BLINDATE GERMANE SI AUSTRO-UNGARE IN WW I

12 ani ago

Desi Germania a avut blindate in WW I, acestea au venit prea tarziu si au fost prea putine, pentru a mai putea schimba soarta razboiului. Ele au aparut prea tarziu, dezvoltarea acestor proiecte decurgand lent.

Primul blindat german s-a numit, KAMPFWAGEN A7V, el aparand ca proiect pe data de 13 noiembrie 1916, atunci cand comisia tehnica creata la ordinul ministerului de razboi, a primit unda verde in vederea dezvoltarii asa-ziselor “vehicule blindate de teren” (Gelandes Panzerwagen) –dorindu-se a fi raspunsul german la vehiculele franceze si engleze, ce au reprezentat un soc pentru trupele germane de pe front. De proiectarea acestui vehicul s-a ocupat Departamentul General de Razboi, Sectia 7 Transporturi/Allgemeines Kriegsdepartement, 7. Abteilung, Verkehrswesen, condus de catre capitanul Joseph Volmer, inginer si pasionat automobilist.

Cu toate acestea, germanii au avut cateva proiecte inainte de izbucnirea WW I, ce din pacate n-au interesat. Acest lucru s-a schimbat dupa ce trupele germane au intalnit primele automitraliere si vehicule blindate usoare franceze, in anul 1914, ulterior si a tancurilor britanice Mark I pe frontul de pe Somme in anul 1916. Mentionez insa faptul ca armata germana, a folosit totusi automitraliere si vehicule blindate, dar acestea, proveneau din capturi –pana la sfarsitul razboiului, au avut in dotare: Renault FT-17, Saint-Chamond, Schneider CA-1, si tancuri Mark I/IV (aproximativ 50 de unitati se pare ca au fost capturate, fiind numite “Beutepanzer”).

MARK IV -CAPTURA GERMANIA

FT-17 CAPTURA GERMANIA

Primul model de serie al A7V a aparut in luna octombrie 1917, destul de tarziu pentru a mai reprezenta ceva pe front, el fiind construit in numar mic (cel mai probabil au fost 21 de unitati, desi se comandasera cel putin 100 de bucati).

Acest prim vehicul blindat german (tanc) era de fapt o cutie blindata montata pe un sasiu senilat de tractor HOLT cu arcuri elicoidale, dar modificat substantial. Acest tractor de fabricatie americana cu motor pe benzina, era destinat tractarii pieselor grele de artilerie, aparand pentru prima data in Europa in anul 1912. El era slab calitativ si cu performante reduse, avand 15 tone greutate, motor de 75 CP, viteza maxima pe sosea de 8 km/ora -3 km/h in cazul in care tracta piese de artilerie grea. Cu toate acestea, HOLT a fost utilizat pe scara larga de catre armata britanica timp de peste 20 de ani, francezii au realizat copii dupa acesta, iar armata austro-ungara l-a construit sub licenta la Budapesta –utilizandu-l in numar mic in WW I.

A7V, avea 18-19 membri in echipaj, comandantul si conductorul stateau impreuna intr-o incinta blindata demontabila de 6 mm grosime (aceasta putea fi data jos pentru a usura transportul), ce se afla la partea superioara a vehiculului. Puterea de 200 CP/6,5 CP pe tona, era asigurata de doua motoare Daimler-Benz cu patru cilindri, ce erau amplasate in centrul tancului, transmisia fiind realizata printr-un arbore motor ce ducea la cutia de viteza-diferentiala Adler, si la doua grupe de reductoare situate in spatele vehiculului. Suspensia era formata din 24 de galeti cu arc elicoidal, iar blindajul era compus din placi de otel Krupp fixate cu buloane, avand 30 mm grosime in partea frontala si 15-20 mm in partile laterale (primele modele aveau blindajul format din 5 panouri, dar ulterior acestea au fost realizate dintr-o singura bucata, marind protectia si siguranta).

A7V, avea urmatoarele caracteristici: 33 tone greutate; 7,35 m lungime; 3,06 m latime; 3,35 m inaltime; garda la sol de 0,2 m; viteza maxima pe sosea de 12/16 km/ora -16 km/ora in teren; autonomie 35 km in teren si 70 km pe sosea.

