Cu multumiri autorilor „Armata romana si evolutia armei tancuri”, am notat numarul paginilor de unde am luat citatele. Cartea este disponibila aici.
Senileta Malaxa, Renault UE, pentru care a fost cumparata licenta in 1937, a fost produsa in tara in numar de 126 de bucati pana la caderea Frantei.
Comanda initiala era de 300 exemplare, pana in 1941 aveam 178 bucati, probabil germanii ne-au mai dat din capturi. Nu s-a reusit de catre Malaxa producerea integrala in tara, chiar daca s-a incercat producerea motorului. Nu avea valoare combativa mare, consumul mediu era de 70l/100km, ajungea la 138l/100km. Comisia de receptie constata printre altele, uzura carligului de imperechere: „Este necesar a se monta un dispozitiv care s-anunţe pe conductor că remorca s-a desprins.”
Uzinele au răspuns cu adresa nr. 6602/1940, din care rezultă: „Asupra defectelor datorate concepţiei de construcţie: nu se poate aduce nicio ameliorare, întrucât ar necesita o construcţie complicată şi scumpă.”
“rezultă că şenileta prototip nu a dat completă satisfacţie.” 1939-1940, pag. 189
ÎN CONCLUZIE (22.06.1940 pag. 198):
- „în uzinarea pieselor nu s-au respectat toleranţele prevăzute pe desenele de construcţie;
- montajul organelor nu a fost executat totdeauna în bune condiţii (rezultă din felul cum au călcat pinionul şi coroana de atac, din uzura bulonului de fixarea arcurilor);
- execuţia cuzineţilor nu corespunde solicitărilor la care sunt supuşi;
- supapele de evacuare de la cilindrul 2 şi 3 lucrează la temperatură anormală şi uzează sediul;
- suspensia şi sistemul de propulsie se uzează repede;
- suporţii suspensiei n-au fost bine nituiţi la carcasă.”
Capacitatea rezervoarelor era de 56l, nu putea atinge o autonomie de 100 km, cum pretindeau francezii, mai ales ca la teste s-a folosit doar o remorca, armata romana folosea senileta+remorca in care era echipajul tunului antitanc+tunul antitanc, probabil autonomia in teren era de 50 km.
Sursa foto: cartula.ro
In concluzie, s-a achizitionat un produs care nu era prioritar pentru armata romana, s-a urmarit mai mult obtinerea unui contract pentru Nicolae Malaxa. In privinta achizitionarii/producerii de tehnica blindata se poate mentiona:
“In toamna anului 1926 a fost studiată o ofertă din partea Uzinelor Reşiţa, constând în realizarea acolo a unui model de tanc uşor, licenţă Vickers.” (pag. 36)
Nu s-a ajuns la nici un rezultat, tancul Vickers de 10 tone a fost considerat prea greu pentru drumurile romanesti, s-a recomandat construirea unui tanc usor dupa standardele romanesti, pina la urma esaloanele superioare ale armatei au respins optiunea construirii oricarui tanc in Romania, s-a ales praful de idee.
In 1934 Antonescu considera intr-un raport („Inzestrarea armatei”, pag. 331): “La Reşiţa se poate construi carul de infanterie tip “Carden Loyd”, a cărui licenţă este cumpărată. Credem că, la nevoie, Reşiţa poate să-şi organizeze utilajul astfel ca să poată construi şi care de luptă (uşoare şi mijlocii).”
Asta inseamna ca statul roman a cumparat licenta unui vehicul blindat care nu a fost produs, nu a fost niciodata in dotarea armatei romane, bani aruncati.
Un caz special e achizitia Renault 35 (pag. 177):
Notă informativa – Experimentarea Carului R35 (Directorul Directiei Tehnice General V. Negrei) – 3 iunie 1939
1) Probe executate – În zilele de 29, 30 mai, 1 şi 2 iunie, s-a executat proba de rulaj munte, pe itinerariul Bucureşti – Târgovişte – Dragoslavele – Rucăr – Bran – Braşov – Sinaia – Păduchiosul – Târgovişte – Bucureşti (circa 400 km). – După program, circuitul trebuia executat în 4 zile (circa 100Km pe zi) cu etapele: Târgovişte, Bran, Pucioasa, Bucureşti. În realitate, a fost executat în 5 zile, din motivele arătate mai jos.
