Avioanele din dotarea Fortelor Aeriene Regale Romane,
din perioada celui de-al doilea razboi mondial
Ei, si de aici incepe nebunia.
Pe langa numeroasele modele construite in tara, armata a cumparat si avioane din import, apoi cca 250 de avioane militare si civile poloneze si-au gasit refugiul la noi in 1939 si, pe masura ca Germania mai cucerea o tara, ne mai vindea din avioanele capturate si tot asa. Dupa declansarea campaniei din est, germanii au inceput sa ne livreze aparate germane mai performante, unele vandute cu banii jos, altele doar imprumutate.
Wikipedia vorbeste despre 84 tipuri si versiuni de avioane, site-ul www.axishistory.com da o lista de 152 de tipuri si versiuni de avioane, inclusiv avioane capturate care nu au fost folosite de aviatia noastra, in timp ce site-ul www.worldwar2.ro spune ca la sfarsitul campaniei din 1941 aviatia militara romana utiliza 80 de tipuri de avioane.
Sa le luam pe rand:
AVIOANE DE VANATOARE
Hawker Hurricane Mk1 Hurricane a intrat in productia de serie in 1937 si a fost produs in aproape 14600 exemplare, in multiple variante si destinatii, pana in 1944.
Chiar daca Spitfire a fost vedeta filmelor despre batalia Angliei, Hurricane a doborat cca 60% din avioanele germane.
In 1939, Romania a comandat 50 aparate Hurricane MkI din care au sosit doar 12, incepand cu 28 august 1939, unul din ele fiind pierdut in timpul antrenamentelor.
La sosire, cele 12 avioane au fost repartizate Esc.53 Vanatoare care impreuna cu Esc.57 (Bf-109E) au format Grupul 7 Vanatoare. Escadrila a fost declarata operationala in primavara lui 1940.
In primavara lui 1941 Romania a mai cumparat din Germania 3 aparate sh, capturate la invadarea Yugoslaviei.
22 iunie 1941 a gasit Esc.53 la Buzau, insotind bombardierele PZL-37 Los la Cetatea Alba si doborand 4 avioane sovietice, in timp ce la Constanta, Horia Agarici, ramas singur, a doborat 3 bombardiere. Pe 23 iunie escadrila revine la Constanta, reluandu-si atributiunile de protejare a litoralului dar executand si misiuni de lupta in sudul Basarabiei. Pana la 23 iulie escadrila doborase 42 avioane sovietice, fara pierderi. La 31 iulie se muta la Comrat, participand la asediul Odesei iar la 14 august revine la Constanta. Esc.53 incheie campania din 1941 cu 52 avioane sovietice doborate contra 1 avion distrus si 2 avariate.
In 1942 nu a activat pe frontul de est, in august fiind mutata la Pipera iar in mai 1943 la Mizil, pentru apararea Vaii Prahovei. In timpul misiunii Tidal Wave, escadrila a doborat 2 B-24 dar e posibil ca la acel moment sa fi trecut deja la IAR-80. Dupa 23 august 1944 escadrila nu a mai efectuat misiuni de lupta, ultimul avion fiind casat in septembrie 1944 iar escadrila desfiintata la 15 decembrie 1944.
Parametri: 12.19 x 9.75 x 3.67m, MTOW 3021kg, 1030CP, 510km/h, raza 966km, plafon 12000m, 6-8 mitraliere x 7.7mm.
Hawker Hurricane MkI
Heinkel He-112 Avionul a fost oferit Romaniei ca solutie stop-gap pana la livrarea avioanelor Messerschmitt Bf-109E. Romania a cumparat 30 He-112 care au ajuns in tara pana in octombrie 1939 si au intrat in dotarea celor 2 escadrile ale Grupului 5 Vanatoare. Avionul a fost testat in paralel cu IAR80, slaba motorizare si viteza redusa determinand autoritatile romane sa renunte la alte comenzi.
Primele actiuni de lupta au avut loc in 1940, cu ocazia incidentelor de granita cu Ungaria. Prima victorie aeriana a avut loc pe 27 august 1940 cand un He-112, pilotat de Nicolae Polizu, a patruns in spatiul aerian ungar si a avariat un avion de recunoastere-bombardament usor Caproni Ca-135bis, fortandu-l sa aterizeze.
La 22 iunie 1941 Grupul 5 Vanatoare, cu 22 avioane functionale, a intrat in lupta in Basarabia, initial cu misiuni de vanatoare apoi reprofilat pe atac la sol, ceea ce a dus la pierderi datorate lipsei blindajului. Avioanele au inregistrat 10 victorii aeriene sigure si una probabila, plus avioane distruse la sol, contra 4 distruse si 1 avariat in lupte aeriene sau doborate de antiaeriana sovietica.
In august 1941, avioanele ramase au fost concentrate in Escadrila 51, Escadrila 52 trecand la IAR-80A. Dupa o scurta sedere in tara, Escadrila 51 a fost trimisa la asediul Odesei iar dupa caderea orasului a ramas acolo, efectuand zboruri de recunoastere deasupra Marii Negre.
In iulie 1942 escadrila a fost adusa in tara, incepand primele zboruri de antrenament pentru misiuni de vanatoare de noapte. La inceputul lui 1943, escadrila a trecut la Bf-110, avioanele He-112 fiind folosite, pana la sfarsitul lui 1944, pentru antrenament avansat pentru pilotii de IAR care faceau trecerea la Bf-109G. Ultimele 2 exemplare au fost casate in primavara lui 1946.
Parametri: 9.09 x 9.22 x 3.82m, MTOW 2248kg, 700CP, 510km/h, raza 1150km, plafon 9500m, armament 2 x 20mm, 2 x 7.92mm, bombe 6 x 10kg.
He-112
IAR 80/81 Pentru ca l-am prezentat deja la produsele IAR, voi spune ca productia totala a insumat 171 IAR80 (toate variantele) si 176 IAR-81(toate variantele). Unele surse vorbesc despre 450-460 aparate dar, pe masura ce aparate din variantele initiale au suferit upgradari ale armamentului si blindajului, au fost inregistrate la variantele ulterioare, fiind posibil ca numaratoarea sa le includa de doua ori. As merge pe varianta data de Wiki deoarece se bazeaza pe seriile avioanelor.
La 22 iunie 1941 aviatia avea in dotare 50 IAR-80 si 8 IAR-80A, 37 fiind incadrate in Grupul 8 Vanatoare. La sfarsitul lui septembrie 1941 intra in dotare primele 6 IAR-81.
IAR-80/81 au luptat pe toata durata razboiului. In prima parte a razboiului s-au descurcat foarte bine in fata vanatorilor sovietici dar din 1943 au inceput sa fie inlocuite de Bf-109G, mai performant, IAR fiind folosit preponderent pentru bombardament in picaj.
La 1 aprilie 1944 erau in dotare 302 IAR-80/81 din care 227 in serviciul de lupta.
In apararea teritoriului, IAR-80 a luptat impotriva USAF, reusind sa doboare un numar mare de bombardiere (cca 80 dupa unele surse) si vanatori P-38 Lightning dar suferind pierderi mari si nereusind sa doboare niciun P-51 Mustang. 36 piloti de IAR au murit in campania la americani.
Dupa 23 august 1944 , IAR-80/81 a fost folosit pentru escorta si atac la sol, suferind pierderi mari impotriva aviatiei si antiaerienei Axei si reusind doar cateva victorii aeriene.
La 30 septembrie 1944 productia de IAR-80/81 a incetat, avioanele ramase fiind destinate doar atacului la sol.
Pe toata durata razboiului IAR-80/81 a inregistrat 539 victorii aeriene confirmate, 90 probabile si 168 avioane distruse la sol. Pierderile s-au cifrat la 220 avioane pierdute in lupte aeriene, doborate de antiaeriana si in numeroase accidente.
Dupa razboi, au ramas in dotare pana in 1955 cand au fost taiate fara a se pastra niciun exemplar.
Despre IAR-80/81 gasiti informatii aici:
http://www.rumaniamilitary.ro/aripi-romanesti-iar-8081-pasarile-romanesti-de-prada-din-ww-ii
IAR80/81, diverse variante
Messerschmitt Bf-109E. Varianta E apartine familiei Bf-109, vanatorul construit in cel mai mare numar din istorie, cu aproape 34.000 avioane construite intre 1936-1945 plus cca 850 construite dupa razboi, in Spania si Cehoslovacia.
Romania a comandat 50 aparate in decembrie 1939, primele 11 sosind in primavara 1940 iar 39 in primavara 1941 (variantele E3 si E4), aparatele intrand in dotarea Grupului 7 Vanatoare. In 1942 a mai cumparat 15 aparate (19 dupa alte surse), varianta E7.
La 22 iunie 1941, Grupul 7 Vanatoare a inceput campana din Basarabia cu 30 aparate, completate cu alte 10, la asediul Odesei. Grupul a incheiat anul 1941 cu 61 victorii aeriene confirmate, 1 probabila si 7 avioane distruse la sol, cu pretul a 6 avioane distruse si 2 avariate.
In septembrie 1942, grupul (cu 37 aparate) este trimis pe front, participand la batalia de la Stalingrad.
In septembrie si octombrie grupul a doborat 13 aparate sovietice, pierzand unul singur.
In noiembrie, ofensiva sovietica de la Stalingrad ii gaseste pe aerodromul Karpovka, reusind sa scape din incercuire cu 13 avioane, pierzand 5 distruse si 7 capturate. Dupa o luna, inca 200 de oameni din echipele tehnice au ajuns in liniile noastre, strecurandu-se 300km prin teritoriul sovietic. In semn de apreciere, la inceputul lui ianuarie 1943, germanii le-au inlocuit avioanele cu unele noi, direct din fabrica.
La sfarsitul lui februarie 1943, dupa alte 4 victorii aeriene, grupul este adus in tara si incepe trecerea pe Bf-109G. E-urile au fost transferate Escadrilei 52 de la Mamaia, efectuand zboruri deasupra Marii Negre. In februarie 1944 Escadrila 51 se muta la Cocargeaua si primeste avioane Bf-109E7.
La declansarea campaniei americane, Esc.51 si, mai rar, Esc 52 vor ridica avioanele pentru interceptarea bombardierelor, doborand, in total, 5 bombardiere si 2 P-38.
Dupa 23 august 1944 ambele escadrile vor stationa pe Cocargeaua, neparticipand la alte misiuni de lupta.
Parametri(varianta E7): 9.87 x 8.65 x 2.5m, MTOW 2665kg, 1200CP, 560km/h, raza 480-660km, plafon 11000m, armament 3x20mm, 2×7.92mm, bombe 1x250kg/4x50kg.
