Ne intoarcem, din nou, in Italia. In Italia secolului trecut pentru a vedea prima masina blindata realizata autohton, blindat care, pentru prima data in istoria militara, a fost utilizat intr-un conflict, fiind vorba despre razboiul italo-turc. Italia merita, fara niciun dubiu, un loc in istoria militara pentru acest fapt, fiind prima tara care a folosit in lupta un vehicul blindat la sfarsitul anului 1912, in Africa de Nord, prefatand razboiul mecanizat de mai tarziu.
FIAT ARSENALE -1912,LIBIA
E vorba despre Fiat Arsenale, urmat curand de Bianchi, autoblindate dotate cu mitraliere (numite automitraliere, ulterior, in WW I) a caror poveste incepe inainte de anul 1912, cand SA Fabbrica Automobili Isotta Fraschini din Milano a trecut la realizarea unor vehicule blindate. La acea data, Isotta Fraschini era deja cel mai renumit constructor de automobile de lux italian, reprezentand pentru italieni ceea ce reprezenta Rolls-Royce pentru britanici, Duesenberg pentru americani, Maybach pentru germani si Hispano-Suiza pentru francezi. Ideea realizarii unor automobile in Italia dateaza din 1898, data la care insasi ideea de automobil era ceva nou, revolutionar, nemaivazut si nemaiauzit (cu doar 12 ani in urma, pe data de 3 iulie 1886, inginerul german Karl Benz prezinta public primul automobil din lume, numit Benz Patent-Motorwagen N1. Impreuna cu fiul sau ce alimenta manual automobilul cu benzina, parcurge pentru prima data in istorie cu acest automobil strazile din Mannheim. A realizat trei variante, cu ultima varianta stabilind o noua premiera mondiala, prima calatorie interurbana cu un automobil, parcurgand distanta dintre Mannheim si Pforzheim), cand doi prieteni tineri, avocatul Cesare Isotta si Vincenzo Fraschini (infocat pasionat de automobile din Milano. Li s-au alaturat si fratii acestuia, Oreste si Antonio Fraschini), manati de pasiunea comuna pentru automobile decid sa-si deschida un garaj la Milano. Nu mult dupa aceea, pe data de 27 ianuarie 1900, cei doi infiinteaza Societa Milanese Automobili Isotta Fraschini&C, ocupandu-se cu vanzarea de automobile din import Franta si Belgia (Renault/Franta, De Dion Bouton/Franta, Mors/Franta si Pieper/Belgia) si efectuarea de reparatii la acestea. Deviza lor era „Importa, vinde, repara automobile”!
FIAT ARSENALE -1912
Nu mult dupa aceea, in 1902, produc primul automobil autohton, o masina mica dotata cu un motor Aster de 669 cmc si un singur cilindru. I-a urmat un automobil in doi cilindri dotat cu motor de 2251 cmc si inca unul dotat cu motor De Dion Bouton, de 785 cmc. In 1903, pe baza experientei capatate si cu concursul inginerului si designerului Giuseppe Stefanini, realizeaza primul automobil dotat cu motor de conceptie autohtona, de 24 CP si patru cilindri, cu care Vincenzo Fraschini a participat la mai multe curse.
In 1905, Isotta Fraschini devine cunoscuta odata cu victoria obtinuta pe circuitul de la Brescia (2-10 septembrie 1905, circuitul masurand 500,97 km, la volanul automobilului aflandu-se Giovanni Battista Raggio, acesta parcurgand aceasta distanta in 4,46 ore cu viteza medie de 104,81 km/h. Cu doar un an in urma, in septembrie 1904, circuitul masura 372,16 km. Pe data de 4 septembrie 1904, la volanul unui FIAT de 75 CP, Vincenzo Lancia a parcurs acest traseu in 3,12 ore, viteza medie fiind de 115 km/h), cu model Tip D, numit ulterior Coppa Florio/Cupa Florio (primul concurs automobilistic din Italia a debutat in 1900 sub numele de Coppa Brescia, numele Coppa Florio primindu-l in 1905, atunci cand Vincenzo Florio, industrias sicilian si creatorul faimosului circuit Targa Florio ce inconjura Insula Sicilia, a stabilit premiul de 50.000 de lire, la acesta adaugandu-se o cupa frumos stilizata realizata de catre Polak, la Paris. De-a lungul istoriei sale, competitia automobilistica a avut mai multe circuite, precum: Circuitul Brescia –Brescia, Cremona, Mantova, Brescia; Circuitul Bologna –Bologna, Castelfranco Emilia, Sant’Agata Bolognese, San Giovanni in Persiceto, Bologna; Circuitul de la Madonie –langa Palermo, cooptat in Targa Florio, incepand cu anul 1914, ce consta in 4-5 ture de 108 km fiecare –primul castigator al Targa Florio a fost Alessandro Umberto Cagno in 1906, pionier italan al automobilisticii, aeronauticii si barcilor de mare viteza, co-fondator al AVIS-Voisin/Atelier Voisin Italie Septentrionale, fabricand sub licenta aeronave Voisin.
A fondat prima scoala de zbor din Italia, la Pordenone/1910, fiind primul pilot din istorie ce-a zburat deasupra Venetiei/19 februarie 1911,Farman III/50 CP. A fost unul dintre zburatorii voluntari din razboiul italo-turc/Libia, 1911 si inventator al bombei de aviatie –despre acestea am vorbit intr-un articol anterior. Din 1928, cursa s-a mutat la Saint-Brieuc/Franta in onoarea Peugeot, ce castigase cupa in 1925 -3 mai 1925, Andre Boillot, acesta parcurgand distanta de 540 km in 7,32 ore. Ca fapt divers, primul castigator al concursului automobilistic italian a fost Alberto Franchetti, pe 10 septembrie 1900 la volanul unui Panhard&Levassor de 12 CP. Ultimul castigator al acestei competitii a fost Albert Divo, 5 mai 1929, Bugatti Tip 35C), model realizat special pentru aceasta competitie, la care blocul motor era echipat cu arbore cu came (organ al mecanismului de distributie ce dozeaza amestecul aer-combustibil si asigura evacuarea gazelor rezultate in urma arderii), motorul gigantic dezvolta 100 CP/75 kW si avea 17203 cmc/17,20L/4 cilindri in linie (a fost primul automobil de curse realizat in Italia, 2 exemplare produse la Milano, cel mai probabil. Ia urmat in 1908 modelul Isotta-Fraschini Tipo FE. In septembrie 1905, doua Isotta-Fraschini Tipo D pilotate de catre Alfieri Maserrati -mecanic si Vincenzo Trucco, au participat la Coppa Brescia, ruland 8 ore cu viteza medie de 56,96 km/h.
Unele surse mentioneaza ca ambii piloti au abandonat cursa din motive tehnice. Ca fapt divers, fratii Alfieri, Ettore, Carlo, Bindo, Mario si Ernesto Maserrati, toti pasionati de automobile, motoare si viteza, aveau sa promoveze in afara Italiei automobilele Isotta-Fraschini, iar pe 1 decembrie 1914 i-a nastere la Bologna intr-un spatiu inchiriat in istoricul district Via de Pepoli, compania Maserrati, infiintata de catre Alfieri –binecunoscuta astazi pentru bolizii luxosi si scumpi –foarte probabil, acesta a fost inspirat de catre IF. Alfieri si Carlo Maserrati au lucrat incepand din 1903 la IF, iar in 1913, Alfieri deschide primul sau centru de service/atelier IF, acesta devenind, un an mai tarziu, cu implicarea fratilor sai, Societa Anonima Officine Alfieri Maserrati. Ca fapt divers,Carlo Maserrati producea in 1900 biciclete cu motor, la Affori/Milano). Acest automobil de curse a fost creat de catre Giuseppe Stefanini (pionier al automobilisticii italiene si mondiale, supranumit „Roscatul”), ajutat de catre tanarul sau asistent, inginerul Giustino Cattaneo (avea sa-l inlocuiasca in curand pe Stefanini, la doar 24 de ani, un inginer-proiectant stralucit ce-avea sa-si aduca contributia la realizarea urmatoarelor modele Isotta-Fraschini/IF, inclusiv in ceea ce priveste productia militara a companiei –motoare, aeronave, blindate. Categoric, Maserrati si-a adus, inca isi aduce, contributia la istoria si dezvoltarea conceptului de masina sport, de mare viteza, imbinand inca de la inceput puterea cu luxul).
Insa, in 1907, IF se asociaza pentru o scurta perioada cu producatorul francez Lorraine Dietrich/LD (contract reziliat in 1910), acesta devenind actionar majoritar la compania italiana (probabil, fiindca unele surse mentioneaza achizitia a doar 50% din actiunile IF) si, ca urmare, dezvoltarea de automobile de mare viteza italiene a fost inghetata temporar (totusi, in 1908 a aparut Isotta-Fraschini Tipo FE creat de catre Stefanini,ce avea motor de 1207 cmc, urmata curand de varianta FENC, cu motor de 1327 cmc. Tipo FE s-a si clasat pe locul 8 in Grand Prix de Voiturettes la Dieppe, in 1908, acesta fiind primul automobil din lume ce avea frane pe toate cele patru roti), deoarece producatorul francez nu vroia sa riste ca automobilele sale sa fie „estompate” de bolizii IF (LD a si produs 500 de sasiuri IF la fabrica din Luneville/Marsilia, cu usoare modificari), ceea ce-a produs nemultumire italienilor. Si ne oprim aici cu bolizii IF pentru a trece la cei militari, fiindca compania s-a implicat si-n productia de material militar (motoare de aviatie, aeronave, camioane, blindate), avand rezultate notabile, unele in premiera mondiala.
ISOTTA-FRASCHINI RM -1911
Asa cum mentionam la debutul articolului, IF si-a indreptat atentia spre realizarea unor autoblindate la inceputul lui 1912, sub girul lui Giustino Cattaneo. Avea sa produca doua modele prin autofinantare, acestea avand diferente minore, cele doua automitraliere (erau armate cu cate doua mitraliere) avand catre 3 tone greutate si motoare de 100 CP, viteza maxima fiind de 60 km/h.
Dar, cu toate acestea, primul vehicul blindat italian n-a fost realizat de catre IF ci de catre Fiat. Numite „Automitragliatrice Fiat Arsenale”, cele doua exemplare au fost primele blindate produse in Italia, ele participand la razboiul italo-turc din Libia, in 1912. Nu erau reusite datorita greutatii mari, Marele Stat Major al Regio Esercito/Armata Regala (asa erau denumite Fortele Terestre Italiene odata cu unificarea tarii in 1861. Denumirea s-a schimbat in Esercito Italiano in 1946, odata cu formarea Republicii Italiene, data la care monarhia si-a incetat existenta) neefiind prea interesat de astfel de vehicule, insa interesul opiniei publice si al presei a dus la comandarea proiectarii si realizarii a inca doua automitraliere companiilor Isotta Fraschini si Bianchi. Dar, inainte de a vedea cum au fost aceste blindate, putina istorie…
ISOTTA-FRASCHINI 1913
Ideea folosirii vehiculelor blindate in lupta n-a apartinut italienilor ci francezilor (nu si realizarea primului autoblindat, acesta fiind creat in 1898 la Richmond, de catre F.R.Simms, un cvadriciclu dotat cu o mitraliera Maxim, tragatorul fiind protejat de o placa din otel –e considerat a fi prima automitraliera din lume). Sub conducerea colonelului Feldman (seful sectiei tehnice a Artileriei in cadrul MStM francez), se infiinteaza „Comisia Militara pentru Automobile” in 1897. Aceasta comisie a testat noua automobile private ce apartineau unor membri ai Automobil Club de France, precum: 4 Panhard-Levassor; un Peugeot; un Mors; un Delahaye; un Georges-Richard; un Maison Parisienne.
Dupa ce le-au testat cale de 200 km, Sectia Tehnica a Artileriei decide pe data de 17 ianuarie 1898, cumpararea a doua automobile Panhard-Levassor/PL, a unui Peugeot si a unui Maison Parisienne (compania mai era cunoscuta drept Societe Parisienne, si producea inca din 1876, velocipede, biciclete si tricicle. Primul automobil avea sa vina in 1895, de fapt acesta a fost un triciclu cu motor pe gazolina numit „Voiturette”, creat de Leon Bolle). Aceste vehicule aveau sa vina abia in aprilie 1899, devenind primele automobile din armata franceza, asta deoarece unii ofiteri de rang inalt din cadrul MStM francez s-au opus ideii de „mecanizare a trupelor”, lansand ideea rechizitiei acestora in caz de bum-bum (in 1900, conform surselor, existau in Franta aproximativ 1630 de autovehicule de diverse tipuri, cu deosebire automobile. Interesant e faptul ca generalii si ofiterii superiori obisnuiau sa vina la manevre cu automobile, acestea apartinand, de regula, ofiterilor rezervisti convocati. Automobilul incepuse deja sa influenteze statutul social, asa ca, domnii, obrazul subtire…
De multe ori la manevre participau si doamne din inalta societate, sotii de generali si ofiteri superiori, sotii de politicieni, bancheri si industriasi, automobilul fiind ultima gaselnita), sustinand ca, citez, „constructia acestor automobile le face deficitare, ele iesind repede din uz” (asa si erau, nefiabile si pline de hibe tehnice. Aparusera insa, iar mecanizarea adusa de motorul cu ardere interna avea sa schimbe in curand, odata pentru totdeauna, „fata” razboiului). Incepuse, timid si lent, insa ireversibil, procesul de mecanizare al armatei. Curand aveau s-apara in armata franceza primele camioane si autobuze (un Panhard-Levasseur Omnibus), in anul 1900, 8-9 exemplare, produse de catre PL (pentru companie a reprezentat inceputul unei lungi colaborari cu armata franceza), Beauce si altii (interesant e faptul ca unor ofiteri superiori ideea transportarii soldatilor intr-un camion, deci mecanizat, li s-a parut nelalocul ei, o „fita” inutila ce-ar fi subminat spiritul combativ si rezistenta militarilor). Ei bine, francezii au fost primii care au folosit in lupta tancuri si vehicule blindate, trimitand in Maroc, in 1906, o automitraliera Panhard-Levasseur, la origine fiind un automobil de 24 CP (posibil achizitionat in 1904 si utilizat la manevre de catre cavaleristi. Viteza maxima era de 70 km/h, iar autonomia de 250 km) dotat cu o mitraliera Hotchkiss, calibrul 8 mm, rezerva interna fiind de 2160 de proiectile stocate in 9 lazi.
Ei bine, ideea de mecanizare a armatei a avut oponenti inversunati si-n Regio Esercito, primele experimente cu vehicule blindate neavand loc pana in preajma razboiului italo-turc (un oponent inversunat a fost chiar capitanul Giulio Douhet, din MStM al Armatei Regale Italiene. Initial acesta n-a sesizat importanta vehiculelor autopropulsate pentru razboiul modern, mecanizat, considerand ca ele n-ar fi de folos ca mijloace de lupta deoarece „in masura in care omul poate imbunatatii motorul, acesta nu va reusi niciodata sa-i insufle vointa constienta, asa cum calul este o masina aproape perfecta, deoarece intr-o anumita masura, stie unde vrea si unde ar trebui sa mearga omul”. Interesant, fiindca capitanul Douhet, viitor general, studiase ingineria in cadrul Institutului Politehnic din Turin, ulterior fiind unul dintre promotorii puterii aeriene si sustinator infocat al bombardamentului strategic. Interesant cum Douhet a sesizat imediat posibilitatile strategice aduse de aparitia dirijabilelor si a aeronavelor in armata italiana, insa a omis posibilitatile deschise de aparitia automobilelor! Chiar si Leone Andrea Maggiorotti, absolvent al Politehnicii din Milano, ofiter in cadrul Regio Esercito si expert in automobile, general-maior in 1918, considera ca automobilul e util doar in inlocuirea mijloacelor hipo in transportul materialelor, munitiilor, armelor si trupelor pe linia frontului, nicidecum ca acestea ar fi utile in strapungerea liniilor inamice prin putere de foc. El considera ca automitralierele s-au comportat inadecvat in razboiul cu turcii, mentionand ca „intr-adevar, dupa primele experiente operationale cu masini blindate in timpul razboiului italo-turc, ce nu sunt stralucitoare, putem dispretui aceasta arma. Doar visatorii se tem de rani in razboi”.
