Dragi cititori, incepem o poveste despre Saab si Kockums, astazi Saab Kockums, companii renumite, vechi, companii despre care cu totii am auzit…Da, Suedia, o tara inalt tehnologizata, o tara creatoare si furnizoare de tehnologie de top despre care am mai vorbit in articole anterioare! Am vazut Viggen-ul, acum ne oprim la submarine, arma de inalta tehnologie in care Suedia, dupa cum bine stim, exceleaza!
Ei bine, dragi cititori, putina lume stie ca suedezii au cochetat cu ideea unui submarin cu propulsie nucleara la inceputul anilor *60/sec.XX, nu mult dupa aparitia primului submarin cu propulsie nucleara din lume, USS Nautilus/SSN-571, SUA, 1955, ceea ce demonstreaza ca Svenska Armen/SA/Armata Suedeza, in speta Svenska Marinen/SM/Marina Suedeza, dispune de oameni vizionari si indrazneti!
Suedia, cum bine stim, are traditii vechi in constructii navale putandu-se mandri cu 109 ani de experienta in constructia de submarine ceea ce putine state pot face, majoritatea submarinelor fiind construite de Kockums in Malmo…Da, primul submarin de “mare larga” construit integral in Suedia de catre Santierul Naval Kockums din Malmo a fost HM Ubat Svardfisken/Pestele-spada, acesta fiind lansat la apa pe 30 august 1914 urmat rapid de fratiorul sau, HM Ubat Tumlaren, pe 14 octombrie 1914. Acestea erau submarine moderne cu nimic mai prejos decat suratele germane, britanice, italiene sau franceze. Cate tari se pot lauda cu constructia de submarine la acea vreme? Mai mult decat atat, cate Marine aveau la acea vreme submarine in dotare? Le putem numara pe degete…Spre cinstea lor suedezii le-au construit foarte bine, navele fiind considerate “reusite”, acestea ramanand in serviciul SM pana in 1936. Da, cinste Suediei pentru faptul ca de peste un secol a proiectat si construit aproximativ 20 de clase de submarine, peste 70 de unitati intrand in dotarea Royal Swedish Navy/Svenska Flottan si a unor Marine straine, peste jumatate dintre acestea fiind construite la Kockums in Malmo. E timpul pentru putina istorie pentru a vedea inceputul…
HSvMS Svardfisken n-a fost primul submarin din dotarea Flotei suedeze, insa a fost primul considerat printre primele “de mare larga, moderne”…
Onoarea de a fi “primul” ii revine lui HSvMS Hajen/Rechinul, un mic submarin monococa considerat astazi ca fiind “costier” datorita dimensiunilor si autonomiei reduse, submarin construit in 1904 de catre compania Bergsunds Mekaniska Verstad/BMV pe santierul naval al Marinei suedeze din Orlogsvarvet, Stockholm, acesta fiind proiectat de catre inginerul naval Comandor Carl Eric Richson –parlamentul a autorizat constructia submarinului in 1902 (BMV se ocupa cu constructii navale si constructii metalice inca din 1769.
INGINER CARL ERIK RICHSON
Compania a construit primul motor cu abur suedez in 1807, inclusiv pentru industria navala. Pana in 1859 construisera peste 200 de nave cu aburi. La vremea construirii primului submarin in Suedia, directorul santierului naval al Marinei era inginerul Kurt von Schmalensee. Santierul s-a desfintat in 1929, halele fiind demontate –locul lor a fost luat de locuinte. Submarinul Hajen/Rechinul a fost construit pe santierul naval intr-un doc special foarte bine pazit, proiectul fiind considerat la acel moment strict secret –locul constructiei submarinului a fost numit de catre muncitori “curtea galerei”. Ei bine, Comandor Carl Eric Richson, inginer in cadrul Marinei suedeze, a fost trimis in SUA sa “invete” despre noile constructii navale –a reusit sa se angajeze ca desenator-proiectant la santiere navale din New York si Boston, si a absolvit la seral MIT –a invatat cum se construiesc cuirasate si crucisatoare, precum si motoare navale. In mai 1897 e proiectant-sef la la departamentul de inginerie al Flotei in Karlskrona, aici proiectand crucisatoare blindate si distrugatoare, precum si alte nave, inclusiv torpiloare. In toamna lui 1900 primeste ordin sa revina in SUA pentru a invata despre submarine, o Arma noua abia nascuta. La acea vreme, US Navy cumparase un submarin proiectat de catre J.P.Holland/1899. Nu se stie cu certitudine cum a procedat dar e cert faptul ca la revenirea in Suedia, Richson a adus cu el un carnet/caiet cuprinzand 26 de pagini cu schite si alte detalii tehnice apartinand Holland Torpedo Boat Company).