Bf-109 E
Messerschmitt Bf-109G, cel mai numeros si de succes membru al familiei Bf-109.
Germania a livrat Romaniei 120 aparate in 1943 si 50 in 1944, variantele G2, G4, G6.
Aditional, au livrat kiturile pentru 209 avioane, pentru asamblare la Brasov, din care, pana la sfarsitul razboiului au fost montate 75 aparate, variantele Ga2/Ga4/Ga6 (Ga4/Ga6, conf. altor surse).
Avioanele au intrat in dotare incepand din martie 1943, echipand succesiv Gr.7 Vt., Esc.53, Gr.9 Vt. iar in iarna 1944-1945 Gr.1 Vt. si Gr.6Vt.
Pana la sfarsitul lui 1943 Gr.7 Vt a doborat 155 avioane sovietice plus 8-10 neconfirmate, pierzand 11-12 piloti. Ulterior, a fost adus in tara incepand campania la americani, alternativ cu misiuni pe frontul de est care ajunsese in Moldova. Pana la 23 august 1944 grupul a doborat 42 avioane sovietice si americane plus 5-6 neconfirmate, pierzand 15 aparate. Dupa 23 august, grupul a fost absorbit de Gr.9 Vt.
Grupul 9 Vanatoare, dupa trecerea pe Bf-109G, a inlocuit, la 23 octombrie 1943, Gr. 7 Vt., preluandu-i cei mai buni piloti. Pana la sfarsitul anului grupul a doborat 9 avioane sovietice.
In ianuarie 1944 grupul a doborat 5 avioane pierzand 1 aparat, in februarie a doborat 11, iar in martie 3 avioane. In aprilie grupul se muta la Tecuci, doborand 15 avioane sovietice si alte 15 in luna mai.
In iunie, grupul incepe misiunile contra USAF, alternand cu cele impotriva sovieticilor. In iunie doboara 4 avioane confirmate, 1 probabil contra 1 pierdut, in iulie doboara 28 contra 7 pierdute.
Intre 1 si 23 august 1944 grupul a doborat 15 avioane contra 4 pierdute. Pana la sfarsitul lui august grupul a mai doborat 7 avioane germane, 3 probabile si 2 la sol, fara pierderi.
In septembrie grupul este mutat la Turnisor, incepand campania de eliberare Transilvaniei. Datorita prezentei reduse a Luftwaffe, luptele aeriene au fost rare, efortul fiind pus pe escorta bombardierelor si avioanelor de asalt si pe atacurile la sol. Pana la sfarsitul lui 1944 grupul a doborat 1 avion, a distrus 2 la sol si a pierdut 2 aparate. Ultimele victorii aeriene ale razboiului au avut loc in februarie 1945, doborand 1 FW-190F si 1 Bf-109K contra 3 avioane doborate si 2 avariate.
Pana la sfarsitul razboiului grupul a executat misiuni de patrulare, escorta si atac la sol.
Cu oarecare aproximatie, avioanele Bf-109G au doborat cca 312 avioane confirmate, 20 probabile, 4 la sol, pierzand cca 45-50 avioane. Avioanele doborate au fost de toate tipurile, de la cele rusesti, la Hawker Hurricane, P-39 Airacobra, P-38 Lightning, P-51 Mustang, B-17, B-24, Bf-109K, FW-190F, He-111, Ju-188 etc.
Dupa razboi, uzinele IAR au mai montat 49 Bf-109G, avionul ramand in servicu pana in 1955 (1960- alte surse).
Bf-109G6
Messerschmitt Bf-110 Introdus in serviciu in 1937, ca vanator bimotor cu raza lunga, puternic inarmat, dar si ca avion de vanatoare-bombardament, Bf-110 a performat bine in campaniile din Polonia, Norvegia, Franta, Benelux si Balcani. Prima problema a aparut in batalia Angliei unde lipsa de manevrabilitate l-a facut victima sigura in fata vanatorilor britanici, germanii pierzand cca 220 aparate. Avionul a operat cu succes (51 aparate) in debutul operatiunii Barbarossa, in special in misiuni Jabo.
Lipsa de manevrabilitate i-a facut pe germani sa-l converteasca in vanator de noapte unde raza de actiune, armamentul puternic si capacitatea de a cara un radar l-au facut un oponent de temut pentru bombardierele aliate.
In 1943, Esc.51 Vanatoare, care se antrena pentru misiuni de noapte cu avioane He-112, a primit 12 aparate Bf-110 F4, iar alte 6 aparate au sosit in 1944. Escadrila a devenit Escadrila 1 Vanatoare de Noapte, actionand in subordinea Grupului 6 Vanatoare de Noapte german.
Despre activitatea Escadrilei 51 am gasit foarte putine informatii. In 1943 a decolat ziua pentru interceptarea bombardierelor americane B-24 (operatiunea Tidal Wave) iar in 1944 a efectuat misiuni impotriva celor 23 de atacuri de noapte ale aviatiei britanice, dar nu stiu cu ce rezultate. Stiu doar ca 18 bombardiere Wellington au fost doborate, putand fi opera vanatorilor romani, a celor germani sau a artileriei antiaeriene.
Parametri: echipaj 3, 12.3 x 16.3 x 3.3m, MTOW 6700kg, 2x1085CP, 560km/h, raza 2410km, plafon 10500m, armament 2x20mm, 5×7,92mm, radar FuG202.
Bf-110 cu radar, vanator de noapte
PZL P.11 Proiectat aproape in paralel cu P.7, P.11 a fost principalul vanator polonez la momentul invaziei din 1939 cand dispuneau de 129 avioane active si alte 43 in rezerva/reparatii. Cele active erau organizate in 12 escadrile a 10 aparate. Conform evidentelor germane, PZL P.11 a doborat 110 avioane germane (unele recuperate) contra 100 aparate proprii.
36 aparate s-au refugiat in Romania unde, datorita uzurii ridicate, unele au fost repartizate scolilor de pilotaj, altele fiind folosite pentru piese de schimb.
Avionul se bucurase, anterior, de atentia Romaniei, din 1933 incepand livrarea a 50 aparate P.11b, cu motoare Gnome-Rhone de 595 CP iar din 1936 IAR a construit alte 70 aparate, varianta P.11f, cu motoare de 640CP.
La 22 iunie 1941 PZL P.11f echipa 6 escadrile din Grupurile 3 si 4 Vanatoare, repartizate Regiunii a 2-a Aeriene, participand, in numar redus, la asediul Odesei si in operatiunile din sudul Ucrainei, fiind treptat inlocuite cu IAR 80.
PZL P.24 Dezvoltat initial ca o varianta de export a P11c, P.24 a beneficiat de motoare mai puternice (760CP) si armament mai bogat (2x20mm, 2×7.92mm). Totusi nu a fost achizitionat de aviatia poloneza care astepta intrarea in productie a avionului PZL P.50 (pana la invazia germana nu a iesit decat 1 prototip).
Romania a achizitionat 5 aparate P.24E si a construit sub licenta alte 25 aparate cu motoare de 970CP.
La 22 iunie 1941, P.24E formau doua escadrile ale Grupului 6 Vanatoare, repartizat Regiunii a 3-a Aeriene, avand baza la Otopeni si sarcina de a proteja capitala si Valea Prahovei.
In debutul campaniei, au doborat 37 bombardiere sovietice care atacau Ploiestiul. In august 1941 au fost transferate pe front, participand, cu misiuni de vanatoare si atac la sol, la asediul Odesei. La sfarsitul anului 1941 au fost readuse in tara iar dupa 1942 au fost transferate scolilor de pilotaj, fiind inlocuite cu IAR80.
PZL P.11 si PZL P.24
Pe langa vanatorii mentionati mai sus, unele surse mentioneaza un numar de 7-12 aparate Bf-109F, aparent primite in 1943 si operate pe frontul de est, sub insemne germane. Sau, mai degraba, pana la primirea de noi avioane, unii piloti romani au luptat in unitati germane de vanatoare. Sau a fost doar o confuzie cu avioanele Bf-110F4, livrate in aceeasi perioada.
Alte surse mentioneaza si un numar de 22 avioane FW-190A8 capturate de trupele romane dupa 23 august 1944 dar aproape sigur nu au fost folosite. Se stie doar ca 9 dintre ele, in stare de functionare, au fost confiscate de sovietici in baza prevederilor armistitiului.
AVIOANE DE BOMBARDAMENT / ASALT
Bloch MB-210 Bn4. (Bn5 dupa alte surse). Bombardier mediu-greu / torpilor, primul aparat francez cu tren escamotabil. 10 aparate primite din Franta, in 1937 si 1938, dintr-o comanda de 24. Unele surse franceze spun ca e posibil sa fi primit 20 de aparate.
La 22 iunie 1941, 8 aparate MB210 formau Escadrila 82 Bombardament din Grupul Aerian de Lupta, participand la eliberarea Basarabiei.
In primavara lui 1942 aparatele au fost convertite in avioane de transport.
In primavara anului 1943 toate aparatele franceze, britanice, italiene si poloneze au fost retrase din serviciu, datorita lipsei pieselor de schimb si vechimii.
Parametri: echipaj 4-5, 22.81 x 18.9 x 6.81m, MTOW 10200kg, 2 x 870 CP, 334km/h, raza 1000km cu 1 to de bombe, plafon 9850m, mitraliere 3 x 7.5mm, bombe 1600kg (de 50, 64, 200, 1000kg sau o torpila).
Urâţenia pământului: Bloch MB-210
Heinkel He-111 H3 / H6 bombardier mediu-greu, bimotor.
Primele 32 He-111 H3 au fost livrate Romaniei in 1940, formand Escadrilele 78, 79, 80 ale Grupului 5 Bombardament.
Grupul a efectuat toata campania din Basarabia si de la Odesa, a pierdut 7 aparate, a doborat 17 vanatori sovietici si a distrus alte 47 avioane la sol.
Intre sfarsitul lui 1941 si inceputul lui 1943, Romania a mai cumparat 15 aparate He-111 H6, specializate pe bombardament naval, avand posibilitatea sa acroseze si torpile.
14 au intrat in compunerea Esc.78 care se separa de Grupul 5 Bombardament si devine Esc.78 Bombardament Naval. Nu exista nicio sursa care sa indice utilizarea de torpile de catre Esc.78.
Grupul 5, cu Esc.79 si 80, a fost trimis sa sprijine ofensiva de la Stalingrad.
Actiunile intense si pierderile ridicate au facut ca, dupa contralovitura sovietica de la Stalingrad, aparatele ramase sa formeze un Grup Mixt, impreuna cu vanatorii Bf-109E care scapasera de la Karpovka. La sfarsitul lui februarie 1943, doar un aparat mai era functional iar unitatea a fost trimisa in tara, Grupul 5 facand trecerea la bombardiere Ju-88A4.
