Pe 22 august, la Vilnius, ministrul lituanian al apararii Juozas Olekas a semnat cu Organizatia de cooperare comuna in materie de armament (OCCAR) si consortiul german ARTEC un contract in valoare de 385.6 milioane de euro, armata lituaniana urmand a achizitiona 88 de TAB-uri Boxer.
Prototipul blindat ARTEC Boxer -varianta lituaniana
Achizitia vine ca urmare a unei licitatii internationale, livrarile urmand a incepe la sfarsitul anului 2017 cu termenul limita in 2021 pentru restul unitatilor. Transportoarele blindate vor fi echipate cu o versiune modificata a turelei telecomandate Samson Mk 2 ce va dispune de un tun automat MK44- 30 Bushmaster plus un lansator retractabil ATGM Rafael Spike-LR, toate acestea fiind la un pret de 4,38 milioane/bucata, producatorul germano-olandez fiind de acord ca vehiculele sa intre in dotare sub numele Vilkas(Lupul).
De asemenea Lituania s-a alaturat programului Boxer, sub umbrela celor de la OCCAR, urmand sa beneficieze de expertiza OCCAR, bucurandu-se astfel de avantajele oferite : costuri mai mici de dezvoltare, acces la tehnologii si o mai buna interoperabilitate cu alti participanti ai programului.
Merita mentionat ca acest de achiziții de tehnica militara este cel mai mare din istoria Lituaniei devenind si primul client strain care achizitioneaza Boxer.
Model ARTEC Boxer versiunea pentru lituaniana (Vilkas) , in „configuratia finală” , cu o versiune modificată a turelei telecomandate israeliene Rafael Samson Mk 2 (c) www.facebook.com/JonasVytautasZukas
„Lupul” lituanian va dispune de un motor de 720 cp, la o greutate maxima (in lupta) de 36,5 to si o viteza maxima de 100km/h. Reamintim ca programul Boxer este o afacere germano-olandeza.
In competitia lituaniana au mai fost testate: MOWAG/Piranha, Patria AMV, Iveco SuperAV, VBCI de la Nexter si doua transportoare turcesti (8×8 Arma de la Otokar si PARS de la FNSS).
PS Pentru noi problema TBT 8×8 mai are de asteptat un raspuns fericit, dar daca avem bafta, macar de aceasta data, nu ne vom mai uita cu invidie la lituanieni ci de la egal la…egal! Cuvantul magic la noi este: joint-venture!
Ionut B.
Pe aceeasi tema: