Romania Military

Bechtel 2

ClauzeContract

Expunere de motive legea achizitiei F-16 – Sursa: cdep.ro

Este de notorietate povestea trista a contractului pentru Autostrada Transilvania incheiat cu firma Bechtel, care a esuat nu atat din motive tehnice, firma americana fiind un lider mondial in domeniu, ci din cauza modului in care au fost negociate clauzele respectivului contract.

Zgomotul creat in jurul afacerii cu F-16 portugheze, concentrat gresit pe partea tehnica, a reusit sa mascheze niste clauze ale contractului care il pot face sa semene cu cel pentru Autostrada Transilvania.

Din expunerea de motive privind “Legea pentru realizarea capabilitatii operationale aeriene cuprinse in Faza 1 a Etapei de tranzitie initiala a Conceptiei de realizare graduala a capabilitatii de aparare aeriana in cadrul programului “Avion multirol al Fortelor Aeriene””, la Capitolul 3 “Alte informatii”:

“In urma discutiilor preliminare purtate cu reprezentantii Ministerului Apararii Nationale al Republicii Portugheze a rezultat ca pentru derularea contractului este necesar ca Partea Romana sa accepte urmatoarele cerinte:

– transferul proprietatii bunurilor ce fac obiectul contractului sa aiba loc la livrarea acestora, din considerente legislative interne. In cazul distrugerii sau deteriorarii avioanelor pe parcursul derularii contractului, cantitatile de livrat vor fi reduse corespunzator, partea romana neavand dreptul la compensarea valorii platite pentru bunurile care au pierit;

– derularea unui grafic de plati in avans, independent de graficul de livrari asociat contractului;

– neperceperea de penalitati pentru intarzieri in indeplinirea obligatiilor contractuale, precum si neconstituierea unei garantii financiare;

– interpretarea prevederilor contractului se realizeaza potrivit dispozitiilor legii portugheze, iar in situatia in care vor apare dispute pe parcursul derularii contractului, acestea vor fi solutionate prin negocieri intre parti, inclusiv la nivelul ministrilor apararii nationale din cele doua state.”

 

Cum poate fi interpretat textul de mai sus: desi platim avioanele in avans, nu vor fi ale noastre decat la livrare insa daca intre timp portughezii mai pierd cateva aparate, banii sint pierduti, Romania neavand dreptul la compensatie. Mai mult, referitor la data exacta a primirii avioanelor, daca portughezii intarzie livrarea lor sau a oricaror alte elemente ale contractului (piese de schimb, documentatie dar mai ales serviciile legate de antrenamentul pilotilor si tehnicienilor) nu exista nici o penalizare.

 

In cazul asta care ar fi interesul lor de a respecta graficul contractului?

 

Daca in viitor li se va parea ca respectarea contractului implica prea mult efort din partea lor, il vor putea amana fara probleme. Aici trebuie sa ne amintim modul extrem de lent in care s-a derulat procesul de modernizare a F-16 in Portugalia, o poveste interesanta in sine.  Iar daca totusi incercam sa ridicam unele probleme legate de respectarea termenilor contractului, atunci cauza va fi judecata in Portugalia si nu ar trebui sa ne facem prea multe iluzii, la capitolul asta nu sint foarte diferiti de noi.

 

Sper ca e doar o “gluma” si contractul final sa fie renegociat intr-o alta forma.

 Tehnomil.net

 

 

Exit mobile version