URSS
In urma WWII, sovieticii au inteles foarte bine importanta aviatiei de recunoastere. Daca inaintea izbucnirii razboiului, ignorasera importanta actiunilor germane de recunoastere aeriana in teritoriul URSS, dupa 1945 au facut eforturi substantiale pentru dezvoltarea unor avioane performante, dotate corespunzator.
Accesul la echipamentele americane sau britanice oferite in timpul razboiului, precum si transferul fabricilor si specialistilor germani din domeniul armamentului de varf, au accelerat dezvoltarea produselor sovietice.
In primul rand, rusii au mutat o parte (4 trenuri) din fabrica germana Carl Zeiss Jena, la Kiev, impreuna cu 200 specialisti, ca si compensatie a distrugerii fabricii FED din Harkov de catre germani. De remarcat ca inainte de razboi, la FED se produceau copii ale aparatelor foto LEICA . O a alta parte a echipamentelor a fost transferata la fabrica de microscoape din Leningrad (LOMO), care colaborase cu Carl Zeiss si inainte de razboi. Nemtii, impreuna cu familiile, au fost eliberati in 1954.
Interesanta este relatarea unui sofer rus care trebuia sa ii transporte pe nemti de la fabrica la locuinte si care era nemultumit deoarece acestia stateau peste program pentru a-si face bine treaba. Seriozitate germana!!!
Americanii reusisera sa transfere o buna parte a fabricii Carl Zeiss Jena in Stuttgart, unde si-a reluat activitatea.
Rusii au dezvoltat cercetarea in domeniul opticii, fiind infiintat inca din 1918 un institut specializat, Vavilov Optical institute , in timp ce s-a format si un numar mare de specialisti la marile universitati.
Pe baza acestui cumul de factori, sovieticii reusesc sa realizeze camere foto de recunoastere aeriana foarte performante si aparatura optica pentru dotarea satelitilor.
Este remarcabila rapiditatea rusilor de a copia produsele noi si apoi le dezvolta si imbunatati. Cele mai cunoscute sunt motorul Rolls Royce Nene , copiat de rusi ca VK-1, dotand avioanele MIG 15, 17 sau IL 28, sau JUMO 004, copiat ca si Klimov RD-10 si bineinteles rachetele V2.
Toate aceste realizari sunt rezultatul accesului la tehnologii germane, existenta unui corp tehnic rusesc de inalta calificare si bineinteles, a sistemului de conducere centralizat, care pe termen scurt si punctual, este eficient. Au reusit primele fotografii ale partii intunecate ale lunii si apoi au dezvoltat cel mai mare program de sateliti pentru recunoastere foto, Zenit ( 500 sateliti in 33 de ani), compensand astfel lipsa unor avioane de recunoastere strategice.
Au fost folosite diverse tipuri de camere foto dezvoltate pentru a fi utilizate la inaltimi si altitudini diverse, marea majoritate fiind destinate recunoasterii tactice .
AFA – aerofotoapparath-
A fost folosita pe MIG 15 R bis, Tu 16 R, Tu 22R, YAK 25 RV1, Tu 95RM
A fost folosita pe YAK 27R, Tu 22R,Tu 95MR, Tu-123DBR-1,YAK 28R, AN 30, Tu 16RM, Tu 22DM.
Camera foto folosita pe TU 95 R si MIG 21 R
A fost o familie de camere foto nocturne, folosite impreuna cu bombe de iluminare pe TU 16, TU 22, TU 95, IL 18.
Au fost folosite avioane de bombardament , modificate pentru misiunile de recunoastere fotografica.
Este varianta de recunoastere a avionului TU 4, o copie a avionului B 29, realizata in timp record.
Americanii au refuzat sa livreza B 29 in programul land-lease, dar 4 avioane au aterizat fortat in URSS, dupa efectuarea de bombardamente in Japonia. Cum rusii nu erau in razboi cu Japonia, au fost retinute. Trei au fost reparate si au ajuns in zbor la biroul Tupolev pentru copiere. Motorul Ash 72 a fost o varianta dezvoltata din celebrul P&W R 1820 Cyclone, a carui licenta fusese cumparata de rusi. Pe data de 3 august 1947, americanii au avut un soc cand au vazut TU 4 zburand la o parada aeriana. Dupa 2 ani 20 de aparate erau deja fabricate, iar in total au fost produse 847 in toate variantele. S-au realizat 105 000 desene si au colaborat 900 intreprinderi.
Tu 16 R
Tu 16 R, RM-1, RM-2 – varianta de recunoasere si ELINT.
Au fost produse 1509 in toate variantele. Chinezii inca il zboara, modernizat, in varianta Xian X6 – au fost produse 160-180 aparate.