2) Observaţiuni a) În cursul etapei Bucureşti – Târgovişte s-au deteriorat 2 galeţi, necesitând înlocuirea lor în timpul parcursului. Înlocuirea a provocat o întârziere de 1 ½ ore. b) În cursul etapei Târgovişte – Bran s-au produs: – Ruperea tijei de comandă a schimbătorului de viteză. Repararea nu s-a putut face pe loc, ci la un atelier din Braşov, carul continuând rulajul cu greutate, oprind la fiecare schimbare de viteză. 176 – Degradarea bulonului punct fix al frânei din dreapta a diferenţialului (dispozitiv de direcţie). Carul nemaiputând vira, a provocat imobilizarea lui pe pantă, între Podul Dâmbovicioarei – Juvala. Repararea nu s-a putut face în aceeaşi zi, ci de abia a doua zi, prin înlocuirea piesei degradate cu alta, de la camionul cu piese de rezervă. – După reparare, carul nu a rulat decât vreo 50 m, întrucât la primul viraj s-a repetat aceeaşi degradare la frâna din stânga a diferenţialului. Repararea s-a făcut cu o piesă confecţionată la Uzinele I.A.R. din Braşov. – Degradările de mai sus ale dispozitivului de direcţie au provocat o imobilizare a carului în şosea, de 24 ore. – La terminarea etapei, s-a înlocuit un galete de cauciuc deteriorat, cu altul vechi uzat. c) În cursul etapei Bran – Petroşiţa, s-a deteriorat şi înlocuit un galete de cauciuc, cu unul din galeţii primiţi din Franţa cu avionul. Întrerupere o oră. d) În cursul etapei Petroşiţa – Bucureşti, s-a deteriorat şi înlocuit un galete de cauciuc. Înlocuirea a durat 21 minute.
3) Concluzii a) Carul de luptă R35 nu a dat satisfacţie în timpul probelor de rulaj de teren şi munte. b) Nesatisfacerile sunt datorate: – Deteriorării repetate şi prea timpurii a bandajelor de cauciuc ale galeţilor (roţi purtătoare). – Deteriorărilor frânelor dispozitivelor de direcţie. – Răcirea motorului este insuficientă pentru condiţiile de vară din ţara noastră. La temperaturi ambiante sub 260C, la mersul în teren sau pante prelungi, motorul atinge deja temperatura de fierbere. c) Dacă consideraţiuni speciale impun achiziţionarea carului R35, ar urma ca să se ceară şi impune Uzinelor furnizarea următoarelor ameliorări: – Modificarea sistemului de propulsie, astfel ca să se remedieze deteriorarea bandajelor de cauciuc (supraîncărcate). – Modificarea dispoziţiei benzilor de frânare ale diferenţialului, astfel încât să se evite posibilitatea de deformare sau rupere a buloanelor punct fix. – Ameliorarea sistemului de răcire. – Ameliorarea ambreiajului şi a frânei de ambreiaj, astfel încât să se evite dificultăţile actuale la schimbarea vitezelor, care au drept consecinţă ruperea tijei de comandă.
Ce este interesant este ca raportul e datat 3.06.1939, in conditiile in care la 21.12.1937 au fost comandate 200 de R35 aparent la “Soc. Franco Română şi N. Malaxa” (pag. 171). La inceputul anului 1938 negocierile franco-romane erau destul de avansate pentru construirea unei fabrici in Romania pentru ansamblarea celor 200 R35. Primele livrari au avut loc la inceputul anului 1939.
Surprinzator, la pag. 169 aflam ca „Ataşatul Militar din Franţa, cu raportul nr. 42 din 7. I. 1938, face cunoscut că scrisoarea D-lui Prim Ministru Tătărăscu către Domnul Daladier (Ministrul Apărării Naţionale şi al Războiului – Franţa) a sosit prin valiza diplomatică, în seara zilei de 23 decembrie 1937. De asemenea raportează că, în urma intervenţiilor făcute, crede că se va răspunde, în curând, în sensul următor:
– Că ni se va da imediat o şeniletă U.E. şi o colecţie de piese detaşate.
– Pentru R.35 vom fi rugaţi să aşteptăm realizarea ultimelor îmbunătăţiri tehnice.
– Ministerului de Război Francez îi va fi greu să ne vândă multe „carcase şi turele”, având în execuţie comenzi importante.’’
Si ca mai exista un contract: ”Ministerul Apărării Naţionale are încheiat cu Societăţile Furnizoare (N. Malaxa şi Franco-Română) contractul Nr. 1924/09.XI.1937, pentru furnizarea de care de asalt, tractoare sau orice alte vehicule de transport necesare armatei române.
