Decembrie 1989, nu cu mult inainte de „Revolutia” noastra, liderii SUA si URSS, George H.W.Bush si Mihail Gorbaciov, se intalnesc la bordul luxoasei nave de linie sovietice, Maxim Gorki (construita in RFG si vanduta in 1973/1974 companiei sovietice Black Sea Shipping Company din Odessa/Ucraina. Timp de cativa ani compania a detinut titlul de cea mai mare companie de transport maritim din lume, executand operatiuni de comert exterior si participand din plin la misiunile internationale „de sprijin” a tarilor sarace organizate de catre guvernul sovietic. Ce reprezentau de fapt aceste misiuni stim cu totii –export de armament, influenta si oranduire comunista…
Aceasta nava a fost folosita si de catre liderii sovietici, rar, in deplasarile in terte tari, era, printre altele, si o nava de protocol. Compania dispunea de o flota de transport remarcabila, cargouri, petroliere, nave de linie. Una dintre navele de linie a fost si „Amiral Nahimov”, fosta „SS Berlin III”, mostenita de la cel de-al III Reich. Cargouri apartinand acestei companii au fost implicate in Criza Cubaneza din 1962,transportand rachete cu ogive nucleare si militari sovietici.Unele cargouri erau dotate cu cate doua lifturi de deservire a incarcaturii si macarale, precum cele din Clasa Leninsky Komsomol, 16.000 tone, 170 m lungime, 22 m latime,9,73 m pescaj,13 m inaltime, 2 motoare turbina, o singura elice cu diametrul de 6,30 m. In realitate, aceasta companie era militarizata, sub strict control GRU si KGB, indeplinind si misiuni confidentiale).
561 OMRP IN MALTA -DECEMBRIE 1989
Despre acest summit se stiu multe, se stie ce-a urmat, insa putine lucruri se stiu despre masurile de securitate, fara precedent pana la acea data, luate. Se stie doar ca, printre altele, pe navele de escorta sovietice, cu deosebire pe crucisatorul purtator de rachete ghidate „Slava”/Proiect 1164 Atlant, nava-amiral a Flotei Marii Negre, se aflau si „oameni-broasca”, scafandri de lupta apartinand 561 OMRP (Spetnaz, GRU. Denumirea de Spetnaz/Voiska Spatialnogo Naznacenia/Trupe cu Destinatie Speciala se foloseste pentru toate categoriile de Forte Speciale, fie ca apartin Armatei, Ministerului de Interne sau KGB/FSB), acestia avand rolul de a asigura protectia presedintelui sovietic si a navei pe care se desfasura summit-ul (este foarte probabil sa fi existat la bord si oameni-broasca din cadrul unitatii Delfin, apartinand KGB, si aceasta fiind strict secreta. Nici astazi nu se stie mare lucru despre ei, asa cum nu se stie mare lucru despre unitatea Delta a SIE. Firavele informatii aparute prin presa romaneasca spun ca aceasta unitate de elita dispune de echipamente de ultima generatie, unitatea fiind implicata in Criza Ostaticilor din 2005, celebra „rapire” din Irak, regizata sau neregizata. Da’ bine, dupa cum se zice, abia peste 50 de ani vom afla adevarul, deci asteptam…Copiii nostri vor sti, noi, astia mai batrani, n-avem sansa asta!).
Despre OMRP/Otdel’nyy Morskoy razvedyvatel’nyy/Detasamentul Naval de Recunoastere nu se stiu multe lucruri, oficial, conform surselor rusesti, aceasta unitate speciala navala nici nu exista in cadrul Spetnaz –oficialii sovietici nerecunoscand acest lucru inainte de anul 1990, unitatea fiind considerata strict secreta. Spre exemplu, Unitatea Navala Speciala a Spetnaz din cadrul Flotei Baltice, 561 OMRP, aparea in inventare drept Avariyno-spasatel’naya shkola nomer 49/Diving School Rescue No.49/Scoala de Scafandri Salvatori Nr.49, sau UM 10.617 (in cadrul Flotei Baltice), baza sa aflandu-se in apropiere de Kaliningrad (exista si astazi. Exista supozitii ca un astfel de detasament se afla si la Sevastopol. 561 OMRP isi are baza in localitatea Parusnoye, fiind porecliti in randul Serviciului Special de Informatii al Marinei, Parusniki, in traducere „nave cu vele”!!!).