Ca armament dispunea de un tun calibrul 57 mm (Maxim-Nordenfeldt L/25,3 calibre, model 1888 cu tragere rapida, ce dispunea de 50 de proiectile explosive, 30 perforante si 20 de mitralii. O mare parte dintre aceste tancuri au dispus de un tun de acelasi calibru, probabil de fabricatie belgiana, de captura, ce tragea cu obuze de 2,7 kg la 700 m distanta, avand viteza initiala a proiectilului de 487 m/s); sase mitraliere Maxim, calibrul 8 mm, montate in partile laterale ale blindatului si in partea din spate a acestuia, fiind deservite de 12 oameni –tragatori si incarcatori. Mitralierele dispuneau de maxim 15000 de cartuse.

Fabricarea tancului se facea la Uzinele Daimler din Berlin Marienfelde, unde dealtfel, avea loc si instruirea echipajelor. Cel putin trei companii au fost instruite aici, dupa unele surse, aflandu-se sub comanda Hauptleuten/Capitan: Greif, Steinhart si Uihlein. Primele doua unitati de tancuri germane A7V au fost infintate probabil, pe data de 1 octombrie 1917, fiecare avand in componenta sa cate 6 ofiteri, 170 de subofiteri si soldati si cel putin 5 tancuri –acestea intrand pentru prima data in lupta pe data de 21 martie 1918, la Saint-Quentin. In decembrie 1918 a fost infintata cea dea treia unitate de tancuri, care impreuna cu primele doua, a luptat in batalia de la Villers-Bretonneux, unde cel putin un blindat a fost capturat de catre trupele franceze si studiat pentru a i se afla caracteristicile si vulnerabilitatile.

Singura intalnire a acestor tancuri (probabil au fost 11 tancuri A7V) cu omoloagele britanice, Mark V (ce apartineau cel mai probabil batalionului 12 al Armatei Regale), a avut loc in data de 8 octombrie 1918, la Villers-Bretonneux, ocazie cu care s-au utilizat pentru prima data proceduri specifice luptei de blindate (atac pe flancuri, tir din coloana, etc.). Dupa capitulare, tancurile A7V capturate, au fost livrate Poloniei care le-a folosit impotriva bolsevicilor in Varsovia.

Aproape de sfarsitul razboiului, germanii au realizat un prototip superior al tancului A7V, numit A7VU –copiat dupa tancul britanic Mark IV, ce avea urmatoarele caracteristici: doua tunuri de 57 mm montate in casemate laterale; trei mitraliere Maxim; greutate de 40 tone; blindaj de 45 mm; doua motoare Daimler-Benz, ce dezvoltau 300 CP; suspensie bazata pe cea a tractorului Holt britanic; viteza maxima in teren de 12 km/h; 7 membri in echipaj; putea teoretic sa urce pante de 30º si sa treaca peste transee de 3m latime. Doar un singur exemplar a fost realizat, dar, daca Germania nu capitula, urmau a fi 20 de unitati –aflate in diferite stadii de constructie, capturate si ulterior distruse, de catre Aliati.

Un alt proiect german ce nu a mai apucat sa fie realizat, a fost K-WAGEN. Acest blindat a fost proiectat de catre Joseph Vollmer si capitanul Wegner/Weger in decembrie 1917, fiind planificat pentru a intra in serviciu in anul 1919. Acest blindat se putea demonta in patru parti, usurand astfel transportul, avand blindaj cuprins intre 10-30 mm si greutate foarte mare –de aproximativ 150 tone. Urma sa aiba 13 m lungime, 3 m latime, 3 m inaltime; propulsia era asigurata de doua motoare Daimler-Benz ce proveneau de la avione, dezvoltand fiecare aproximativ 650 CP, avand viteza maxima pe sosea de aproximativ 8 km/h.

K-Wagen

Doar doua asemenea blindate au fost construite la fabrica Riebe-Kugellager din Berlin, in noiembrie 1918, in principal datorita lipsei materiilor prime si a complexitatii proiectului (cele doua blindate au fost in final casate de catre Aliati). K-WAGEN, era deservit de 22 de oameni, fiind inarmat cu patru tunuri de calibrul 77 mm –cate doua montate in partile laterale ale vehiculului, in incinte blindate, ce dispuneau de 800 de proiectile; mitraliere Maxim, calibrul 8 mm, ce dispuneau de 21000 de cartuse.

