Ieri, 31 august 2018, liderul autoproclamatei regiuni separatiste ucrainene Donețk, Igor Zaharcenco, strategul Malorussiyei și unul dintre principalii arhitecți ai conflictului din Donbas, și-a dat duhul în urma unei explozii organizate într-o cafenea din centrul Donețkului. Ultima zi de vară și ultima trapeză pentru cel care cu 4 ani în urmă a ales să meargă împotriva propriei țări.
Deși știam că era doar o chestiune de timp trebuie să recunosc că deja mă plictisisem să aștept evenimentul. După ce liderii militari Givi și Motorola și-au luat fiecare porția de trotil era clar că toate eforturile ucrainenilor urmau să se îndrepte spre ultimul mare „erou” al războiului. Desigur cazacii și serviciul lor de informații neagă orice implicare și arată cu degetul spre ruși precum că aceștia ar încerca să-și consolideze controlul asupra regiunii eliminînd separatiștii de „rasă”, greu de controlat.
Personal sunt sigur că isprava aparține ucrainenilor și că rușii nu au avut nimic de cîștigat organizind moartea celui care aproape transformase Donbasul într-o formațiune statală reală, de genul Transnistriei. Iar modelul transnistrian este cu siguranță scopul Kremlinului în regiune, care Kremlin înțelege prea bine că anexarea acestor regiuni la Rusia este dacă nu imposibilă, atunci complet neprofitabilă. Pe de altă parte lichidînd elita separatistă ucrainenii au numai de căștigat.
Eliminarea lui Givi și Motorola a fost o lovitură serioasă pentru efortul rușilor de a organiza o armată locală serioasă. Aceștia doi aveau o influență puternică printre mercenarii ruși și indiferent de bîrfe, nu au arătat niciodată tendințe centrifuge. O fi fost ei oameni cu puțină știință de carte însă cu siguranță erau conștienți pentru cine lucrează și cum se pedepsește neascultarea față de Moscova. La rîndul lui, Zaharcenco lucra în ultimul timp la transpunerea în viață a proiectului Malorussiya. Acesta prevedea unirea celor două regiuni separatiste și formarea unei singure formațiuni statale sub controlul Donețkului (Moscovei).
În acest scop cu nouă luni în urmă a fost înlăturat de la conducerea Luganskului, Igor Plotniţki, veriga slabă a separatiștilor. Odată cu moartea lui Zaharcenco cu siguranță proiectul va fi stopat pînă cînd se va evidenția următorul lider capabil să cîștige atît încrederea Moscovei, mercenarilor cît și a populației locale. Dar pînă la evidențierea unui astfel de om urmează lupte crîncene între grupurile rebele, iar asta înseamnă că cel puțin o perioadă ucrainenii nu doar că pot respira ușurați, dar chiar pot profita de posibile greșeli ale separatiștilor.
Există cel puțin un experiment rusesc care mă convinge că în spatele asasinării lui Zaharcenco nu stă Kremlinul, Transnistria. Nici unul dintre liderii separatiști de la noi din Modova nu a fost ucis pe parcursul celor 17 ani de independență. Rușilor le-a convenit existența unui Smirnov atotputernic local și loial Moscovei, sau Zaharcenco era copia fidelă al lui Smirnov. Diferența în acest caz o face tupeul și agresivitatea tipic ucraineană comparativ cu frica și lașitatea noastra. Să nu uităm că în prima fază a conflictului Smirnov a fost arestat și apoi eliberat viu și nevătămat de către Snegur.
Interesant de urmărit acum cine își va mai lua la Donețk rolul de condamnat la moarte…
Radu Burcă