Razboiul nu numai ca cere sume enorme de bani dar atunci (sau mai ales atunci) cand este dus pe teritoriul tau schimba dramatic, unori spre tragic, economia unei natiuni si este interesant de vazut asta in Ucraina.
Kievul se zbate sa-si mentina economia pe picioare, sa-i dea macar o urma de normalitate, plateste salarii si pensii, colecteaza impozite de la cine mai are de colectat si isi face bugetul pentru anul viitor.
Astfel, intr-un draft de buget pentru 2024, alocarile directe pentru aparare ajung la +21% din PIB (+40 de miliarde de euro), in timp ce deficitul aprobat este de 20,4% din PIB (aproximativ 39 de miliarde de euro). Practic intregul efort de razboi se bazeaza pe imprumuturi.
Aici deschidem o paranteza, pentru ca efortul de razboi al Ucrainei este mult mai mare decat bugetul dedicat de la Kiev si insumeaza zecile de miliarde de euro cu care Kievul este sprijinit (practic transferuri directe de fonduri dinspre Vest) la care se dauga ajutorul militar direct: tehnica de lupta, instruire militari, munitie, sprijin informational, sustinerea monedei locale – grivna de catre Banca Centrala Europeana. Doar din partea UE au intrat in Ucraina de la inceputul razboiului peste 60 de miliarde de euro, in timp ce ajutorul american a sarit de 75 de miliarde de dolari, sub toate formele posibile.
Iar daca adunam sumele alocate pana acum de de cei doi mari: UE si SUA, la care se adauga si ajutoarele din Japonia, Canada, Australia etc, ajungem la niste sume cu adevarat colosale fara de care bugetul ucrainean pentru aparare n-ar insemna mare lucru. Inchidem paranteza.
Bugetul pentru aparare pe 2024 ar fi mai mare cu aproximativ 3 miliarde de euro fata de cel pentru anul in curs.
Daca facem niste calcule simple, guvernul ucrainean se asteapta ca in 2024 PIBul tarii sa fie undeva in jurul a 200 de miliarde de euro. In 2023 deficitul bugetar a fost de 27% din PIB si pentru 2024 se spera ca acesta sa scada la 20,4%.
In acelasi timp, ucrainenii incearca sa-si mentina o buna reputatie pe pietele internationale de capital, in buget existand alocate sume pentru plata ratelor la datoria publica: 103 milione de euro pentru datoria publica interna si 46 milioane de euro pentru datoria publica externa.
Evident ca bugetul pentru anul viitor, ca si intregul sistem financiar ucrainean, se bazeaza practic pe aliatii occidentali pentru a fi sustinut. Pana acum, din 24 februarie 2022, aliatii au oferit Ucrainei sub diverse forme peste 58 de miliarde de euro, de multe ori sub forma de transfer direct de bani pentru sustinerea economiei nationale ucrainene si a monedei nationale locale, altfel ne putem inchipui ca economia Kievului ar fi colapsat imediat si nimeni nu ar mai fi imprumutat bani Ucrainei fara garantii vestice.
Insa nu trebuie sa ne facem iluzii, economia ucraineana nu pare sa mai fie foarte functionala in acest moment, ea fiind doar una sustinuta la propriu prin perfuzii de fonduri occidentale, cu alte cuvine nu cade pentru ca nu este lasata sa cada.
Intr-o tara aflata in razboi pe propriul teritoriu este dificil sa faci afaceri, sa faci investiti sau macar sa ai consum casnic pentru produse de medie si lunga durata de folosire. Credeti ca sunt multi ucraineni care isi cumpara masini de spalat sau televizoare? Ori fi multi care fac credite imobiliare sau isi cumpara autovehicule? Oamenii de afaceri cu IMM-uri mai investesc ceva in companiile lor, mai exista flux de capital intre companiile private ucrainene?
Intr-o astfel de economie doar statul mai poate face ceva, iar aici statul are nevoie de foarte multi bani (valuta forte nu modena nationala) pentru a sustine o minima cerere, a sustine moneda nationala si a asigura un oarecare flux de capital prin economie, sau ce a mai ramas din ea.
Pentru o economia nationala este tot atat de puternica cata incredere genereaza, atat printre cetatenii proprii cat si printre creditorii externi si ramane de vazut daca occidentalii vor continua sa furnizeze Kievului si in 2024 miliardele de euro necesare (practic sub forma de numerar) in acelasi timp cu continuarea aprovizionarii cu arme si munitii.
Lasata singura, Ucraina ar colapsa economic in cateva saptamanii, 2-3 luni, de la anuntul oficial si ar fi pacat.
De remarcat ca procentul de 20% pentru aparare atunci cand tara este efectiv in razboi, nu este deloc un procent mare, dar probabil ca doar atat isi pot permite fara sa arunce deficitul in aer, restul necesarului se spera sa vina dinspre Vest.
Daca imi aduc bine aminte, in WW2 guvernul american aloca un pic peste 40% din PIB pentru efortul de razboi, dar nici macar asa nu era suficient, americanii imprumutandu-se cu sume colosale, pentru acele timpuri, de la propria populatia prin emisiunui de bonduri.
Iar America era un colos economic si avea propriul teritoriu departe de linia frontului, insa razboiul este scump, extrem de scump.
GeorgeGMT