Sursa foto: MApN
Trecind acum cativa ani, mai exact 2015, pentru prima oara prin Muzeul Militar National, inca de la intrare, ma loveste cultul personalitatii. Vad o uniforma de camuflaj desert romaneasca si un nume.
Simt un gust amar, gustul singelui, dar nu din cauza unei afectiuni, ci din cauza nedreptatii, imi aduc aminte de ani trecuti, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2013 si de militari raniti sau morti in tara si pe meleaguri straine, imi aduc aminte de sicrie de zinc si de mame indurerate care, privind chipuri, spun ”acesta nu este fiul meu”.
Toata lumea este fericita. Toti prietenii, mai ales civili, imi spun: “e primul general care a participat la lupte, are experienta razboiului, a luptat in Afganistan si Irak”. Poate. Nu pun pret pe aceste afirmatii. Ca sa devii colonel iti trebuie spate, sau mai bine zis trebuie sa te promoveze cineva. Mai rar experienta, calitatile de militar te promoveaza. Totusi un lucru devine clar pentru toata lumea, avem un general care a participat la lupte in Irak, pe cind era locotenent –colonel si acest lucru e o hirtie in alb care legitimeaza total inclusiv accederea la cea mai mare functie militara in stat. Anii trec, militarii o duc din ce in ce mai rau, sint vazuti din ce in ce mai bine, jocurile politico-militare de culise sint din ce in ce mai pe fata.
Legile se schimba, nimeni nu ia atitudine, atit activi cit si rezervisti sint loviti din toate partile. Se schimba uniforme, nimeni nu ia atitudine, se fac achizitii controversate, nimeni nu ia atitudine si deodata in presa apare anuntul: “Nu mai avem sef la SMAp.” De ce? Pentru ca MApN este un loc cu miza uriasa, e o rampa de lansare. Ministru. Iar se aduce in discutie Afganistanul si Irakul, legitimizarea functiei. Multi zic: “e primul militar care ocupa o functie civila de conducere in MApN dupa foarte multa vreme. Cunoaste situatia, va rasturna muntii.” Lunile trec, nu se schimba nimic. Legitimitatea ramine. Legitimitatea data de o poveste lacrimogena, povestita si raspovestita pe posturile nationale de radio si televiziune.
„O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr“, afirma Joseph Goebbels, ministrul propagandei în regimul lui Adolf Hitler.
Sintem in anul 2020. Avem cea mai mare viteza de internet din lume. Avem acces facil la cele mai obscure informatii. Si totusi. Faci o gugaleala si cauti mult amintita si raspovestita batalie de la Nasiriyah. Si toate raspunsurile vin inapoi ciudat. Folosesti diferite browsere, chiar si TOR, folosesti diferite motoare de cautare si iti parvin aceleasi raspunsuri. Folosesti cautari atit in engleza cit si in romana, nada. Si incepi sa iti pui intrebari. Cum draq e posibil ca nimeni sa nu stie despre batalia de la Nasiriyah si despre cel mai tare general (r) roman???
“The Battle of Nasiriyah was fought between the US 2nd Marine Expeditionary Brigade and Iraqi forces from 23 March to 2 April 2003 during the US-led invasion of Iraq. Nasiriyah is a city which lies along the banks of the Euphrates River in Dhi Qar Province, about 225 mi southeast of Baghdad “ .
Nu apare nimic despre romani. A, ba da, apare, dar in 2004. Deschid primele 14 rezultate ale cautarilor pentru armata romana. Hotnews, Pinterest, Romania Actualitati, Magazin Istoric, Vimeo, Youtube etc. Trei nume: Radu Dobritoiu, Mario Balint şi Ilie Pintea. Si o poveste lacrimogena. M-a impresionat extraordinar. Povestea. Si atit. Conteaza substratul. Erau sub comanda italiana, au iesit din baza la o patrula de noapte, ca alte mii de militari romani si au fost angajati cu foc. I se spune in jargon militar TIC (troops in contact). Nimic extraordinar. Fugi sau angajezi cu foc. Punct.
Totusi e BATALIA de la NASIRIYAH. O poveste spusa si repetata de trei jurnalisti. Care a devenit adevar istoric. Care a legitimat un comandant. Nu exista extrase din jurnalul de lupta, nu exista rapoarte Wikileaks. Nimic.
Si totusi Petre Tiberius Marcel a fost primul ofiter roman mort intr-un conflict dupa WWII dar nu are loc la Muzeul Militar National. Uniforma plina de singe e undeva, cinstita de o mina de oameni, prieteni, camarazi. Nu este o pagina de istorie. Mai sint citeva batalii, Zerkoh Valley, Gulistan, Bala-Buluk, Puli-Alam. Dar sint doar note de subsol.
Mihai Oprea