Adoptarea pe scara larga a artileriei autopropulsate, inceputa cu vehiculele blindate pe senile din cel de-al Doilea Razboi Mondial, a fost accelerata de aparitia tunurilor montate pe platforme pe roti si s-ar parea ca artileria tractata este destinata disparitiei.
Faptul este luat ca o axioma, existand destul de putine studii care sa mai puna sub semnul intrebarii oportunitatea tranzitiei, fiind mai degraba o chestiune de timp si finantare decat de capabilitati.
O opinie critica suprinzatoare insa foarte bine argumentata poate fi gasita chiar in limba romana, fiind publicata in lucrarea “Artileria – noi concepte acţionale. Tendinţe, evoluţie şi înzestrare / Artileria la inceput de mileniu“, scrisa sub indrumarea Colonel prof. univ. dr. Adrian Stroea, actualul comandant al Brigazii 8 LAROM. Lucrarea poate fi citita pe site-ul Revistei Fortelor Terestre.
In rezumat, sint aduse urmatoarele puncte care trebuiesc puse in balanta:
Pretul de achizitie al artileriei autopropulsate este semnificativ mai mare decat cel al versiunii tractate, pentru acelasi tip de gura de foc.
Costurile de personal insa, tinand seama de numarul aproape dublu de oameni necesar unei baterii de artilerie tractata fata de cea autopropulsata, tind sa favorizeze ultima optiune, mai ales in cazul in care costurile de personal reprezinta un procent mare din cheltuieli.
Din perspectiva financiara, daca cheltuielile de personal sint mai reduse, cum este cazul unei armate bazate pe serviciul militar obligatoriu fie al unei armate profesioniste dintr-un stat cu niveluri salariale mai scazute, atunci artileria tractata poate fi varianta optima.
Din punctul de vedere al mobilitatii in teren greu, un caracteristica ce ar favoriza clar piesele autopropulsate, se poate aduce contra-argumentul numarului mai mare de piese tractate achizitionate la un pret echivalent, care pot asigura un efect similar prin alternarea loviturilor.
In timp ce un vehicul usor blindat senilat, tipic artileriei autopropulsate, asigura o protectie mai buna impotriva schijelor si a proiectilelor de calibru redus, gabaritul crescut il face o tinta predilecta pentru loviturile directe ale munitiilor de mare putere, inclusiv anti-tanc.
Daca artileria autopropulsata este avantajata de mobilitatea in teren greu, la nivel tactic, greutatea piesei se transforma in dezavantaj atunci cand unitatea trebuie transportata pe o distanta mai mare. La nivel strategic, decuplarea tractorului de piesa de artilerie faciliteaza transportul, aici artileria tractata fiind deci in avantaj.
Argumentele de mai sus contra-balanseaza opinia generala in favoarea adoptarii imediate a pieselor de artilerie autopropulsate insa ar merita de adus in discutie cateva elemente aditionale:
Daca prima impresie este ca prin artilerie autopropulsata este avuta in vedere exclusiv cea reprezentata de vehiculele pe senile, se poate observa ca lucrarea a fost publicata in 2007, adica in perioada in care ATROM era in teste, deci e posibil ca vehiculele pe roti sa fi fost incluse in analiza.
Ar fi interesant de vazut in ce masura cresterea salariala naturala care s-a produs din acea perioada pana acum, desi lenta ea exista, influenteaza calculul financiar si ierarhia celor doua variante.
Piesa de artilerie etalon luata in calcul este 155mm/L52, cea mai moderna la ora actuala in cadrul NATO. Asa cum am aratat intr-un episod anterior, a existat o intentie de a converti vechile tunuri-obuziere de 152mm la un sistem poate mai potrivit pentru niste piese tractate, cel de 155mm/L39.
Exista deci baza pentru a face o alta comparatie, ceva mai echilibrata, intre mobilitatea unui obuzier autopropulsat 155mm/L52 si unul tractat 155mm/L39. Echilibrul vine din faptul ca o piesa 155mm/L52 tractata are totusi nevoie de o sursa de putere auxiliara pentru a fi manevrata in teren, ceea ce face comparatia cu un SPH mai dificila.