INSTRUCTIE SPETNAZ
Aceasta unitate speciala formata din scafandri de lupta/incursori este considerata a fi prima de acest fel din cadrul Armatei Rosii. Relativ recent au fost dezvaluite date despre misiunile ce urmau a fi indeplinite de acesti oameni pe timpul Razboiului Rece (decembrie 2004, cand unul dintre fostii „broscoi sovietici”, Alexander Rzhavin, si-a scris memoriile in ciuda opozitiei unor fosti sefi si colegi) si, pe langa cele specifice unei astfel de unitati (sabotaj, recuperare-salvare, recunoastere-spionaj, minare-deminare, protectia demnitarilor), aveau si misiunea de a planta arme nucleare de mici dimensiuni in porturile militare NATO/SUA inainte de declansarea „Razboiului Nuclear”, in vederea anihilarii superioritatii navale.
Interesant este faptul ca-n randul acestor unitati nu se gasesc oameni cu statura mai inalta de 1,75 m, si-asta fiindca, potrivit studiilor efectuate de catre viceamiralul Gennadi Zaharov pe mai multi ani, un om cu greutatea de 76-80 kg si 1,75 m inaltime reprezinta candidatul ideal pentru OMRP, acesta putand opera intreaga gama de echipamente din dotare, precum: parasute; echipamente de scufundare cu circuit inchis –IDA 71, spre exemplu; aparat autonom portabil de propulsie-navigatie in imersiune de tip Protei-5 –un om cu inaltimea de 2m n-ar putea „calari” un astfel de aparat; mini-submarine si torpile pilotate uman,Triton-1/2 si Sirena. Mai mult decat atat, in cadrul OMRP se considera ca barbatii cu inaltimi de peste 1,75 m sunt tinte usor de localizat, in conditii ideale, sub apa. Aceasta unitate speciala, conform surselor rusesti, este considerata a fi printre primele din cadrul Fortelor Speciale Sovietice ce-a acceptat in randurile sale si femei.
Exista chiar si o poveste reala de la inceputul anilor *90, izvorata in urma vizitei prim-adjunctului GRU, General-colonel Iuri Alexandrovici Gusev, la sediul 561 OMRP, vizita ce-avea drept scop evaluarea nivelului de instructie si a posibilitatilor acestei unitati de elita ce apartinea Serviciului Special de Informatii al Marinei. Acesta, dupa ce-a vizitat unitatea, a intrebat daca personalul este competent raspunzandu-i-se ca fiecare militar este un adevarat maestru, primind recomandarea sa verifice personal ce sunt capabili sa faca acesti oameni. Neincrezator, vazand ca militarii sunt de statura scunda, cativa fiind femei, generalul a ales trei dintre acestia, printre care si o femeie, intreband daca aceasta este capabila sa tina pasul cu barbatii. Intamplator si fara sa stie, generalul a ales o adevarata profesionista ce servise anterior in Kazahstan, experta in arte martiale, scafandru, parasutist si tragator de elita, cunoscatoare a doua limbi straine, impresionandu-l profund demonstratia de „virtuozitate militara” a acesteia, declarand la finalul inspectiei ca, citez: „Nu ma asteptam sa vad astfel de lucruri! Nicaieri, si-am vizitat deja o multime de unitati Spetnaz, nu mi s-au aratat astfel de abilitati”.
