Mircea Duskas pe vremea cand eram invadati de obiecte zburatoare neidentificate… FOTO: Academia Catavencu
Doamnelooor si domnilooooor, dragi do’nsoare si…pretini, Circus Duskas are onoare si privilegiul sa va prezante mare parada mare, la orele 10 fix trecute pe soseaua Kiseleff!
Vom avea un program vintange cu cele mai de succes piese si exponante din istoria militariei si tehnici de lupta! Astfel veti putea admira, numai in Romania, tancuri si avioane din anii “60, produse militare in serie mica (maxim saispe), etc, etc….
Asadar si prin urmare vom avea, zice El Ministro, Mare spre foarte mare parada militara, si fastuoasa pe deasupra, in prima zi a lunii decembrie anul curent pe sub Arcul de Triumf! OK mare parada mare, cea mai mare, (si fastuoasa pe deasupra) dar cu ce?!
Pai fratilor, vorba lui Tipatescu, haideti sa numaram:
– Bagam 15 tancuri M1 in loc de 5?! Riscant as zice, ca punem in acelasi loc cam 50% din forta noastra blindata moderna. Moderna fata de mijlocul secolului celalalt, adica fata de T-55AM
– Aducem, spre incantarea barbatilor si excitarea damelor, sa vaza muierile noastre ca avem cu ce, si 15 Pirahna IIIC, adica cam 65-70% din transportoarele noastre moderne
– Obligatoriu bagam Vamtacurile de la EOD ca arata fain si oricum le confunda lumea, nu stie, cum ar veni, care ce face si cu ce se mananca si uite asa mai apar zvonuri prin presa ca avem arme secrete’ , cum de altfel domnul R.I.(P.) ne tot spunea candva pe aici, astazi pe alte plaiuri 🙂
– Nu putem uita Humvee, ca da bine la imaginea noastra de “ ’xpeditionari” ai dracului ce suntem
– Probabil cateva MaxxPro-uri, care vor fi prezentate ca fiind noi si ultimul racnet in materie de topaitoare pe mine, evident moca de la americani
– Nemuritoarele rachete zise-antinava Styx, doua lansatoare din trei existente, adica 66,6(6) din apararea noastra de coasta
– Aducem si….si mai ce aducem?! Hawkul golas cum l-o facut muma-sa Raytheon amu 50 de ani?! TAB-urile Zimbru?! Pai si alea sunt cateva. MRAP-ul americanilor, de aceasta data cu o catea de la genisti cu 6-7 pui, sa parem si noi mai multi, sa se vada adica ca am crescut capacitatea de lupta a armatei?! “Viforul” tractat?! TPS-ul?! Gepardul analogic din anii “70?!
Adica parada mare si impresionanta sa fie, da cu ce si cu cine?! Evident putem incerca sa…largim baza de trupeti, prin includerea in corpul de parada, pe langa pompieri si jandarmi si a catorva ehipaje de hingheri, dansatoare din buric, tigani repatriati cu japca din Franta, 1-2 ADPuri de sector, o firma privata de paza, o demonstratie anti-Rosia Montana, una pro-Rosia Montana, RMGC a zis ca pe ai sai ii aduce oricum cu autocarul, ceva tarani de la Pungesti luandu-se de par cu jandarmi pe un car alegoric al Chevron-ului si alte variatiuni pe aceasi tema, pentru ca sa recunoastem, situatia este grea…
In mod sigur cunoasteti cu totii expresia mistocareasca la adresa vreunui amic: “Ba aurolacule, mai ai par de o singura baie!” 🙂 Ei bine in cazul Armiei noastre nationale putem spune cu mandrie si fara sa exageram deloc ca nu mai avem tehnica de lupta nici macar pentru o parada mai acatarii, sau doua mai mici in orase diferite.
Daca la una dintre parade se merge mecanizat, la cealalta o luam pe jos…
Dar domnul Duska zice ca stam bine, la infanterie cica ne-am scos, vom avea in sfarasit 31 de TAB-uri elvetiene, la aviatie, vin americanii, la marina, modernizam nava-scoala, singura nava cu adevarat operativa in clasa ei de nave din intrega marina militara, asadar stam bine fratilor.
Daca la altii, parada militara de ziua nationala este un motiv de mandrie fata de armata in primul rand, daca la altii parada are si rostul de a arata dusmanului „muschii” natiunii, la noi, in afara de ironia situatiei, cred ca suntem primii din lume care in cazul paradei militare ne vom arata saracia si imbecilitatea guvernantilor. Mirarea mea are legatura cu El Ministro…Adica, bai frate dupa ce ca stii ca esti mai prost decat prevede legea, de unde nevoia asta morbida de a o si arata la tot „poporul” european si mondial?! Daca tacea dracului din gura nu era mai bine?! Dupa ce ca suntem cei mai fraieri din intreaga Alianta mai facem si parada pe chestia asta?!
Acum lasand ironia la o parte si redevenind seriosi, daca mai frecam menta cu acelasi talent inca 4-5 ani, in anno domini 2018 la parada de 1 decembrie romanii vor fi cei invitati de trupele aliate, adica un detasament romanesc calare, unul pe altul ca nici caluti hutuli nu vom mai avea, va participa si el la parada, aceasta fiind de fapt externalizata catre armatele aliate, bineinteles daca pana intr-un sfarsit americanii, polonezii si alti oameni seriosi nu vor reusi sa gaseasca in tratatul NATO o parghie sa ne dea dracului afara de cersetori ce suntem…
Si atunci, impreuna poate cu Bulgaria, vom putea organiza un mini-NATO, sau mai pe intelesul domnului Duska un NATO la mana a doua (dar ca nou) asa cum ne sta noua bine.
GeorgeGMT