Romania Military

Articolul de seara – Renault Truck Defense şi MFA Mizil vor colabora în domeniul producţiei de vehiculele militare

renault-trucks-defense2

Producătorul francez de tehnică militară Renault Truck Defense, parte a grupului suedez Volvo, a semnat marţi un memorandum cu compania MFA privind producţia şi comercializarea de camioane militare şi vehicule blindate. Acordul se referă la „producţia şi comercializarea exclusivă a camioanelor militare şi a vehiculelor blindate” în România, se arată într-un comunicat al MFA.

„Cele două companii intenţionează să desfăşoare un program de investiţii comun, având ca obiect retehnologizarea platformei de producţie a MFA din oraşul Mizil, judeţul Prahova. În perspectivă, logistica şi tehnica militară rezultate în urma acestei colaborări vor fi comercializate pe piaţa regională şi pe cea internaţională”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii celor două companii se vor întâlni marţi cu membrii Guvernului pentru prezentarea proiectului comun.

MFA Mizil, companie înfiinţată în urmă cu peste 60 de ani, este cel mai important contractor român al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) de după 1989 pentru maşini de luptă blindate. Cel mai recent proiect dezvoltat de MFA împreună cu MApN a vizat modernizarea a 127 de maşini de luptă de infanterie, certificate NATO, în valoare de peste 100 de milioane de euro.

MFA Mizil este, din 2012, parte a grupul de firme Carmistin, controlat de omul de afaceri Iustin Paraschiv.

 

Articol Gandul

 

Romania Tricolor

Exit mobile version