Oricum, femei-luptator in cadrul Spetnaz sunt si astazi, conform surselor, o raritate (datele cu privire la numarul acestor luptatori sunt strict secrete din motive de siguranta. O masura de siguranta perfect valabila in toata lumea, inclusiv in cadrul Fortelor Speciale de la noi. Familiile si parintii militarilor ce servesc in cadrul OMRP n-au habar de serviciul real al acestora, spunandu-li-se ca servesc in…Marina. Poarta tinuta specifica Marinei Militare Ruse. Exista astfel de unitati in toate bazele navale importante ale Marinei Ruse, incadrate, cel mai probabil, cu 50-60 de luptatori. Per total, se pare ca Marina Rusa are astazi 120-200 de scafandri de lupta, exceptand rezervistii, impartiti celor 4 Flote –Flota Pacificului, Flota Marii Negre, Flota Baltica si Flota Nordului. Se zice ca la sfarsitul anilor *80, Flota Marii Negre ar fi avut cam 1000 de scafandri de lupta, celelalte Flote multumindu-se cu aproximativ 300 de luptatori fiecare –putin probabil sa fie asa), marea majoritate a sexului frumos incadrat aici face parte din personalul administrativ fiind angajati civil, precum bucatari, magazioneri, medici, asistente, profesori de limbi straine.
La 561 OMRP, spre exemplu, timp de multi ani contabilul unitatii a fost femeie, angajat civil, actualmente pensionara, doamna respectiva fiind poreclita de catre militari „bunica Spetnaz-ului”. In cadrul OMRP, militarii erau/sunt invatati sa se integreze perfect in teritoriul inamic, sa cunoasca particularitatile acestuia si modul de viata si, bineanteles, sa stie totul despre obiectivele strategice vizate in caz de bum-bum (toate informatiile proveneau de la agentura externa a GRU, dar si de la KGB. Asa este si astazi!). Exista supozitii ca un pluton format din maxim 4-5 militari din cadrul OMRP este capabil sa reziste in teritoriul inamic si 12 luni pana la sosirea fortelor proprii, folosindu-se de resursele locale (oferite de natura sau create de om). Unitatea a fost creata, conform surselor sovietice, pe data de 29 decembrie 1954, in ajunul Anului Nou, in urma ordinului dat de catre ministrul apararii de-atunci, Maresal al URSS, Nikolai Alexandrovici Bulganin, membru al Politburo, pe data de 15 octombrie 1954.
Primul comandant al acestei unitati a fost colonelul Gheorghii Vladimirovici Potekhin, un militar cu experienta in scufundari si sabotaj. Conform datelor oficiale, prima mentionare a scafandrilor de lupta in URSS apare pe data de 22 octombrie 1938 cand, pe timpul unor manevre militare ale Flotei Pacificului, un grup de scafandri lansati de pe submarinul SCH-112 au patruns in portul militar Vladivostok executand sabotaj simulat asupra navelor din rada. Acesti scafandri, surprinzator, erau dotati cu rezervoare de oxigen, costum de scufundare, cutite, pistoale si grenade, aceasta misiune fiind considerata inceputul istoriei subacvatice a Spetnaz, cu toate ca n-a dus la crearea unei unitati speciale de lupta-scafandri. Aceasta avea sa fie infiintata abia pe data de 11 august 1941, fiind numita RON/Rota Osobogo Naznacheniya/Companie cu Destinatie Speciala, avandu-si baza pe Insula Goloday, in apropiere de Leningrad, aflata sub comanda lui Ivan Vasilievici Prokhvatilov.
Prima misiune de lupta consemnata –august 1941, doi scafandri RON mineaza un pod capturat de catre germani pe raul Narva. Cea mai interesanta misiune, nedatata insa, din cursul razboiului, a fost cea efectuata de catre scafandrul RON, Vladimir Borisov, acesta descoperind in portul Strelna/Golful Finlandei (aici era o importanta baza navala germana), ca germanii construiau in mare secret rampe de lansare pentru V-1. Iesind din mare si schimbandu-se in uniforma germana, Borisov a „inspectat” lucrarile si, revenind la baza, a raportat ceea ce-a gasit, aeronavele si artileria sovietica facand praf totul. Interesant faptul ca germanii intentionau sa foloseasca V-1 in bombardarea Leningradului, insa informatia apartine doar surselor rusesti, nu si celor germane, din acest motiv trebuie tratata cu retinere. Cert este faptul ca-n perioada 1941-1943, scafandrii RON au participat din plin la aprovizionarea Leningradului asediat de catre germani, transportand provizii si munitii peste Lacul Ladoga, evacuand locuitori (cu barci rapide sau camioane, pe toata durata anului). Mai mult decat atat, in septembrie 1943, luptatori RON au patruns in baza navala germana de la Strelna distrugand vedete torpiloare italiene apartinand Decima Flottiglia MAS.