Un alt blindat german, ramas doar la stadiul de prototip, a fost L.K.I (Leichte Kampfwagen). Acesta a avut trei variante, fiind proiectat de catre acelasi Joseph Vollmer, dupa tancul britanic mediu, Mark A Whippet. Acest blindat se baza pe un sasiu auto Daimler-Benz Otto, model 1910 –avand motorul in fata si compartimentul de conducere in spate. Puterea motorului era de 60 CP, iar combustibilul folosit -benzina.

LK Germania

Era inarmat cu o turela montata in spatele vehiculului, ce dipunea de o mitraliera Maxim, calibrul 8 mm. Blindajul era de 8-14 mm grosime, in functie de dispunerea sa, greutatea vehiculului apropiindu-se de 7 tone, atingea viteza maxima pe sosea de 14 km/h si avea 70 km autonomie cu rezervor de 140 litri. Cel putin 800 de vehicule au fost comandate la mijlocul anului 1918, dar doar cateva prototipuri au fost realizate, precum: LK-2 –dispunea de o suprastructura ce sustinea un tun de calibrul 37 mm Krupp, sau unul rusesc de calibrul 57 mm, Sokol. Avea greutate marita la aproape 9 tone si blindaj mai bun; LK-3, avea un motor mai bun, sasiu reproiectat, fiind inarmat cu un tun Becker, calibrul 20 mm, ori cel rusesc Sokol, calibrul 57 mm –se pare ca niciun prototip n-a fost definitivat.

LK-II Germania

Inginerul german Hugo W. Bremer, a realizat inainte de inceperea WW I,

MARIENWAGEN GEPANZERT –un camion pe senile, destinat tractarii de piese de artilerie grea. In anul 1915, acest vehicul a inceput sa fie fabricat de catre Daimler in Berlin-Marienfelde, in varianta semi-senilat si senilat –nu toate insa dand rezultatele scontate. Cea mai importanta varianta a fost cea blindata –de fapt, s-a montat o cutie blindata pe sasiul original de camion, de catre Joseph Vollmer, urmand ca primele 10 unitati sa fie livrate in februarie 1917.

MARIENWAGEN GEPANZERT

Cu toate acestea, performantele erau scazute, vehiculul avand inaltime foarte mare ceea ce facea ca acesta sa se rastoarne foarte usor, fiind totodata submotorizat, dar se avea in intentie inarmarea acestui blindat cu doua mitraliere, doua tunuri AA Becker de calibrul 20 mm si un aruncator de flacari. Datorita deficientelor, s-a renuntat intr-un final la dezvoltarea acestui vehicul, singurul prototip fiind dezmembrat iar unele dintre componentele sale s-au folosit la A7V.

Un alt proiect nereusit de blindat german a fost ORION WAGEN. Acesta era un blindat aparut in mai 1917, ce avea numeroase hibe si un motor ce abia dezvolta 45 CP, neputand evolua corespunzator in teren. Acest proiect se baza pe un sasiu de camion de 4 tone, LKW, pe care s-au montat foi de metal, acesta neavand placi de blindaj, schimbarea de directie facandu-se printr-o roata masiva, asemanatoare tractorului Holt. Era echipat cu patru mitraliere Maxim, calibrul 8 mm. Variantele 2 si 3, care probabil aveau greutatea de 7 tone si atingeau 8 km/h pe sosea, aveau o turela rotativa ce dispunea de un tun Becker, calibrul 20 mm –dar aceste vehicule n-au suscitat interes, deja aparuse A7V care era net superior –dar aveau si motoare mai puternice, de 100 CP (ulterior, se pare ca acestea au fost folosite la A7V). Posibil ca 16/29 exemplare sa fi fost realizate si folosite ca tractoare de artilerie (cert este ca in anul 1918, cel putin o unitate de transport, avea in dotare ORION-WAGEN, de care nu erau insa foarte multumiti, fiindca in cea mai mare parte erau inutilizabile, datorita terenului si a calitatilor slabe).

