USS „Dallas” (SSN 700) este unul din starurile filmului „Vânătoarea lui Octombrie Roşu”, un film care mi-a deschis apetitul pentru lumea submarinelor.
Pe 4 aprilie 2018, după 38 de ani de serviciu, US Navy a retras din serviciul activ pe USS „Dallas” în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Puget Sound Naval Shipyard – Bremerton. Cu această ocazie, comandorul Brian Freck a ţinut un discurs, din care spicuim şi noi, direct în limba nativă a comandorului:
“We are here to say farewell to a work horse in the defense of our nation, USS Dallas,” said Freck. “To this day, Dallas is still the most famous submarine in the U.S. Navy, because she was the star of the best-selling novel, ‘The Hunt for Red October’. Although many of the real stories remain classified, there are other great stories, which she starred in, that are actually true. I can say that she superbly conducted countless missions of vital importance to the United States and our allies.”
În ultima sa misiune, USS „Dallas” a patrulat în aria de responsabilitate a Flotei a V-a, respectiv a VI-a, făcând vizite în Brest, Franţa, Al Hidd, Bahrain, şi Duqm, Oman.
Nava a primit două Meritorious Unit Commendations, două Navy Unit Commendations şi a primit Battle Efficiency “E” in 1986, 1991, 1992, 1993, 1999, 2000 and 2013.
Pentru nostalgici şi fanii teribilului accent scoţian:
Dar şi un documentar despre povestea din spatele filmului:
Dar să trecem la cel de-al doilea subiect al buletinului:
Americanii au început demersurile pentru înlocuirea crucişătoarelor de clasă Ticonderoga.
Americanii au decis că a cam venit momentul să reia programul de găsire a unui înlocuitor pentru crucişătoarele de clasă Ticonderoga. Cu un DDG 1000 „Zumwalt” extrem de scump şi cu un DDG 51 „Arleigh Burke” al cărui Flight III a semnalat atingerea limitelor platformei, US Navy se vede nevoită să facă în sfârşit ceva, un soi de CG(X) reloaded.
Animat de rapiditatea cu care a reuşit să mişte proiectul FFG(X), Amiralul John Richardson a decis în mod înţelept să aplice aceeaşi strategie şi în cazul următorului „mare combatant de suprafaţă” al US Navy. Prin urmare, aviz amatorilor, US Navy caută o nouă carenă disponibilă pe piaţă pe care să o poată folosi în noul proiect.
US Navy s-a apucat deja să definească cerinţele şi capabilităţile de care au nevoie pentru viitorul crucişător pentru a le putea transmite cât mai rapid companiilor care activează în industria de profil. Perioada definirii cerinţelor pentru viitorul crucişător va fi terminată cel târziu în 2019.
Dar ce urmăreşte amiralul, care sunt elementele definitorii pentru viitorul proiect?
-
o carenă existentă pentru a grăbi această etapă, a proiectării de la zero a unei noi nave;
-
putere instalată în exces; şi
-
capacitatea de a înlocui/moderniza rapid sistemele de luptă de la bord.
Dacă găsirea unei carene pentru viitoarea FFG(X) s-a dovedit una relativ simplă (fregatele fiind probabil cele mai răspândite tipuri de navă în marinele lumii), în cazul, să-i zicem, viitorului CG(X), intrăm într-o zonă în care nu prea mai umblă câini cu carene în coadă… „Zumwalt” este extrem de scump şi s-ar părea că americanii nu sunt 100% mulţumiţi de calităţile sale nautice, LPD-urile de clasă San Antonio – a existat chiar şi un proiect de transformare a acestora în crucişătoare, s-ar putea să aibă unele dificultăţi în a ţine pasul cu portavioanele iar americanii au ajuns recent la concluzia că şi carena actualelor distrugătoare (una destul de veche şi de refolosită de-a lungul timpului) şi-a atins limitele.
Ca să-mi dau şi eu cu părerea, cred ca americanii au în vedere ceva pe la 12 – maxim 15000 t, ceva care să acomodeze o uzină de forţă de puterea celei instalate pe „Zumwalt”, inclusiv spaţiile reconfigurabile ale acestuia. Chiar dacă nu va refolosi carena distrugătorului, probabil că multe dintre sisteme vor fi testate pe navele clasei „Zumwalt” şi instalate ulterior la bordul viitorului crucişător. US Navy are în vedere tunuri electromagnetice şi lasere pentru noile nave de luptă.
Zumwalt Sursa: wikipedia
Amiralul Richardson doreşte instalarea unui sistem prin care viitoarele crucişătoare vor putea asimila uşor noile tehnologii, fără a necesita modifcări radicale şi costisitoare ale navelor. Astfel, sunt vizate sistemele de detecţie şi senzorii navelor dar şi armamentul ambarcat şi sistemul de management al luptei.
Ca o scurtă paranteză, cei ce visează la „Arleigh Burke” la mâna a doua pot să-şi ia gândul, US Navy intenţionează să le modernizeze şi să le ţină în serviciu pe toate ceea ce mă face să cred că, în acest moment, rămân cel mai matur design aflat în dotare. Numărul mare de unităţi ajută şi el la luarea acestei decizii.
Una peste alta, în opinia mea, americanii s-ar putea uita niţel prin curtea britanicilor, unde distrugătoarele de clasă Type 45 vin cu o carenă foarte bună şi sunt prevăzute din start cu Integrated Electric Propulsion. În plus, raportul lungime lăţime al carenei este promiţător din perspectiva adăugării unui bloc nou la carenă, în vederea lungirii sale. Acum nu ştiu cât de mare e aversiunea lor la riscul de a modifica un design existent, dar nici nu văd prea multe soluţii pe piaţă…
Distrugător Type 45 Sursa: military today
Paradoxal, o carenă disponibilă s-ar găsi şi pe la coreeni sau… pe la chinezi. 🙂
Asistăm deci la o restructurare a modului în care US Navy îşi proiectează viitoarele unităţi de suprafaţă, aversitatea faţă de riscurile proiectării unei noi nave de la zero fiind absolut evidentă. Plus că, scopul declarat de a ajunge cât mai repede la o flotă de 355 de nave exclude din start vechile „obiceiuri” de a lansa noi nave.
Totuşi, având în vedere că aceste nave vor reprezenta principala forţă a US Navy în următorii 40 de ani, având în vedere sumele investite până acum în programul DDG-1000 „Zumwalt” dar şi potenţialul acestei carene, îndrăznesc să spun că, cel mai probabil, CG(X) va arăta destul de asemănător cu „Zumwalt”.
Vom vedea!
Nicolae Hariuc
Surse: