Dupa terminarea Primului razboi mondial, toti conducatorii tarilor participante si-au luat angajamentul ca nu se va repeta niciodata o tragedie de nivel global. S-au semnat tratate, s-au impartit teritorii, au disparut imperii, s-au infiintat noi state, multe popoare si-au regasit dupa multe veacuri libertatea.
Omenirea si-a vindecat ranile, a rasuflat usurata, a sperat ca raul a disparut si gata, totul a fost un cosmar urat, care trebuie uitat.
Odata cu optimismul general, a aparut si o tendinta de limitare a cheltuielilor militare, toti sperand intr-o pace vesnica. In domeniul aviatiei, conflictul s-a incheiat cu un mare surplus de avioane si piloti, precum si capacitati excedentare de productie.
Au aparut posta aeriana, nenumarat show-uri aeriene pentru un public curios si dornic de senzational, precum si primele dezvoltari ale aviatiei civile de transport.
Este epoca marilor raiduri si a recordurilor de viteza sau inaltime, temeritatea pilotilor fiind de fiecare data pe prima pagina a ziarelor, adevarati eroi ai vremurilor.
Camere fotografiere
Cum aviatia de recunoastere a fost de o importanta majora in luptele din ww1, transferul tehnologiei aferente in domeniul civil s-a materializat in dezvoltarea fotogrammetriei si a cartografiei aeriene la nivel global.
In astfel de situatii, intreprinzatorii de geniu reusesc sa construiasca afaceri de un succes incredibil.
Probabil cel mai cunoscut in domeniu a fost Sherman Fairchild. Initial primele produse ale sale nu au avut succes in relatia cu armata americana, tatal sau fiind nevoit sa plateasca pierderile fiului.
Dupa ww1, a folosit avioane Fokker D VII , cumparate din stocurile preluate de la nemtii invinsi, a dezvoltat noi aparate foto si a avut un imens succes in fotogrammetrie si cartografiere.
Fairchild si-a infiintat si dezvoltat propria productie de avioane initial specializate pentru astfel de misiuni, respectiv Fairchild aircraft, avand cabine presurizate si camere foto incalzite pentru altitudini mari.
In final a reusit sa construiasca circa 90% din camerele foto folosite de aliati in ww2 si apoi camerele pentru programul Apollo sau avioanele SR 71.
Din afacerea derivata din recunoasterea aeriana, s-a format una din companiile de varf in domeniul aviatiei.
Camera foto Fairchild 1
Nippon Kogaku ( actualul Nikon) Aerial Automatic Type 2
Camera F24 RAF
Noile aparate foto au folosit „nitro filmul” inventat de George Eastman, fondatorul Kodak.
Treptat, s-a dezvoltat folosirea eficienta a camerelor foto pentru recunoasterea aeriana, tehnologia evoluand de la imagini verticale sau oblice luate de camere fixe, sau de mana ajungand la sistemul cu 3 camere, denumit de americani trimetrogon. O camera este orientata in jos , celelalte fiind indreptate in lateral, cu un unghi de 60 grade fata de verticala, suprapunerea realizand vizualizarea stereoscopica.
Denumirea este derivata de la lentilele Metrogon fabricate de compania Bausch and Lomb, infiintata de doi emigranti germani in SUA. Se pare ca sunt de fapt o copie a lentilelor Topogon, patentate de Carl Zeiss in 1933. Ambele sunt lentile cu unghi de deschidere focala mare (90-100 grade) si cu raport focal de 6.3 , cele mai folosite avand o distanta focala de 150 mm.
Sistemul cu trei lentile ofera mai multe avantaje : intr-un singur zbor se acopera o suprafata mai mare de teren : nu mai este necesara o precizie deosebita a traiectoriei de zbor, fiind posibile si variatii in altitudine : timpul necesar este redus de circa 6 ori fata de o fotografiere simpla , verticala.
Pentru acest tip de camere, cresterea distantei focale micsoreaza suprafata acoperita, dar ofera detalii mai precise. In mod similar, odata cu cresterea altitudinii creste suprafata si scade precizia.
Trimetrogon
Trimetrogon F 14
In afara de americani si germani, japonezii au produs aparate fotografice de foarte buna calitate.
Principalul furnizor a fost Nippon Kogaku, infiintata in 1917 . Aceasta a adus opt specialisti germani in proiectare si lentile care au lucrat sub contract intre 1921 si 1926, instruindu-i pe localnici.
Firma este acum celebra Nikon.
Au fost folosite si sisteme de fotografiere pe timpul noptii, utilizand „flash-bombs’ de 8.6 kg.
In foto se vede marcat cu o nava in doc si un Lancaster in zbor
Treptat, s-a trecut la camere fixe mult mai performante, avand sistem de incalzire si posibilitatea folosirii la inaltimi de pana la 13 000 m.
Camere F 24 produse de englezi
Cu toata dezvoltarea tehnica a sistemelor de fotografiere, avantajele sale nu au fost intelese si acceptate foarte curand de conducatorii militari. Inca multi erau tributari ca si gandire razboiului de transee.
Primii care au inceput recunoastere aeriana strategica, cu aparate performante, au fost britanicii, care in primavara lui 1939, au folosit un aparat civil Lockheed A-12 Super Electra pilotat de australianul Sydney Cotton. Acesta avea camere foto ascunse, efectuand 15 zboruri deasupra Germaniei si Italiei deasupra unor obiective de importanta militara.
