La 15 februarie 1968, Nicolae Ceauşescu a discutat şi aprobat în şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. „achiziţionarea din Anglia, până în anul 1970, a şase avioane turboreactoare de tipul BAC-111; încheierea acordului cu firma BAC pentru construirea în România, în cooperare, a avionului de tip „Islander” (6-10 locuri) şi a avionului (turbopropulsor, cu două motoare – n.n.) de tip BAC 201 (30-50 locuri)”. Totodată, membrii Comitetului Executiv au fost de acord „să se ducă discuţii neoficiale pentru obţinerea licenţelor de fabricaţie în România a unui tip de avion cu reacţie pentru dotarea forţelor aeriene militare”[1].
În convorbirile pe care le-a avut la Moscova cu sovieticii, la începutul lunii decembrie 1967, Nicolae Ceauşescu solicitase acordarea licenţei de fabricaţie a avionului de vânătoare MIG-21, însă liderul român nu era sigur că o va primi. De aceea, în finalul şedinţei din 15 februarie 1968, Ceauşescu a declarat: „În cadrul acestor discuţii (cu reprezentanţii companiei BAC – n.n.) până la urmă putem să le spunem că vrem să luăm şi avioane militare. Să nu lăsăm doar ei să ne tatoneze”[2].
Documentele existente în arhivele din România relevă faptul că liderul suprem al P.C.R. a încercat să obţină în anii 1967-1968 licenţe de fabricaţie din U.R.S.S şi Franţa, în scopul realizării în România a 50 de avioane de vânătoare (M.I.G.-21, respectiv „Mirage F-1″), precum şi a unor avioane de transport care puteau fi utilizate atât în scopuri civile, cât şi militare. În acest sens, la începutul lunii februarie 1968, Nicolae Ceauşescu a primit de la Ion Baicu un document intitulat „Notă asupra studiilor preliminare privind înfiinţarea Industriei aeronautice române”[3], în care s-a precizat astfel: „Studiile de oportunitate efectuate – fără considerarea ultimelor realizări sovietice care nu ne sunt cunoscute – au dus la concluzia că avioanele cele mai apropiate de tipul propus a fi asimilat sunt: Mirage F-3, echipat cu motor turboreactor cu dublu flux TF-306, de producţie franceză, şi Lightning FMk-3, echipat cu turboreactor [Rolls-Royce] Avon-301, de producţie engleză. […]
În cazul fabricării avioanelor de luptă în ţară, s-a estimat preţul unui avion, în producţie de serie, la valoarea de aproximativ 24.000.000 lei, în care s-a inclus şi cota parte din costul SDV şi licenţei. După date informative, preţul de achiziţie al avionului Mirage F-3 este de aproximativ 30.000.000 lei, din care 5.100.000 lei reprezintă costul motorului. […]
Având în vedere necesitatea asigurării capacităţii de apărare cu avioane de performanţe ridicate (sic!), de fabricaţie proprie, în timp scurt, se propune asimilarea în fabricaţie a avioanelor de luptă, a motoarelor şi 60-70% din echipamentul special, pe bază de licenţă”[4].
Nicolae Ceauşescu a analizat propunerile din documentul primit de la ministrul Transporturilor Auto, Navale şi Aeriene, iar în şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din 15 februarie 1968 a declarat: „Deci, noi să aprobăm cumpărarea a 6 avioane BAC 1-11. Să fabricăm avioane MIG (sic!) de 8-10 locuri (corect: Britten-Norman BN-2 „Islander” – n.n.) şi să luăm avioane [BAC-201] de 30-50 de locuri. Preocuparea noastră este să producem avioanele acelea până la 50 de locuri şi să începem discuţii pentru motoare reactive mici pentru avioane militare. Deocamdată, în mod neoficial, dar să începem discuţii, pentru că noi tratăm problema aceasta cu sovieticii, dar ei ne pot spune că ne dau peste zece ani. […] Noi le-am propus când am fost la Moscova (la începutul lunii decembrie 1967 – n.n.) să ne dea MIG-21, dar să vedem ce rezultate vor fi”[5].