Flota Marii Negre a dispus de prima sa unitate RON in aprilie 1944. In iulie-august 1944, oameni-broasca RON au „vizitat” submarinul german U-250/Type VIIC, ce tocmai fusese scufundat de catre vanatorul de submarine sovietic, MO-103 (pe data de 30 iulie 1944, 46 marinari morti, 6 supravietuitori), in Golful Finlandei, recuperand documente secrete si o noua torpila acustica dezvoltata si folosita de catre Kriegsmarine, calibrul 533 mm, fiind vorba despre modelul G-7ES/T-5 Zaunkonig, parti ale acestei torpile fiind mai tarziu vandute britanicilor. Dar, cu toate succesele avute de catre RON, unitatea avea sa fie desfiintata in octombrie 1945, fiind reinfiintata abia in data de 15 octombrie 1954, foarte probabil si-n urma gasirii pe o plaja folosita de catre conducerea si marimile PCUS (in 1954), a unor echipamente specifice scafandrilor de lupta, alarmand decidentii militari –nu s-a descoperit niciodata cu certitudine cine-i „vizitase”, cui apartineau acele echipamente, insa banuielile s-au indreptat catre britanici.
Cert este faptul ca NATO avea sa semnaleze prezenta luptatorilor subacvatici sovietici, in anii ce-au urmat, in Angola, Vietnam, Egipt, Mozambic, Nicaragua si Etiopia (protejau interesele si navele sovietice aflate in zona, asigurau consiliere si instructie fortelor pro-comuniste locale, faceau spionaj si multe altele), astfel de luptatori facand parte si din echipajul celebrelor pescadoare armate sovietice (stim noi care, s-a discutat despre acestea pe blog, celebrele „pescadoare-torpiloare”) si a altor nave „civile”. Astfel de luptatori au fost detectati in Cecenia, in perioada ianuarie-mai 1995, iar in 2004 a fost prezentat oficial un incident ciudat, incident prezentat de catre canalul de televiziune rus, Canal 1, controlat de catre stat –acestia au prezentat un film documentar numit „Operatiunea Spetnaz” (!!!), in care se prezinta, printre altele, un exercitiu bazat pe o operatiune reala a OMRP ce avusese loc cu cativa ani in urma intr-o baza navala ruseasca nespecificata. Concret, scafandrii rusi au anihilat cativa scafandri straini, ucigandu-i inainte ca acestia sa distruga cu o mina speciala telecomandata un dig/doc uscat, fiind prezentat echipamentul, dispozitivele si armamentul capturat de la acestia. Nu se dau date cu privire la nationalitatea acestora, iar subiectul articolului ramane si-n ziua de astazi controversat, punandu-se intrebarea „a fost sau n-a fost”.
Ei bine, trecand fugitiv peste istoria „broscoilor” sovietici, ne oprim asupra unor arme, considerate deosebite la momentul aparitiei lor, din dotarea acestor luptatori, arma de asalt subacvatica APS (calibrul 5,66 mm) si pistolul subacvatic SPP-1(calibrul 4,50 mm), arme cu care americanii si occidentalii au luat contact in Malta (se aflau in dotarea „broscoilor sovietici” ce-l insoteau pe Gorby).