HSvMS HAJEN 1904
Hajen/Rechinul avea urmatoarele caracteristici: comandat de parlamentul suedez in toamna lui 1902, buget alocat 400.000 de coroane suedeze. Pe 28 noiembrie 1902, regele Suediei Oscar al II-lea, aproba constructia submarinului printr-o scrisoare trimisa parlamentului. Hajen avea similaritati cu USS Holland/SS-1, sursa sa de inspiratie, insa dispunea de modernizari substantiale fata de “american”, modernizari facute de catre suedezi&Richson –avea periscop (USS Holland/SS-1 n-avea…Pentru a “vedea” trebuia sa scoata chioscul la suprafata ceea ce-l facea usor observabil), generator electric destinat navigarii in imersiune utilizat si la incarcarea bateriilor. Motorul cu ardere interna si cel electric erau conectate manual la elice ceea ce a fost o premiera. Periscopul, si el o premiera, a fost fabricat de catre compania Officine Galileo din Florenta, Hajen fiind unul dintre primele submarine din lume echipate cu asa ceva (compania a fost infiintata in 1862 si producea instrumente optice si mecanice. Din 1896 a inceput productia de periscoape, proiectoare si telemetre pentru Regia Marina. Astazi e parte componenta a Leonardo); lansat la apa pe 16 iulie 1904; intrat in dotarea Marinei Regale suedeze pe 18 noiembrie 1904; retras din serviciu pe 25 august 1922 si trimis la Muzeul Naval din Stockholm unde se afla si-n ziua de astazi; echipaj uzual 8. Maxim 12 in rol de nava-scoala. Echipajul nu beneficia de caldura sau toaleta la bord drept urmare naviga mai mult la suprafata in scurtele patrule in Marea Baltica. Iarna, din motive evidente, ramanea la cheu; lungime 21,60 m. In 1916 a fost remotorizat, lungimea crescand la 23,40 m, aparand in inventarul Marinei suedeze drept “Nava submarina Nr.1”; greutate 105/106/107/111 tone la suprafata/in imersiune 125/127 tone; inaltime 3,60 m; motorizare initiala –un motor cu kerosen, 4 cilindri, Avance de 200 CP (la suprafata)+un motor electric de 70 CP (in imersiune. Datorita faptului ca bateriile puteau fi incarcate doar cand nava naviga la suprafata, autonomia in imersiune era mica, maxim 13 minute). Motorul cu kerosen care de fapt era parafina, marinarii spunandu-i simplu, petrol, erau mai sigure decat cele pe benzina. Din 1916 a fost remotorizat cu un Atlas Diesel UII, 4 cilindri, 150 CP; un arbore port-elice; viteza maxima navigand la suprafata 17,50 kmh/navigand in imersiune 14/14,80 kmh; adancime maxima de scufundare 30 m; un singur tub lanstorpila in prova navei calibrul 457 mm+3 torpile rezerva interna. Hajen a fost scos din serviciul activ in 1919 ramanand in rezerva Marinei.
A fost folosita drept nava-scoala pana pe 25 august 1922 cand motoarele si alte piese aflate in stare buna i-au fost scoase pentru a fi refolosite pe alte nave. In 1926 a fost aproape de a fi taiata insa a salvat-o patriotismul celor care au creat-o si au exploatat-o…Din 1932, nava devine piesa de muzeu fiind expusa in aer liber la Marinmuseum/Muzeul Marinei din Karlskrona, locatie unde se afla si-n ziua de astazi. Nava nu a avut misiuni de lupta…Singura situatie “periculoasa” sa zicem, a fost in 1905 cand Suedia era aproape de a se incaiera cu Norvegia –norvegienii au cerut sa paraseasca uniunea dintre cele doua tari, ceea ce au si facut pana la urma (Regatele Unite ale Suediei si Norvegiei, monarh comun si politica externa comuna, 1814-1905). Drept urmare, Hajen a fost trimis la Goteborg in vederea unui posibil atac asupra Flotei norvegiene, insa n-a avut parte de actiune fiindca in octombrie 1905, neintelegerile belicoase au devenit intelegeri pasnice.