ORION-WAGEN 1

ORION-WAGEN 2

ORION-WAGEN 3

Armata germana, a folosit in razboi un numar mare de automobile inarmate cu mitraliere, chiar si cu tunuri AA, dar a dezvoltat si vehicule blindate –in special automitraliere.

Un asemenea vehicul a fost BUSSIG A5P, aparut in urma studierii de catre germani, in primele luni de razboi, a automitralierelor franceze si britanice. Acest vehicul era greu si masiv, avand 9,5 m lungime, 10,2 tone greutate, motor in 6 cilindri ce dezvolta 35 km/h pe sosea. Era echipat cu 3 mitraliere Maxim, calibrul 8 mm, avand noua membri in echipaj. Se pare ca doar un vehicul a fost realizat.

BUSSIG A5P GERMANIA

EHRHARDT, a fost un vehicul blindat net superior lui Bussig, realizat de catre firma Daimler. El a aparut in anul 1917, cand au fost create primele Panzer Kraftwagen, dotate cu 12 vehicule (probabil 30 au fost construite). Acest vehicul avea aproximativ 8 tone, protectie marita (inclusiv grila radiatorului –protectia putea fi ridicata sau coborata de catre conductor printr-o maneta aflata in interiorul postului de conducere, langa scaunul acestuia – si farurile) si turela rotativa pentru mitraliera, fiind dotat cu fante destinate observarii protejate. Cateva asemenea automitraliere au fost folosite de catre armata germana pe frontul romanesc in 1917, dar si pe cel ucrainean in 1918. Au fost si in dotarea polonezilor, dupa anul 1919.

EHRHARDT E-V4 GERMANIA

Un alt proiect de blindat german ce a aparut in anul 1919 a fost, SDKFZ 3 MANNSCHAFTSWAGEN, creat de catre firma DMG, construit de catre Daimler, si destinat fortelor de politie (Schupo-Sonderwagen) –in urma acordului de pace de la Versailles, Germania nu mai avea voie sa dispuna de vehicule blindate in fortele armate. Acest vehicul avea calitati slabe –greutate mare, de peste 10 tone, fiind submotorizat (dispunea de un motor Daimler M 1574, racit cu aer) –deplasandu-se cu greutate in teren, blindaj de 12 mm si o autonomie probabila de 350 km. Cateva dintre aceste vehicule aveau cate o mitraliera Maxim, calibrul 8 mm, si o statie radio proprie. Exista informatii ca au ramas in dotare pana prin anul 1936, iar sovieticii ar fi distrus unul in timpul luptelor duse pentru cucerirea Berlinului, din 1945.

SDKFZ 3 MANNSCHAFTSWAGEN

In imperiul austro-ungar, au aparut cateva proiecte de blindate in WW I, chiar daca in marea lor majoritate, acestea au ramas doar pe planseta, in principal datorita lipsei de interes din partea conducerii imperiale si a factorilor de decizie militari, care s-au axat in principal pe producerea de trenuri blindate, in parte si datorita marimii imperiului –insa, cand au realizat spre sfarsitul razboiului importanta vehiculelor blindate, a fost deja prea tarziu.

Primul blindat austro-ungar a fost, JUNOVICZ (realizat se pare din fonduri private, ci nu din cele militare). Acesta era creatia capitanului-inginer Junovicz, si a aparut in anul 1915. Aceasta masina blindata se pare ca a purtat initial numele de „Panzer Auto 1 –PA1”, avand la baza sasiu de camioane. Cinci asemenea vehicule fiind construite, fara a semana intre ele -3 au fost construite pe sasiu de camion FIAT, unul pe sasiu de camion SAURER 34PS, si unul pe sasiu de camion BUSSIG 36 CP (ambele realizate in anul 1917). Placile de blindaj atingeau grosimea de 7 mm in fata vehiculului si 5 mm pe laterale.