Singura unitate ramasa cu He-111 a fost Esc.78 Bombardament Naval care a fost implicata in luptele din timpul operatiunii Iasi-Chisinau.
Dupa 23 august 1944, Esc.78 a fost atasata din nou Grupului 5 Bombardament si a continuat misiunile de lupta pana in octombrie 1944 cand ultimele 3 He-111 H6 au fost retrase din prima linie. Cea mai cunoscuta misiune de bombardament naval (poate singura) a fost efectuata in august 1944 cand escadrila a lovit un convoi de nave germane care se retragea in amonte, pe Dunare.
Parametri He-111 H3: echipaj 4-5, 16.4 x 22.6 x 4m, MTOW: 14000kg, 2x1200CP, 415km/h, raza 1930km, plafon: 7800m, armament: 1x20mm, 4×7.92mm, bombe: 2000kg in cala.
Parametri He-111 H6: echipaj 5, 16.4 x 22.6 x 4m, MTOW: 14000kg, 2x1350CP, 440km/h, raza 2300km, plafon 8500m, armament 1x20mm, 1x13mm, 5×7.92mm, bombe: 2000kg in cala sau 3600kg acrosate extern (inclusiv torpile).
He-111 H3
Henschel Hs-129 B2, avion de asalt, bimotor, monoloc, puternic blindat si inarmat, destinat distrugerii blindatelor.
In mai 1943 sosesc 39 aparate, intrand in dotarea Grupului 8 Asalt care, pana atunci, operase cu IAR-81. Actiunile de lupta incep pe 15 august 1943.
Pentru ca am publicat un articol preluat de pe worldwar2.ro, despre Grupul 8 Asalt (https://www.rumaniamilitary.ro/grupului-8-asalt-al-aviatiei-regale-romane ) voi puncta doar evenimentele esentiale:
Dupa o campanie intensa in care a pierdut cca 16-20 avioane si a produs mari pierderi armatei sovietice, la 2 aprilie 1944 grupul este adus in tara, atacand trupele sovietice care trecusera Nistrul si intrau pe teritoriul Romaniei.
In jurul datei de 20 aprilie grupul a mai primit 20 de aparate din Polonia, la timp pentru a participa la Batalia de la Targu Frumos, unde si-a facut treaba ca de obicei.
La declansarea operatiunii Iasi-Chisinau, grupul a atacat varfurile coloanelor blindate sovietice, producand distrugeri si pierzand 4 aparate.
La 23 august 1944, reuseste sa se mute la Craiova unde ajunge cu 17 aparate.
Misiunile pe frontul de vest incep cu atacuri asupra navelor germane care se retrageau pe Dunare, apoi grupul se muta succesiv pe aerodromuri din Ardeal, participand la luptele de la Paulis, Turda, Cluj apoi se muta pe aerodromuri din Ungaria si Cehoslovacia, operand pana la sfarsitul razboiului.
Pe 13 ianuarie 1945, au atacat pozitiile antiaerienei germane din Budapesta pentru a usura misiunea bombardierelor Ju-87 si Ju-88, de a distruge ultimele poduri peste Dunare.
Ultimele misiuni de atac au avut loc in Cehoslovacia, pe 10 mai, impotriva resturilor Armatei Vlasov.
Parametri: echipaj 1, 9.5 x 14.2 x 3.25m, MTOW 5250kg, 2x850CP, 425km/h, raza 700km, plafon 9000m, armament: 2 x 20mm, 2 x 13.2mm, bombe 1x 250kg, 6 x 50kg.
Despre Hs-129B2 nu am informatii daca a fost cumparat sau tot imprumutat, precum Ju-87D
Slabiciunea mea: Hs-129B2
IAR 37, avion de bombardament usor, recunoastere, observatie, o platforma foarte stabila si iubita de echipaje si de catre infanteristi. De la misiuni de bombardament al bateriilor de artilerie, coloanelor, actiuni anti-partizani, escorta aeronavala, transport, remorcarea planoarelor, evacuare, cam tot ce se putea face, mai putin vanatoare, a fost realizat cu suita de avioane IAR-37/38/39/39A
IAR-37 a fost produs in 50 exemplare.
La 22 iunie 1941, IAR-37 echipa Escadrila 18 Bombardament Usor a Grupului Aerian de Lupta care a declansat operatiunile din Basarabia.
Intre septembrie 1942 si ianuarie 1943, Escadrila 81 Bombardament Usor, dotata cu IAR-37 a participat la luptele de la Stalingrad.
La 1 aprilie 1944 IAR-37 a fost adus din nou in serviciu, formand escadrilele 17 si 18 ale Grupului 7 Bombardament
Dupa 23 august 1944, nu a mai efectuat misiuni de bombardament, unele aparate fiind folosite ca remorchere pentru planoarele DFS-230 ale Escadrilei 109 Transport.
Parametri IAR-37: echipaj 3, 9.5 x 12.22 x 4.09m, MTOW: 3435kg, 870CP, 335km/h, raza: 650km, plafon: 8000m, armament 4 x 7.92mm, bombe: 12 x 50kg.
IAR 37/39
Junkers Ju-87D3/D5, avion de bombardament in picaj, monomotor, emblema avioanelor de atac in picaj din al doilea razboi mondial.
Dupa succesele din Razboiul Civil din Spania, din Polonia si din campaniile din prima parte a anului 1940, avionul a trezit interesul autoritatilor romane care au incercat sa achizitioneze 40 Ju-87B in 1940, mai ales ca germanii livrasera Ungariei 2 Ju-87B si un Ju-87A in acelasi an. Germanii au refuzat, imaginandu-si unde le-ar folosi romanii.
Abia in 1943, cand productia de avioane a crescut dar nu dispuneau de suficiente echipaje germane, germanii au inceput sa livreze Romaniei si Ungariei aparate Ju-87D, pe frontul de est.
Chiar si asa, temandu-se ca romanii si ungurii sa nu le foloseasca unii impotriva altora, germanii au livrat avioane Romaniei doar ca imprumut, chiar daca au zburat cu insemne romanesti: 54 Ju-87D in 1943 si 50 in 1944.
In cazul Ungariei, germanii le-au vandut aparatele cu conditia ca, la revenirea in Ungaria, ungurii sa lase avioanele pe front, unitatilor germane: 30 Ju-87D in 1943, 10 Ju-87B si 18 Ju-87D in 1944.
Prima unitate dotata cu Ju-87D a fost Grupul 3 Picaj care a intrat in lupta in iunie 1943, in sprijinul trupelor germane, in batalia de pe raul Mius, in nordul Marii Azov.
In iulie, grupul este mutat la Kerch, operand in sprijinul trupelor romane si germane care luptau in capul de pod Taman, in Kuban.
In octombrie 1943, Grupul se muta in Crimeea, operand in istmul Perekop si, ulterior, la Sevastopol pana in aprilie 1944 cand echipajele sunt aduse in tara, avioanele fiind pierdute.
Pana in mai 1944 grupul este reechipat si va opera alaturi de Grupul 6 Picaj, si el dotat cu Ju-87D.
In privinta participarii la batalia de la Targu Frumos, stim ca Grupul 3 Picaj a distrus un pod peste Prut, la 14 mai, iar la 30 mai Grupul 6 Picaj s-a intors din Polonia (ce-o fi facut acolo?) si, impreuna cu Grupul 3, a efectuat 93 iesiri avion impotriva gruparilor de blindate si de artilerie sovietice, pierzand 4 avioane, actiune repetata pe 31 mai, cu 69 iesiri avion.
La 23 august 1944, Grupul 3 Picaj reuseste sa ajunga la Craiova cu 17 avioane in timp ce Grupul 6 pierde toate avioanele, confiscate de germani. Unele din ele, cu insemne romanesti, aveau sa bombardeze Bucurestiul.
Dupa 23 august, se formeaza Grupul 3/6 Picaj care incepe misiunile cu bombardarea convoaielor germane care se retrageau, pe Dunare, spre Ungaria.
Pe 8 septembrie, Grupul 3/6 s-a mutat la Balomir de unde a efectuat atacuri asupra trupelor Axei care atacau la Paulis si la Turda. Pe masura ce frontul inainta, Grupul s-a mutat succesiv la Luncani, Someseni, Turkeve, Miskolk de unde a operat impotriva trupelor Axei din Ungaria si Slovacia.
La 11 octombrie, Grupul 3/6 Picaj fuzioneaza cu Grupul 8 Asalt, formand Grupul 8 Asalt-Picaj.
Pe 13 ianuarie 1945 cele 7 Ju-87D disponibile au primit ordin sa distruga podul Elisabeta din Budapesta.
Au decolat doar 6 si au lovit podul cu 4 bombe de 500kg, distrugandu-l. Al saptelea avion, intarziat din cauza unor probleme de motor, a decolat mai tarziu si a atacat singur podul Arpad, distrugandu-l din nou.
La sfarsitul razboiului, mai erau functionale 9 Ju-87D, din cauza lipsei pieselor de schimb, doborate de antiaeriana germana sau ……… de vanatorii sovietici “aliati”.
Parametri Ju-87D3: echipaj 2, 11.5 x 13.8 x 2.89m, MTOW 5842kg, 1410CP, 410km/h, raza maxima 821/1535km, plafon 7286m, armament: 3×7.92mm, bombe: 1800kg pe trei puncte de acrosaj. Pe acrosajele de sub aripi se puteau instala 2 gondole cu tunuri de 20mm.
Varianta Ju-87D5 avea anvergura de 14.6 m, cele doua mitraliere din aripi inlocuite cu tunuri de 20 mm, o viteza mai mare in picaj, 650km/h, iar sub fuselaj putea instala, in gondola, un tun de 30mm.
Ca o anecdota, la cateva saptamani dupa ce au primit Ju-87D, pilotii romani le-au demontat carenajele aerodinamice ale rotilor, sirena de picaj si franele aerodinamice.
Initial oripilati de modificarile romanilor, in cele din urma si nemtii au facut la fel si asta din motive foarte simple: pe terenuri noroioase, carenajele se umpleau cu noroi pana la nivelul la care blocau rulajul si decolarea, sirena avertiza (mai mult decat era cazul) antiaeriana de prezenta avionului iar franele aerodinamice il faceau “sitting duck” pentru tunarii adversi.
Ju-87 D3
Junkers Ju-88A-4 bombardier greu, bimotor, pentru bombardament de altitudine si picaj, foarte apreciat de echipaje.
Germanii au livrat Romaniei 65 aparate in 1943 si alte 20 in 1944.