A fost primul bombardier supersonic fabricat de sovietici. Desi realiza o viteza de 1,5 M, datorita consumului mare de combustibil, a avut o raza mica de actiune. Au fost construite variante de recunoastere terestra si marina, inclusiv dotate pentru ELINT. In total au fost fabricate 311 aparate.
Tupolev TU-95 E
Este cel mai rapid avion echipat cu motoare turbopropulsoare. Varianta E a dost dotata cu 7 camere verticale si mai multe oblice. Au fost construite peste 500 aparate in toate variantele.
Este varianta de recunoastere a bombardierului IL 28, care a fost produs in masa de URSS (total 6635 aparate produse de URSS si 319 de chinezi ca H 5). In comparatie cu varianta de bombardament, cea de recunoastere avea rezervoare suplimentare la varf de plan si in cala, tren de aterizare ranforsat si tunul din fuzelajul anterior eliminat.
Camerele foto erau AFA 33/75. AFA 42/75 sau NAFA MK.
In Romania au fost 4 aparate de recunoastere, unul fiind expus la Muzeul Aviatiei.
O poveste interesanta cu acest tip de avion a avut loc in Taiwan, cand pe data de 11 noiembrie 1965, Li Xiabin, pilotul unui IL 28, a”defectat” , aterizand in Taiwan. Era primul IL 28 ajuns in mana americanilor. Mitraliorul din turela din spate s-a sinucis cand a realizat ce se intamplase. Navigatorul Li Caiwang a incercat si el sa se sinucida fara succes, fiind impuscat in umar de Xiabin. Ambii au primit recompensa promisa de Taiwan pilotilor defectori, cate 100 kg aur, plus cate 50 kg ce ar fi trebuit oferite mitraliorului.
Caiwang s-a casatorit cu asistenta care il ingrijea in spital si a activat in fortele aeriene taiwaneze fara sa mai zboare. Dupa pensionare a emigrat in SUA in 1972. In 1992 s-a intors in China, unde a pretins ca a fost fortat de Xiabin sa defecteze si a fost reabilitat.
Xiabin a emigrat in Canada dar s-a intors in China in 1992 pentru a-si vizita mama bolnava. Desi primise asigurari ca nu v-a pati nimic, a fost arestat si condamnat initial 15 ani, pedeapsa fiind redusa la 10, fiind in final eliberat datorita unui cancer la stomac in faza finala.
Avioane de vanatoare modificate pentru recunoastere aeriana
YAK 25 R
Au fost produse mai multe variante : R, RV, 125. toate bazate pe avionul de interceptare biloc YAK 25.
A fost varianta de recunoastere dezvoltata pe baza YAK 27, fiind construite 180 aparate.
Aceasta varianta de recunoastere a YAK-ului 28 a fost fabricata intr-un n umar de 183 aparate.
MIG ul 15 bis, se putea transforma usor in varianta R, de cercetare, prin montarea a una sau doua camere AFA 40 pe afetul tunurilor de 23 mm. A fost folosit si in Romania, existand patrule specializate in cercetarea aeriana.
MIG 21 R (Izdelye 94) este varianta de recunoastere derivata din MIG 21PFS. Varianta MIG 21RF este derivata din MIG 21MF, propulsata de motorul R13-300.
Au fost adaugati piloni pentru rezervoare suplimentare sub aripa, carenaje la varf de plan pentru antena sistemului de avertizare radar SPO-3 Sirena. Pentru diverse tipuri de misiuni se foloseau urmatoarele containere:
– D – Dnevnaya fotoravedka – recunoastere de zi – continea 6 camere foto AFA/A-39 si o camera tip AShAFA-5 Avea in plus sistemul SPO-3 si un lansator de flares.
– N – Nochnaya fotorazvedka – recunoastere de noapte – dotat cu aparate AFA-UA-47. Iluminarea tintelor era facuta 152 flares de iluminare tip FP-100
– R – Radioteknicheskaya razvedka – varianta ELINT
In Romania au fost folosite 12 avioane denumite MIG 21 C ( C-de la cercetare), formand o escadrila separata ce a actionat independenta de regimentul de vanatoare, la Giarmata, in perioada 1972-2002.
Un avion deosebit, care are si o istorie interesanta.
Rusii se aflau in mijlocul anilor ’50 intr-o situatie in care avioanele americane U2 le survolau teritoriul, aflasera deja de noile avioane de recunoastere A 12 (precursorul lui SR 71), bombardierele strategice B 58 Hustler zburau cu M 2, iar americanii dezvoltau deja B 70 Valkyrie cu viteza M 3+.
In acea perioada radarele si rachetele SAM nu erau eficace la inaltimi foarte mari, iar ICBM urile erau inca in faza incipienta.