Asta nu-nseamna ca Ministerul de Razboi italian nu era interesat de mecanizare, de inovare a tehnicii militare, curent ce strabatea Europa inceputului de secol XX (Franta si Germania erau lideri absoluti. Marea Britanie nu se lasa mai prejos). Ca urmare, in 1902/1903, decide achizitia primului automobil din dotarea armatei italiene, un Fiat dotat cu motor pe benzina, de 12/16/20 CP/14,70 kW, 4179 cc, 4 cilindri in linie, viteza maxima 75 km/h, cutie manuala in 4 trepte, lungime 3,25 m, latime 1,46 m, inaltime 2,35 m, greutate 950 kg. In 1905, Brigada de Geniu si Cai Ferate din Roma primeste in dotare cateva automobile si primele doua camioane (pe benzina. Primul camion a aparut in Italia in anul 1899, acesta fiind de origine franceza,De Dion Bouton, propulsia facandu-se cu ajutorul aburului-a fost operat pentru scurt timp de catre Brigada de Geniu si Cai Ferate din Roma, insa autovehicului era absolut inutil pe drumuri de munte datorita puterii si a agilitatii scazute) din istoria armatei italiene, aici constituindu-se inca din 1903 „nucleo macchinisti militari addetti alla condotta delle automobili a benzini”, prima scoala de formare a automobilistilor militari, aceasta devenind in 1906 „Sectiunea Automobile”, ulterior, in 1910, este redenumita „Battaglione Automobilisti del Genio” (Batalionul Automobile si Geniu), prima unitate motorizata a Regio Esercito. La manevrele din anii 1907, 1909 si 1911, armata italiana a folosit un numar mare de autovehicule, autoturisme si camioane. Astazi, automobilistii militari, supranumiti „Autieri”, apartin Armei Transport si Materiale, botezul focului primindu-l in razboiul italo-turc din Libia (8 iulie 1912, Zanzur, participand cu 15 autocamioane Fiat 15Ter).
CAMION FIAT-15
Primele doua automitraliere de conceptie italiana aveau sa vina pe sasiu de camion Fiat 15Ter, un vehicul interesant ce merita atentia noastra, si-asta deoarece a fost primul vehicul destinat uzului militar produs in masa. Poreclit „Libia” deoarece si-a primit botezul focului in razboiul italo-turc (octombrie 1911, primele 4 exemplare ajung la Tripoli, fiind testate cu succes. Rotile dotate cu pneuri au permis ca masina sa ruleze cu viteza, impresionanta pe atunci, de 15 km/h pe drum accidentat si 30 km/h pe sosea. In decembrie 1911, alte 10 exemplare li se alatura, numarul acestora ajungand la 134 in ianuarie 1912), Batalia de la Zanzur (6 august 1912-7 august 1912. 8 iunie 1912, pentru prima data intr-un conflict, 54 de vehicule transporta militari si echipamentul acestora la linia frontului. Mai mult decat atat, pe 30 august 1912, Provincia Misurata, 3 companii transportate rapid din Tripoli cu camioane Fiat 15Ter, au restabilit ordinea –nu mai exista niciun dubiu, MStM italian si-a dat seama de importanta tactica a transportului militar, ritmul achizitiei si productiei de camioane si automobile crescand vertiginos.