Luam o mica pauza pentru putina istorie pentru a vedea de unde au pornit si cum au pornit…Ei bine, motoarele Avance sunt chiar interesante si au o istorie lunga…In 1899, industriasul suedez Johan Victor Svenson cumpara doua locatii, se pare foste resedinte de vara, aflate in apropiere de Stockholm, Augustendal si Jacobsdal, intentionand sa construiasca aici o fabrica de masini. Cand fabrica a fost terminata a realizat ca nu are 100% capacitatea de a produce automobile asta necesitand timp si investitii marite, insa ar avea capacitatea de a produce motoare cu kerosen. Initial, compania a purtat numele de AB J.V.Svensons Automobilfabrik, nume schimbat in 1907 in AB J.V.Svensons Motorfabrik. Motoarele cu kerosen fabricate aici au fost vandute sub numele de Avance, si s-au dovedit fiabile si de succes. Numai in Suedia aproximativ 3000 de motoare Avance au ajuns pe nave de diferite tonaje militare si civile –barci de pescuit, traulere, barci cu motor, torpiloare, puitoare de mine, submarine. Eeee, au avut mare succes in Rusia exportand masiv din 1907 pana in 1917/1918! In 1917, AB J.V.Svensons Motorfabrik era una dintre cele mai mari fabrici suedeze avand 523 de angajati. Revolutia bolsevica i-a stopat avantul, fabrica falimentand in 1922. A fost cumparata si reanimata de catre Svenska Handelsbanken AB/Handelsbanken sub numele de AB Avancemotor, fuzionand in 1929 cu Mekaniska Versktad AB din Munktell (Handelsbanken este una dintre cele mai mari banci din tarile nordice, exista si astazi avand filiale in Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Tarile de Jos si Marea Britanie). In 1932 compania fuzioneaza cu J&C.G.Bolinders Mekaniska Verkstads AB devenind AB Bolinder-Munktell. Compania exista si astazi, Volvo Construction Equipment.
Si motoarele Atlas Diesel sunt interesante si cu istorie lunga…Compania Atlas a luat fiinta in 1873 in Stockholm –initial au produs sine de cale ferata si echipamente destinate cailor ferate, insa din 1880 au trecut si la productia de cazane, boilere si material rulant. Din 1890-1901 produc si motoare Diesel, echipamente hidraulice si pneumatice (Familia Wallenberg care detinea compania a obtinut permisiunea de productie a motorului Diesel de la inventatorul sau, inginerul german Rudolf Diesel –acesta le-a dat drept de productie pentru Suedia, in cadrul companiei aparand filiala Diesels Motorer, foarte probabil in parteneriat cu germanul. Acesta a fost inceputul…). In 1917 devine Atlas Diesel. Din 1956, Atlas Copco –exista si astazi…
FOCA -REGIA MARINA 1909
Lui Hajen i-a urmat rapid primul submarin considerat “de mare larga” HM Ubat Hvalen (Balena)/HSwMS Hvalen, submarin Clasa Laurenti comandat in 1909 santierelor navale Laurenti Fiat-San Giorgio din La Spezia, Italia (astazi, Fincantieri S.p.A). Hvalen a fost lansat la apa pe 16 februarie 1909 fiind la momentul aparitiei sale printre cele mai moderne submarine din lume (Regia Marina/Italia a avut un singur submarin Clasa Laurenti botezat Foca, lansat la apa pe 8 septembrie 1908 la Santierul Naval din Muggiano, comandat de catre Locotenent Ernesto Giovannini –primul submarin construit in Italia de catre o companie privata proiectat de catre inginerul naval Cesare Laurenti supranumit “Tatal submarinelor italiene” –a condus experimentele cu primul submarin italian, Delfino, submarin proiectat si construit in La Spezia in perioada 1889-1892 de catre Giacinto Pullino. Laurenti a adaugat submarinului un motor pe benzina marindu-i raza de actiune/autonomie marita navigand la suprafata. In imersiune submarinul folosea un motor electric de 65 CP alimentat de baterii, 97 tone la suprafata, 109 tone in imersiune, lungime 24 m, viteza maxima la suprafata 11 kmh/in imersiune 9,30 kmh, autonomie in imersiune 44 km la viteza de 3,70 kmh, echipaj 8, o torpila calibrul 350 mm, adancime maxima de scufundare 30 m. In WW I submarinul a executat 44 de patrule in Marea Adriatica servind si ca submarin-scoala. A fost casat in ianuarie 1919. Ca fapt divers, Cesare Laurenti a proiectat pentru US Navy in perioada 1909-1910 submarinul USS G-4/SS-26, submarin care a pus bazele clasei G in Marina americana. Tot el a proiectat navele Clasa S britanice in 1914, 3 unitati construite de Scotts si Grenock, unitati transferate Marinei italiene in perioada mai-septembrie 1915).