Clipul urmator arata cate ceva din calitatile unei piese 155mm/L39 ultra-usoare, e adevarat modelul fiind foarte special.
In final, ar ramane de meditat asupra oportunitatii reluarii planului initial, de conversie a obuzierelor 152mm la 155mm/L39, ca artilerie tractata, in favoarea lui putand fi aduse cel putin doua argumente:
1. Intr-un teren care cel putin 6 luni pe an este greu practicabil, fie din cauza solului moale fie a zapezii, piesele de artilerie mai usoare ar trebui sa reprezinte un avantaj
2. Raza de actiune mai redusa a L39 fata de L52 ar putea fi compensata de lansatoarele reactive, cele existente fiind eficiente pana la o distanta de 20-40km, in perspectiva raza de actiune a acestora putand fi extinsa.
Si o idee: imbunatatirea capacitatii de trecere in teren greu s-ar putea face prin inlocuirea autotractoarelor 6×6 cu o versiune moderna, mai eficienta din punctul de vedere al consumului, a tractoarelor de artilerie senilate TAR-76/TMA-83.
Nota RumaniaMilitary
Tractorul senilat ar fi in continuare o solutie excelenta pentru transportarea unei piese de artilerie mai grele, dar poate intr-o versiune nu doar modernizata a TAR-76/TMA-83 (motorizare, transmisie, imbunatatirea protectiei), ci cu crearea unei platforme de transport similar Portee (vezi mai jos), dar senilate – asa cum sustinea si autorul acestui articol, care sa permita trecerea mai rapida, semiautomatizata, in pozitie de tragere fata de obuzierul tractat clasic. Rascal ar fi o solutia mai inovatoare dar poate si putin mai costisitoare decat tractorul senilat clasic cu platforma modificata, insa avantajul este ca avem multe sasiuri de TR-85 si T-55 stocate in conditii similare cu neglijenta si care ar putea fi refolosite si modificate.
In comparatia autopropulsat- tractat, solutia cea mai buna de inlocuire a binomului camion-tun ar putea fi un compromis cu 2 componente:
– tunul automatizat partial, cu sistem electronic, asa cum s-a procedat pentru M777, cu derivatulA1 si upgrade-ul soft A2, reducand astfel echipajul si timpul necesar operarii;
– platforma tractoare pe roti 6×6, customizata, cu platforma de aducere rapida a tunului in pozitie de tragere si incarcare/descarcare facila a munitiei. Acesta este exemplul deja clasic – M777 Portee, prezent si in materialul de mai sus, dar folosibil si pentru actualele noastre piese cal.152mm retubate pe cal. 155mm;
Ca si piesa de artilerie, ar fi de preferat o masa in jurul a 7 tone, daca tot e tractata, iar daca e sa separam piesa de camion, probabil ca teava de 52 de calibre este maximul care poate fi acceptat, cu conditia sa nu necesite unitate de putere auxiliara, permitand astfel tirul la +40 km, asa cum este cazul obuzierului M198 retubat pe L52, dar care in versiunea standard are lungimea tevii L39. Aceasta lungime ar putea duce la modificari ale afetului si la complicarea operarii, alaturi de cresterea masei.
De studiat, ca si compromis intre L39 si L52, si cazul Soltam 155mm/L45 E1, care era propus atat pentru ATROM cat si ca solutie de retubare si modernizare a obuzierului cal. 130mm A412 / Model 1982, acesta din urma folosind afetul D20, specific piesei de 152mm cu 2 variante produse in Romania:
- Tun-obuzier calibrul 152-mm tractat Model1981;
- Tun-obuzier calibrul 152-mm tractat Model1985;
Iar daca e sa oferim si putina mobilitate si autonomie piesei de artilerie mai grele la pozitionarea pentru tragere, atunci solutia ar fi un camion 6×6 alaturi de un sistem similar FH77 B05 L52 cu APU auxiliar – “further development of the basic version from 39 to 52 caliber gun barrel with improved overall performance”. Doar ca asa ceva este excesiv de greu, la peste 13 tone si deja intram pe alta nisa, mai putin accesibila pentru noi.