Ca orice copil, si noi pasionatii de arme si tehnica militara, ne bucuram atunci cand Armata noastra primeste “jucarii” noi. Pacat insa ca acest lucru se intampla extrem de rar in ultimii ani, desi a fost o perioada candRomaniase ingrijea si de Armata sa, intre anii 1995-2005. Atunci, sau nascut proiecte si contracte, care in marea lor majoritate n-au dus, din pacate, nicaieri! Multe articole de pe acest blog, precum cele ale lui Vali ori Nicusor, foarte bine documentate, ne demonstreaza ca s-a putut dar nu s-a vrut…
Insa, ca orice pasionat, traim cu speranta ca lucrurile se vor indrepta, iar asteptarile noastre, care coincid in mod cert cu cele ale militarilor nostrii, sa se implineasca. Poate un nou Guvern sa aduca schimbari in bine in domeniul militar? Vom vedea, si…speram! Ca astazi Armata Romana se afla undeva la periferia interesului politic, nimic nou pentru noi; asa este de peste 20 de ani. Ca de mult timp, politicul trece mult prea usor peste nevoile si cerintele Armatei, iar noi asteptam de prea mult timp “sfarsitul reformelor” care ar trebui sa ducaRomaniaacolo unde ne-o dorim, nu mai reprezinta deloc o noutate in “specificul” romanesc. De atata timp, ne-am obisnuit cu totii!
In timp ce rezultatele dotarii Armatei in acesti ani, obtinute cu mari sacrificii, in timp mult prea indelungat si marcate in esenta lor, de scandaluri si acuze, sunt relativ subtiri (exceptie facand anumite domenii, precum Comunicatiile si Informatiile, radare, LAROM, MLI-84M1…), proiectele pe care Armata le-a initiat si dezvoltat, erau ambitioase –unele dintre acestea, poate prea ambitioase.
Vom face in acest articol o scurta trecere in revista a catorva dintre aceste proiecte, cunoscute ori mai putin cunoscute, facand mentiunea ca Armata a avut intotdeauna VOINTA si DORINTA, lipsindu-i insa SPRIJINUL si FONDURILE, astfel ca esecul acestor programe nu i se datoreaza in totalitate.
MIG-29 SNIPER, un program ambitios, care ar fi asigurat astazi un avion inca performant ROAF. Un singur exemplar a fost modernizat (este vorba de avionul cu numarul 67, monoloc, ce apartinea de Grupul 57 Aviatie Vanatoare “Constantin Bazu Cantacuzino” de pe Mihai Kogalniceanu; avion cedat de catre ROAF in vederea demararii programului SNIPER), acesta facandu-si debutul pe 5 mai 2000, decoland la ora 17.11 minute si revenind la sol la ora 17.53 minute (a zburat fix 42 de minute!). Interesant este faptul ca acest avion a fost primit cu mare entuziasm de catre militarii (ulterior, rasul si veselia, optimismul si increderea, s-au estompat rapid. Cum zice zicala: “N-a fost rasul lor!”) si cu mare tam-tam de catre politicieni. La zborul inaugural participand autoritati locale, membrii ai Guvernului si Parlamentului Romaniei de atunci, diplomati, ziaristi, etc. Deci, cu alte cuvinte, se anunta un proiect de succes, ROAF asteptandu-l cu bratele deschise!
MIG-29 Sniper. Cum ar fi aratat astazi RoAF cu 24 de Sniper-e?! Am fi putut cumpara Mig-29 din Basarabia, poate chiar am fi putut exporta versiunea noastra de modernizare! Poate, poate…poate daca am fi avut si politicieni patrioti!
Avionul era extrem de modern, atragand invidia si admiratia vecinilor nostrii, care si ei il zburau, dar totodata si supararea Moscovei (ca de, ei il facusera), dispunand de o noua interfata om-masina si un nou pachet de avionica; intregul avion fiind supus unui program de prelungire a resursei (au fost schimbate cablajele; au fost instalate noi componente mecanice si electrice, mult mai performante decat cele originale; noi antene. Multe dintre aceste echipamente aveau capacitate LRU, ele putand fi schimbate foarte usor la linia de avioane, usurandu-se astfel substantial intretinerea si mentenanta).