La momentul aparitiei sale Foca era inovator –primul submarin italian care avea trei axe+trei elice antrenate de trei motoare pe benzina Fiat cu o putere totala de 750 CP/560 kW-800 CP/588 kW –navigand la suprafata, viteza maxima 16 kmh, autonomie 350 km, greutate 185 tone (benzina s-a dovedit a fi periculoasa la bordul submarinului, drept pentru care s-a construit doar o singura unitata Clasa Foca. Pe 26 aprilie 1909, in timpul transferului din La Spezia la Venetia, nava a facut escala la Napoli. In timp ce bateriile erau incarcate una dintre acestea a explodat provocand spargerea unui rezervor de benzina ceea ce a declansat un incendiu care a ucis 11 membri ai echipajului, doi marinari din Baza Navala Napoli si un inginer apartinand bazei. Pentru a limita pagubele si a salva nava, comandantul Giovannini a dat ordin de sabordare, ceea ce s-a si facut. Ulterior submarinul a fost ranfluat participand la WW I). In imersiune folosea doua motoare electrice Siemens care antrenau doar doua dintre elice, putere totala 154/160 kW, viteza maxima 6 kmh, autonomie 45 km, greutate 280 tone. Echipaj 17/2 ofiteri+15 marinari, adancime operationala 30/35 m, 2 torpile calibrul 450 mm (ca fapt divers, a avut urmasi! Clasa Foca, 3 submarine miniere construite in perioada 1936-1938 pentru Regia Marina, ultimele doua fiind casate in 1947. Si daca tot vorbim de Regia Marina, au operat 21 de clase diverse de submarine in WW I/Clasa F/S/W/H/N/X2/Alfa-minisubmarin/A+B minisubmarine/Micca/Ballila/Pacinotti/Provana, avand una dintre cele mai mari flote intre beligeranti…Italienii chiar stiu sa faca submarine, asta-i clar! Ehhh, cand Regia Marina a intrat in WW II avea 115 submarine, dublu cat Germania/1939 –SUA aveau 100 de unitati, Franta 86, Marea Britanie 69 si Japonia 65). Si revenim la suedezele noastre…
NAVA SUPORT SKAGGALD SI SUBMARINUL HVALEN -1915
HSwMS Hvalen/Balena, asa cum mentionam anterior, a fost construit in Italia si, interesant si inedit pentru acele vremuri de inceput a submarinelor, a navigat spre Suedia singur-singurel neinsotit de alta nava pentru siguranta si suport, doar prin propriile puteri ajungand cu bine si fara incidente. Avea urmatoarele caracteristici: comandat in 1908-1909 santierului naval Fiat-San Giorgio din La Spezia, Clasa Foca, Italia, lansat la apa pe 16 februarie 1909, in serviciul Marinei suedeze din 9 iulie 1909. Scos din serviciul activ in ianuarie 1919. In 1924 a fost folosita ca nava-tinta, ulterior fiind casata si data la taiat; greutate la suprafata 190 tone/in imersiune 230 tone; lungime 42,40 m; latime 4,30 m; propulsie 3 motoare pe benzina, putere totala 750 CP-560 kW/suprafata+un motor electric 150 CP-110 kW/imersiune; viteza maxima la suprafata 27,40 kmh/in imersiune 11,70 kmh; autonomie la suprafata ; adancime de serviciu 30 m; armament doua torpile calibrul 45,70 cm; echipaj 17/2 ofiteri+15 trupa (ca fapt divers, Flota suedeza avea 8 submarine la sfarsitul lui 1914, 12 cuirasate costiere, 10 monitoare, 7 crucisatoare, 8 distrugatoare, 49 de torpiloare, 9 puitoare de mine/nave baza pentru submarine/nave suport. Suedia a fost una dintre primele natiuni scandinave care a avut si a operat submarine inainte de WW I -5 unitati erau