Primele echipate au fost Escadrilele 74, 86 si 87 ale Grupului 6 Bombardament, incepand antrenamentele in martie 1943 si intrand in actiune in iunie, cu 25 avioane. In august 1943 Grupul 5 Bombardament, dotat tot cu Ju-88A4, a inlocuit Grupul 6 pe frontul de est, continuand operatiunile in 1943 si 1944, pierderile fiind inlocuite de germani.
Pana la sfarsitul campaniei din est, Grupul 5 a doborat si 16 vanatori sovietici.
La 23 august 1944 doar Esc. 77 a Grupului 5 Bombardament a putut fi recuperata si a putut opera impotriva germanilor.
Worldwar2.ro spune ca in octombrie 1944 ultimele 5 aparate au fost transferate la escadrila 2 Recunoastere Indepartata, care opera Ju-88D, unde au derulat misiuni pana la sfarsitul razboiului.
Insa, intr-un articol publicat in 2003, Cdr.av. Dan Stoian povesteste ca Ju-88A4 au fost implicate in bombardarea podurilor din Budapesta, din 13 ianuarie 1945, acestea avand ca obiectiv Podul cu Lanturi. Podul a fost bombardat in picaj, cu 4 sau 5 Ju-88A4, si lovit in plin cu 2 bombe de 500kg, cu focos de intarziere, escadrila fiind citata, alaturi de cea de Ju87D, prin ordinele de zi nr.8/20.01 si 15/26.02.1945, de catre Comandantul Corpului Aerian Roman.
Parametri: echipaj 4, 14.4 x 20 x 4.85 m, MTOW 14000kg, 2 x 1400CP, 470-510km/h, raza 2730km, plafon 8200m, armament: 1x13mm, 5×7.92mm, bombe 2000kg in cala sau 3000kg acrosate extern.
Ju-88A
Potez 633B2 , avion de bombardament usor si recunoastere. 20 de aparate au fost primite din Franta in 1939 si au fost repartizate Grupului 2 Bombardament, la Esc. 74 si 75.
La 22 iunie 1941 grupul a participat cu 17 aparate la eliberarea Basarabiei. Datorita pierderilor mari, avioanele au fost concentrate in Esc.74 care a participat la asediul Odesei.
In septembrie si octombrie 1941 escadrila, mutata la Grupul 3 Bombardament, a primit alte 9 aparate, capturate de nemti in Franta. In aceasta organizare, escadrila a participat la operatiunea de la Stalingrad, cu o disponibilitate redusa din cauza lipsei pieselor de schimb. Dupa contraofensiva sovietica, aparatele au fost retrase in tara.
O parte din ele au fost utilizate ca avioane de recunoastere in cadrul Escadrilei 3 Recunoastere Indepartata, fiind retrase in decembrie 1942.
Deoarece Grupul 3 Bombardament urma sa treaca la Ju87D , aparatele Potez 633B2 au fost alocate Flotilei 1 Vanatoare, ca avioane de antrenament pentru vanatorii de noapte.
Parametri: Echipaj 3, 11.07 x 16 x 3.62m, MTOW 3760kg, 2x660CP, 438km/h, raza 1300km, plafon 9000m, mitraliere 3×7.5mm, bombe 400kg.
Potez-633 (sau 63.3 ?)
PZL-23A/B Karas avion de bombardament usor si recunoastere. Conform wiki – varianta poloneza, 11 aparate P-23B si cca 20 P-23A s-ar fi refugiat in Romania in timpul invaziei germane din Polonia, fiind rechizitionate de armata romana si folosite in timpul operatiunii Barbarossa.
Aparatele nu apar in componenta unitatilor de lupta la 22 iunie 1941 dar in iulie 1941 8 aparate P23B au echipat Escadrila 73 Bombardament iar in august, impreuna cu Esc.18 Bombardament Usor, au format Grupul 6 Bombardament.
In vara lui 1942, cele doua escadrile, plus Esc.74 (Potez 633B2) au format Grupul 3 Bombardament, participand la batalia de la Stalingrad, in misiuni de bombardament si recunoastere.
Pe 31 decembrie 1942 au fost retrase, intregul grup trecand la avioane Ju-87D, in primavara 1943.
Cele doua variante erau diferentiate de puterea motorului, 670CP la PZL23A si 720CP la PZL23B.
Parametri: echipaj 3, 9.68 x 13.5 x 3.3m, MTOW 3428/3526, 670/720 CP, 304/319km/h, raza: 1260km, plafon 7300m, mitraliere: 3 x 7.92mm, bombe: 700kg.
PZL-23 Karas (machete)
PZL-37 Los (elanul), un foarte interesant bombardier polonez, mai ales prin prisma cantitatii nebunesti de bombe pe care o putea cara, raportata la clasa lui.
Prototipul, cu deriva simpla, a zburat in 1936. Primele 10 avioane au fost construite cu deriva simpla, PZL-37A, iar urmatoarele 19 cu deriva dubla, PZL-37B. Productia de masa a inceput in toamna lui 1938, in varianta PZL-37B.
Aparatul fusese prezentat in iunie 1938 la salonul de la Belgrad unde a trezit interesul vizitatorilor care au lansat si comenzi.
Romania a lansat o comanda de 30 avioane (unele surse vorbesc si despre licenta), dar in varianta PZL-37D, cu motoare Gnome-Rhone 14K de 1050 CP care i-ar fi asigurat o viteza de 460km/h cu 2 tone de bombe la bord. Romania a si platit primele 5 avioane, urmand ca 15 sa fie livrate in 1939 iar restul in urmatorii 3 ani. Inceperea razboiului a blocat orice livrare.
Interesul a fost generat de solutiile oferite de avion:
– masa gol: 4280kg in timp ce masa maxima la decolare era de 9105kg !!!
– putea incarca 2580kg bombe, toate in interior, mai precis 2x300kg si 18x110kg, incarcarea uzuala fiind de 20x110kg;
-10 compartimente pentru bombe (2 in fuselaj si 8 in aripi);
– forma fuselajului oferea un plus de portanta si, alaturi de profilul aripilor, asigura o rezistenta redusa la inaintare, fapt ce a dus la depasirea cu 10% a vitezei calculate de proiectanti;
– atingea 412km/h cu 2 tone de bombe la bord, cu motoare Pegassus 970CP;
– distanta maxima de zbor, cu 1760kg bombe si rezervoare suplimentare, era de 2600km;
– tren principal cu roti duble, cu suspensii independente, pentru decolarea de pe terenuri neamenajate;
– putea decola cu 1320kg bombe de pe piste improvizate;
La momentul invaziei germane, doar 36 aparate erau in unitati de lupta, alte 50 fiind in rezerva, in reparatii sau la antrenament, neavand echipaje instruite pentru ele.
Au fost folosite pentru atacarea coloanelor blindate germane, cu bune rezultate, dar au suferit pierderi datorita lipsei protectiei de vanatoare, in accidente sau bombardate la sol.
27 aparate au reusit sa se refugieze in Romania, fiind rechizitionate si 23 dintre ele repartizate Escadrilelor 76 si 77 din Grupul 4 Bombardament.
Conform surselor poloneze, o treime au fost pierdute in accidente astfel ca la 22 iunie 1941 escadrilele totalizau 15 avioane cu care au declansat actiunile in Basarabia, executand apoi misiuni de bombardament la Odessa si Kiev (!?).
In octombrie 1941 au fost retrase, datorita lipsei pieselor de schimb, si trimise la scolile de pilotaj.
Pana in acel moment doborasera 4 vanatori sovietici si distrusesera 25 avione la sol, printre alte rezultate.
Intre aprilie si mai 1944 au fost readuse pe front, doar 9 aparate in Escadrila 76 Bombardament, apoi retrase din nou.
Dupa 23 august 1944 nu au mai fost folosite, 5 fiind distruse la sol de germani, pe 1 septembrie, cand au ocupat aerodromul Campia Turzii.
Parametri PZL-37B: echipaj 4, 12.92×17.93×5.1m, MTOW 9105kg, 2x970CP, 412km/h cu 2 to bombe, dist. maxima de zbor: 2600km cu 1760kg bombe, plafon: 7000m, mitraliere 3×7.92mm (4 in FARR), bombe 2580kg (50, 110, 300kg).
PZL-37 Los
Savoia Marchetti S79B / JIS79B / JRS79B / JRS79B1. Avion de bombardament si recunoastere, variante dezvoltate din varianta bimotor a bombardierului italian Savoia Marchetti 79 Sparviero.
In 1937 Romania comanda in Italia un lot de 24 bombardiere Savoia Marchetti 79 dar in varianta cu 2 motoare IAR 14K, 870CP, fata de motorizarea originala de 3x780CP. In 1938 sunt livrate, ajungand in tara doar 22 de aparate, doua fiind pierdute pe drum. S-a decis producerea sub licenta a 36 aparate la IAR Brasov, cu motoare Jumo 211Da de 1200CP. Datorita dificultatilor tehnice, primele 8 au fost produse tot in Italia, primind indicativul JIS-79B iar celelalte, produse la Brasov, au primit indicativul JRS-79B.
La 22 iunie 1941, cele 22 SM79B formau escadrilele 71 si 72 ale Grupului 1 Bombardament din Grupul Aerian de Lupta si au luat parte, cu pierderi mari, la eliberarea Basarabiei. In iulie 1941 Escadrila 75 a Grupului 2 Bombardament a fost echipata cu JRS-79B si, impreuna cu Grupul 1 Bombardament, a participat la asediul Odesei.
In 1942 aparatele JIS-79B au fost alocate Esc.71 iar Esc.72 a fost dotata cu JRS-79B. Celelalte JRS-79B au format noi escadrile de bombardament, nr.83 si nr.84. Avioanele SM79B au fost transferate scolilor de pilotaj.
In toamna lui 1942 Grupul 1 Bombardament a fost trimis sa sprijine ofensiva de la Stalingrad. A fost ultima campanie a Savoilor in Rusia, Corpul Aerian Roman trecand in 1943 la utilizarea doar a bombardierelor de productie germana.
Pentru ca frontul se apropia de Romania, a fost lansata o noua comanda, la Brasov, de 36 aparate, cu motoare Jumo 211F de 1380CP(puterea variaza in functie de sursa), cu indicativul JRS-79B1.
In 1944, cand frontul a ajuns la noi, toate variantele de Savoia au fost masate in escadrilele 71, 72, 82 si 83 ale Grupurilor 1 si 2 Bombardament.
Dupa 23 august 1944 Savoile nu au fost initial folosite impotriva Axei dar, datorita cresterii pierderilor, Grupul 1 Bombardament a fost reorganizat din escadrilele 72 si 82 si trimis pe front, luptand pana la sfarsitul razboiului.