Spre exemplu, intre 1912-1922, uzina Fiat Corso Dante din Turin a produs 26.714 exemplare de Fiat 15Bis/Ter), difera de modelul Fiat 15Bis prin greutatea crescuta, viteza marita si gentile rotilor realizate din otel turnat, avand cauciucuri cu camera. Produs intre anii 1911-1922 de catre Fiat Veicoli Industriali/FVI la prima lor fabrica, numita Corso Dante/Turin (Fiat avea sa devina unul dintre importantii producatori de vehicule industriale si militare din lume. Interesant e faptul ca pana in 1908, Fiat a produs vehicule grele de marfuri cu motoare de 35/45 CP, transmisia fiind asigurata prin lant.Ulterior,incepand cu anul 1910, compania a folosit la camioanele sale o inventie a matematicianului milanez Gerolamo Cardano, 1501-1576, descrisa drept „articulatia articulata” in lucrarea „Subtilitate Rerum”. Ei bine, e vorba despre binecunoscutul cardan/ax cardanic, element component al Transmisiei ce distribuie motricitatea catre puntea motoare aflata la distanta de cutia de viteze. Se intalneste la vehiculele cu tractiune spate si la cele cu tractiune integrala, 4×4. Aceasta inventie extraordinara a fost pentru prima data aplicata de catre italieni, camioanele si automobilele Fiat renuntand la transmisia cu lant. Camioanele si-au dovedit fiabilitatea nu mult dupa aparitie, atunci cand 23 de exemplare au traversat Desertul Sahara in 1920, parcurgand 2000 km in 28 de zile fara probleme mecanice, stabilind un record mondial –prima traversare a desertului de catre un vehicul cu motor. Astfel de camioane au fost folosite si de armata britanica pe fronturile italian si grecesc, basca c-au fost produse sub licenta in Rusia de catre compania AMO, fiind cunoscute drept AMO F-15/ZIL, in perioada 1922/1924-1931, primul camion sovietic produs in serie –aproximativ 6000 de exemplare realizate in mai multe variante, ambulanta, automacara, vehicul de comandament, transport trupe si marfa, tractor de artilerie, autocisterna, motor de 4,4L, 35 CP/1400 rpm, consum de benzina 24L/100 km, viteza maxima 50 km/h, greutate gol 1920 kg, greutate incarcatura 1500 kg), a fost utilizat pana in 1940 de catre Esercito Italiano.
FIAT TIPO 3TER -1912
Fiat 15Ter avea urmatoarele caracteristici: derivat din Tipo 3, un automobil de clasa medie-superioara aparut in 1910, cunoscut si ca Fiat 20-30 CP, de 1550 kg greutate, primul automobil din lume dotat cu transmisie cardanica. Acest automobil s-a aflat si-n dotarea Regio Esercito, vehicul de comandament si legatura, varianta Fiat Tipo 3Ter din 1912, 45 CP, 90 km/h, 718 exemplare produse; caroserie din tabla de otel; sasiu longitudinal; suspensie cu arcuri foaie, semi-eliptice; urca pante de 15◦ (idem varianta 15Bis); lungime 4,75 m (4,43 m, varianta 15Bis); ampatament 3,07 m (3,01 m, varianta 15Bis); latime 1,74 m; inaltime 2,70 m; garda la sol 24,20 cm; motor Fiat 53A de 4398 cmc, 4 cilindri, 35-40 CP/1400-1800 rpm (varianta 15 Bis avea motor Fiat de 20 CP/1500 rpm, 4 cilindri, benzina, 3052 cmc). Blocul motor era realizat din fonta, fiind rezistent la incalzire; aprindere prin magnetou tip Bosch; tractiune 4×2, roti duble pe puntea spate. Rotile masurau 880×120 mm. Vehiculul dispunea de doua roti de rezerva; greutate gol 2,15 tone; incarcatura maxima 1,50 tone (idem varianta 15Bis); platforma destinata transportului militarilor sau a marfurilor masura 2,30 m lungime, 1,60 m latime, 60 cm inaltime, structura fiind realizata din lemn de ulm acoperit cu lemn de pin.