Două săptămâni mai târziu, în şedinţa Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din 27 februarie 1968, Nicolae Ceauşescu şi-a afirmat din nou intenţia de a promova un program de dezvoltare a industriei aeronautice româneşti. Liderul suprem al P.C.R. a declarat la reuniune faptul că „la început, noi vom începe să asamblăm un avion mic de 10 locuri, iar în perspectivă vrem să începem producţia unui avion de transport de 30-50 [de] locuri, care vor fi şi pentru armată şi pentru transporturi civile. Deci, aceasta va ajuta mult la organizarea producţiei avioanelor militare”[6].
Pentru concretizarea hotărârilor sale, Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu trimiterea în Marea Britanie şi Franţa a unei delegaţii din Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini şi Ministerul Comerţului Exterior. Astfel, în perioada 16-23 septembrie 1968, specialiştii români au vizitat uzinele aeronautice din Weybridge (Marea Britanie), apoi s-au deplasat în Franţa, unde au discutat cu reprezentanţii firmelor „Marcel Dassault” şi SNECMA (23 septembrie – 6 octombrie 1968). Totodată, membrii delegaţiei române au vizitat în Franţa sectoarele de fabricaţie ale avionului „Mirage III” şi ale motorului ATAR-9K, utilizat pentru echiparea aparatelor de vânătoare din familia „Mirage”. Apoi, în cursul întâlnirii cu generalul Bonte, şeful Direcţiei Generale Tehnice de Construcţii Aeronautice din Ministerul Forţelor Armate ale Franţei, partea română a înaintat o ofertă de achiziţionare a licenţei de fabricaţie a avionului de vânătoare „Mirage F-1″ şi a motorului cu care era echipat acesta. Generalul Bonte a comunicat delegaţiei române că îl va informa pe ministrul francez al Apărării în cursul zilei de 5 octombrie 1968, care, la rândul său, îl putea informa pe preşedintele ţării, generalul Charles de Gaulle, despre solicitarea autorităţilor de la Bucureşti.
Deoarece vizita în Franţa şi propunerea delegaţiei române au avut un caracter confidenţial, informaţiile referitoare la achiziţionarea licenţei de fabricaţie a avionului „Mirage F-1″ şi a motorului ATAR-9 K sunt extrem de greu de găsit în fosta arhivă a Comitetului Central al P.C.R. Documentele descoperite până în prezent ne oferă însă o imagine clară asupra intenţiei lui Nicolae Ceauşescu de a dezvolta industria aeronautică românească prin utilizarea tehnologiilor şi licenţelor străine.
Privind restrospectiv, putem observa jocul diplomatic pe care l-a iniţiat liderul suprem al P.C.R. în anii 1967-1968, în încercarea sa de a obţine ceea ce dorea din Uniunea Sovietică (avioane de vânătoare-interceptare MIG-21 şi elicoptere Mi-8), Franţa (avioane „Mirage F-1″, respectiv elicoptere SA 316 şi SA 330) sau Marea Britanie (avioane de pasageri, respectiv motoare de aviaţie realizate de compania „Rolls Royce”).
În contextul existenţei Războiului Rece, construirea sub licenţă în România a avionului francez „Mirage F-1″ a rămas doar la stadiul de intenţie – la fel ca şi planul privind avionul sovietic MIG-21.
———————————————————-
[1] Petre Opriş, Industria românească de apărare. Documente (1950-1989), Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007, p. 239-240.
[2] Ibidem, p. 242.
[3] Documentul respectiv a fost aprobat în cadrul reuniunii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. din 27 februarie 1968.
[4] Petre Opriş, op.cit., p. 223-224.
[5] Ibidem, p. 241.
[6] Ibidem, p. 246
Dr. Petre Opriş
Articol: Mazarini blog