Cratos (in greaca veche Κράτος ) este fiul lui Pallas si al nimfei Styx in mitologia greaca, reprezentand forta si puterea oamenilor. Poate numele sau ar fi fost uitat in panoplia personajelor din „Legendele Olimpului”, daca nu ar fi fost asociat in cultura moderna cu formele de conducere ale societatii.
„Cratie” – derivata din Cratos, a devenit un sufix semantic care ajuta la definirea formelor de exercitare a puterii, sau ierarhiei. Daca ne uitam in dex, avem in limba romana 40 de cuvinte cu sufixul „cratie”, majoritatea definind diverse forme de conducere a societatii.
O mare parte dintre noi am trait in doua sisteme de organizare a societatii diferite : intr-o dictatura si in ce a urmat dupa, adica in a noastra democratie cvasi-originala.
In perioada ceausista era evident ca ne aflam intr-o autocratie, conducatorul mult iubit exercitand intreaga putere politica si executiva. Este uimitor cum procentul populatiei care considera comunismul cea mai buna perioada din istoria Romaniei este de circa 40% din populatie, conform unor sondaje din 2018. Personal, cred ca e vorba mai mult de o nostalgie in care oamenii isi amintesc doar aspectele bune ale acelei perioade, uitand lipsa de libertate si dezastrul economic, regretand asa zisa „siguranta”, o stagnare intr-o societate condusa piramidal, pe baza unei ideologii utopice, impuse de rusi. Oricum, cei 5 milioane de romani care au ales drumul strainatatii au preferat tarile cu democratii consolidate si nu au emigrat in Venezuela, Coreea de Nord sau Rusia.
Incepand cu 1990, a aparut teza lui Iliescu despre „democratia originala”, un concept gol de continut, o manipulare care a facut sa baltim intr-un proiect politic asemanator partidului stat, desi aparent aveam pluri-partitism, alegeri democratice si ceva spoiala de democratie. FSN-ul s-a multiplicat prin divizare si a reusit sa monopolizeze viata politica, cu exceptia perioadei 1996-2000, cand CDR-ul a reusit sa demareze aderarea la NATO si UE, dar a adus o mare dezamagire in randul votantilor, mai ales prin incompetenta celor numiti sa guverneze.
Cand Brucan a spus ca ne trebuie 20 de ani sa intelegem democratia, a fost hulit si criticat, dar cred ca a subestimat mult perioada necesara acestui proces si pe care, cel mai grav, il presupunem ireversibil.
Au fost mari iluzii in care s-a crezut ca, odata cu disparitia fizica a generatiei de politicieni formati in comunism, vor ajunge la conducere oameni noi, nu „tot noi”. Intrarea in NATO si apoi UE ne-au facut sa facem pasi mari in imbunatatirea sistemului politic, avand asa zisele „foi de parcurs”, monitorizare permanenta si sperante ca lasam in urma toate problemele vechi.
Dupa ce am intrat in UE, a urmat o perioada de aparenta acomodare si treptat entuziasmul a inceput sa dispara in randul unor politicieni, ajungand in prezent la un fel de derapaj de la principiile democratiei. Chiar daca avem partide politice, libertate de exprimare si miscare, alegeri democratice, asistam de doi ani la tentative repetate de a inlatura separatia puterilor in stat, prin atacuri sistematice si bine planificate impotriva puterii judecatoresti.
Democratia autentica necesita functionarea unor sisteme complexe, in care asa zisul „check and balances” este primordial. A fost prima data enuntat de Polybius, in urma cu peste 2000 de ani, preluat mai tarziu de Montesquieu , cel care a fundamentat separatia puterilor in statul modern in secolul XVII, prin lucrarea sa Spirit of Laws . Tot pe baza teoriei lui Polybius a fost fundamentata si Constitutia SUA.
Chiar daca la noi este incalcata importanta acestor principii, ele sunt bazate pe o indelungata istorie in conducerea diverselor societati umane.