APS CALIBRUL 5,66 MM
Ideea realizarii unor astfel de arme a venit odata cu infiintarea OMRP, luptatorii fiind dotati pentru atac si aparare, la acel moment, doar cu cutite si harpoane (uzuale si sub apa. Harpoanele erau asemanatoare cu cele ale pescarilor), pistoale si pusti de asalt AK-47, acestea fiind transportate pe sub apa in cutii etanse, impermeabile, putand fi utilizate doar la suprafata. Acest fapt crea un handicap important in ceea ce priveste operatiunile subacvatice, lupta corp la corp cu scafandrii inamici putand fi dusa doar cu harpoane si cutite, inamicul neputand fi anihilat de la distanta. Ca urmare, nu mult dupa aceea, avea s-apara primul pistol subacvatic operational destinat scafandrilor de lupta, numit B-VI-307, arma considerata a fi reusita, fara egal la momentul aparitiei, 1969. Ca urmare, la jumatatea anilor *60 (cel mai probabil in 1967), Marina Sovietica a emis o cerinta pentru realizarea unei arme individuale subacvatice care sa poata fi folosita atat sub apa cat si la suprafata.
Pistol subacvatic B-VI-307
B-VI-307 a fost realizata de catre TNII Tochmash/Institutul Central de Cercetari Stiintifice si Constructie de Masini Precise din Klimovsk, 55 km sud de Moscova, fondat in 1944. Arma a fost creata de catre o mica echipa de designeri, condusa de catre Dimitri Shiryaev si S.I.Matveykin (inginer-sef la Tochmash), printre acestia numarandu-se, probabil, si sotii Elena si Vladimir Simonov (erau rude cu creatorul carabinei SKS, S.G.Simonov), cei din urma creand cativa ani mai tarziu, pusca de asalt subacvatica APS. Proiectarea armei subacvatice n-a fost deloc usoara, trebuind rezolvate probleme legate de tirul sub apa, un mediu mai dens decat aerul ce afecteaza miscarea glontului (in apa, frecarea este de 1000 de ori mai mare decat in aer, ceea ce facea ca un glont obisnuit sa devina aproape inert si imprecis in apa. Glontul cu varf bont, spre exemplu, datorita frecarii cu apa se „deschidea” precum o floare), basca influentele acestui mediu asupra armei.
CARTUS SP-4
Cea mai mare problema a fost crearea unui proiectil care sa se „simta” bine atat in apa cat si la suprafata, mergandu-se initial pe varianta proiectilului clasic, glontul, insa acesta nu dadea rezultatele scontate. Totusi, cercetatorii sovietici au perseverat pe aceasta cale realizand, intr-un final, asa-zisele „cartuse speciale”, precum SP-4 (acestea sunt cartuse silentioase, folosite la arme silentioase aflate in dotarea tuturor fortelor speciale rusesti, fie ele pusti de asalt sau pistoale. Practic, tubul cartusului contine un piston ce la momentul percutiei impinge proiectilul pe teava, retinand in interior gazul rezultat in urma arderii pulberii. Ca urmare, nu exista flacara si zgomot in urma tragerii. NATO a aflat de existenta acestor proiectile la jumatatea anilor *80). In cercetari s-a implicat si Laboratorul de Hidrodinamica din cadrul TSAGI/Moscova, sub conducerea academicianului Y.F.Zhuravlev, cercetarile fiind supervizate din partea Marinei de catre Capitan de Rang Intai, G.V.Logvinovich, el insusi cercetator si academician. In urma testelor s-a ajuns la concluzia ca proiectilul ideal este cel in forma de sageata, o tija lunga cu cap rotunjit ce inlocuia glontul in cartus. Capul tijei producea efectul de cavitatie –practic este vorba despre crearea unei bule de gaz in interiorul lichidului (apa), proiectilul-sageata fiind inglobat in aceasta bula de aer, ceea ce reduce frecarea, marind viteza si raza de actiune. Testele initiale cu acest proiectil-sageata s-au desfasurat intr-un rezervor hiperbar etans (bazin) in care se simulau adancimi de pana la 60 m, filmarea testelor facandu-se prin hublouri, cel mai probabil acest rezervor era realizat din otel folosit la constructia de submarine, otel rezistent la presiune, conform unor surse.