Durata: 1 noiembrie 1937-1 noiembrie 1941
Valoarea comenzii: 500.000.000 lei anual
Pentru punerea în execuţie a acestui contract s-au dus tratative la Paris, de către Domnul Subsecretar de Stat General Glatz şi Ataşatul Militar, cu Ministerul de Război Francez şi Statul Major. În continuare, Domnul Prim Ministru a adresat direct Domnului Ministru al Apărării Naţionale şi Războiului Francez o scrisoare (se alătură în copie), prin care, în numele Guvernului Român, cere a se autoriza Uzinele Renault şi celelalte stabilimente calificate, să colaboreze la realizarea fabricaţiei în ţară a automobilelor blindate la Uzinele „N. Malaxa” şi „Franco-Română”.
De asemenea, se cere câte un model complet montat din fiecare tip şi câte o colecţie completă de elemente detaşate pentru fiecare tip.
Ataşatul nostru militar a primit, la plecarea sa din ţară, o copie de pe această scrisoare şi ordinul de a urgenta satisfacerea.”
In mai 1938 se constata (pag. 172): “2. Pentru carele de luptă R35, s-a fixat prin scrisoarea de comandă M.A.N. Nr. 2273 din 21.XII.1937, un termen de 4 luni, pentru fixarea prototipului. Termenul acesta s-a împlinit la 21.IV.1938, fără ca să ni se facă cunoscut vreun rezultat. În legătură cu aceasta, la pag. 19, s-a arătat că: „Domnul General Gamelin, printr-un ofiţer, a rugat ataşatul nostru militar să comunice Dlui Ministru de Război General Antonescu, printre altele, că în mod foarte amical Domnia Sa ne sfătuieşte să nu dăm lucrurile peste cap, că să aşteptăm încă puţin, până ce toate îmbunătăţirile de adus carului R35 vor fi puse la punct.”
COMPORTAREA IN LUPTA A R35, SA VEDEM CE AM CUMPARAT
Intr-un raport din 17.10.1941 (pag. 217) se constata:
„- Săgeata unei şenile întinse pe sol şi recurbată lateral atât cât permite este de ordinul a 2,50 m, ceea ce relevă şi pe această cale uzura exagerată a articulaţiilor.
– Mersul carului este acompaniat de pocnituri în momentul virajelor ceea ce denotă angrenări incorecte ale şenilelor din cauza uzurii lor şi tendinţa de deraiere manifestată prin încălcări ale proeminenţelor de ghidaj pe flancurile roţilor motrice sau de întindere.
– Aceasta explică deraieri frecvente a[le] şenilelor ce se arată de către regiment că au fost înregistrate în teren, în luptă care au provocat imobilizarea carului şi au trebuit să fie remediate chiar sub focul inamic.”
“Comisia s-a sesizat de constatările Regimentului 2 Care de Luptă care relevă că tunurile de 37 mm Puteaux Md. 1918 ce armează carele au fost obiectul a foarte frecvente incidente de funcţionare în lupte şi în special nereveniri în baterie ale ţevii cu înţepenirea blocului închizător. Totodată se ia act de observaţia că în ultimele lupte aceste tunuri au dat dovadă de o mare lipsă de precizie şi de eficacitate chiar la distanţele mici (sub 500 m) ceea ce impune apropierea exagerată a carului de ţintă şi explică loviturile eficace şi în număr mare ale tunurilor anti-car inamice, primite de aceste care. Pentru a se putea aprecia starea de uzură a gurilor de foc s-a procedat la măsurătorile interiorului ţevii la un număr de 6 tunuri alese la întâmplare. Măsurătorile au fost efectuate de Arsenalul Armatei, rezultatele fiind cuprinse în foile de măsurători anexate. Prin adresa nr. 54488/1941 Arsenalul armatei arată că faţă de rezultatul măsurătorilor lipsa de precizie a tunurilor nu se datorează ţevilor, acestea nefiind degradate şi probabil muniţiei.”
Raport 25.11.1941 (pag. 223):
“- Pentru a se vedea compoziţia oţelului se poate interveni la uzinele franco-române Bucureşti, unde se găseşte inginerul Brisean care are desenele Carului R.35 şi toate analizele de oţel ale organelor carului. Licenţa carului R.35 este proprietatea Statului Român deci se pot obţine toate desenele şi toate analizele de la sus-numita fabrică.” (hopaa, am cumparat si licenta de R35).