In aceasta situatie, in 1958, PVO (Voyska protivovozdushnoy oborony) – fortele de aparare antiaeriana a teritoriului (deci nu fortele aeriene), au solicitat un avion capabil sa zboare la peste 27 000 m cu M 3.2. Rezultatul a fost MIG 25, care a efectuat primul zbor in 1964 si a devenit operational in 1970, fiind produs pana in 1984 in 1186 exemplare.
Americanii au inceput sa evalueze noul avion, facand de fapt multe prezumtii gresite mai ales pe baza fotografiilor din satelit. Nu au inteles de ce avionul este atat de mare, presupunand performante extraordinare. In 1971, cand doua avioane rusesti detasate in Egipt survolau Israelul in zboruri de recunoastere, radarele israeliene au inregistrat viteza de 3.2 M, sporind temerile americanilor.
Datorita problemelor tehnologice de sudare a foilor subtiri de titaniu, rusii au folosit 80% otel aliat cu nickel, 11 % aluminiu si 9 % titan pentru realizarea structurii. S-au folosit suduri in puncte, sudura in cordon automata si manuala. Cu aceste materiale au fost reduse substantial costurile de productie.
Mai multe informatii despre MIG 25 au fost obtinute in urma „defectarii” pilotului lt. Viktor Belenko pe data de septembrie 1976, acesta aterizand cu avionul sau MIG 25 P, pe aeroportul Hakodate in Japonia. Avionul a iesit de pe pista la aterizare si a fost deteriorata jamba anterioara.
Exista povesti ca Belenko a fost racolat intr-un bar din Moscova de un agent britanic de la MI5, fiind apoi prelucrat de CIA.
Desi rusii au protestat, avionul a fost transferat cu un C5A Galaxy pe data de 25 septembrie in Japonia centrala, unde a fost demontat pentru a fi studiat. Dupa 65 zile a fost returnat rusilor ambalat in lazi, japonezii solicitand 40 000 $ pentru manipulare. Rusii la randul lor au cerut 10 mil $, dupa ce au constatat lipsa a 30 de piese din avion. Probabil nimeni nu a platit nimic. Avionul a fost reasamblat si este expus la fabrica Sokol din Nizny Novgorod.
Analiza americanilor – probabil CIA condusa atunci de George Bush Senior:
– avionul lui Belenko, MIG 25P, era nou, fiind ultima varianta – interceptor monoloc propulsat de doua motoare Tumansky R-15B-300, dotat cu RP-25 Smerch A1 Radar si rachete aer aer R-40 cu raza 50-80 km;
– sudurile au fost facute manual;
– structura a fost realizata in principal din otel aliat cu nichel. Masa avionului gol era de 20 000 kg;
– suprasarcina maxima admisa era de 2.2g in varianta de echipare cu rezervoare suplimentrare si maxim 4.5 g in varianta lisa;
– raza de actiune in lupta era de doar 500 km si doar 800 km doar cu rezerva interna de combustibil in regim subsonic la inaltime de 1000 m;
– indicatorul Mach avea linie rosie la valoarea 2,8 M;
– majoritatea echipamentelor electronice erau bazate pe tehnologia cu tuburi electronice, care nu necesitau climatizare deosebita si erau rezistente la pulsurile electromagnetice in urma unei explozii nucleare.
Atunci s-a inteles ca acest avion este un interceptor pur, fara capabilitati de dog fight, iar dimensiunile mari ale aripii sunt datorate masei mari cauzate de folosirea masiva a otelului pentru structura. Limitarile de suprasarcina arata clar lipsa manevrabilitatii.
Performantele de viteza, inaltime, viteza ascensionala sunt remarcabile, fiind realizate in total 29 recorduri mondiale, unele inca in vigoare.
Cum B 70 nu a fost produs, B 58 a fost retras, U 2 a fost doborat de SAM, iar SR 71 s-a dovedit imposibil de interceptat, MIG 25 si-a cam pierdut obiectul muncii ca interceptor si i-a ramas sa execute mai ales misiuni de recunoastere. Dezvoltarea radarelor, ICBM urile si SAM, au contribuit la rasturnarea de situatie. A ramas un element de propaganda, dar a lasat un urmas mai puternic: MIG 31.
Din sperietura, americanii s-au ales cu un avion superb construit pentru a lupta contra MIG ului 25 supraevaluat de americani: F 15.
In final MIG uri 25 siriene au fost doborate de avioane F 15.
Majoritatea recordurilor de viteza si inaltime.au fost realizate de avioane de recunoastere, in variana lisa.