JUNOVICZ AUSTRO-UNGARIA

Aceste vehicule aveau o greutate mare, de cel putin 3 tone, cel putin cele care erau construite pe sasiu de Bussig si Saurer, avand motoare de 40 CP, viteza maxima de 35 km/h, autonomie de peste 300 km, 5,7 m lungime, 1,9 m latime si inaltime probabila de 3,5 m, 5 membri in echipaj. Erau inarmate cu cate doua mitraliere Schwarzlose M.7, calibrul 8 mm, montate una in fata vehicului, iar cealalta, pe una dintre partile laterale. Mitraliera Schwarzlose, era realizata sub licenta germana de catre firma Steyr, la Budapesta incepand din anul 1905. Avea o constructie robusta, putine piese in miscare, blocandu-se foarte greu. Era racita cu apa, avand un rezervor propriu de ulei destinat lubrifierii (acesta avea o capacitate de 0,5 litri, suficient tragerii a 4500 de cartuse), cantarind peste 43 kg (mitraliera+ afetul), putand trage la o distanta cuprinsa intre 150-1800 m, peste 400 proiectile/minut. Nu se stie cu certitudine luptele la care au participat aceste vehicule, dar, cu siguranta, ele s-au aflat in Balcani si Rusia, facand parte din prima si probabil, singura unitate blindata a armatei austro-ungare, KuK Panzerautozug nr.1 (aceasta avea in dotare in anul 1918 doua blindate Junovicz, un Romfell, un Austin de captura de la rusi, si unul italian, Lanzia IZ).

Cel de-al doilea vehicul blindat austro-ungar, mult mai reusit decat Junovicz, a fost ROMFELL. Acesta era proiectat pe baza unui sasiu de vehicul comercial, initial Mercedes –inregistrat ca A865 VI, avand motor de 95 CP si transmisie prin lant; ulterior M09 Samson Seilwindenwagen, cu motor de 75 CP in patru cilindri. Varianta dotata cu motor Mercedes s-a dovedit mai fiabila, fiind construita la Budapesta in vara anului 1915 (in mare parte cu fonduri provenite din sponsorizari, ci nu ca un proiect al Armatei).

JUNOVICZ

ROMFELL, avea un design elegant si modern, cu margini curbate. Dispunea de o mica turela echipata cu o mitraliera Schwarzlose M07/12 HMG, cu o rezerva de 3000 de proiectile; tractiune integrala si cauciucuri fara camera. Viteza maxima pe sosea era de 26 km/h, iar autonomia era cuprinsa intre 100-150 km, greutate de aproximativ 3 tone, lungime de 5,67 m, inaltime de 2,48 m, 1,8 m latime, blindaj de 6 mm grosime. Ca element de unicitate, vehiculul era echipat cu un telegraf Morse, fabricat de catre Siemens&Halske. Nu se stie cu certitudine cate blindate ROMFELL au fost realizate, dar cert este ca unul s-a fabricat in anul 1915, iar altul in perioada 1917-1918 (probabil cu un motor in 6 cilindri, de 90 CP, dar exista surse care mentioneaza faptul ca acest vehicul era greu, lent, neputand evolua in teren accidentat), insa este posibil sa fi fost 3-4 exemplare, foarte putine si insignifiante pe campul de lupta.
Armata austro-ungara ar fi putut avea chiar si propriul tanc, daca era interes in acest sens. Acesta era proiectat de catre ofiterul de Geniu, Gunther Burstyn, care mai avusese un asemenea proiect inspirat de tractorul american cu senile, Holt (se numea Motorgeschutz, pe senile, in octombrie 1911, din pacate respins ca ‚neinteresant” si „inutil” de catre ministerul de razboi). Cu toate acestea, Burstyn a realizat un proiect de tanc ce-i poarta numele, dar ministerul de razboi austro-ungar a refuzat sa finanteze proiectul, fiind insa dispusi sa-l accepte, daca era realizat cu finantare privata, ceea ce a facut ca totul sa ramana doar pe hartie. Tancul usor BURSTYN, urma sa aiba: 3,5 m lungime; 1,9 m latime; 1,9 m inaltime; 3 membri in echipaj; motor LKW pe benzina; viteza maxima pe teren de 8 km/h; viteza maxima de 29 km/h; motor de camion de 60 CP; urma sa fie inarmat cu un tun de calibrul 30/37/40 mm, cu tragere rapida si cu 2 mitraliere de 8 mm (posibil Schwarzlose).