„1939, L RENAULT R40. Désigné officiellement „Char léger modèle 1935 R modifié 1939” le R 40 est un dérivé du Renault R 35 muni d’un nouveau train de roulement.
Les médiocres performances en tout terrain du R 35 et la fragilité des composants du premier train de roulement ont rapidement incité Renault à rechercher une solution de remplacement qui devait être mise en place à compter du 1500e char produit et permettre également la remise à niveau des engins déjà construits. Plusieurs constructeurs proposent des solutions plus ou moins heureuses et c’est finalement la suspension proposée par l’Atelier de Construction des Moulineaux (AMX) qui sera choisie.”
Fiecare closca isi apara puii, francezii spun in treacat de defectele R35 la sectiunea R40, la sectiunea R35 liniste totala. Interesanta parerea polonezilor despre tunul folosit de R35 de aici.
“Maximum rate of fire was 15 rds/min, practical – 10 rds/min. Breech opening, case ejecting and drawing a firing pin were automatic after a shot (semi-automatic operation). A mounting of a gun was flexible, and the gunner aimed it simply using a butt.“
“Simple and reliable weapons, with quite high rate of fire and a flat trajectory. Their purpose was, first of all, to fight infantry and machine gun nests. The Polish manual credited the tank gun with a „big accuracy”, but the known data show rather average accuracy (total dispersion at 300 m was 1.76 m, with 50% shots in 0.66 m diameter circle, according to Krzysztof Gaj). Due to low velocity, their armour piercing capabilities were very poor. However, in 1939 these guns were able to fight most of enemy light armoured vehicles in short distance (up to 500 m). They were manned by one crewman, but a maintenance was simple and jams were rare.”
Eu cred ca “jams were rare” pentru ca Polonia a fost cucerita in 3 saptamani, nu au avut cand sa constate cat de rare erau intepenirile blocului inchizator, daca mai adaugai si uzura tunului deveneau frecvente. Cat despre precizie, desi manualul polonezilor spunea “big accuracy”, testele polonezilor arata total dispersion la 300m de 1,76m, pentru un tun de tanc e nesatisfacator, confirma ca tanchistii romani aveau nevoie de apropierea exagerata a R35 de tinta, cu consecinte tragice, mai ales ca se bloca tunul.
Asta inseamna ca Romania a cumparat in 1937-1938 un produs netestat (incredibil, testarea s-a produs la un an si jumatate de la semnarea contractului!), ca a cumparat o licenta pe care nu a produs-o vreodata, ca R35 cu greu poate fi numit car de lupta, avea defecte mari, iar in lupta s-a vazut ca era sub orice critica. Apare din nou Malaxa in aceasta achizitie dubioasa. Contractul din 21.12.1937 seamana ingrozitor de mult cu contractele din zilele noastre, cand un ministru afla ca e iminenta schimbarea sa din functie si face o achizitie dubioasa inainte de plecare. Contractul s-a facut cu cateva zile inainte de numirea lui Antonescu in functia de Ministru al Apararii, 28.12.1937, cu implicarea evidenta a prim-ministrului Tatarascu. Antonescu avea o parere proasta atat despre Tatarascu, din cauza caruia demisionase in 1934 din functia de sef al MStM, cat si despre Malaxa, caruia ii reprosa furtul din banii publici. Contractul de achizitie R35 pare facut special sa-l evite pe Antonescu, de aceea Antonescu il intreaba pe Gamelin la inceputul anului 1938 despre prototipul R35, pe baza prieteniei dintre cei doi. Iar raspunsul lui Gamelin este uluitor, il sfatuieste pe Antonescu sa astepte imbunatatirea R35. Vanzatorul ii spune cumparatorului ca produsul pe care tocmai l-a cumparat necesita imbunatatiri, lucru rar. Ma intreb daca asa functiona R35 in 1939, cand se presupune ca francezii il imbunatatisera, cum functiona R35 in 1937 cand l-am cumparat noi. Se poate spune ca era imun la pustile antitanc sovietice, mult prea putin pentru un tanc. Ca un blestem, s-a pus un tun antitanc de 45mm in locul celui de 37mm, un esec total, tanchistii romani aveau nevoie de a consulta niste tabele de logaritmi inainte de a trage cu noul tun, cu efecte previzibile in lupta.
Legea lui Murphy : „Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost”.