Democratia autentica necesita functionarea unor sisteme complexe, in care asa zisul „check and balances” este primordial. A fost prima data enuntat de Polybius, in urma cu peste 2000 de ani, preluat mai tarziu de Montesquieu , cel care a fundamentat separatia puterilor in statul modern in secolul XVII, prin lucrarea sa Spirit of Laws . Tot pe baza teoriei lui Polybius a fost fundamentata si Constitutia SUA.
Chiar daca la noi este incalcata importanta acestor principii, ele sunt bazate pe o indelungata istorie in conducerea diverselor societati umane.
Oare am ajuns prea tarziu in randul tarilor cu democratie adevarata ? Se vede clar ca si acestea au mari probleme : Brexit, Trump, populisti, nationalism exagerat. Se vorbeste de un sindrom al „oboselii” sistemului democratic, manifestat in primul rand prin apatia la vot. Chiar daca in unele tari cum ar fi Australia, Belgia sau Brazilia votul este obligatoriu, rezultatele nu sunt deloc spectaculoase, Jair Bolsonaro, de orientare extrema dreapta, fiind ales de brazilieni la sfarsitul anului trecut, datorita campaniei sale electorale fundamentate pe populism si nationalism,
De multe ori se confunda democratia doar cu votul, uitand de principiile de conducere ale statului, care trebuie sa functioneze indiferent de cine este ales.
Au existat si inca exista mai multe forme de democratie, variante specifice fiecarei tari care a adoptat sistemul prin propria constitutie, dar, fundamentele de functionare sunt aceleasi.
In general, termenul de democratie este folosit pentru modelul de democratie reprezentativa liberala sau occidentala. Aceasta este caracterizata de alegeri libere, pluripartitism, separarea puterilor in stat, egalitate in fata legii, economie de piata, garantarea proprietatii, protectia drepturilor omului, a libertatii de exprimare si a drepturilor civile ale individului.
Orice abatere de la principiile de baza conduce la o alterare de fond a democratiei.
Sistemele de „check and balances”, de control si echilibru intre puterile statului, au ca principala atributie stoparea concentrării puterii absolute, deci impiedicarea oricarei alunecari catre autoritarism.
Desi democratia este complicata si fragila, de multe ori aparent ineficienta, sa nu uitam ca are un rol esential : acela de a opri orice tendinta catre autocratie sau dictatura, acestea fiind dovedite de fiecare data in istorie ca aducatoare de dezastre economice si sociale.
Alternativele democratiei sunt autocratia sau oligarhia, in functie de numarul de oameni care conduc societatea. Autocratia poate fi sub forma unei monarhii absolute sau a unui sistem totalitar. Acesta poate insemna conducerea de catre o singura persoana, o junta militara sau un singur partid.
Oligarhia are tendința de a-și crea structuri suprastatale, și nu poate funcționa decat în absența unui control strict al justiției. Ecuația oligarhiei include în mod obligatoriu: infiltrarea politică, controlul mass-media, accesul privilegiat la resursele financiare și subordonarea justitiei.
Aristocratie este tot un gen de oligarhie in care o mica clasa privilegiata are pretentii de superioritate datorita originii nobiliare.
