Adica la originiile luptei anti-aeriene cu baza la sol, folosind tunuri de mare calibru. Daca astazi lupta anti-aeriana si anti-racheta este dusa predominant de sisteme de rachete ghidate si doar in cazuri izolate cu sisteme artileristice – insa doar pentru raza scurta si ca sisteme point-defense – americanilor le-a venit ideea sa reinvie apararea anti-aeriana cu raza medie spre lunga, bazata pe tunuri anti-aeriene precum in cel de-al doilea razboi mondial.
Incurajati probabil de preturile foarte mari ale rachetelor anti-aeriene si de proliferarea dronelor, ideea desi poate parea ciudata ar putea sa aiba sens macar in anumite ocazii.
Multi-Domain Artillery Cannon
Astfel, pe 8 iulie, Rapid Capabilities and Critical Technologies Office (RCCTO) a lansat o cerere de oferta pentru dezvoltarea si achizitionarea a opt prototipuri de Multi-Domain Artillery Cannon (MDAC). Acest sistem este unul care are la baza un sasiu 6×6 sau 8×8, o turela automata si un tun (obuzier?) de 155mm.
Nu avem inca detalii dar putem presupune ca totul va fi automatizat, turela in sine fiind fara echipaj.
La nivel de fisa postului, MDAC ar trebui sa poata lupta impotriva avioanelor si rachetelor de croaziera, folosind proiectile hipersonice de tip Hyper Velocity Projectile (HVP) dezvoltate deja de BAE Systems pentru tunul electromagnetic al US Navy.
Si daca programul tunului electromagnetic a fost oprit, proiectilul exista si chiar a fost folosit in trageri de test cu ajutorul unui obuzier M109A6 Paladin, impotriva unei drone-tinta BQM-167 Skeeter, tragerea fiind o reusita.
Proiectilul folosit este – HVP – a fost adaptat dupa oprirea programului de dezvoltare a tunului electromagnetic pentru uzul tunurilor navale normale de 127mm si obuzierelor de calibrul 155mm. HVP atinge o viteza la lansare de Mach 5 si are o raza de 80km, poate fi configurat ca proiectil cinetic (hit-to-kill) sau exploziv si in acest caz va avea o incarcatura de lupta de 900g de explozibil.
Incarcatura de lupta de doar 900g este minuscula in raport cu cea a unor rachete sol-aer cum ar fi IRIS T – +11kg, MICA – 12kg, AIM-9X Sidewinder – 9kg, AMRAAM – 20kg, pana si Stinger are un cap de lupta de 3kg, fara sa mai vorbim de exemplu de SA-6 KUB cu o incarcatura de lupta de aproape 60kg, asadar cam pocnitoare proiectilul celor de la BAE Systems si doar daca loveste direct tinta ar putea sa faca ceva.
In timpul tragerilor demonstrative din septembrie 2020 rezultatele au fost incurajatoare prin prisma preciziei – HPV fiind un proiectil ghidat – doar ca pretul per unitate era de 86 de mii de dolari in 2018. Ar mai fi de spus ca HPV nu este un proiectil-racheta, viteza enorma provine din aerodinamica proiectilului ca si din faptul ca dimensiunile acestuia sunt relativ mici (sub-calibru), astfel incat incarcatura de azvarlire ii poate conferi o viteza foarte mare.
BAE Systems sustine ca sistemele artileristice anti-aeriene dotate cu HPV pot fi integrate in IBCS – Integrated Battle Command System, adica sistemul integrat de comanda si control a apararii spatiului aerian propriu.
Daca lucrurile vor merge spre bine si daca acesta noua arma va intra in arsenalul american ramane de vazut, deocamdata suntem la nivel de testare. Dar este interesant, in ciuda pretului foarte mare pentru un proiectil, sa avem din nou tunuri AA (chiar daca ele vor fi la baza obuziere) cu raza lunga. La 80 de km si la Mach 5 lucrurile chiar devin serioase, cu atat mai mult cu cat vorbim despre un proiectil ghidat.
Insa deocamadata lucrurile par sa arate ca BAE Systems a dezvoltat un proiectil de artilerie ghidat, dar tunul nu le-a iesit si au ramas cu proiectilul si de aici incolo incearca sa-i gaseasca o alta slujba. Daca n-a mers la artilerie de camp, poate la cea anti-aeriana si de ce n-ai incerca sa transformi ditamai obuzierul de 155mm in “obuzier anti-aerian”, o idee cu totul noua si nastrusnica, pana la urma, dar ramane ca posteritatea sa judece justetea inovatiei.
GeorgeGMT