Arma a fost testata cu succes pentru prima data in anul 1969, in poligonul Marinei din Feodosia/Crimeea (detasamentul de scafandri ce-a testat arma era comandata de catre capitanul de rangul doi, A.Petchenkin. Unele surse mentioneaza ca testele s-au desfasurat in iunie 1970 la Sevastopol, posibil sa fie asa), iar anul urmator, 1970, au fost produse 12 pistoale subacvatice B-VI-307, acestea putand utiliza trei tipuri de munitie (incarcarea sagetilor si a proiectilelor speciale facandu-se prin rabatarea tevilor): calibrul 7,62 mm, munitie probabil derivata din cea standard AK-47 si numita SP-4/Spetsialnyj Patron-4/Cartus Special-4, utilizata doar la suprafata (este incert totusi, deoarece acest tip de munitie a aparut la sfarsitul anilor *80. Cel mai probabil este vorba despre APS. Nu toate sursele conspectate confirma acest lucru, deci, din punctul meu de vedere, este improbabil sa fie asa); SPS, calibrul 4,50 mm, proiectil-sageata, utilizat atat sub apa cat si la suprafata, greutate: sageata 12,80 g/proiectil 17,50 g, viteza initiala a proiectilului 250 m/s, lungime: cartus 14,50 cm/sageata 11,50 cm; exista supozitii ca putea folosi si calibrul 5,60 mm, proiectil-sageata, numit si cartus MPS (Morskoy Patron Spetsialnyy/Cartus Special pentru Marina –calibrul 5,66 mm; lungime: totala 15 cm/sageata 12 cm; greutate 28 g; viteza initiala a proiectilului: deasupra apei 350-365 ms/sub apa 240 m/s; raza maxima de actiune atunci cand este tras din pusca de asalt APS: la adancimea de 5 m -30 m/la adancimea de 20 m -20 m/la adancimea de 40 m -11 m/deasupra apei 100 m; cartusul contine piroxilina, o pulbere ce nu produce fum, presiunea exercitata de gaze ajungand la 295, 90 Mpa; pentru a anula efectul umezelii, cartusele erau acoperite cu un lac special. Exista si varianta trasor, numita MPST/Morskoy Patron Spetsialnyy Trassiruyuschiy/Cartus Trasor Special pentru Marina. La pistolul subacvatic, cel mai probabil raza maxima de actiune la adancimea de 5 m era de 10-15 m/ deasupra apei, probabil 10-20-30 m), utilizat atat sub apa cat si la suprafata, insa acesta a dotat ulterior doar arma de asalt subacvatica APS –este putin probabil sa fi fost si-n dotarea ambelor pistoale subacvatice.
In paralel au fost dezvoltate canistre etanse portabile destinate transportului munitiei. Arma s-a dovedit a fi de incredere, majoritatea mecanismelor fiind realizate din otel inoxidabil tratat termic in vederea anularii coroziunii, avand urmatoarele caracteristici: greutate gol, fara munitie, 500 grame; lungime 20,20 cm; inaltime 12,70 cm; pistol cu patru tevi dispuse sub forma de patrat, incarcarea proiectilelor-sageata facandu-se prin rabatare, similar armelor de vanatoare; diametrul total al celor patru tevi reunite 2,50 cm; raza de actiune cu: proiectil SP-4, calibrul 7,62 mm, utilizat doar in trageri la suprafata –atunci cand este tras din pusca de asalt APS, putand penetra otel cu grosimea de 2 mm de la 25 m distanta. Caracteristicile cartusului special asigura silentiozitate totala (se anuleaza „bang”-ul impuscaturii), greutate proiectil 9,30 g, viteza initiala a poiectilului 200 m/s (acest cartus este incert pentru aceasta arma, cert pentru pusca de asalt subacvatica APS).
