Se stie, mai mult pe surse decat pe declaratii oficiale, ca Armata Romana a efectuat teste cu arme de asalt in vedere inlocuirii actualei PA Md 86, calibrul 5,45x39mm.
Dar, ca de obicei, o secretomanie cu totul nelalocul ei a pus stapanire si pe acest subiect, astfel ca prea multe nu stim. Nimeni nu cunoaste ce arme au fost testate, care au fost criteriile, ce fel de teste s-au efectuat si care au fost rezultatele lor.
Dar intr-o zi am aflat ca la Plopeni se are in vedere crearea unei companii mixte intre UM Plopeni si Fabrica d”Army Pietro Beretta S.p.A., mai exact am fost anuntati de ministrul economiei, Nicolae Badalau ca Armata Romana ar putea fi dotata cu arma de asalt Beretta ARX 160.
Nu ni s-a spus nici de ce, nici pe ce filiera, nici macar daca ARX 160 a fost testata de MApN, ce stim este doar faptul ca Fortele pentru Operatii Speciale ar fi folosit-o.
Informatiile pe care le-am obtinut pe surse nu indicau nimic altceva decat o alta afacere tipic romaneasca, multa vorbarie si intr-un final nimic, pe modelul AGILIS cu Rheinmetall, programul corvetelor etc.
Numai ca tot pe surse suntem astazi in postura sa va oferim cateva date suplimentare, astfel:
– Beretta ARX 160 A3 a fost testata de Armata Romana (atat cu teava cu lungimea de 11″ cat si lungimea de 16″), compania italiana livrand partii romane (la cererea acesteia) atat arme cat si munitia aferenta (calibrul 5,56×45 si 7,62×51 si 9×19), vorbim aici de cateva mii bune de cartuse;
– Armele au fost testate la Targu Mures cat si in poligonul SPP de la Popesti Leordeni. Nu cunoastem numarul armelor de asalt testate, dar stim ca s-au testat si ARX 200 cal. 7,62x51mm (lungimea tevii 16″), pistoale calibrul 9x19mm Beretta, pistol-mitraliera calibrul 9x19mm, carabina CX4 calibrul 9x19mm, lansator de grenade GLX 160 cal. 40x46mm LV, arma cu luneta cal. 338 LM si arma cu luneta cal. 308 Win (armele cu luneta sunt produse de compania SAKO, parte a grupului Beretta).
Aparatura de ochire folosita a fost STEINER si IOR.
Armele au fost testate inclusiv de specialistii de la ACTTM si Academia Tehnica Militara.
La sfarsit, concluzia MApN a fost una pozitiva, observandu-se ca arma face fata cerintelor de precizie si are o fiabilitate buna (MRBA +2000 de cartuse) si este complet ambidextra. De adaugat, ca sa nu avem confuzii vis-a-vis de cele +2000 de cartuse, ca nu tevile au fost cele verificate (atunci ar fi fost nevoie de 30 de mii de cartuse per teava) ci modul in care arma se comporta, ergonomie etc.
Mai stim ca activitatea de evaluare a inceput undeva prin 2017 si a luat sfarsit in vara anului trecut.
S-a constatat ca ARX 160A3 este foarte eficienta in lupta urbana si pentru infanterie in general, ARX 200 – pusca de precizie anti-personal. S-a mai constatat ca ARX 160A3/ARX 200 au putine componente, sunt usor de demontat/montat, organizarea foarte buna a armei. Ambele arme au fost testate pentru trasul din mers dovedind precizia necesara ceruta de acest gen de exercitii tactice.
S-au obtinut note maxime sau foarte aproape (ne referim la ARX 160A3 in primul rand) la urmatoarele capitole:
A.Ergonomie
– pozitionarea sigurantei/selectorului de focuri;
– viteza de realimentare cu un nou incarcator;
– pozitionarea mecanismului de prindere/eliberare a inchizatorului;
– masa armei;
– dimensiunile armei;
– stabilitatea in mana/la umar;
B. Caracteristici de performanta ale sistemelor de armament
– precizie;
– controlabilitate;
– duratele de deschidere a focului;
– reculul simtit;
– mobilitatea focului;
– aparatele de ochire.
Cu alte cuvinte, Beretta ARX 160A3 (ca si restul armelor din aceiasi familie) a fost testata de militarii si inginerii romani si a fost gasita ca fiind conforma cu cerintele, desi noi nu stim care sunt acelea. Mai este de adaugat si ca ARX 160 este omologata ca arma NATO cu tot ceea ce decurge de aici, din punctul de vedere al fiabilitatii, ergonomiei, masei etc.
Tot pe surse se stie deja ca au fost testate mai mult de zece arme de asalt diferite (bine peste zece!).
Fata de posibilitatea ca Armata Romana sa aleaga ca arma de asalt ARX 160A3, oferta Beretta este foarte simpla: un joint – venture cu Romarm (prin UM Plopeni), unde partea romana ar detine 80% din actiuni, iar italienii managementul. De asemenea, Statul Roman (prin Min Economiei) nu trebuie sa plateasca nici macar un euro, toata investitia necesara va fi facuta de catre compania italiana. Investitia de la Plopeni va fi de fapt o fabrica noua, iar compania italiana are in vedere producerea ARX 160A3 in proportie de 100% in Romania.
Concluzionand, Beretta ARX 160A3 a fost testata in poligoane si conditii de front atat de militari cat si de specialistii de la ACTTM si Academia Tehnica Militara, concluziile fiind ca arma intruneste cerintele Armatei Romane din toate punctele de vedere.
GeorgeGMT
Citeste si:
https://www.rumaniamilitary.ro/povestea-beretta
https://www.rumaniamilitary.ro/noua-arma-de-asalt-va-fi-o-beretta