Romania Military

Articolul de seara – Sedinta CSAT s-a incheiat

Saur 2 ATE copy

Din pacate nu stim mare lucru, comunicatul oficial fiind foarte lapidar si informandu-ne nonsalant ca in cadrul intalnirii s-au discutat punctele aflate pe ordinea de zi!

Care ordine de zi este, sau a fost urmatoarea:

1. starea industriei de securitate, implicaţiile acesteia asupra capacităţii operaţionale a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi măsurile necesare pentru restabilirea rolului strategic al industriei de securitate în cadrul economiei naţionale;

2. forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2014;

3. Carta Albă a Apărării;

4. Planul de înzestrare a Armatei României în perioada 2013 – 2022;

5. Catalogul-cadru cu obiectivele de infrastructură teritorială importante pentru sistemul naţional de apărare;

6. Raportul privind activitatea Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO.

În cadrul şedinţei CSAT de astazi s-a discutat si despre privatizarea firmelor din industria aeronautică de apărare – Romaero, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova SA.

 

Acum revenind la ce am mai auzit si noi si am mai citit prin ziare, Planul de inzestrare contine cele sase programe strategice arhi-cunoscute deja, si anume:

Forte terestre:
Vehicule blindate de transport trupe (TBT)
– Vehicule de teren neblindate/blindate usor

Fortele aeriene:
– Avionul de lupta multirol
– Capacitati de aparare anti-aeriana cu raza lunga

Forte Navale:
– Corvete multifunctionale
– Puitoare de mine/deminoare

 

Iar ca programe prioritare pentru DpA avem:

 

In privinta privatizarii celor trei uzine din industria aeronautica, sunt extrem de curios cum vor putea fi privatizate si care va fi strategia, alta decat transformarea lor in spatii de birouri sau mall-uri, atat timp cat respectivele unitati nu au, cu exceptia ROMAERO, nimic de lucru si nici perspective sa primeasca ceva.

 

La ora 1930 a fost anunta o declaratie  a presedintelui Traian Basescu, fara a se specifica daca are sau nu legatura cu sedinta CSAT de astazi.

 

GeorgeGMT

Exit mobile version