Era dotata cu 4 stalpi metalici ce sustineau prelata impermeabila realizata din panza de culoare gri; echipaj 2; viteza maxima 40 km/h pe sosea (35 km/h, varianta 15Bis); rezervor de combustibil de 90L dispus sub scaunul soferului (80L, varianta 15Bis); 1-2 faruri/lampa cu acetilena sau petrol dispuse frontal; cauciucuri dotate cu camera (roti cu pneuri), o premiera in acele timpuri. Genti realizate din otel turnat, cu diametrul de 45 cm (la varianta 15Bis, acestea erau din lemn de esenta tare); cutie de viteze avand 4 trepte de mers inainte si una de mers inapoi; parbriz pliabil –nu la toate exemplarele produse, cel mai probabil din anul 1916; vehicul dotat pentru prima data in lume cu pompa de benzina, pana atunci utilizandu-se alimentarea prin gravitatie (cadere libera, rezervorul fiind dispus mai sus decat motorul); versiuni –ambulanta (in dotarea Corpo Militare della Croce Rossa Italiana din mai 1915. In noiembrie 1918 aveau in dotare 945 de exemplare de Fiat 15, dintre acestea 710 erau varianta Fiat 15Ter Ambulanta –puteau duce maxim 6 targi, fiind dotate in habitaclu cu lampi pe ulei, pentru iluminare, si trusa de prim-ajutor. 6 dintre ele au fost dotate cu echipament radiologic.
Ca fapt divers, generalul britanic William Robert Robertson inspectand Armata Italiana in 1917, a apreciat drept „foarte eficienta” organizarea si dotarea cu mijloace de transport a punctelor de prim-ajutor si spitalelor de campanie. Pai avea si de ce, la izbucnirea WW I, Crucea Rosie Italiana/CRI contribuise cu 9500 de oameni ce faceau parte din Corpo di Sanita/Corpul Sanitar -1200 ofiteri-medici, 209 spitale,zeci de ambulante si trenuri-spital,alte facilitati-corturi, targi, instrumentar medical, medicamente. Iodul si aspirina trimise de catre CRI, spre exemplu, au contribuit din plin la combaterea tifosului si a holerei pe frontul de la Isonzo), autoatelier, automacara, autospeciala de stins incendii (cel putin 400 de exemplare, acestea fiind dotate cu pompe de mare putere, 1000-1200L/minut. A existat si varianta autoscara. Mai erau in uz dupa WW II), autocisterna, transport trupe si marfa, vehicul de comandament, vehicul gonio (dupa 1925, si-au fost cel putin patru modele. Au folosite in Libia si Spania –Razboiul Civil), vehicul de semnalizare (transporta pe platforma un proiector electric cu diametrul de 90 cm. Acesta era deservit de un camion ce purta generatorul electric, curentul fiind obtinut cu ajutorul unui dinam actionat de motorul vehiculului).
Studiul pentru acest camion a debutat in 1909, in urma cererii emise de catre Regio Esercito pentru un camion usor „bun la toate”. Ceea ce-a si reusit sa faca proiectantul FVI, Carlo Cavalli (s-a alaturat ca designer companiei Fiat in 1905. Interesant e faptul ca era de profesie avocat, insa avea puternice inclinatii spre inginerie. In 1919, la varsta de 45 de ani, ajunge director tehnic la Fiat), camionul bucurandu-se imediat de mare succes, fiind fabricat in doua variante, 15Ter/15A si 15Bis/15B (avea motor mai mare si mai puternic, de 4398 cmc, fiind produs din 1913). Modelul Fiat 15Ter a insumat in armata italiana la sfarsitul WW I, 8206 exemplare, majoritatea fiind destinate transportului de trupe si marfuri, insa 710 au fost ambulante si 750 vehicule de comandament (destinate ofiterilor superiori). Categoric, Fiat 15Ter a fost in WW I masina dominanta in armata italiana, foarte populara in randul militarilor. A urmat varianta Fiat 18BL, un camion robust de 3,50 tone, 38/40 CP, motor cu 4 cilindri si transmisie pe lant, fabricat in 20.000 de exemplare in perioada 1914-1918 (o cifra enorma pentru acele vremuri, acest camion ajungand la mai multe armate, importate sau capturate. Camionul era foarte capabil, putea tracta greutati de maxim 5 tone, fiind folosit si ca tractor de artilerie in WW I.Raza de virare de doar 6,80 m a permis ca acesta sa poata fi utilizat cu succes si pe drumurile montane ce caracterizau frontul italian).