Desigur, in orice forma de conducere este importanta calitatea oamenilor care fac parte din cele trei forme ale puterii in stat plus, desigur, a celor din presa. Problema de fond nu consta numai in sistemul de vot, rata participării sau alte aspecte tehnice, ci mai ales in calitatea alesilor
Probabil cea mai de dorit forma ar fi meritocratia, in care selectia este bazata pe examinarea cunostintelor candidatilor. Prima tentativa a fost fundamentata de Confucius acum 2500 ani , metoda fiind folosita in sistemul de selectie imperiala al functiilor in statul chinez, incepand cu anul 165 i Hr. A fost ulterior preluata in occident, inclusiv de noi , care avem (chipurile) concursuri de ocuparea posturilor in administratie, invatamant etc. Cel mai de succes exemplu de aplicare a confucianismului este Singapore, unde, un fel de despot luminat (culmea – este exceptia care confirma regula despre dezastrul autocratiei), a reusit un miracol economic si social. Intr-o singura generatie, micul stat asiatic a trecut de la statutul de „lumea a treia”, la cel de tara superdezvoltata. In afara unui cod de conduita morala si etica prin care conducatorii trebuie sa fie un exemplu ( de la Confucius citire) , pregatirea lor profesionala trebuie sa fie impecabila. Lee Kuan Yew a infiintat un fel de DNA, cu puteri sporite in lupta anticoruptie, care a avut rezultate extraordinare. Din experienta singaporeza, o astfel de masura nu este suficienta, deoarece ai nevoie de un sistem educational si de selectie in promovarea oamenilor cu adevarat competenti. (Am vazut in Singapore foarte multe anunturi de genul : angajam General Manager in firme private, cu o conditie cel putin ciudata pentru occidentali – varsta maxima 25 de ani. Am intrebat si mi s-a explicat ca se cauta tineri absolventi de facultati prestigioase cu o buna pregatire teoretica. Acestia au la 25 de ani „naivitatea” sa creada ca pot sa schimbe lumea (!?)/ Sunt incurajati sa faca asta , coordonati de un board format din oameni cu experienta. La implinirea varstei de 30 de ani, cei care cred ca lumea se schimba greu, sunt trecuti in board . Societatea este dinamizata in acest mod de selectie original, cu rezultate extraordinare).
Greu de tot de pus in practica, mai ales cand ai fabrici de diplome, doctorate luate aiurea, politizarea tuturor structurilor statului si tot nepotismul in floare.
Un astfel de sistem nu se aplica in cadrul candidatilor in diverse forme de alegeri, unde criteriul unic il constituie popularitatea. Din pacate, selectia prin vot se bazeaza pe decizia alegatorului care are o anumita perceptie despre candidat, formata in timpul unor campanii coordonate de specialisti in imagine, promovare si manipulare. De multe ori, calitatile persoanei alese sunt mult „imbunatatite” mediatic, neexistand criterii precise de evaluare.
Singura varianta a alegatorului eventual pacalit este sa isi schimbe preferintele la urmatoarele alegeri !!!
O varianta idealizata este cea de geniocratie, in care participarea pentru o candidatura la o functie aleasa, ar fi conditionata de teste de inteligenta si aptitudini.
Existe si variante mai modeste, gen mediocratie, idiocratie , in care denumirea explica in mod clar sensul.
Cleptocratia – clasa politica este corupta . Asta e un subiect pe care il cunoastem practic cu totii foarte bine din evolutia societatii romanesti.
Cea mai nasoala e kakistocratia. in care la conducere se afla cei mai incompetenti si corupti politicieni.
Noțiunea este considerată un calificativ generic pentru o formă de guvernământ cu multiple deficiențe, ce înglobează elemente de nepotism, oligarhie, plutocrație, kleptocrație, demagogie etc., adică un amalgam de tare ce se materializează într-o conducere proastă.
Tehnocratia presupune conducerea executivului de catre experti bine pregatiti profesional si fara afiliere politica. La noi au fost folositi ca variante de avarie pe termen limitat, un fel de pompieri apelati cand incendiul creat de politicieni e prea mare.
Daca am vorbit de calitatile de conducatori ale alesilor, trebuie sa avem in atentie si calitatile necesare exercitarii dreptului de vot de catre un alegator. Oare stie ce alege ?
In cadrul votului universal, cand toti cetatenii au un vot egal, se presupune ca decizia se bazeaza pe intelegerea de catre acestia a sistemelor democratice si ca au cunostintele necesare pentru a analiza si compara diferitele oferte politice. In practica nu e deloc asa. Multi voteza din motive subiective, sunt dezinformati sau chiar nu inteleg cum functioneaza un stat democratic. Fiecare se identifica si se raliaza unui grup politic, votul fiind bazat pe prejudecati. Voturile din Brexit si pentru Trump, au aratat din nou aceasta slabiciune a democratiei liberale.