Savoia Marchetti S79B
AVIOANE DE RECUNOASTERE / OBSERVATIE
Bristol Blenheim Mk1 avion de bombardament usor si recunoastre.
In 1939 Romania a comandat 40 aparate din care au ajuns in tara 37, 3 fiind pierdute pe drum.
Aparatele au fost repartizate in 4 escadrile de recunoastere indepartata.
La 22 iunie 1941 Esc.1 Recunoastere Indepartata a fost repartizata Grupului Aerian de Lupta, Esc 3 a fost repartizata Armatei a 4-a iar Esc.4 Armatei a 3-a. Esc.2 a fost desfiintata, avioanele ei fiind distribuite celorlalte 3 escadrile.
Pana la sfarsitul campaniei din 1941 au fost pierdute 10 aparate.
In 1942 Romania cumpara din Germania 3 aparate capturate in Yugoslavia.
Esc.1 Recunoastere Indepartata participa la ofensiva de la Stalingrad, pierzand 3 avioane.
In 1943 raman tot mai putine avioane din cauza lipsei pieselor de schimb, fiind repartizate pentru patrulare deasupra Marii Negre.
Dupa 23 august, ultimele trei aparate sunt completate cu avioane Ju-88D, de recunoastere, fiind ulterior retrase din cauza uzurii si utilizate pentru transport.
Parametri: echipaj 4, 12.18 x 17.18 x 3m, MTOW 5334 kg, 2x 840CP, 447km/h, raza 1690km, plafon 7500m, armament 2 x 7.7mm, bombe 500kg.
Bristol Blenheim MkI
Dornier Do-17M, bimotor de recunoastere.
Romania a primit 10 aparate, second hand, in aprilie-mai 1942, fiind repartizate reinfiintatei Escadrile 2 Recunoastere Indepartata. In 1943 au fost retrase si inlocuite cu avioane Ju-88D1.
Parametri: echipaj 4, 15.8 x 18 x 4.56m, MTOW ~ 8500kg, 2 x 900CP, 425km/h, raza 1010km cu 500kg bombe(nu la noi), plafon 8200m, armament 5-6 x 7.92mm.
Do-17M
Fucke Wulf Fw-189, (probabil A1 sau A2), bimotor de recunoastere, twin boomer, poreclit de nemti “uhu” iar de sovietici “rama”. Aminteste putin de P-38.
Romania a cumparat 5 avioane in 1943 si 2 in 1944. Nu am gasit date privind utilizarea lor in unitatile de lupta asa ca pot banui ca le-au folosit pentru antrenamentul echipajelor de recunoastere.
Parametri: echipaj 3, 12 x 18.4 x 3.7m, MTOW 3950kg, 2 x 459CP, 357km/h, raza 670km, plafon 8400m, armament; 4 x 7.92mm (A1) sau 6 x 7.92mm (A2), bombe 4 x 50kg.
Fw-189 Uhu
IAR38/39/39A
Am prezentat mai sus utilizarea variantei IAR37 ca bombardier usor.
Armata a primit in dotare 75 IAR38 (motor BMW132 – 700CP), 95 IAR39 (motor 14K II c32 870CP) si 160 IAR39A (motor 14K IV c32 1025CP)
La 22 iunie 1941, echipau 4 escadrile de observatie ale Grupului Aerian de Lupta, 3 escadrile ale Armatei a 3-a, doua escadrile ale Armatei a 4-a, o escadrila la Divizia 1 Blindata. In Dobrogea mai stationa o escadrila de observatie cu IAR39.
In vara lui 1942 echipau trei escadrile de observatie ale Armatei a 3-a si trei ale Armatei a 4-a, in ofensiva de la Stalingrad.
In 1943 au fost alocate misiunilor de recunoastere deasupra Marii Negre, escorta pentru convoaiele dintre Constanta si Odesa sau Sevastopol si pentru recunoastere apropiata pentru unitatile terestre.
Tot in 1943, avioane IAR37 si 39 au fost repartizate la Escadrila 109 Transport, ca remorchere pentru planoarele DF-230. Alte cateva avioane au fost utilizate pentru antrenament, in vederea trecerii pe Ju-87D.
In primavara lui 1944, majoritatea aparatelor au fost repartizate in 9 escadrile de observatie, a zecea escadrila fiind repartizata Armatei 1, in Transilvania.
Tot in primavara lui 1944 majoritatea aparatelor IAR39 si IAR39A au primit acrosaje pentru bombe, fiind implicate in bombardarea coloanelor sovietice, in timpul operatiunii Iasi-Chisinau.
Dupa 23 august 1944, 2 escadrile au participat la campania din vest, fiind completate cu alte doua dupa 20 septembrie. Avioanele au zburat pana la sfarsitul razboiului, ultima misiune fiind pe 9 mai 1945 cand au lansat fluturasi, anuntand incheierea razboiului.
Nu am gasit date precise privind pierderile dar depasesc cu mult 50 aparate.
Junkers Ju-88D1, bimotor de recunoastere, cel mai bun, la categoria lui, din dotarea FARR in timpul wwii.
Romania a cumparat 12 aparate in 1943, inlocuind Do-17M la Esc.2 Recunoastere Indepartata care opera in zona Marii Azov.
La 23 august 1944, mai erau disponibile 4 aparate, unul fiind pierdut pana la sfarsitul anului.
In octombrie 1944 ultimele 5 Ju-88A4 de bombardament au fost comasate in Esc.2 Recunoastere Indepartata, actionand impreuna pana la sfarsitul razboiului, cu exceptia atacului podurilor din Budapesta, la 13 ianuarie 1945.
Parametri: echipaj 4, 14.36 x 20.08 x 4.8m, MTOW 12350kg, 2 x 1340CP, 484km/h, raza 4800km, plafon 8200m, armament 2 x 7.92mm.
AVIOANE DE LEGATURA
Desi orice avion de mici dimensiuni, apt sa aterizeze/decoleze pe/de pe piste improvizate, poate intra la aceasta categorie, ma voi opri doar la cele doua tipuri folosite intens de aviatia noastra militara, in wwii:
Fiesler Fi-156, monoplan, aripa sus, pentru recunoastere, legatura si evacuare medicala. “Eroul” misiunii de rapire a lui Mussolini de catre parasutistii germani. Exceptionale calitati STOL si capacitate de aterizare/decolare de pe terenuri neamenajate.
Romania a importat din Germania 42 aparate, varianta C3, intre 1940-1944, si a mai construit, sub licenta, 16 aparate, Ca3, pana la sfarsitul razboiului.
Incepand din vara lui 1944 a intrat in serviciul de lupta, in escadrile de legatura, dar si pentru evacuare, impreuna cu Fleet F10G.
Dupa razboi, am mai construit 54-64 in varianta Ca3 si 24 Da1 (evacuare sanitara). Retras din serviciu in 1964.
Parametri: locuri 2-3, 9.9 x 14.3 x 3.1m, MTOW 1260kg, 240CP, viteza maxima 210km/h, viteza minima 52km/h, raza maxima 380km, plafon 4600m.
Fi-156 Storch
Fleet F10G, biplan, biloc destinat in principal pentru scoala si antrenament initial.
Produs, sub licenta Consolidated/Fleet, la IAR Brasov (95 aparate), ICAR (210 aparate) si SET (95 aparate), a fost folosit intens ca avion de legatura pe toata durata razboiului.
La 22 iunie 1941 cate o escadrila dotata cu Fleet F10G era repartizata la Grupul Aerian de Lupta, la Armata a 3-a, a 4-a, si la Regiunile Aeriene 2 si 3.
In iunie 1943 Corpul 1 Aerian, care opera in sudul Ucrainei, dispunea de 2 escadrile de legatura, cu Fleet F10G.
In primavara lui 1944 o parte din aparate au primit acrosaje pentru bombe dar nu am gasit informatii privind bombardarea trupelor sovietice in timpul operatiunii Iasi-Chisinau.
In vara lui 1944, cate o escadrila de legatura, dotata cu Fleet F10G si Fiesler Fi-156, se afla in subordinea Corpului 1 Aerian, Corpului 2 Aerian (nou creat), Armatei a 3-a, Armatei a 4-a, iar o escadrila de legatura, echipata doar cu Fleet F10G, se afla in subordinea Armatei 1, in Transilvania.
Nu am gasit date privind repartizarea lor dupa 23 august 1944 dar, in mod sigur, au operat pana la sfarsitul razboiului:
Parametri: 7.29 x 8.53 x 2.5m, MTOW 780hg, 130CP (IAR 4-G1, licenta de Havilland Gypsy Major), 185km/h, autonomie 2 ore, plafon: 3000m.
HIDROAVIOANE
Arado Ar-196, hidroavion (float plane), biloc, monoplan, aripa joasa, monomotor, destinat cercetarii si bombardamentului naval. Unul dintre cele mai bune float planes ale wwii.
Romania a primit 24 avioane in vara lui 1944 dar dupa 23 august nu a mai fost nevoie de ele. Doar 2 aparate au fost asamblate, restul de 22 fiind confiscate de sovietici.
Parametri: 11 x 12.4 x 4.45m, MTOW 3730kg, 960CP, 310km/h, raza 1070km, plafon 7000m, armament: 2 x 20mm, 2 x 7.92mm, bombe/grenade AS 2 x 50kg.
Hidroavionul Ar-196
CANT Z-501 hidroavion (flying boat) cu raza lunga de actiune, destinat cercetarii, misiunilor de salvare si antisubmarin.
12 aparate au intrat in dotarea Marinei Romane in 1940.
La 22 iunie 1941 se aflau in dotarea Escadrilei 101, stationata pe lacul Siutghiol.
Pana la sfarsitul anului 1943 au fost inlocuite cu aparate He-114B2.
Informatii suplimentare si detalii tehnice aici:
https://www.rumaniamilitary.ro/pilotii-nu-mor-nici-o-data-ei-decoleaza-si-nu-se-mai-intorc
Hidroavionul Cant Z501
Heinkel He-114B2, hidroavion (float plane), biplan, monomotor, pentru recunoastere si bombardament naval.
Desi unele surse spun ca Romania ar fi primit 12 aparate in 1939 si alte 12 in 1941, merg pe datele furnizate de lucrarea “German Aircraft Industry and Production 1933-1945” (autori maghiari) care spune ca primele 10 au sosit in 1942 si alte 19 in 1943. Datele coincid cu intrarea lor in dotarea Escadrilelor 102 (1942) si 101 Hidroaviatie (1943), inlocuind modelele vechi de hidroavioane (CANT Z501, S-55, SM-62B).
Dupa razboi au ramas in serviciu pana spre sfarsitul anului 1960.