operationale la izbucnirea razboiului, alte 13 unitati fiind construite in timpul WW I si imediat dupa Armistitiu. Admirabil, nu credeti, pentru o natiune mica si neutra cum e Suedia?). Ei bine, acest submarin a fost protagonistul unui incident diplomatic intre Suedia si Germania, in octombrie 1915, Marea Baltica, Stramtoarea Oresund (e vorba de stramtorile Daneze, trei la numar, Storebaelt, Lillebaelt si Oresund. Stramtoarea Oresund desparte insula daneza Sjaelland de cea mai nordica provincie a Suediei –Scania, avand latimea de 4 km in cel mai ingust loc aflat intre Castelul Kronborg din Helsingor si orasul Helsingborg din Scania. Stramtoarea Oresund separa Danemarca de Suedia fiind una dintre cele patru cai navigabile care leaga Oceanul Atlantic si Marea Baltica avand o deosebita importanta strategica si comerciala).
Povestea suna astfel…In 1914 prin presiuni diplomatice, Germania a incercat sa determine Suedia sa inchida stramtoarea Oresund pentru navele britanice, insa fara succes. Germanii au reusit sa obtina doar promisiunea Suediei de a indeparta marcajele si de a inchide farurile de ghidare din stramtoare in caz de incursiune a Marinei Regale britanice. Insa in octombrie 1915, submarine britanice au intrat prin stramtoare in Marea Baltica fara stirea suedezilor, reusind sa scufunde mai multe cargouri germane si crucisatorul blindat SMS Prinz Adalbert/Marina Imperiala Germana, 9875 tone, 4 tunuri calibrul 210 mm. Submarinul suedez HSwMS Hvalen aflat la suprafata in ape suedeze a fost confundat cu unul britanic de catre o nava germana fiind atacat. Comandantul suedez a reusit sa inalte pavilionul fapt ce a determinat oprirea focului, insa a fost tardiv pentru unul dintre marinarii aflati la bord. Germania si-a cerut oficial scuze platind despagubiri financiare vaduvei marinarului ucis, incidentul fiind dat uitarii si bagat sub pres! Si ne oprim aici cu “cele dintai” –vom continua cu acestea in articole viitoare –pentru a urca la bordul “eroinei’ noastre nucleare, moderna si inedita in multe privinte…De fapt, corect e “eroinelor” fiindca a pornit de la clasic la nuclear!
Ei bine, Suedia a considerat inca de la inceput Arma submarine ca fiind parte importanta, de top, a apararii sale nationale. Daca initial submarinele erau destinate Marii Baltice, loc de “contact direct” cu Marina tarista devenita bolsevica si mai tarziu sovietica, ulterior, dupa WW II, Marina suedeza a inceput sa se “internationalizeze”, adica sa participe la exercitii cu SUA&NATO in Marea Nordului, Oceanul Atlantic, Oceanul Pacific si Marea Mediterana, asta presupunand nave de suprafata si submarine mai fortoase, mai mari&autonomie mare si mai moderne (ca fapt divers, Flota Baltica e cea mai veche Flota a Marinei ruse, si prima dealtfel, fiind infintata de Petru cel Mare pe 18 mai 1703. La sfarsitul lui 1918, Flota Baltica avea 7 submarine in dotare, nu toate fiind apte de lupta).
Interesant e faptul ca dupa WW II, designul submarinelor suedeze a fost influentat, fara nicio indoiala din partea expertilor, de catre inovatorul submarin german Tip XXI, submarin despre care am vorbit pe larg intr-un articol anterior…Nu, nu l-au avut in dotare ci l-au capatat, sa zicem…Haideti sa vedem povestea!
