Romania Military

BAE Systems – AMPV

Putem in sfarsit arunca un ochi pe noul Armored Multi-Purpose Vehicle al US Army, vehicul care are ca principala sarcina inlocuirea batranului si venerabilului M 113.

Noul AMPV nu este o MLI (dotarea cu o MLI pe senile este un program separat) ci un transportor de trupe blindat pe senile bun la toate dar care are ca principal scop in viata transportul infanteristilor de colo pana colo, la un nivel de protectie cat mai acceptabil.

Vehiculul va intra in dotarea armatei in cinci variante constructive: transportor de trupe pentru uz general (vehicul blindat bun la toate), centru de comanda, vehicul dotat cu mortier, evacuare medicala, tratament medical si va face parte din ceea ce americanii numesc “Armored Brigade Combat Teams (ABCT)”.

Fata de batranul M113, noul transportor va asigura un grad de protectie net superior, oferind in acelasi timp o mai mare mobilitate pentru trupe. Va dispune de un volum mai mare.

De unde noi trebuie sa pricepem un lucru si, vorba unui fost primar-general al Bucurestiului, fost ministru al transporturilor de cateva ori, fost president peste toti romanii de doua ori: iarna nu-i ca vara si nici senila ca roata.

Roata este cea mai eficienta dpdv al foarte multor lucruri: costuri cu achizitia, intretinere, are o mobilitate mai buna decat senile in 75% din cazuri si pe 60-70% din terenuri, dar cateodata, daca ai bani si ceva minte, este bine sa ai si senile pentru momentul cand lucrurile tind sa mearga rau din toate punctele de vedere posibile: zapada si drumuri desfundate, nisip moale, ai nevoie de viteza pe un teren de tip selenar, artileria inamica bate de nebuna etc.

Din acest motiv MLI-ul n-a murit ci dimpotriva a crescut ca tonaj si nivel de protectie si, vedem in cazul rusilor si americanilor, nici transportorul de trupe pe senile n-a dat ortu’ popii desi ar fi trebuit, in opinia unora.

Pentru ca asa se intampla cand dau nas-n nas unii care au tot fost prin razboaie si unii care de foarte multi ani doar le privesc la televizor si inca mai cred ca filmele cu Rambo sunt documentare artistice, dupa fapte strict reale.

GeorgeGMT

Exit mobile version