Parametri: 11.65 x 13.6 x 5.23m, MTOW 3760kg, 1410CP, 330km/h, raza 821-1535km, plafon 7300m, armament 3 x 7.92m, bombe/grenade AS 2 x 50kg.
Hidroavionul He-114, la baza de pe Siutghiol
Savoia Marchetti S-55 (SM-55) hidroavion pentru recunoastere si bombardament, cu dubla coca si cu doua motoare asezate in tandem.
Sapte aparate achizitionate in 1933.
La 22 iunie 1941 formau Escadrila 102 Hidroaviatie, stationata pe lacul Siutghiol.
In 1942 au fost transferate la Esc.101 Hidroaviatie iar in cursul anului 1943 au fost retrase, fiind inlocuite cu aparate He-114B2.
Parametri: echipaj 5, 16.75 x 24 x 5m, MTOW 8260kh, 2x 400CP, 279km/h, raza:4500km-maxim, 2000km cu 2to bombe, plafon 5000m, armament 4 x 7.7mm, bombe 2000kg (bombe / grenade AS sau 1 torpila).
Hidroavionul S-55
Savoia Marchetti SM-62B, hidroavion (flying boat) biplan, monomotor, pentru recunoastere si bombardament.
Romania a comandat si primit din Italia 14 aparate, in 1932.
In 1936 au fost asamblate la STC Constanta 5 aparate, din componente produse la ICAR si IAR.
La 22 iunie 1941 se mai aflau 4 aparate in compunerea Escadrilei 102 Hidroaviatie, alaturi de aparate S-55.
In 1942 au fost transferate la Esc. 101 Hidroaviatie iar in cursul anului 1943 au fost retrase si inlocuite cu He-114B2.
Parametri: echipaj 3-4, 12.16 x 16.66 x 4.19m, MTOW 4200kg, 750(850)CP, 220km/h, raza maxima 2000km, plafon 4900m, armament 2-4 x 7.7mm, bombe/grenade AS 400kg (8×50).
Hidroavionul SM-62B
In cursul anului 1941, Escadrilele 101 si 102 Hidroaviatie au efectuat 586 iesiri avion, pierzand 4 aparate CANT Z501 din care doar unul doborat. Pe 26 iulie 1941, un CANT Z501 a doborat un hidroavion sovietic MBR-2.
In cursul anului 1942, cele 2 escadrile au efectuat 902 iesiri avion, pierzand 2 aparate.
Dupa intrarea in serviciu si pana la 23 august 1944, aparatele He-114B2 au efectuat 1138 iesiri, escortand convoaiele spre/dinspre Crimeea, supraveghind miscarea navelor si submarinelor sovietice, salvand piloti prabusiti si echipaje ale navelor scufundate. In cursul acestor misiuni au pierdut 8 aparate.
4 submarine sovietice, o canoniera si o nava de patrulare au fost atacate si avariate grav in cursul acestor misiuni.
AVIOANE DE TRANSPORT
In categoria asta intra avioane de transport ale fortelor aeriene, avioane civile rechizitionate, avioane poloneze ajunse in Romania si preluate de armata precum si avioane de bombardament sau de recunoastere convertite, datorita vechimii, in avioane de transport. Lor li se adauga planoarele de transport.
In lista nu voi include aparatele prezentate la bombardiere si avioane de recunoastere, convertite pe parcurs pentru transport.
De Havilland DH-89 Dragon Rapide, biplan, bimotor de pasageri, scurt curier, foarte indragit pentru simplitate si fiabilitate.
In 1941, LARES detinea 5-6 aparate. Posibil sa fi fost folosit pentru evacuare raniti in 1941.
Parametri: echipaj 1, 10.5 x 14.6 x 3.1m, MTOW 2490kg, 2x200CP, 253km/h, raza 920km, plafon 5090m, capacitate 8 pasageri.
De Havilland DH-90 Dragonfly, biplan, bimotor de pasageri, pentru turism de lux si executive transport, varianta mai mica a DH-89.
In 1941, LARES detinea 3 aparate, achizitionate in 1937.
Parametri: echipaj 1, 9.65 x 13.11 x 2.79m, MTOW 1814kg, 2 x 142CP, 232km/h, raza 1000-1440km, plafon 5500m, capacitate 4 pasageri.
De Havilland DH-89 si DH-90
Douglas DC-2, bimotor de transport produs in varianta civila pentru pasageri si in numeroase variante militare, pentru pasageri si cargo.
In 1939, cel putin unul din cele 3 aparate DC-2 ale companiei LOT, s-a refugiat in Romania fiind preluat de armata.
Parametri: echipaj 2-3, 19.1 x 25.9 x 4.8m, MTOW 8480kg, 2 x 730-750CP, 338km/h, raza 1750km, plafon 6930m, capacitate transport 14 pasageri.
Douglas DC-3, bimotor dezvoltat din DC-2, initial ca o varianta “cuseta” pentru 14 pasageri, cu raza lunga, apoi dezvoltat in numeroase variante civile si, in special, militare, produs in cca 16.000 exemplare din care aproape 5000 in URSS ca Li-2 (Lisunov) si aproape 500 in Japonia, sub licenta.
Este folosit si astazi pentru ierbicidari, transport civil si militar de persoane si cargo, transport parasutisti sportivi si tururi de agrement.
In 1937 guvernul roman a cumparat 2 aparate pentru LARES.
Conform www.airhistory.org.uk/gy/reg_YR-.html , la 22 iunie 1941, nu ar mai fi avut niciunul, fiind prabusite in 1940 si 1941, dar nu am gasit confirmare.
Parametri DC-3: echipaj 2, 19.7 x 29.9 x 5.16m, MTOW 11430kg, 2x1200CP, 370km/h, raza: 3420km, plafon: 7100m, capacitate transport 21-32 pasageri.
Douglas DC-2 si DC-3
Heinkel He-111E3, bimotor de bombardament, 67 aparate produse in 1938, modificat de germani pentru transport.
Romania a cumparat 10 aparate in vara lui 1944 dar vor fi folosite pe frontul de vest, in cadrul Grupului Mixt de Transport.
Parametri (ca bombardier): echipaj 5, 17.4 x 22.6 x 4m, MTOW 9600kg, 2×1000-1100CP, 420km/h, raza 1500km, plafon 7200, armament 3×13.2, 2×7.92mm, bombe 1000-1500kg.
Posibil ca, dupa adaptarea pentru transport, echipajul sa scada la 2, sa fi eliminat mitralierele, iar capacitatea de incarcare sa scada, datorita vechimii, la 1000kg.
Junkers Ju-52/3, trimotor, construit in aproape 5000 exemplare, in variante civile (17 pasageri) si militare (bombardier-1500kg, transport, deminor, hidroavion), inainte, in timpul si dupa al doilea razboi mondial, servind in cca 40 tari.
A fost folosit in razboiul Columbia-Peru (1932-1933), Bolivia-Paraguay (1932-1935), ca bombardier in Razboiul Civil din Spania, la operatiunile aeropurtate din Danemarca, Norvegia, Olanda, Creta, ca avion de aprovizionare/evacuare in Africa de Nord si la Stalingrad.
Dupa razboi a fost folosit de Portugalia si Spania pentru transport parasutisti, de Franta ca bombardier in Indochina, Elvetia l-a folosit pana in 1982, pastrand si azi 3 aparate in uz.
Tot dupa razboi a fost produs sub licenta in Franta (cca 480 aparate) si Spania (170 din care 4 sunt in functiune).
In 1941 LARES detinea 2 Ju-52/3m, posibil ca unul sa fi apartinut companiei LOT, refugiat in 1939.
Aparatele vor servi in campania din 1941 pentru evacuarea ranitilor catre spitalele din tara.
Ambele vor fi distruse la sol de avioane P-38, pe aerodromul Boteni, la 10 iunie 1944.
Intre 1941 si 1944 Germania a livrat Romaniei alte 30 aparate care au fost alocate Escadrilelor 105 si 107 Transport Greu. Printre alte misiuni, acestea ar fi fost destinate si pentru desantarea parasutistilor, executand desantari de antrenament.
In toamna lui 1942 au fost implicate masiv in operatiuni de aprovizionare si de evacuare a unitatilor romane si germane prinse in incercuirea de la Stalingrad. Ulterior au fost utilizate si in Operatiunea 60.000, de evacuare a Crimeii.
In septembrie 1944 aparatele ramase au operat pe frontul de vest, in Escadrila Transport, impreuna cu aparatele IAR-39 care remorcau planoarele DFS-230.
In 1950, 4 aparate Ju-52 echipau Regimentul 8 Aviatie Transport, ramanand in serviciu pana in 1965.
Parametri: echipaj 2, 18.90 x 29.25 x 6.1m, MTOW 10500kg, 3x725CP, 271km/h, raza 950km, plafon 5200m, capacitate 17 pasageri / 12 targi / 1500kg / 2 planoare DFS-230 tractate.
Avioane Ju-52/3m
Junkers Ju-86E, bimotor de bombardament, inlocuit de Ju-88 si reprofilat pe patrulare maritima, torpilor, recunoastere si bombardament de mare altitudine, transport.
Romania a cumparat 12 aparate in 1944. Cum nu le-am gasit in componenta escadrilelor de bombardament sau de recunoastere, concluzia ar fi ca fusesera modificate pentru transport dar nu bag mana in foc. In 1946 se mai aflau in dotarea aviatiei militare.
Parametri: echipaj 2, 16.46 x 32 x 4.7m, MTOW 11530kg, 2x1000CP, 420km/h, raza 1580km, plafon 13000m, capacitate incarcare 1000kg.
Junkers Ju-W34 hi, monomotor pentru transport pasageri si cargo, legatura, antrenament, introdus in serviciu in 1934.
Germania a livrat Romaniei 10 aparate in 1944.
Desi mai multe surse il dau drept avion de transport, varianta W34hi era folosita de germani pentru antrenament pentru zbor fara vizibilitate.
In 1950, doua avioane se aflau in dotarea Regimentului 8 Aviatie Transport, tot pentru instruirea pilotilor pentru zboruri fara vizibilitate.
Parametri: echipaj 1, 10.27 x 17.75 x 3.53m, MTOW 3200kg, 660CP, 265km/h, raza 900km, plafon 6300m, capacitate 6 pasageri.
Ju-W34
Lockheed L-10 Electra, bimotor pentru transportul de pasageri.
Intre 1937 si 1938 guvernul roman a cumparat 11 aparate pentru dotarea LARES.
In 1939 o parte din cele 10 L-10 Electra ale companiei poloneze LOT s-au refugiat in Romania, fiind rechizitionate de armata.
In total, un numar de cca 12-20 avioane ar fi putut fi folosite pentru transporturile armatei.
