Inlocuitorul celui mai bun avion de atac la sol supersonic, mai ales pe misiuni de tip SEAD, Tornado, ar putea fi o drona. Bineinteles, o parte din misiunuile de atac la sol, vor fi preluate de Typhoon, insa cei de la BAE Systems sunt absolut siguri ca ar mai fi ceva loc si pentru noua drone de tip UCAV, Taranis.
Forţele aeriene britanice (RAF) vor testa în decursul acestui an noua dronă, denumita Taranis,care este in esenta un avion fără echipaj uman la bord, nedetectabil pe radar, care va survola zonele inamice, strângând informaţii şi putând lansa proiectile si lua decizii singura, intr-un anumit grad. Denumita după zeul celtic al fulgerelor, are 11,3 metri lungime, o anvergură a aripilor de 9,1 metri, un motor Rolls Royce, cântăreşte 8.000 de kg şi poate zbura in regim supersonic.
sursa foto Business Insider
Prototipul a costat 200 de milioane de dolari, dar oficialii britanici sunt convişi că este o investiţie bună. „Taranis ar putea schimba strategia de luptă a Ministerului Apărării (n.r. din Marea Britanie), care în prezent foloseşte avioane cu echipaj uman la bord. Taranis va înlocui atât avioanele cu piloţi, cât şi dronele actuale”, a declarat Nigel Whiteheads, director de programe la BAE Systems, compania care s-a ocupat de crearea noii drone.
În câteva săptămâni, Taranis va fi lansat deasupra Australiei, pentru primele teste, scrie Business Insider. Sursa precizează că Taranis poate „scăpa” singura dacă “simte” ca cineva ii umbla prin circuite, adica are anumite sisteme de siguranta pentru a evita sa fie preluata. Ma intreb de unde le-o fi venit britancilor astfel de idei?! 🙂 In esenta in momentul in care cineva inceraca sa interfereze cu sistemul sau de control sau comunicatii, Taranis, se autoblocheaza, intrerupe orice flux informational cu exteriorul, si intra rapid pe o traiectorie care s-o duca spre baza.
Nu putem sa nu remarcam asemanarea cu Neuron-ul francezilor de la Dassault.
Sursa: Businessinsider
GeorgeGMT
Multumiri lui Jimmy