Variantele folosite pentru recunoastere :
– MIG-25R – dotat cu aparate foto si echipamente ELINT;
– MIG-25RB – echipa pentru recunoastere si bombardament;
– MIG-25RBV – varianta de recunoastere cu echipament ELINT imbunatatit SRS-9 Vraz;
– MIG-25RBT -varianta de recunoastere echipat cu Tangaz pentru ELINT;
– MIG 25RBN – varianta recunoastere de noapte;
– MIG 25RNN – destinat prelevarii de probe in urma testelor nucleare chineze;
– MIG 25RBK – cu sistem ELINT Kub 3k;
– MIG 25RBF – cu sistem ELINT Shar 25;
– MIG 25RBS – cu sistem SLAR Shompol.
In total, au fost construite 200 aparate de recunoastere in diverse variante prezentate mai sus.
A fost exportat in variantele de lupta sau recunoastere in India (8), Siria (26), Libia (96) , Bulgaria (4), Algeria (13), Irak (35).
Rusii l-au folosit in misiuni de recunoastere in cel putin 20 de zboruri deasupra Israelului, intre martie 1971 iulie 1972, perioada in care doua avioane au fost detasate in Egipt. Israelienii au inregistrat pe radar o viteza maxima de M 3.2. Au mai operat din nou in timpul razboiului de Yom Kippur din octombrie 1973.
A efectuat misiuni de recunoastere deasupra Iranului in anii ’70.
Suedia a raportat MIG uri 25 incercand fara succes sa intercepteze SR 71 deasupra Marii Baltice in anii ’80.
A fost folosit de indieni in misiuni de recunoastere contra Pakistanului.
Siria a pierdut in 1981 doua avioane doborate de F 15 israeliene.
Irakienii l-au folosit intens in razboiul contra Iranului, inregistrand victorii contra F 4, F 5, C 130-. Colonelul Mohammed Rayyan a inregistrat 10 victorii aeriene din care 8 cu MIG 25.
In timpul razboiului din Golf, un MIG 25 a reusit sa doboare un F 18, fiind singura victorie a unui avion sovietic asupra unui avion american dupa razboiul din Vietnam. Doua MIG 25 au fost doborate de F 15, iar altul in 1992 de un F 16D, cand acesta efectua misiuni de restrictie aeriana in zona no fly.
In decembrie 2002, un MIG 25 irakian a doborat o drona americana MQ-1 Predator. desi aceasta lansase o racheta AIM 92 Stinger.
Irakienii nu au folosit avioanele in razboiul din 2003, preferand sa le distruga sau ingroape in nisip.
MIG 25 ingropat in nisip -Irak
Avioane MIG 25 libiene au participat la incidentul din Golful Sidra, fiind fata in fata cu F 14, fara a se deschide focul.
In anii ‘ 50, americanii au folosit baloane de mare altitudine pentru recunoastere aeriana, inclusiv deasupra Romaniei: Project Skyhook, Project Mogul, Project Moby Dick, Project Genetrix.
Probabil ca aceste baloane au generat multe povesti cu OZN uri.
Pentru a le putea dobora, rusii aveau nevoie de un avion cu plafon de zbor foarte ridicat.
Au incercat sa dezvolte un avion cu un tun de 23 mm montat deasupra fuzelajului . Datorita opririi zborurilor baloanelor americane, proiectul a fost abandonat pana in 1978, cand a zburat M 17, varianta de recunoastere de mare altitudine. iar in 1988 a aparut M 55.
Franta
La mijlocul anilor ’60, 21 de avioane MIRAGE IVP Etandard fara armament si echipate pentru recunoastere, au fost folosite pe portavionul Clemenceau, fiind echipate cu OMRA, camere foto montate in fuzelajul anterior.
A fost vandut in Africa de Sud, Elvetia, Pakistan, Emirate, Belgia, Columbia si Libia.
A fost varianta de recunoastere cu un container CT 52 echipat cu camere OMERA. A fost folosit in Afganistan, Irak si Bosnia. Este inca operational.
Suedia
Avioane dedicate recunoasterii terestre, respectiv marine, la care in locul radarului s-au montat camere foto in fuzelajul anterior. Treptat au fost inlocuite de Gripen, care este dotat cu un container special pentru recunoastere.
Israel
Israelul si-a dezvoltat propriile sisteme de recunoastere aeriana.
In anii ’60, avioanele Mirage IIICJ si KFIR, au fost dotate cu diverse modele de camere montate in conul anterior Tashbetz, Moshe, Tarmil, ShfoferetTznee’ut universal, avand avantajul de a fi interschimbabile.
ELOP CONDOR 2 este un container specializat, folosit inclusiv pe F 16, in locul variantei americane LOROP de pe F 14.
Va urma U2…