Este ‘un război regional şi internaţional’, ‘un război al intereselor. Vor să distrugă ţara’, consideră liderul de la Damasc. ‘Ceea ce se întâmplă în Siria nu este o revoluţie, nici o primăvară. Este o conspiraţie’, spune el făcând aluzie la ‘primăvara arabă’ ce a condus la înlăturarea regimurilor autoritare din Tunisia, Egipt, Libia şi Yemen, transmite Agerpres.
Preşedintele sirian a desemnat Turcia ca fiind una dintre ţările responsabile pentru ‘vărsarea de sânge’, întrucât, în opinia sa, ‘sprijină rebeliunea’. El a respins totodată propunerea autorităţilor de la Ankara de a se crea zone tampon în interiorul Siriei pentru a proteja refugiaţii. ‘Progresăm, situaţia de pe teren este mai bună, dar încă nu am câştigat, mai avem nevoie de timp’, estimează al-Assad, avertizând că dacă trupele sale ar folosi ‘toată puterea de foc, ar putea distruge complet anumite zone, dar acest lucru este inacceptabil’.
De la începutul rebeliunii, în luna martie anul trecut, preşedintele sirian a acordat mai multe interviuri în care s-a declarat de fiecare dată determinat să ducă până la capăt lupta împotriva ‘teroriştilor’ sprijiniţi de ţări precum Arabia Saudită, Qatar sau Turcia.
Nota: Sincer sper ca Assad sa-i arunce in mare pe rebeli, cu toata rebeliunea lor cu tot. In acest moment trupele guvernamentale sunt in plina ofensiva, rebelii fiind in retragere.
Sprijinul indirect al Rusiei se simte si odata cu el si schimbarea politicii externe a Moscovei, venita cu re-inscaunarea lui Vladimir Putin. A spus ca lucrurile se vor schimba, iar Putin nu este Copy-paste al nostru…