Inca de la Platon a aparut ideea de noocratie ( nous in greaca = intelect) conducerea de catre cei mai intelepti. Desi s-au incercat mai multe variante teoretice, in realitate nu se poate altera ideea de vot egal al cetatenilor, chiar daca unii nu inteleg nimic din politica. Sustinatorii noocratiei , propun folosirea unui corp de experti care sa decida cele mai bune programe ale partidelor
In cazul in care sa zicem un pensionar are de ales intre un partid care promite cresterea pensiilor si unul care propune ideea abstracta si greu de inteles a independentei justitiei sau a separarii puterilor in stat, ce ar trebui sa aleaga rational acest votant ? Iata, inca un defect al democratiei care, din nefericire, este speculat din plin de demagogi.
Care este solutia ? Trebuie sa traim cu deciziile luate si sa le corectam la urmatorul vot !
In ultima vreme a aparut si notiunea de „iliberalism„, un fel de democratie originala proclamata de Viktor Orban la Baile Tusnad in 2014. (suntem si noi mentionati ca si gazde ale memorabilului eveniment !!). Cateva din ideile principale ale teoriei vecinului nostru :
– resetarea punctului de referinta pentru progresul din Ungaria – de la anul 1989, disparitia comunismului in 2008 , anul crizei economice a occidentului;
– slabiciunea democratiilor liberale confruntate cu probleme de coruptie, sexualitate si violenta;
– disparitia in viitor a societatilor de tip democratic si inlocuirea cu un model nou, cum este adoptat in prezent in Rusia, China, Turcia si India;
– ONG urile nu sunt manifestanti onesti , ci activisti platiti.
Ce spune Orban ? Nimic nou : e mai buna autocratia decat democratia. Deci democratie fara libertate.
Povestea cu iliberalismul e doar o diversiune ieftina si fara nici un fundament, aceeasi Marie cu alta palarie. Asa zisele democratii iliberale se feresc sa respinga frontal principiile fondatoare ale democratiei si prefera sa le goneasca de continut.
Orban barem a avut curajul sa afirme ce isi doreste. La noi inca se mai ezita, doar se bombane pe la colturi impotriva UE si a valorilor democratiei liberale.
In ultimii zece ani a devenit evident faptul că, la nivel mondial, democrațiile se află sub presiune multiplă – lipsă de încredere în instituții și în reprezentanții acestora, scăderea participării la vot sau la activitățile politice în general, creșterea valului de anti-liberalism și noul discurs populist. România nu este nici ea o excepție
Democratia de tip liberal are mecanisme complicate de control si verificare reciproca, care par a incetini deciziile si necesita in mod obligatoriu independenta puterilor in stat.
Autocratii de tip nou nu ajung la putere prin lovituri de stat, sau adusi pe tancuri de puteri straine . Ei sunt alesi in mod democratic de populatie, pe baza unui program aparent aliniat in spiritul democratiei liberale. De obicei discursul politic are un puternic accent populist si nationalist, adresat in general votantilor mai sensibili la astfel de subiecte.
Odata ajuns la putere, autocratul ales incepe sa atace sistematic institutiile care au ca sarcina controlul reciproc al puterilor in stat, asa numitul check and balances. In primul rand trebuie subordonat sistemul judiciar, Curtea constitutionala, CSM . Totul se face aparent legal, prin asa zise reforme ale sistemului, facute in numele majoritatii parlamentare, in numele alegătorilor.
Aceste schimbari sunt mascate in detalii tehnice, greu de inteles de nespecialisti. Amanunte pecum subordonarea inspectiei judiciare, sau procedurile de numire ale magistratilor par nesemnificative.
Cu cat lumea devine mai complicata, este mai simplu sa renunti la a incerca sa analizezi sau sa intelegi si e mai simplu sa ai incredere in autoritati care vorbesc cu incredere.
