L-159 ALCA
Varul de departe, prin alianta, al lui IAR-99 are niste probleme tocmai cand incepuse sa-i mearga bine.
Selectat de irakieni intr-o afacere in valoare de circa 1 miliard de dolari, L-159 ALCA isi vede visul de a fi exportat din ce in ce mai indepartat. Daca initial era vorba de 20 de avioane aflate in conservare la producator, fabrica Aero Vodochody, irakienii s-au razgandit si au cerut 24 de avioane noi, construite dupa propriile specificatii si inca 4 convertite din L-159A, partile ajungand la o intelegere in Octombrie 2012.
Contractul nu a fost insa semnat pana acum, cehii lasand sa se inteleaga ca arabii ar trage de timp si ca T-50 al competitorilor coreeni KAI ar fi reintrat in carti. Afacerea are insa si o latura bizara, parca pentru a ne re-aminti ca locul de nastere al lui Kafka a fost totusi Praga: dupa unele zvonuri nici producatorul nu ar fi foarte interesat ca afacerea sa mearga inainte, investitia in repunerea in functiune a liniei de productie fiind prea mare raportata la numarul de avioane comandate.
In cazul asta cehii si irakienii ar fi cei mai potriviti parteneri de tratative, negocierea contractului avand toate sansele sa bata recordurile in materie de durata stabilite de indieni.
Decisi sa demonstreze ca pot iesi din negocieri si foarte rapid, nu numai dupa tratative prelungite, la doar o luna dupa ce au intrat in competitia din Polonia, cehii au anuntat ca se retrag din cauza schimbarii permanente a specificatiilor, proasta comunicare cu autoritatile poloneze si a cerintei acestora din urma de a depune o garantie bancara care nu avea insa o clauza clara de executare.
In ciuda agoniei caprei cehilor, situatia nu se schimba cu absolut nimic pentru IAR-99, vestile de mai sus demonstrand inca o data limita la care au ajuns platformele de antrenament din anii ’70 chiar si impodobite ca niste brazi de Craciun cu ultimile echipamente de pe piata. Singurul avion din generatia respectiva care mai are sanse de export fiind Hawk-ul britanic care are insa avantajul unei sustineri guvernamentale foarte generoase, imposibil de egalat de (central-si-)est europeni.
Fara un program national pentru un proiect complet nou de avion reactiv de antrenament, pe modelul transportorului de trupe, in cativa ani vom importa respectivele avioane fiind foarte multumiti cu “integrarea locala” a productiei trapelor trenului de aterizare si a huselor de protectie. Poate chiar si a scarilor, desi astea par echipamente strategice.
Vina de a se fi ajuns aici este impartita, de citit “A tale of two cities: Craiova si Moreni“, “Urmasii lui IAR-99, fara finantare pentru cercetare PCCA” si “AMTA vs AMX-ATA“.
Dar ce conteaza, atat timp cat nici cehii nu reusesc sa vanda, nu?