dotate cu TAB-uri pe roti rapide si relativ usoare, in timp ce restul prefera IFV-uri grele, pe senile, niste mini-tancuri daca vreti, destul de scumpe fata de un TAB clasic dar care ofera (sau asa cel putin asa spera producatorii lor) un grad de protectie ridicat si o rata de supravietuire pe front superioare celor ale unor vehicule mai usoare.

Eu sunt insa de moda veche si prefer in continuare un TAB pe roti, mai usor si mult mai mobil decat unul pe senile (spre 40 de tone), scump si poate destul de greu de intretinut.

GeorgeGMT

Exit mobile version