Parametri: echipaj 2, 11.8 x 16.8 x 3.1m, MTOW: 4760kg, 2 x 450CP, 325km/h, raza 1150km, plafon 5910m, capacitate 10 pasageri.
Lockheed L-14 Super Electra, bimotor pentru transport pasageri si marfa, dezvoltat din L-10 Electra.
In 1938 Romania cumpara 4 aparate pentru LARES iar in 1939 se refugiaza in Romania 2 Super Electra ale companiei LOT.
Parametri: echipaj 2, 13.51 x 19.96 x 3.48m, MTOW 7983kg, 2 x 760CP, 402km/h, raza 3420 km, plafon 7650m, capacitate 14 pasageri sau cca 1000kg cargo.
Lockheed Electra si Super Electra
Messerschmitt Bf-108 Taifun, monoplan, monomotor cu 4 locuri, pentru turism si recreere, convertit in avion de transport/comandament si legatura. 885 aparate produse, in serviciu intre 1935 si 1945.
Romania a cumparat 13 aparate intre 1937-1943, folosindu-le ca avioane de comandament, in afara celor cumparate de persoane particulare.
Parametri: echipaj 1, 8.3 x 10.5 x 2.3m, MTOW 1350kg, 235CP, 305km/h, raza 1000km, plafon, 6200m, capacitate 3 pasageri
Bf-108 Taifun
Potez 560/561, scurt curier, bimotor, monoplan, pentru transport pasageri.
In 1937 LARES detinea 6 aparate, varianta 560.
Intre 1937-1939 au mai cumparat 9 aparate varianta 561.
Parametri Potez 560: echipaj 2, 11.84 x 16 x 3.1m, MTOW 2970kg, 2x185CP, 275km/h, raza 650km, plafon 6000m, capacitate transport 6 pasageri.
Potez 651, bimotor, aripa sus, varianta cu motoare Gnome Rhone 14k a aparatului Potez 650, destinat pentru parasutisti si pentru evacuare medicala.
Romania a comandat 6 aparate 1937 din care la 22 iunie 1941 erau in serviciu 4 aparate.
Acestea au servit ca avioane de evacuare sanitara intre spitalele de pe front si cele din tara, completand avioanele Escadrilei Albe.
Nu am gasit informatii privind folosirea lor de catre parasutisti.
La 23 august 1944 mai erau in dotare 3 aparate.
Parametri: echipaj 2, 17.32 x 22.45 x 3.9m, MTOW 7500kg, 2x870CP, 320km/h, raza 1200km, plafon 7500m, capacitate transport: 14 parasutisti sau 10 raniti pe targi.
Potez 560 si Potez 651
RWD 13/13S/13ST, RWD-13, avion de turism cu trei locuri dezvoltat in 1935, monoplan, aripa sus. RWD-13S a fost varianta ambulanta, dezvoltata in 1937, prevazut cu o trapa pentru introducerea unei targi in fuselaj. RWD-13ST a fost o varianta mixta, putand fi transformat in ambulanta prin scoaterea scaunului din dreapta.
In 1939, 23 aparate RWD-13 si 5 RWD-13S s-au refugiat in Romania, fiind rechizitionate de armata.
In 1940 7 aparate RWD-13 si 3 RWD-13S intra in dotarea Escadrilei Sanitare (Escadrila Alba).
La 22 iunie 1941 aparatele se aflau la Tecuci alaturi de un Potez 651 de evacuare medicala.
Pana la 20 august au evacuat cca 200 raniti.
Pe 21 august se muta la Tighina, participand la asediul Odesei de unde au evacuat cca 700 raniti spre spitalul din Tiraspol. De aici erau preluati cu Potez 651 si cele 2 Ju-52/3m ale LARES si evacuati in tara. In noiembrie 1941 escadrila a revenit in tara. In total, in 1941, Escadrila a evacuat 5249 raniti si bolnavi.
In 1942 Escadrila Alba a fost inclusa in Grupul Aerotransport Militar. La 18 august escadrila a plecat pe front, pentru operatiunea de la Stalingrad, avand 10 RWD-13, 3 RWD-13S si un Bucker-131. Intre august si octombrie 1942 escadrila a evacuat cca 300 de raniti si a executat si misiuni de recunoastere. In octombrie, o sectie a escadrilei a revenit in tara, cealalta sectie revenind in ianuarie 1943 dupa ce evacuase alti cca 250 raniti.
La 8 iulie 1943 o sectie a escadrilei a fost trimisa in Crimeea, cu 3 RWD-13 si 3 RWD-13S, evacuand raniti, efectuand misiuni de recunoastere si pierzand un avion RWD-13S. La 22 septembrie au predat avioanele catre sectia a II-a a escadrilei si au revenit in tara. Sectia a doua a continuat misiunile cu 4RWD-13, 2 RWD-13S si Potez 651, evacuand raniti la Simferopol si Nicolaev. La sfarsitul lui 1943, sectia a fost repatriata.
La 25 august 1944 escadrila a fost desfiintata dupa ce evacuase peste 9000 de raniti si bolnavi din care aproape 1000 germani.
21 aparate au supravietuit razboiului. 4 au fost returnate Poloniei in 1947, fiind folosite pana in 1955, celelalte ramanand in dotarea Aviatiei Romane pana prin 1955-1956.
Parametri RWD-13S: echipaj 1, 7.85 x 11.5 x 2.05m, MTOW 930kg, 130CP, 210km/h, raza 900km, plafon 4200m, capacitate 1 ranit pe targa + 1 pasager.
RWD-13S, din Escadrila Alba
Savoia Marchetti SM-83, trimotor de transport pasageri, mediu-lung curier, varianta civila a SM-79 Sparviero.
In 1941 LARES avea in dotare 3 aparate din cele 4 achizitionate in 1938.
Parametri: echipaj 3-4, 16.2 x 21.2 x 4.1m, MTOW 10300kg, 3x750CP, 444km/h, raza 1500-4000km (rezervoare suplimentare), plafon 8400m, capacitate 10 pasageri.
Planorul DFS-230, planor destinat transportului desantului aerian dar si pentru misiuni de aprovizionare pe front. Produs intre 1938 si 1941, va fi folosit intensiv pana la sfarsitul razboiului.
Prevazut cu o parasuta de franare care-i permitea sa aterizeze pe obiectiv sau imediat langa, planorul a permis germanilor capturarea fortului belgian Eben Emael, in 1940, fiind folosit cu succes in invazia Cretei si pentru salvarea lui Mussolini.
Aditional, planorul a aprovizionat pungile de rezistenta germane de pe frontul de est, Demyansk, Kholm, Stalingrad, aprovizionarea aparatorilor Budapestei apoi a garnizoanelor Breslau si Berlin pana in mai 1945.
Romania a cumparat 15 aparate in 1942 si 23 in 1943, in principal pentru deservirea trupelor de parasutisti pe care Romania dorea sa le extinda. A fost folosit pentru antrenamentul parasutistilor dar si pentru aprovizionarea trupelor.
In vara lui 1943 a fost creata Escadrila 109 Transport, cu planoare DFS-230 tractate de avioane IAR-39.
In septembrie 1944 planoarele au inceput operarea pe frontul de vest, tractate de IAR39 si, posibil, de Ju52/3m, in cadrul Escadrilei de Transport.
Parametri: echipaj 1, 11.24 x 21.98 x 2.74, MTOW 2100kg, 290km/h (maxim), 209km/h (remorcaj), glide ratio 1:18, armament 1-3 x 7.92mm, capacitate 9 parasutisti echipati si 270kg cargo.
Planorul Gotha Go-242, dezvoltat din DF-230, cu capacitate sporita de transport.
Romania a cumparat 5 aparate, varianta A1-cargo, in 1944, dar nu apar date privind utilizarea lor pe front.
Parametri: Echipaj 1-2, 15.81 x 24.5 x 4.4m, MTOW 7100 kg, 300km/h(maxim), 240km/h(tractat), armament 4 x 7.92mm, capacitate 23 parasutisti echipati sau 2400kg cargo.
Planoarele DFS-230 si Go-242
AVIOANE DE ANTRENAMENT
La fel ca in cazul avioanelor de transport, si la cele de antrenament, pe langa aparate construite special in acest scop, mai intra tipuri mai vechi de avioane, retrase din unitatile operative si folosite pentru trecerea pe avioanele noi, ca si avioane de prima linie detasate la scolile de pilotaj.
Voi mentiona doar aparatele pe care nu le-am enumerat la alte categorii:
Bucker Bu-131 Jungmann, biplan, biloc pentru antrenament de baza, utilizat si pentru acrobatie.
Produs in cca 5000 exemplare intre 1934 si 1960, in Germania, Japonia, Spania, Cehoslovacia. Retras din fortele aeriene in 1968, in prezent cca 200 aparate se afla in proprietate privata, in functiune. Dupa 1990, in Polonia si Cehia au fost construite replici, dupa planurile vechi, remotorizate, pentru participare la mitinguri aeriene.
Wiki spune ca Romania ar fi operat 40 aparate in timp ce alte surse vorbesc despre 18 Bu-131 si 6 Bu-133 cumparate din Germania intre 1937 si 1939, unele de catre clienti privati. Posibil sa mai fi cumparat aparate, produse sub licenta, de la bulgari sau austrieci.
Parametri:echipaj 2 (instructor+elev), 6.62 x 7.4 x 2.35m, MTOW, 670kg, 100CP, 183km/h, raza 628km, plafon 4050m.
Bu-131 Jungmann
Focke Wulf Fw-44C Stieglitz, biplan, biloc pentru antrenament si acrobatie, produs sub licenta si in Austria, Argentina, Bulgaria si Suedia.
Mai multe surse dau aparatul ca utilizat de FARR dar pana acum nu am gasit mentionat decat 1 aparat cumparat in 1937.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 7.3 X 9 X 2.8m, MTOW 785kg, 160CP, 185km/h, raza 550km, plafon 3900m.
Focke Wulf Fw-58, bimotor de antrenament avansat pentru piloti, tragatori, bombardieri si operatori radio, putand fi folosit si pentru transport si evacuare medicala, vanatoare/hartuire de noapte. Construit in cca 4500 exemplare, in diverse variante.
Romania a cumparat 32 aparate intre 1937-1943.
In 1950 un aparat functioan, ca avion scoala, la Regimentul 8 Aviatie Transport.
Parametri: echipaj 4, 14 x 21 x 4.3m, MTOW 2810kg, 2x240CP, 256km/h, raza 676km, plafon 5200m, armament 3 x 7.92mm.
Fw-44 Stieglitz si Fw-58
Gotha Go-145A, biplan, biloc pentru antrenament de baza, complet depasit la inceputul razboiului, a fost folosit si ca avion de hartuire de noapte.