Ideea realizarii unui camion in Italia n-a apartinut companiei Fiat ci Regio Esercito, aceasta aparand pentru prima data intr-un articol publicat in Rivista di Artiglieria e Genio/Revista de Artilerie si Geniu in anul 1907 (revista a aparut in 1884, disparand in 1943), sub semnatura locotenent-colonelului/colonelului Onorato Mangiarotti (la sfarsitul WW I a ajuns general-maior, in perioada 14 noiembrie 1916-13 iulie 1917, a comandat Brigada „Napoli” formata din regimentele de infanterie 75 (Siracussa) si 76 (Messina). Acesta e si autorul unuia dintre primele studii psihologice efectuate asupra militarilor ce s-au intors din teatrele de operatiuni, respectiv Libia, 1912 –Regimentul 77 Infanterie, 2000 de soldati fiind intervievati. Studiul a fost cuprins in lucrarea „Un’ inchiesta psicologica sui reduci della Libia/Ancheta psihologica asupra veteranilor din Libia”, publicata in 1914 in Rivista Militare Italiana), pe-atunci seful Sectiei Intendenta si Tehnica din cadrul MStM al Armatei Regale Italiene, acesta stipuland specificatiile principale pentru camioane usoare cu utilizare militara –transportul personalului si a materialelor/marfurilor, respectiv: greutate proprie de 1000 kg; sarcina utila de 1500 kg; capacitatea de a evolua pe sosea sau teren accidentat.
Asa cum mentionam anterior, Fiat 15Ter s-a aflat in dotarea mai multor armate, precum: Franta a comandat primele 500 de exemplare in decembrie 1914, alte 600 urmandu-le in ianuarie 1915. Pe 31 mai 1918, cel putin 839 de exemplare dotau escadrilele de aviatie franceze; SUA a intentionat sa achizitioneze 4000 de exemplare de Fiat 15Ter, insa sfarsitul razboiului a facut ca doar 200 de exemplare sa ajunga la escadrilele de aviatie; Marea Britanie a achizitionat 386 de exemplare, raspandite prin toata armata; Rusia a achizitionat multe, cel putin 1319 exemplare pana la caderea Tarului, din anul 1922/1924 fabricandu-l sub licenta la Moscova cu piese furnizate de Fiat. Si-acum, dupa ce-am vazut de unde-au pornit, e timpul sa trecem la blindate…Va urma.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Enciclopedia Libera, Internet.
www.wardrawings.be/…Vehicles/…ArmoredCars/…/Armored..
www.panzercentral.com › … › JP’s WWI History Forum
www.aviarmor.net/tww2/armored_cars/italy/fiat_1912.htm
leroux.andre.free.fr/revivalfraschini3.htm
www.portafoglio-storico.it/automobili.html
www.isottafraschini.it/MondoIFM-la_storia.aspx
www.targaflorio-1906-1977.it/…/La%20storia%20della%20I..
www.lautoitaliana.altervista.org/index…/Isotta_Fraschini.htm
www.camerlo.altervista.org/allcarri.htm
www.betasom.it › … › Storia › Le Altre Forze Armate
www.alfasport.net/webPage/View.asp?id=910
www.targheitaliane.it/…/esercito_blindati_corazzati.pdf
www.autoevolution.com › Cars › FIAT
www.esercito.difesa.it/storia/pagine/fiat–15–ter.aspx
www.italie1935-45.com/regio…/materiels/item/269-fiat–15–t…