Treptat aceste institutii, devin arme impotriva democratiei, desi in aparenta ele functioneaza normal.
Pentru a masca aceste actiuni, se „cumpara” o buna parte din mass media si sunt intimidati cei care incearca sa prezinte adevarul, inclusiv societatea civila. Este folosita manipularea opiniei publice prin prezentarea luptei contra unor inamici ai statului, gen statul paralel, folosit din 2014 de Erdogan si apoi preluat si la noi, sau deep state la americani. Permanent sunt gasiti noi inamici care ataca chipurile tara, iar autocratul este singurul care ne poate apara de permanentele pericole.
Acesti autocrati pastreaza mecanismele electorale care dau senzatia de democratie, dar golesc de continut institutiile, ingradind practic, in mod subtil libertatile, totul prin modificarea legislatiei.
Este un fel de razboi hibrid nedeclarat impotriva democratiei.
Acest tipar de actiune este aplicat in diverse tari , folosind acelasi scenariu, cu unele aspecte locale specifice. Deoarece principala arma folosita este manipularea, de multe ori pare a fi un scenariu tip Maskirovka. Populatia trebuie divizata in grupuri aparent ostile : tineri contra batrani, bugetari contra privati, salariati contra pensionari, ajungandu-se inclusiv la impartirea in categorii in functie de postul de stiri TV preferat si lista e foarte lunga.
Toate aceste actiuni sunt posibile pe fondul unei opozitii slabe, fara lideri puternici, o societate civila fara mare putere si a unei mase mari de cetateni total apatici.
In final apare unul si spune ca facem ce vrem noi, FIINDCA PUTEM. E simplu si clar.
Asta inseamna ca mecanismele de check and balances sunt deja ineficiente.
Pentru a se produce acest atac impotriva democratiei, mai este nevoie si de un lider de tip autocrat, care trebuie sa dirijeze si sa controleze actiunile, in fruntea unui grup de oameni fideli, motivati de dorinta de putere sau lacomie, disciplinati si obedienti. In general ideologia este flexibila, nefiind de mare importanta pentru acestia.
Aproape in toate tarile cu accente autocratice, in frunte este un lider puternic si autoritar.
Ce ii face pe acesti lideri sa actioneze in mod asemanator ? Cum de reusesc sa castige alegerile convingand electoratul de bunele lor intentii, cand de fapt au o agenda personala ascunsa ?
Unii psihologi spun ca motivele constau in existenta unor tulburari de personalitate comune acestor indivizi, care genereaza un comportament similar.
Machiavelismul este caracterizat de manipulare psihologică și exploatarea celorlalți în propriul interes, o cinică desconsiderare a moralității, cu o concentrare pe realizarea unui interes personal si inselaciune.
Psihopatia este caracterizată de comportament antisocial , impulsivitate, egoism, nesimțire și lipsă de remuscare.
Caracteristicile comune ale celor cu această tulburare de personalitate sunt:
- mint și fură în mod persistent;
- tendința de a viola drepturile altora (la proprietate, fizică, sexuală, legală, emoțională);
- lipsa de interes față de siguranța sa și a altora;
- lipsa regretului că au făcut rău altora;
- prezența unui farmec superficial;
- impulsivitate;
- un simț extrem de îndreptățire;
- inabilitatea de a-și face sau a menține prietenii.
Cei mai multi dintre asa zisii autocrati, au in diverse proportii, caracteristici ale celor trei tipuri de personalitate, care in combinatie formeaza „triada sumbra” (dark triad), facilitandu-le calea spre succes.
Exista si teorii mai radicale , in care se incearca a se demonstra ca psihopatii au cele mai mari sanse de a deveni lideri, tocmai datorita usurintei de minti, manipula, lipsei de empatie sau remuscari. Sunt parca conditii din job description pentru functia de politician.
Psihopatul nu trebuie sa fie neaparat un ucigas in serie ca Hannibal Lecter din Tacerea Mieilor.