Avionul era la acea data cel mai modern FULCRUM din lume, modernizat in afara Rusiei, si dispunea de: doua display-uri color multifunctionale MFCD cu cristale lichide LCD (152×203 mm) destinate afisarii informatiilor referitoare la situatia orizontala, navigatie, acrosaje, stare tehnica, imagini video de bord, etc; vizor HUD cu unghi mare de vizare, cu panou de comanda frontal UFCP; comenzi HOTAS; display pentru receptorul de avertizare de radiolocatie RWR; calculator digital de misiune MMRC; calculator de date aerodinamice ADC; sisteme moderne de comunicatie, navigatie si identificare CNI; sistem de navigatie hibrid –inertial INS LISA/receptor GPS: sisteme de radionavigatie VOR/ILS/DME; doua statii de radio AM/FM UHF/VHF securizate si cu salt in frecventa; transponder IFF; sistem de transfer de date DTS, sistem video de cabina CTVS, inregistrator video de bord VTR. La data anularii sale se studia posibilitatea montarii a unui nou radar (acesta urma sa fie de productie israeliana) si a unui sistem de generare a oxigenului la bord OBOGS, precum si a unor acrosaje capabile sa sustina armament modern de productie SUA siIsrael. Era acesta un avion inferior celor existente pe plan mondial, asa cum il acreditau unii de pe la noi? Cu siguranta, NU! Ar fi dispus ROAF de un avion capabil? Cu siguranta, DA! Dar, ca multe altele, n-a avut noroc! Si rau este cand te “nasti” fara niciun dram de noroc…
AH-1RO DRACULA, elicopterul romanesc de atac, este un alt esec rasunator pentru Armata si inzestrarea sa. Un esec care nu i se datoreaza insa! Fiindca, desi toate guvernele ce s-au perindat pe la conducerea Romaniei, din 1990 incoace, “constientizau” ca apararea nationala este o problema de importanta nationala, iar Romania avand dreptul de a dispune de 120 de elicoptere de atac (trist, dar nici astazi nu dispune de asa ceva. Si ma intreb si-acum, DE CE?), in urma Conferintei Pentru Limitarea Armamentelor Conventionale de la Viena, din 1990; n-au facut nimic!
Cum ar fi aratat astazi Romania cu 96!!! de elicoptere de atac moderne?!
FOTO: airliners.net
Desi proiectul ajunsese intr-o faza finala, inerenta demararii productiei de serie, cu costuri si cerinte operationale bine definite si calculate “la liniuta” de catre specialistii militari, care doreau un numar cert de 96 de elicoptere pentru ROAF; totul, dar absolut totul a fost in van! Unele voci au sustinut pe atunci caRomania ar fi fabricat un elicopter vechi, depasit, aparut in timpul razboiului dinVietnam (este vorba de celebrul COBRA, taticul celui nenascut, AH -1RO DRACULA), scump si cu performante scazute (multi cretini si idioti utili sunt inRomania asta!). Era oare acest proiect prost, inutil si depasit din start? Pai haideti sa vedem ce calculasera specialistii aia, care pana la urma au fost ignorati, iar industria aeronautica romaneasca, in loc sa se dezvolte, a ajuns pe marginea prapastiei!
DRACULA, ar fi costat statul roman intre 12-14 milioane de dolari per bucata, si ar fi fost facut in proportie de 80% intara. 80%, dragi cititori! Si asta prin transfer de tehnologie de la Bell Helicopters, implicand in program societati autohtone, precum: IAR Brasov, Turbomecanica, Aerostar, Straero, Ratmil, Simultec, Comoti, Aerofina, Aeroteh, si altele. O duc astazi aceste societati bine, in marea lor majoritate? Cu siguranta, NU! Daca acest proiect reprezenta mult sau putin, pentru industria aeronautica romana si nu numai, judecati dumneavoastra!
Era un proiect prost si depasit? Cu siguranta, NU! Fiindca, acesta avea la baza platforma structurala si ansamblele mecanice specifice AH -1W SUPER COBRA, care si astazi este considerat unul dintre cele mai eficiente elicoptere de atac din lume. Mai mult decat atat, il faceam sub licenta avand drept de dezvoltare si export, dar, ca multe altele, nici acesta n-a avut noroc! Punct, si de la capat…
Dintre proiectele mai putin cunoscute, dar de care Armata era interesata, a facut parte si EAGLE IV. La MFA Mizil se intentiona fabricarea acestuia sub licenta GENERAL DYNAMICS –MOWAG AG, Elvetia, din 2005; insa pana acum…NIMIC! Batranul ARO, are inca “o sansa de viata”. Prea lunga, spunem noi!