Cand sa faca si Malaxa ceva util armatei romane, intervine fatalitatea. Desi se hotarase construirea de catre Malaxa a carului de lupta R1 (CKD AH IV), armata romana avea nevoie de 382 R1, se procurasera planurile complete, se demontase un R1 in piese componente, fabricarea R1 s-a intarziat din cauza disparitiei Cehoslovaciei si pina la urma a fost abandonata. Daca intrarea in razboi ne-ar fi gasit cu R1 in fabricatie, ne-ar fi fost mai usor sa trecem la fabricarea unui tank-destroyer, ca Maresal.
Mark Axworthy mentioneaza intentia armatei romane de a achizitiona o tanketa Skoda 5,8 tone, 37mm tun, 30 mm blindaj maxim, construita de Skoda dupa cerinte romanesti. Pare sa fi fost combinatie sasiu LKMVP experimental light artillery tractor cu armament T-3-D tankette. Un exemplar sigur a facut o demonstratie in Romania, dar proiectul a murit probabil odata cu disparitia Cehoslovaciei.
Iugoslavia a avut in dotare 8 Skoda S1 D tankette, cu tun 37mm si o mitraliera, cu mari probleme in exploatare:
„Issues with these vehicles already arose during the first year of service. As previously noted, the running gear broke down often and some vehicles were out of service for several months due to a constant need for repairs. To solve these problems, the Škoda factory sent its teams of mechanics, who after extended work removed most of the deficiencies.”
Iugoslavii au mai comandat 108 tanchete S 1 J, cu tun de 47 mm, dar acestea nu au mai ajuns la ei.
“The same type of chassis was also used in light cannon prototype vehicle-LKMVP.“ Nu am gasit alta sursa care sa mentioneze intentia Romaniei de a cumpara tancheta Skoda.
O alta achizitie neconcretizata a fost tancheta poloneza TKS-D, prezentata lui Carol al II-lea si lui Mihai la 27.06.1937:
Avea un tun Bofors 37mm, nu s-a fabricat in serie, tracta afetul de Bofors si putea muta tunul de 37mm de pe tancheta pe afet.
Germanii au avut si ei aceeasi idee cu Heuschrecke 10, un obuzier de 105mm. Turela se putea demonta si pune intr-o pozitie fixa, ideea a avut acelasi succes ca si TKS-D…
Politica de achizitii militare a Romaniei in perioada interbelica a avut ca principal obiectiv acordarea unor contracte oneroase catre furnizorii externi sau catre apropiatii lui Carol al II-lea si aici trebuie mentionat Nicolae Malaxa. Dotarea Armatei Romane a fost un excelent pretext pentru furtul din bani publici, Romania platind licente ce n-au fost folosite, platind armament de foarta slaba calitate, cu consecinte dezastruoase in 1940 cat si in 1941-1945, dezastrul de la Stalingrad fiind si o consecinta a achizitiilor militare romanesti, a ignorarii evidentei, respectiv ca Romania era prea dependenta de importuri. Crearea unei industrii autohtone de armament ar fi dus la o armata puternica.
Si asta cu largul concurs al justitiei interbelice, care n-a avut nici o retinere sa-l condamne pe Max Auschnitt la 6 ani de inchisoare, cand interesele lui Carol al II-lea au cerut-o iar pe Malaxa sa-l protejeze. Si ca o continuare a jafului interbelic, urmasii lui Malaxa primesc de la statul roman despagubiri de 300 mil euro la Fondul Proprietatea iar cei ai lui Auschnitt de 37 mil USD.
Revenind in zilele noastre, contractele actuale ale Romaniei seamana izbitor de mult cu cele interbelice.
Modernizarea MLI84: s-au cumparat 180 de turele RWS Rafael, desi necesarul era de 99. Nu pot crede ca militarii romani n-au stiut necesarul de turele, am ramas cu cateva zeci de turele nefolosite, n-a oferit nimeni nici o explicatie cum a fost posibil. Ca de obicei, achizitia a fost mai profitabila furnizorului extern decat armatei romane, nimic nou sub soare.
Am scris aceste randuri cu gandul la militarii Armatei Romane, trimisi de aceasta tara intr-o lupta inegala, departe de tara, avand ca dotare toate rebuturile Pamantului, ca sa se imbogateasca unii din afara tarii sau altii de pe aici, precum Malaxa sau Auschnitt. M-am gandit la tanchistii romani din R35, care avea toate defectele posibile de motricitate, cu care trebuia sa te apropii sub 500 m de inamic pentru a nimeri ceva si carora li se bloca tunul. Cu speranta ca asa ceva nu se va mai intimpla niciodata!
Caudillo