6 mai 1945, Marea Nordului, U-3503/Type XXI, ora 07.50, intra in apele suedeze la vest de Goteborg, fiind arestati de catre suedezi. Comandantul, Oberleutnant zur See Hugo Deiring raporteaza defectiuni la sistemul de evacuare, o carma defecta si mai multi marinari din echipaj intoxicati cu fum (Hugo Deiring a comandat doua submarine in WW II. U-56, Type IIC in perioada 15 noiembrie 1942-27 februarie 1944, si U-3503/Type XXI in perioada 9 septembrie 1944-8 mai 1945. In perioada cand Deiring a fost la comanda U-56, acest submarin era folosit ca nava-scoala. Pe 21 aprilie 1945, U-3503/Flotila 5 Submarine e pregatit si echipat la Kiel pentru un voiaj de 9 luni. A primit ordin sa mearga la Horten, Norvegia, unde va primi noi ordine. In Golful Horten, Norvegia, germanii ocupasera si utilizau fosta baza a Marinei norvegiene din 1940 –Karjohansvern Orlogsstasjon/KJV, principala baza a Marinei Regale norvegiene/Sjoforsvaret in perioada 1850-1963. In 1943, bazele Horten, Bergen, Trondheim si Tromso faceau parte din Marinekommando Norwegen/Comandamentul Naval Norvegia sub comanda amiralului Otto Ciliax, cartierul general fiind in Oslo –ca fapt divers, Ciliax ajunge in apele norvegiene in februarie 1942 la comanda cuirasatului Scharnhorst, 38.700 tone, 9 tunuri calibrul 280 mm. In Golful Horten se afla o baza logistica de aprovizionare pentru submarine si o unitate de mentenanta a acestora. Comandantul Deiring se intalneste cu alte trei submarine germane in Helsingor, Danemarca –U-534/TypeIXC, U-3017/Type XXI si U-3523/Type XXI. In drum spre Norvegia, pe 5 mai 1945 haita de submarine germane a fost atacata de aeronave britanice B-24 Mk.V Liberator, U-3503 suferind avarii usoare care l-au facut s-o stearga in Suedia, iar U-534 a fost scufundat. Ca fapt divers, B-24 Mk.V apartineau Escadrilei 86 Bombardiere cu baza in Irlanda de Nord, escadrila efectuand patrule antisubmarin in Marea Nordului).
Pe 7 mai 1945, suedezii ii ordona lui Deiring sa duca nava in apele putin adanci ale intrarii portului Goteborg. La ora 17.22, Deiring raporteaza autoritatilor portuare ca nava se scufunda. Suedezii au inteles rapid ca Deiring o sabordase deschizand supapele de inundare a rezervoarelor de balast…Marina suedeza a incercat sa remorcheze submarinul aruncand un cablu echipajului german care s-a facut ca nu pricepe ce au nordicii de gand. La ora 19.50, echipajul german abandoneaza nava, U-3503 scufundandu-se la adancimea de 15 m –echipajul a fost preluat de distrugatorul HSwMS Norrkoping/J10, Clasa Goteborg, 1181/1200 tone, 3 tunuri calibrul 120 mm fiind dusi la tarm si internati in fosta cazarma din Backamo/51 km fata de Goteborg/430 km fata de Stockholm, acum lagar destinat prizonierilor germani care dezertasera in Suedia. In toamna lui 1945, la Backamo se aflau internati 1200 de militari germani, dintre acestia 950 au fost predati sovieticilor si 250 aliatilor occidentali, printre ei numarandu-se si echipajul U-3505.
