Romania Military

Americanii continua sa cumpere avioane de generatia 4++

F15 SE

F15 SE

Boeing F-15SE Silent Eagle

De ce? O întrebare foarte bună şi care comportă probabil mai multe răspunsuri. Nu vă aruncaţi iarăşi să spuneţi că F35 este un eşec, pentru că nu este, pur şi simplu US Air Forces şi-a făcut nişte calcule de unde i-a reieşit că aparatele de generatie 4++ mai încă un cuvânt de spus.

Deocamdată nu s-a oficializat nimic, dar fără foc nu iese fum şi tot mai multă lume se aşteaptă ca Boeing să primească noi comenzi pentru aparatul său de supremaţie aeriană F15 Eagle. Nu se cunoaşte nici măcar ce variantă ar fi de preferat, în presă folosindu-se indicativul F15 X, cert este că în 2020 ar putea veni primele comenzi.

Printre argumente ar fi capacitatea foarte mare de încărcare a F15, avionul putând transporta o cantitate foarte mare de muniţie (cea mai mare dintre avioanele multirol americane, excluzând aici bombardierele dedicate), avansul tehnologic, care face ca aparate considerate desuete să capete un nou suflu (vedem avansul nesperat al comenzilor pentru „bătrânul” F 16), probabil că şi costul de operare este încă competitiv, iar pe de altă parte s-ar putea ca în actuala conjunctură să nu fie nevoie chiar peste tot de aparate stealth.

Pe de alta parte, F15 SE „Silent Eagle” este altceva faţă de un F15 C clasic, dispunând de rezervoare conforme şi cale interne pentru armament. Boeing nu a dat cifre, dar a precizat că vizibilitatea radar (RCS) a noului F15 SE este semnificativ redusă faţă de modelele clasice şi putem presupune că F15 X va avea la baza modelul SE.

Ce-o fi, ce n-o fi, cert este că americanii şi-au intors din nou faţa spre platforme dovedit fiabile, spre avioane pe care ştiu foarte bine să le opereze. Rămâne să vedem doar câte vor cumpăra.

F15 X ar fi să fie o nouă variantă, un F15 adus la zi cu avionica, sistemele de război electronic, un nou cockpit, plus capacitatea de a transporta mai multe rachete decât predecesoarele sale. Zvonurile din presa americană susţin că o eventuală achiziţie de aparate noi F15 X ar avea în vedere înlocuirea F15 din generaţiile mai vechi aflate în dotarea Gărzii Naţionale şi nu se are în vedere înlocuirea aparatelor aparţinând direct US Air Forces, dar niciodată să nu spui niciodată.

Pe de altă parte există şi voci care spun că Boeing TREBUIE să primească comenzi noi măcar şi pentru păstrarea capabilităţii industriale în domeniul militar a companiei şi pentru păstrarea forţei de muncă foarte înalt calificate. În mod clar Congresul (şi nici Pentagonul) nu doreşte să se trezească peste nişte ani că au ramas doar cu Lockheed Martin unic constructor de avioane de luptă.

Referitor la războiul electronic (şi tot ce ţine de el), aici există o mică „şmecherie” foarte rar sau deloc luată în considerare atunci când se discută despre astfel de sisteme.

Ei bine, americanii au un avion special dedicat pentru acest scop, nu ne referim aici la marile Boeing din familia AWACS sau AEW ci la mai micul EA18 G „Growler”, aparat care transportă şi rachete aer-aer/aer-sol dar este specializat pe războiul electronic. În cazul sistemelor de război electronic avem mai mulţi factori care influenţează eficienţa acestora, printre care: softul folosit, rezistenţa la bruiajul inamic, calitatea tehnicii folosite, or mai fi şi altele, dar mama unui sistem de război electronic este puterea de emisie, adică cantitatea de energie pe care o poate folosi.

ALQ 99 cu turbina (RAT) in bot…

Ori, în cazul unui avion, energia electrică necesară tuturor sistemelor de la bordul său este generată de motor/motoare, care motoare trebuie să ofere şi tracţiune şi energie electrică, totul la un volum cât mai mic, la o masă cât mai mică şi, dacă se poate, la un consum cât mai rezonabil. Avem de-a face cu o contradicţie în termeni dar acesta-i adevărul iar problema este atât de mare încât Growler-ul (care are două motoare) nu poate furniza suficientă energie pentru sistemele sale de război electronic.

Soluţia găsită de ingineri a constat în folosirea de containere pentru război electronic, ataşate avionului, containere care-şi produc singure energia electrică (sau macar o parte) în sistem eolian! Ei bine da, eoliana, fiecare container dispune de o elice în partea din faţă care, datorită curentului de aer, generează energie electrică.

Aşadar, atunci când vorbim de eficienţa unui sistem de război electronic, montat pe avioane multirol, trebuie să avem mereu în vedere disponibilitatea energetică a respectivului aparat, trebuie să luam în considerare câtă energie electrică poate genera respectivul motor şi abia atunci vom avea o imagine ceva mai corectă a capabilităţilor aparatului pe acest front.

Pentru că atunci când vrei să montezi un nou radar (AESA să spunem, mare consumator de energie) şi noi sisteme de război electronic pe un avion aflat deja în exploatare s-ar putea ca motorul său să nu genereze suficientă energie şi atunci… nu poţi.

GeorgeGMT

Exit mobile version