Romania Military

Aripi romanesti…….MIG 15 Fagot-ul in RoAF

This entry is part 1 of 11 in the series Aripi Romanesti

                             ARIPI ROMANESTI: FAGOT-ul in…FAR! 

Inceputul aviatiei reactive in Fortele Aeriene Romane (FAR), a fost reprezentat de intrarea in inzestrare in anul 1951, a avioanelor de fabricatie sovietica IAK-17 UTI si IAK-23 FLORA; avioane ce au echipat Divizia 97 Aviatie Vanatoare, ce numara 120 de aparate, iar printre primii piloti de reactoare ii putem enumera pe Cosma Vasile, Deac Ion, Raican Aurel si Dumitru Balaur…

Insa primul avion cu reactie complet operational si dedicat luptei aeriene din cadrul FAR, a fost reprezentat de catre MIG-15, codificat NATO, Fagot. Acest avion a avut o lunga cariera operationala, in multe armate ale lumii, inclusiv la noi. El a fost produs intr-un numar impresionant de peste 12000 de aparate, inclusiv sub licenta in China, Polonia, Cehoslovacia. Bine inarmat pentru acele timpuri, avand 17 variante de baza, MIG-ul-15 a reprezentat pentru FAR un nou inceput, deschizand perspective de lupta si strategie noi, formand noi generatii de luptatori aerieni, viitori PILOTI DE SUPERSONICE. Dar sa nu anticipam…

Ca orice avion nou, MIG-15 a reprezentat o experienta de neegalat pana atunci, atat pozitiva cat si negativa, pentru fabricant si utilizatori. Romania a importat avionul, initial din URSS, in 1952 achizitionand 58 de aparate, ajungand intr-un final la un total de 159 de aparate, aduse inclusiv din sursa cehoslovaca si numite S-102(licenta MIG-15).

Acest avion a reprezentat pentru FAR o experienta cu totul noua, avand o intretinere complicata si dificil de pilotat; avion ce deseori nu corespundea asteptarilor pilotilor si tehnicienilor. Din pacate multi piloti ai FAR si-au pierdut viata sau au ramas infirmi pe viata, datorita imperfectiunii acestui avion, inerenta dealtfel…

Principala lui problema era reprezentata de scaunul de catapultare, o noutate in Romania de atunci, care avea grave defecte de proiectare. Rachetele ejectoare erau slabe calitativ si de putere mica, pilotul in momentul ejectarii risca sa fie sectionat de ampenajul vertical al avionului. Din pacate au fost nenumarate cazuri…

De parca nu era destul, sistemul de fixare al picioarelor pe paloniere producea deseori accidente grave, amputand picioarele pilotului de la genunchi in jos, daca acesta uita sa le scoata inainte de a se ejecta. Datorita tuturor acestor incinveniente, teama pilotilor de a se ejecta era mare, multi alegand aterizarea fortata. Reuseau numai daca aveau noroc, altfel ingrosau din pacate, randurile celor cazuti la datorie…

Romania nu a utilizat MIG-ul 15 in niciun conflict, dar acest avion a fost prezent in anii *50 in toate conflictele regionale de mai mare sau mai mica amploare, precum: Criza din Sinai, Razboiul Coreean, conflictul chino-taiwanez; precum si intr-o multitudine de incidente legate de Razboiul Rece.

Revenind la FAR, conform celor care l-au zburat, MIG-ul -15 nu era deloc un avion perfect si usor de zburat. Era un avion instabil in viraje executate cu peste 0,86 Mach, dar caracterizat prin robustete, simplitate si forma eleganta, avand un fuzelaj fusiform cu aripi si ampenaj in sageata pronuntata. Ca armament Fagot-ul avea 2 tunuri de 23 mm NS-23 (80 de lovituri fiecare), plus un tun de 37 mm N-37 (cu 40 de lovituri); armamentul principal fiind montat intr-o nacela detasabila, usurand intretinerea si mentenanta –o solutie formidabila pe atunci.

Mig-ul dispunea deasemenea de rezervoare suplimentare largabile sau fixe de 600, 450 sau 250 de litri, putand lua sub aripi diverse tipuri de bombe si rachete nedirijate. Un avion foarte bine inarmat pentru acele vremuri de inceput, am putea spune!

MIG-15 a ramas in dotarea FAR pana spre sfarsitul anilor *70 si a reprezentat o evolutie remarcabila de la motorul cu piston si elice, la motorul cu reactie, schimband in mod vizibil si ireversibil Fortele Aeriene Romane.

WW

Series NavigationAripi romanesti…MIG 17 Fresco in RoAF >>
Exit mobile version