U-3503 RANFLUAT DE SUEDEZI -1946
In perioada 14 mai-24 august 1946 suedezii au desfasurat mai multe incercari de ranfluare cu ajutorul scafandrilor/8 incercari –trei submarine suedeze au pompat prin furtune aer comprimat in U-3503. Au reusit sa ridice de mai multe ori nava insa pozitia acesteia nu era adecvata ranfluarii –nava a iesit la suprafata cand cu pupa cand cu prova. Abia pe 24 august 1946 la ora 18.56, U-3503 iese in pozitie adecvata la suprafata, a opta incercare de ranfluare. Pe 27 august 1946, marti, U-3503 e adus la remorca in docul uscat al companiei de constructii navale AB Gotaverken aflat in Hisingen, Goteborg, la acel moment docul uscat fiind cel mai mare din Suedia –compania a dat faliment in 1989. In aceeasi zi, U-3503 cade de pe cala inclinandu-se la 60◦/70◦. Cu toate inconvenientele si peripetiile, suedezii l-au studiat cap-coada gasind, spre marele lor noroc, o gramada de schite si planuri la bord. Dupa ce l-au studiat, cel mai probabil la cererea Aliatilor, suedezii caseaza/taie U-3505 pe santierul naval destinat reparatiei navelor Marinens varv/Nya Varvet aflat in Baza Navala Goteborg (ca fapt divers, in perioada 1939-1951, baza navala a fost “casa” Goteborgseskadern/Escadra Goteborg. In 1943 escadra avea in compunere o nava costiera/monitor, doua distrugatoare, 3 submarine/Hajen, Salen/Clasa Hajen II –inactiv la acea data, Valrossen/Clasa Hajen –inactiv la acea data, doua puitoare de mine, o canoniera, 8 vedete-torpiloare. Majoritatea erau nave vechi datand din WW I, unele dintre ele modernizate in anii *20-*30). Ei bine, exista controverse legate de Suedia&U-3505, controverse care dupa parerea mea nu au temei real, deci, sa le luam cu paine, zic! Unele surse independente, inclusiv suedeze, sustin ca spre sfarsitul WW II, Marina suedeza ar fi achizitionat un submarin Type XXI contra otel, acest submarin fiind U-3503, submarin adus in Suedia de catre echipajul german. Aceste surse afirma ca SUA au trimis notificare Suediei cerand sa-i predea submarinul, ceea ce nordicii ar fi facut dar nu inainte de a-l studia. Acest fapt nu e sustinut de sursele germane drept urmare e doar o poveste frumoasa, cred eu!
SUBMARIN CLASA HAJEN III
Cert e faptul ca Type XXI le-a fost de invatatura suedezilor, acestia proiectand Clasa Hajen III/Rechinul III (aceasta clasa de submarine mai apare in inventarul Marinei suedeze si sub numele A-10. Asa mai este clasata si de catre US Navy si Marina sovietica), 6 unitati construite in perioada 1954-1958, HSwMS Hajen “Hj/Haj”/1954, HSwMS salen/1955, HSwMS Valen/1955, HSwMS Illern/1957, HSwMS Bavern/1958 si HSwMS Uttern/1958, acestea ramanand in serviciul Marinei suedeze pana la 1 iulie 1980. Clasa Hajen III, la momentul aparitiei sale a fost considerata “moderna dar mica pentru mare larga” de catre expertii NATO si URSS (astazi, navele Marinei suedeze au prefixul HMS/Hans/Hennes Majestats Skepp –Nava Majestatii Sale, insa in anii *30-*60 aveau si prefixul HswMS/ Hans/Hennes Swenska Majestats Skepp – Nava Majestatii Sale Suedeze, acest prefix se utilizeaza si astazi, depinde de sursa –spre exemplu, britanicii ii acorda acest prefix). Suedezii, desi erau la acel moment cele mai mari submarine construite pana atunci pentru Marina, le-au considerat si ei “mici, la 720 tone la suprafata si 900 de tone in imersiune nu se preteaza pentru mare larga”. Conducerea Marinei de atunci, Konteramiral/Kam/Contraamiral Alfred Erik Bertil Berthelsson/1953-1957, fost capitan al distrugatorului Karlskrona/1942-1943, cere proiectantilor nave submarine mai mari si mai moderne, comparabile cu cele ale Marinelor consacrate, in speta britanica, germana si americana (la trecerea in rezerva, Alfred Erik Bertil Berthelsson avea gradul de viceamiral).
SUBMARINE CLASA A-10 -SUEDIA
Ei bine, ne vom opri in capitolul urmator asupra clasei A-10 care, desi n-a influenta prea mult designul “atomicului”, a venit cu o inovatie extraordinara, unica la acea vreme in lumea submarinelor, inovatie care s-a regasit si in urmasii sai…
Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
https://www.seaforces.org › S…
https://www.agefotostock.com › .
https://warisboring.com › sw…
https://www.history.navy.mil › …
https://historycollection.com › …
https://www.history.navy.mil › histories › pdfs
https://warbirdswalkaround.wixsite.com ›