FOTO: mci-forum
Masina, in greutate de 7,6 tone, are o sarcina utila de pana la 2400 kg si o putere de 250 CP; fiind la acea data considerate de catre experti –inclusiv de catre cei romani-unul dintre cele mai performante din clasa sa, a blindatelor usoare tot-teren. Armata il avea in vedere pentru diverse misiuni, precum: recunoastere, supraveghere, patrulare, comanda si control, comunicatii, asalt, politie militara, forte speciale, etc; urmand a-l dota cu sisteme specifice fiecarei misiuni, inclusiv arme de calibru mic si mijlociu + seturi de protectie suplimentara, balistice si antimina. Ar fi fost astazi un asemenea vehicul, util baietilor nostrii din A-stan? Cu siguranta, DA, cu atat mai mult cu cat un asemenea vehicul chiar a fost testat de catre expertii MApN, acestia fiind foarte multumiti de performantele si capacitatile vehiculului. Dar, ca multe altele, n-a avut noroc!
Despre MLI-2000, ATROM, TR-2000, IAR-XT, rachete si munitie de precizie, nici nu mai vorbim, ele fiind mult prea cunoscute. Nici acestea, desi erau necesare si dorite, unele definitivate, chiar prototipuri, n-au avut noroc!
Prima versiune a ATROM
FOTO: military-today
Un alt proiect uitat este cel al sistemului de tun naval, MILENIUM GDM 008. In legatura cu acesta se dorea de catre Oerlikon Contraves, Elvetia, implicarea Romaniei si a Armatei sale in proiect! Armata, dorea ca acest tun sa intre in viitor, in dotarea noilor nave ale Marinei, dar cu implicarea firmelor romanesti. Se dorea ca la Dragomiresti S.A, sa se fabrice cea mai performanta munitie AHEAD de 35 mm (inclusiv pentru VIFOR), dar pana acum nu exista semnale certe ca s-a si facut ceva. Cert este doar faptul ca MILENIUM GDM 008, nu se fabrica la noi, desi s-ar fi putut asta; dar ca multe altele, n-a avut noroc!
Multe se puteau realiza in Romania postdecembrista, pe linia industriei militare si a inzestrarii armatei. Multe, foarte multe! Sunt sigur ca au existat, ori poate mai exista, proiecte de care cu siguranta n-am aflat. Multi dintre noi, pasionatii de tehnica militara si Armata in general, suntem sceptici (si este normal sa fim asa, fiindca mersul lucrurilor la noi ne-a facut sa fim asa!) dar cu siguranta, informati atat cat s-a putut. Jucam jocul dea ESTE/VA FI/NU ESTE, cu placere si entuziasm amestecate cu furie si neputinta, asumandu-ne curajul implicarii indirecte in problemele Armatei si nu numai.
Daca cei indreptatiti si platiti pentru a se implica direct, nu o fac, atunci macar noi s-avem curajul de a ne implica, desi suntem constienti de faptul ca n-avem nici o putere. Putem insa sa le reamintim acestor “domni” sus-pusi, platiti din banii nostrii sa faca ceva pentru Armata siTara ca, CURAJUL este o trasatura de caracter indispensabila unei personalitati puternice. Au EI asa ceva? Pana acum n-au demonstrat-o, ezitand sa ia decizii vitale pentru bunul mers al Armatei si inzestrarii sale, iar situatia catastrofala se adanceste pe zi ce trece. Pana cand, nimeni nu stie! Si, in mare parte, aceasta stare de fapt nu se datoreaza Armatei si specialistilor sai. Acestia au facut si fac inca, ceea ce pot in conjunctura politico-financiara de astazi! Dar, sa-i intrebam pe EI, cei de sus, de ce acesti specialisti nu sunt ascultati, nu sunt luati in seama ci doar ignorati, chiar nu cred ca mai are rost!
Ce putem face noi, cei cu adevarat interesati de soarta Armatei Romane? Prea putin! Putem doar sa ne reamintim de ceea ce-am fi putut fi, de ceea ce-am fi putut face; putem doar sa ne mentinem mintea vie si iscoditoare, iar atentia asupra a tot ceea ce se intampla, marita. S-auzim de bine in viitor!
WW