Romania Military

Bashar al-Assad ar putea renunţa la putere

Declaraţiile ambasadorului Rusiei la Paris, într-un interviu pentru Radio France Internationale, cu privire la o eventuală plecare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad sunt “fără fundament”, a anunţat vineri televiziunea siriană de stat, transmite Mediafax.

 

La întrebarea “nu credeţi că, în prezent, Bashar al-Assad este deja condamnat să se prăbuşească şi că nu este decât o problemă de timp”, diplomatul a răspuns că “personal, vă împărtăşesc opinia”. “Eu cred că va fi dificil pentru el să rămână după tot ceea ce s-a întâmplat”, a continuat Orlov. Orlov afirmă că “nu poate să existe decât o soluţie politică la acest conflict” din Siria şi că este “necesar să fie găsită calea negocierilor”.

 

Ambasadorul rus în Franţa a dat asigurări că ruşii au făcut tot ceea ce depindea de ei pentru a-l ajuta pe mediatorul internaţional Kofi Annan să îşi realizeze planul “care deschidea şi continuă să deschidă calea către pace, către o soluţie negociată a conflictului”.

 

În schimb, televiziunea siriană respinge declaraţiile despre o eventuală plecare a lui al-Assad. “Declaraţiile atribuite ambasadorului rus la Paris asupra faptului că preşedintele (sirian Bashar) al-Assad ar fi acceptat să părăsească puterea într-un mod civilizat sunt total fără fundament”, anunţă televiziunea siriană, reacţionând faţă de declaraţiile lui Aleksandr Orlov.

 

Ziuaveche

 

Exit mobile version