Pistol subacvatic SPP-1
Totusi, pistoalele subacvatice B-VI-307 au fost produse in numar mic, insa, in 1971, apare o varianta mai robusta si mai moderna, aceasta intrand in productia de serie la Fabrica de Armament din Tula/TOZ/Tulsky Oruzheiny Zavod, si-anume SPP-1/Spetsialnyj Podvodnyj Pistolet/Pistol Special Subacvatic. Arma are urmatoarele caracteristici: 4 tevi separate calibrul 4,50 mm; greutate: gol, fara munitie, 950 grame/cu munitie 1,03 kg; lungime 24,40 cm; inaltime 13,60 cm; pistol cu patru tevi dispuse sub forma de patrat, incarcarea proiectilelor-sageata facandu-se prin rabatare, similar armelor de vanatoare (nu foloseste munitia cartus special ci doar proiectile-sageata, cel mai probabil); diametrul total al celor patru tevi reunite 3,70 cm; raza maxima de actiune: la adancimea de 5 m -17 m/la adancimea de 20 m -11 m/la adancimea de 40 m -6 m. Oricum, la adancimea de 5-10 m, proiectilul-sageata este capabil sa penetreze cu usurinta un costum de scafandru sau geamul unui hublou cu grosimea de 5 mm; viteza initiala a proiectilului: in aer 240-250 ms, proiectilele fiind realizate din otel moale n-au stabilizare in aer, ceea ce face ca „aria de letalitate” sa fie undeva intre 15-20 m; tirul se executa doar foc cu foc, din fiecare teava succesiv, dupa fiecare tragere percutorul armei autoarmandu-se, existand un mecanism selectiv ce roteste cu 90◦ suportul rotativ a-l tevilor, asigurand suprapunerea acestuia cu fiecare teava.
PISTOL SPP-1 SI CARTUSELE AFERENTE
Exista o clapeta cu dublu rol, selector de tir si siguranta, dispusa pe partea stanga a tragaciului, aceasta avand trei pozitii: sus –Reincarcare/mijloc –Siguranta/jos –Foc; arma foloseste proiectile-sageata tip SPS, calibrul 4,50 mm; arma poate fi reincarcata atat la suprafata cat si sub apa; garda tragaciului este supradimensionata pentru a permite utilizarea acestuia de catre scafandrul echipat cu manusi din neopren; arma este realizata din metale non-corozive avand mecanismele realizate din plastic extradur. Arma este copiata si modificata de catre chinezi, aceasta avand doar trei tevi, fiind cunoscuta drept QSS-05, calibrul 5,80 mm, cel mai probabil de la sfarsitul anilor *80, aflandu-se in dotarea „broscoilor” proprii. La jumatatea anilor *70, vest-germanii aveau sa scoata o arma relativ similara, Heckler Koch HK-11, aceasta avand 5 proiectile-sageata calibrul 7,62 mm, dispuse intr-un „butoias” de unica folosinta, aceasta arma ajungand si-n dotarea USA, Marea Britanie, Franta, Italia, Norvegia, Singapore. Darea focului se face electric, patul pistolului continand doua baterii de 9V. Raza de actiune la adancimea de 5 m -15 m, iar la suprafata undeva la 30 m, insa nu-i o certitudine. Categoric, arma sovietica/ruseasca era net superioara, lucru recunoscut de catre expertii NATO!
QBS-06 MADE IN CHINA
CARTUS QBS-06 CHINA
Sovieticii nu s-au oprit insa aici, la inceputul anilor *70 debutand studiul pentru realizarea unei arme de asalt subacvatice, aceasta fiind proiectata de catre sotii Elena si Vladimir Simonov, tot la TNII Tochmash. Arma numita APS avea sa fie produsa tot la Tula, ca si pistoalele subacvatice, intrand in dotarea fortelor speciale sovietice incepand din anul 1975 –o mare perioada de timp arma a fost considerata strict secreta, doar iugoslavii au avut-o in dotare, posibil si polonezii, insa romanii…canci.