Poate fi si un politician sarmant, sigur pe el, bogat si plin de succes, votat si indragit de multa lume.
Unii chiar sustin ca se poate ajunge la o „pathocracy” cand societatea este condusa de un grup de psihopati . ( Political ponerology – Lobaczewski – chiar merita rasfoita aici).
Un psihopat ajuns intr-o functie de conducere, poate induce la cei din subordine un comportament similar, acestia fiind considerati ‘psihopati de conjunctura”, actionand fara constiinta doar pentru a-si asigura beneficii. Cai care se aseamana se aduna, asa si acest gen de persoane se recunosc intre ei, si se sprijina reciproc pentru acapararea puterii. Folosesc inselatoria, minciunile, diplome si titluri cumparate si impreuna devin o organizatie total destructiva.
Desigur, acesta este un subiect amplu, despre care inca se cerceteaza si care oricum nu le convine politicienilor, iar pentru publicul majoritar este prea tehnic.
Ce se intampla pe scena politica romana este bine cunoscut ! Daca analizam un pic amanuntele, suntem in situatia unei democratii originale , cu caracteristici specifice .
Despre majoritatea politicienilor nostri putem spune ca se pot incadreaza usor in categoria celor din categoria cleptocratie, si mediocratie . Mai rau, in ultima vreme asistam la o selectie a ministrilor , inaltilor functionari publici numai pe criterii de obedienta, fiind in mod clar preferati cei cu pregatirea cea mai precara si chiar cu un IQ redus.
Se observa in numarul de bancuri noi de pe internet.
Sa fie oare semne de kakistocratie ?
Avem un partid majoritar, cu experienta si organizare de gen feudal, dar cu mare eficienta la alegeri. In interiorul partidului, sub pretentia de disciplina, doar liderul ia decizii. Cine il contrazice este imediat exclus.
Este evident ca acelasi lider are aceeasi viziune despre cum trebuie condusa societatea : in mod autoritar, detinand toata puterea si pe termen nelimitat.
Nu exista nicio ideologie politica sau economica, totul este simplu : scopul scuza mijloacele.
In plus, opozitia este costeliva, cu lideri stersi, presedintele e lent si cam moale, justitia se pare ca are suficiente cozi de topor chiar in interior, care se bucura sa se inroleze in echipa aparent castigatoare si este aproape subordonata politicului. A ajuns sa traga la sorti judecatorii, pana iese cum vrea liderul , care are dreptul de a hotari cine sa il judece. In curand acesta va hotari si numerele castigatoare la Loto !
Societatea civila, chiar daca lupta frumos din cand in cand, nu poate rezista la un razboi de uzura si lunga durata, dus pe ascuns si sustinut de o puternica mass media cu mercenari bine platiti si fara scrupule.
Avem aparent toate ingredientele de derapaj catre o autocratie de tip nou.
Trebuie inteles ca democratia nu este ireversibila, poate fi oricand pusa in pericol chiar din interior, folosind metode aparent legale, conform regulilor.
In toate statele democrate unde apare acest fenomen, institutiile care trebuie sa asigure check and balance, sunt sustinute de mass media independenta si societatea civila.
In statele cu mai putina vechime, cum sunt cele din Europa de est, se pare ca aceste masuri nu sunt suficiente, e nevoie de mai mult, inclusiv sprijin de la UE.
Oricum, ce face Trump acum, nu este deloc bine pentru democratia liberale, comportamentul sau fiind de multe ori cel al unui autocrat ales, care se bate cu sistemul – adica justitie, congres, presa, exemplul sau putand fi molipsitor, ca si ciudatele relatii de incredere cu Kim, Erdogan sau Xi.
Pana la urma trebuie sa evitam a nu face nimic !
Cel mai grav este sa se repete votul pentru cei pe care ii consideram deja toxici in societate.
Si concluzia finala este simpla: Nu exista alternativa mai buna la democratia liberala !!!