Romania a cumparat 15 aparate in 1939.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 8.7 x 9 x 2.9m, MTOW 1380kg, 240CP, 212km/h, raza 630km, plafon 3700m.
Go-145
Heinkel He-42E, hidroavion (float plane), biplan, monomotor, biloc, pentru scoala.
Romania a cumparat 3 aparate in 1943, pentru antrenamentul pilotilor de He-114.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 10.5 x 14 x 4.5m, MTOW 2150kg, 296CP, 185km/h, raza 800km, plafon 3700m.
Hidroavionul He-42E
IAR-27, monoplan, biloc de antrenament, putand fi folosit si curier.
Armata a comandat 80 aparate, livrate intre 1937 si 1941. In 1944 mai erau in serviciu cca 40 aparate.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 7.41 x 9.1 x 2.4m, MTOW 948kg, 180CP, 180km/h, raza 400km, plafon 5000m.
IAR Potez 25 (licenta Potez XXV), biplan, biloc, 208-225 avioane produse intre 1928-1934.
La 22 iunie 1941 nu mai figurau in unitatile aviatiei, cele in functiune fiind alocate scolilor de pilotaj.
Parametri: 478CP, 214km/h, raza 600km, plafon 5500m, 3 mitraliere x7.7mm, bombe: 200kg.
IAR-27 si IAR Potez-25
ICAR Universal Biloc, monoplan, aripa joasa, biloc de antrenament.
10 aparate livrate armatei in 1935-1936 pentru scolile de pilotaj si pentru raiduri Bucuresti-Cape Town-Bucuresti.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 6.9 x 11.8 x 1.95m, MTOW 690kg, 130CP, 195 km/h, autonomie 3ore, plafon 4500m
ICAR Universal Biloc
Klemm Kl-25, monoplan biloc de antrenament, turism, acrobatie. Produs in cca 750 exemplare in Germania, UK si SUA.
Romania a cumparat 45 aparate, intre 1937-1943, unele de catre persoane private.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 7.5 x 13 x 2.05kg, MTOW 720kg, 80CP, 160km/h, raza 650km, plafon 4800m.
Klemm Kl-35, monoplan, biloc de antrenament si acrobatie, dezvoltat din Kl-25 si produs in peste 3000 exemplare intre 1935 si 1944.
Romania a cumparat, intre 1937-1943, 46 aparate Kl-35 si 17 Kl-35D.
Parametri KL-35D: echipaj 2 (instructor+elev), 7.5 x 10.4 x 2.05m, MTOW 750kg, 80CP, 212km/h, raza 665km, plafon 4350m
Klemm Kl-25 si Kl-35
Lublin R.XIII, monoplan, aripa sus, biloc pentru observatie si legatura.
In 1939, 17 aparate s-au refugiat in Romania, fiind repartizate scolilor de pilotaj.
Parametri: echipaj 2, 8.5 x 13.2 x 2.9m, MTOW 1332kg, 220CP, 187km/h, raza 600km, plafon 4300m
Lublin R.XIII
Nardi FN305, monoplan, aripa joasa, pentru antrenament avansat al pilotilor de vanatoare.
In 1937 Romania a comandat in Italia 31-33 avioane iar din 1938 a produs, sub licenta, 32 aparate la IAR Brasov si 96 la SET Bucuresti.
In primavara lui 1944, o parte din avioane au fost dotate cu acrosaje pentru bombe dar nu am informatii sa fi fost folosite pe frontul din Moldova.
Parametri: echipaj 2, 6.98 x 8.47 x 2.1m, MTOW 984kg, 240CP, 312km/h, raza 620km, plafon 6000m, armament (optional) 2×7.92mm.
Potez 543 Avion de bombardament si recunoastere. Varianta cu motoare Gnome-Rhone 14Kdrs, de 860CP, a avionului Potez-540. 10 aparate livrate Romaniei in 1935-1936.
La 22 iunie 1941 nu figurau in evidentele unitatilor combatante, fiind alocate scolilor de pilotaj.
Conform site-ului cartula.ro, in 1942 cel putin unele din ele deserveau scoala de pilotaj bimotoare de la Brasov.
Monoplan, bimotor, aripa sus, utilizat si pentru transport.
Parametri Potez 540: echipaj 5(bombardament) / 7(transport), 16.8 x 22.1 x 3.88m, MTOW 5950kg, 2 x 691 CP, 310km/h, raza 1250km, plafon 10.000m, mitraliere 3-5 x 7.5mm, bombe 4x225kg / 10x55kg.
De banuit ca motoarele de 860CP asigurau un plus de viteza si de capacitate de incarcare variantei Potez 543, unele surse mentionand si bombe de 100 si 500kg in dotarea acesteia.
Potez 63.11, monoplan, bimotor, intial conceput ca vanator greu, avion de escorta si vanator de noapte. Dupa rezultate dezamagitoare ca vanator, avionul a fost modificat pentru recunoastere, bombardament usor, patrulare maritima si antrenament.
In 1942 Romania a cumparat 53 aparate, capturate de germani de la regimul de la Vichy, pe care le-a folosit ca avioane de antrenament si pentru remorcarea tintelor aeriene. Dupa alte surse, doar 12 ar fi fost cumparate, restul fiind livrate Italiei si Ungariei.
Parametri: Echipaj 3, 10.93 x 16 x 3.08m, MTOW 4530kg, 2x700CP, 425km/h, raza 1500km, plafon 8500m, mitraliere 3×7.5mm, bombe 200kg.
Potez 543 si Potez 63.11
PWS-26, biplan, biloc pentru antrenament avansat, putand fi folosit si pentru legatura sau recunoastere. Produs in Polonia intre 1936-1939.
In 1939, cca 12 aparate s-au refugiat in Romania iar in 1941 Germania ne-a mai livrat 28 aparate capturate. Au fost repartizate scolilor de pilotaj, o parte fiind folosite pentru piese de schimb.
In primavara lui 1944, mare parte din ele au fost echipate cu acrosaje pentru bombe dar nu am informatii privind utilizarea lor pe frontul din Moldova.
Dupa razboi, au ramas in dotarea aviatiei romane pana dupa 1950.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 7.03 x 9 x 2.87m, MTOW 1240kg, 240CP, 201km/h, raza 460km, plafon 4200m, armament (optional) 1×7.92mm, bombe 2x12kg.
PZL P.7 Proiectat in 1930, monoplan, aripa sus, avionul este printre primele din lume de constructie integral metalica, constituind principalul vanator polonez in perioada 1933-1938, fiind treptat inlocuit cu PZL P.11. La momentul invaziei germane, 30 aparate se mai aflau in unitatile de lupta, in 3 escadrile, alte 40 aparate se aflau in scolile de pilotaj si cca 35-36 in rezerva/reparatii. In ciuda performantelor scazute, au reusit sa doboare 7 avioane germane (2 He-111, 2 Do-17, 1 Hs-126, 2 Bf-110 (!) ), pierzand in lupte aeriene 22 de aparate. Marea majoritate a celorlalte aparate au fost distruse sau capturate de nemti si sovietici.
Cca 12 aparate s-au refugiat in Romania. Aici au fost verificate si repartizate scolilor de pilotaj.
Parametri: 6.98 x 10.57 x 2.69m, MTOW 1436kg, 520 CP, 327km/h, raza 600 km, plafon 8500m, 2 mitraliere x 7.9mm.
PWS-26 si PZL P.7
RWD-8, monoplan, aripa sus, biloc pentru antrenament de baza, produs de Polonia, 1934-1939.
In 1939, 57 aparate s-au refugiat in Romania fiind repartizate scolilor de pilotaj si pentru piese de schimb.
Au fost retrase in 1947-1949.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 8 x 11 x 2.3m, MTOW 755kg, 120CP, 175km/h, raza 500km, plafon 5000m
RWD-14b (Czapla), monoplan, aripa sus, biloc pentru observatie, legatura, recunoastere apropiata.
In 1939, intre 14-17 aparate s-au refugiat in Romania, fiind repartizate scolilor de pilotaj si pentru activitati auxiliare.
Parametri: echipaj 2, 9 x 11.9 x 3m, MTOW 1700kg, 470CP, 247km/h, raza 675km/h, plafon 5100m, armament 1×7.7, 1×7.92mm.
RWD-8 si RWD-14 Czapla
Savoia Marchetti S-56, hidroavion (flying boat), biplan, amfibiu, monomotor, 3 locuri, pentru antrenament
5 aparate cumparate in 1932-1933 (?), posibil odata cu sosirea celorlalte hidroavioane Savoia Marchetti.
Au operat la Mamaia (baza de pe Siutghiol).
Parametri: echipaj 1-2, 7.8 x 10.72 x 2.99m, MTOW 975kg, 70CP, 138km/h, plafon 1670m, capacitate 1-2 pasageri.
Hidroavionul S-56
SET-7/7K/7KB/7KD/7H, initial biplan de antrenament, a dezvoltat ulterior variante de recunoastere, bombardament usor, legatura si hidroavion. 123 aparate livrate intre 1932 si 1938.
La 22 iunie 1941 functionau, in numar neprecizat, ca avioane de antrenament si de legatura.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev/observator), 7.15 x 9.8 x 3.15m, MTOW 1780kg, 500CP, 250km/h, raza 580km, plafon 5500m, armament 2×7.7mm, bombe 300kg.
SET-31 , biplan de antrenament de baza, produs in 50 exemplare in 1930.
Parametri: echipaj 2 (instructor+elev), 7.20 x 9.8 x 3.15m, MTOW 1120kg, 230CP, 215km/h, raza 500km, plafon 6000m.
SET-7K, SET-31
Planorul Grunau-9, planor ultrausor de scoala, produs sub licenta la uzinele ICAR.
Armata a comandat 50 aparate in 1942, pentru antrenamentul pilotilor de planoare si pentru celelalte scoli de aviatie. Dupa razboi va fi produs sub indicativul ICAR-1.
Parametri: echipaj 1, 5.55 x 10.78 x 2.1, MTOW 150kg, 90km/h, glide radio 10:1
Planorul Grunau-9
Cam acestea sunt aeronavele utilizate in al doilea razboi mondial desi e posibil sa fi scapat unele tipuri, mai ales daca au existat intr-un numar foarte mic sau daca au fost capturi neutilizate in lupta.
Cu tot cu subtipuri si variante, sar de 80 de modele, fara cele pe care le-am omis.
Ma gandisem sa trag si concluziile dar, din nou, materialul a iesit foarte lung asa ca analiza comparativa romano-suedeza si concluziile le voi include in partea a IV-a (si ultima … sper 🙂 )
Eroul Bula