OAMENI BROASCA SOVIETICI+APS 5,66 MM
APS/Avtomat Podvodny Spetsialnyy/Arma Speciala de Asalt Subacvatica este produsa si-n prezent, chiar oferita la export, si, pana la aceasta data, faptul ca poate executa foc in rafala sub apa o face unica in lume –cel putin asa considera rusii de la Tochmash in pliantul publicitar, insa ce-or avea si altii nu se stie cu certitudine. Nu se stie cu certitudine nici ce-or mai avea rusii prin ograda la capitolul arme subacvatice la purtator, dar cu certitudine au ceva „surprize”!
CARTUS APS -CALIBRUL 5,66 MM
Arma, ca principiu de functionare, este asemanatoare cu vestita AK-47, pusca subacvatica fiind, cel putin la data aparitiei, 1975, unica arma de foc automata capabila sa functioneze sub apa, chiar si la adancimea de 40-50 m (adancimea maxima a unui submarin din WW I). Arma are urmatoarele caracteristici: in productie din anul 1975, pat rabatabil; greutate: cu incarcator 3,40-3,90 kg/fara incarcator 2,40-3 kg; lungime: cu patul depliat 84 cm/cu patul pliat 61,40-62 cm; lungimea tevii 30 cm –clasificata ca arma cu teava lunga; latime 6,50 cm; calibrul 5,66 mm; proiectil-sageata MPS/MPST/cartus special SP-4, calibrul 7,62 mm; rata de foc la suprafata 500-600 proiectile/minut; viteza initiala a proiectilului: la suprafata 360-365 ms/sub apa 240-340-350 ms; raza de actiune: la adancimea de 5 m -30 m/la adancimea de 20 m -20 m/la adancimea de 40 m -11 m/la adancimea de 50 m -6 m (probabil)/la suprafata 100 m; incarcator prelungit la partea superioara pentru a putea inmagazina 26 de proiectile. Se pare ca poate inmagazina 6 MPS/MPST+20 SP-4/26 de sageti (sursele sunt ambigue. Cel mai probabil se merge pe incarcator cu sageti si incarcator cu SP-4); teava pustii rezista la 180 de proiectile trase la suprafata si 2000 de proiectile trase sub apa.
Proiectile-sageata SPS
Datorita acestui impediment, scafandrii rusi si cei iugoslavi luau intotdeauna cu ei si un AK-47 sau derivate cu teava scurta (precum AKS-74U, calibrul 5,45 mm, raza maxima de actiune 200 m. Aceasta arma a fost si-n dotarea USLA. Inca o au cei de la BAT a SRI si Brigada Speciala „Vlad Tepes” a Jandarmeriei Romane. Americanii au vazut pentru prima data aceasta arma in Afganistan, 1980, capturata de catre mujahedini de la Spetnaz), pe care le foloseau doar la suprafata. Pentru autoaparare preferau totusi pistolul SPP-1.
Aceasta arma are si un demn urmas, intrat in dotarea Spetnaz si copiata de catre chinezi, arma de asalt subacvatica ASM-DT, calibrul 5,45 mm, ce trage atat cu sageti (este considerata a fi mai sigura, mai puternica, foloseste proiectile-sageata revizuite) cat si cu cartuse speciale –incarcator cu 30 de „boabe” similar AK-47 (expertii considera ca la suprafata arma are caracteristici apropiate AKS-74U). Arma, conform expertilor, este „remarcabila”, datele publicate despre aceasta sunt totusi neclare, arma este considerata, inca, secreta. Totusi, se pare ca arma a fost exportata unor tari prietene, China cu certitudine, Vietnam, probabil.
TRAGERE CU APS 5,66 MM
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera-Internet.
gunrf.ru/rg_spesial_aps_eng.html
armamentresearch.com/5–66-x-39-mps-cartridg..
world.guns.ru/…/hg/…/spp-1m-underwater-e.ht…
www.guns.com/…/spp–1-the-soviet-water-gun/
rusnavy.com/history/branches/…/hunters.htm?…
americanshootingjournal.com/…/b-v1-307–und…
www.tactical-life.com/…/red-army-underwater–…
world.guns.ru/assault/ch/qbs–06-e.html
wisemanswisdoms.blogspot.com/…/561–omrp.h…
dss.army.lv/cover.htm