Avioane de observare
Avion german fabricat din 1937 pana in 1960 in circa 2900 exemplare, 43 fiind importate de noi. S-a fabricat si in Romania la ICAR Bucuresti, 10 pana in 1944 inca 70 aparate intre 1945 si 1948.
Ca exemplu de utilitate, Rommel obisnuia sa zboare pentru a cerceta personal teatrele de operatii cu un Storch.
Au fost construite 864 aparate, folosite in majoritate pentru recunoastere tactica pe frontul de est.
Romania a avut 6 aparate pe parcursul ww2.
Avion produs de englezi – peste 1600
937 construite si folosite de aviatia nipona. Design inspirat de Storch.
1337 construite
A fost folosit de americani in varianta militara sub numele de L -4 Grasshopper.
Codificarea aparatelor de liaison era L – urmata de o cifra si porecla grasshopper.
S-au construit peste 20 000 aparate, inclusiv varianta civila. Se glumea ca trecera la varianta militara a implicat doar vopsirea avioanelor in verde.
Este singurul avion de acest tip proiectat special pentru uz militar , nu derivat dintr-unul civil.
Construite 3900.
Au fost o familie de avioane franceze dezvoltate in anii ’30.
Construite 285.
A fost avionul de baza al rusilor pentru misiuni de recunoastere, fiind folosit si pentru bombardament usor. S-au construit peste 7000 de bucati.
Unul din cele mai reusite avioane de observare ale anilor „30, fiind fabricate 4000 de exemplare, inclusiv 225 sub licenta in Romania.
A fost utilizat in peste 20 de tari, inclusiv SUA ( 300 avioane).
Deci, in Romania se producea unul din cele mai de succes avioane ale perioadei interbelice cu rolul de recunoastere tactica. Sa nu uitam ca francezii erau cei mai buni in recunoastere aeriana in timpul ww1.
Pe baza cunostintelor acumulate din productia acestuia, au urmat :
În 1936 Uzina IAR a realizat proiectul unui avion de recunoaștere si bombardament ușor derivat din avionul francez Potez 25. Inițial acest avion a fost echipat cu motorul IAR 14K, motor de tip Gnome-Rhône Mistral Major, care era fabricat sub licență. Prototipul (IAR 37.1) a fost testat în primăvara anului 1937, iar ca urmare a bunelor rezultate la testare a început fabricarea lui sub denumirea de IAR 37. Pe baza unui contract cu Ministerul Aerului și Marinei, până la sfârșitul anului 1937 se livraseră 50 de bucăți.
În continuare motorul IAR 14K n-a mai fost disponibil, ca urmare s-a pus problema adaptării altui motor. În vara anului 1938 a fost adaptat motorul BMW-132A, de 700 CP, pentru care a fost nevoie de câteva modificări ale celulei. Versiunea echipată cu acest motor s-a numit IAR 38 și din această versiune s-au fabricat 75 de exemplare.
În noiembrie 1938 a fost disponibil noul motor IAR 14K II C32,[1] motor cu care au fost echipate 49 de avioane IAR 37 însă, datorită variantelor de motoare tot mai puternice, au apărut probleme la structură, care au necesitat modificări ale proiectului inițial. Primul aparat din noua variantă, numită IAR 39, a efectuat primul zbor în data de 13 martie 1940,[1] iar până la sfârșitul anului au fost produse 95 de bucăți. Deoarece uzinele IAR erau aglomerate cu fabricarea avioanelor IAR 80 și bombardiere SM 79B, începând cu anul 1942 producția a fost transferată la SET București,[1] unde avionul a primit și un motor îmbunătățit, motorul IAR 14K IVC. Varianta fabricată la SET s-a numit IAR 39A. Producția a încetat în toamna anului 1944 după ce fuseseră produse 160 de avioane. La seria avioanelor produse la SET s-a adăugat litera „S”
Avioane de cercetare maritima
Dupa ww1, solutia folosita pentru astfel de avioane a fost catapultarea unor hidroavioane de pe crucisatoare sau distrugatoare. La intoarcerea din misiune, acestea amerizau, dupa care erau ridicate pe punte.
Misiunea acestor avioane era de a repera navele inamice sau de a corecta tirul navelor asupra tintelor terestre.
Odata cu aparitia portavioanelor, aceste misiuni au inceput sa fie indeplinite si de avioane ambarcate de alte tipuri.
740 de bucati produse in UK intre 1935 si 1944.
1538 avioane produse incepand cu 1938.
A fost folosit pe cuirasatele Iowa dotate cu 2 catapulte, impreuna cu avioane Curtiss SC Seahawk.
1418 aparate produse intre 1941 si 1945.
Cuirasatele Yamato si Musashi erau dotate cu cate 4 Aichi E13A pentru recunoastere si cate 3 Mitsubishi F1M pentru dirijarea tirului de artilerie. Aveau cate doua catapulte si o macara de 6 tone pentru ridicarea avioanelor la bord.
322 aparate folosite intre 1935-1945.
Folosire pe un crucisator clasa Northampton
541 construite, folosit si de Romania in ww2 (24 aparate livrate in 1944, 22 fiind confiscate de rusi ).
In timpul ww2 , se va trece la un alt nivel al aviatiei de recunoastere, cea strategica.