Romania Military

Buletin naval… autohton (Nr. 3/Iulie 2017)

Din gama, toamna se numără bobocii, vara numărăm exerciţiile. Şi a fost cu deosebire unul care mi-a atras atenţia: este vorba de exerciţiul de „forţare” a Dunării din cadrul „Saber Guardian”, exerciţiu cu ocazia căruia, armata română a cules laudele bine-meritate venind din partea Lt. Gen. Ben Hodges, comandantul forţelor SUA în Europa.

Evident, ceea ce mi-a atras atenţia a fost implicarea Forţelor Navale Române în acest exerciţiu, aşa cum a punctat şi Lt. Gen. Ciucă: „Cred ca Hodges a fost impresionat de flotila noastră fluvială, despre care nu avea cunoştinţă.”

La rândul său, Hodges a evidenţiat următoarele aspecte, în cadrul unui interviu acordat Defense News în Bulgaria: „Traversarea râului organizată de români a fost o expunere impresionantă a capabilităţilor pe care, să fiu sincer, n-am ştiut că le au.” Tot domnia sa, a continuat: „Când vezi navele flotilei fluviale româneşti acordând sprijin direct şi capabilităţi SHORAD pentru traversarea râului, m-am gândit: Wow, ce idee strălucită! Oare de ce nu m-am gândit la asta?” Şi tot dânsul a dat şi răspunsul: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap că au platforme suficient de mari pentru a naviga în amonte şi în aval pentru că nu a fost treaba mea să-mi imaginez asta!”

A fost o operaţiune combinată care a arătat destul de clar, pentru cine vrea să vadă şi să înţeleagă, care este rolul monitoarelor şi vedetelor blindate din dotarea Forţelor Navale Române.

Tot Hodges a subliniat importanţa deosebită a Dunării pentru statele riverane, dar şi sentimentul de insecuritate provocat de apropierea Rusiei de gurile Dunării: „Dunărea este precum Autobahn-ul. Este o autostradă pentru comerţ pentru atât de multe naţiuni. Râul trece prin multe ţări europene, majoritatea membri NATO, şi se varsă în Marea Neagră. Este o arteră strategică, probabil cea mai importantă arteră fluvială din Europa.”

Exercitiul Saber Guardian – preluare Fortele Navale Romane

De altfel, în cadrul exerciţiului Saber Guardian, au fost efectuate mai multe „forţări” şi traversări de cursuri de apă şi, probabil, nu degeaba am ales să ne arătăm capabilităţile, „forţând” cursul Dunării.

Cred că surpriza lui Hodges vis-a-vis de flotila noastră fluvială este cumva explicabilă în contextul în care SUA, deşi brăzdată de râuri importante, deţine îndeosebi o forţă navală maritimă, US Navy fiind în esenţă o marină cu capabilităţi blue water. Iar noi suntem cam singurii din lume care mai au aşa ceva în componenţa flotei, ceea ce, conform afirmaţiilor lui Hodges, pare să fie o idee foarte bună în continuare.

Totuşi, nici marina americană nu este complet străină de utilizarea în luptă a navelor fluviale. În timpul războiului din Vietnam, vechi nave de debarcare din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost transformate de US Navy în monitoare fluviale, adăugându-li-se blindaj, un tun de 40 mm într-o turelă blindată, un tun de 20 mm, două mitraliere de 12,7 mm în două turele situate în tribord şi babord şi mortiere de 81 mm sau aruncătoare de flăcări tip M10-8.

Monitor american in Vietnam Sursa: warboats.org

Monitor american in actiune Sursa: warthunder.com

Si un clip elocvent aici:

 

De altfel, procedura de reparaţie capitală şi modernizare a monitoarelor (despre care s-a scris şi pe site) are un câştigător, Dunav S.R.L. susţinut de Navriv S.R.L., Diesel Mecanica S.R.L. şi de către Antwerp Diesel Repair BVBA, aceştia fiind de altfel, singurii ofertanţi.

Ca să rămânem într-o notă pozitivă, constatăm că Dunav S.R.L. s-a mai ocupat în trecut de navele flotilei de Dunăre şi, chiar au ca obiect de activitate principal, reparaţiile şi construcţiile de nave. Despre Diesel Mecanica putem spune că sunt reprezentanţi Caterpillar Marine în România aşa că este destul de clar cam ce se va instala pe monitoare.

Continuăm într-o notă mai puţin pozitivă revenind la recent câştigata licitaţie pentru bărci de tip RHIB. După cum am mai scris pe site, câştigătorul acestei licitaţii a fost firma Opal Construct S.R.L., competitorii fiind Histria Internaţional S.R.L., susţinută de Techno Marine Sp.y.o.o din Polonia şi Marine Specialised Technology Ltd.

Din caietul de sarcini având ca obiect furnizare grui electro-hidraulic pentru ambarcaţiune gonflabilă tip RHIB 12 persoane cu instalare pe corvetele proiect 1048 M – 2 buc., dragoarele maritime proiect 1073 – 3 buc. şi dragorul maritim proiect 1370 – 1 buc. aflăm că bărcile tip RHIB care vor fi manevrate de aceste instalaţii sunt de tip SOF CHASER TM–550 OB, produse de Techno Marine Pl., unul dintre participanţii la licitaţie.

Techno-Marine pl

Tot din caietul de sarcini mai sus menţionat aflăm că se intenţionează acelaşi lucru pentru una dintre corvetele proiect 1048 – Tetal 1, o navă tip Remorcher Maritim 101 – „Viteazul”, proiect MM353 şi o navă tip TMM 531, proiect 406/3 – tanc maritim petrolier (cred ca au greşit şi, de fapt este navă tip TMM 532, proiect 406/3). În acest caz, bărcile tip RHIB ce vor fi deservite de aceste instalaţii sunt tip MIB 530 Military produse de… Marine Specialised Technology Ltd! Vă sună cunoscut? Ar trebui.

Ce concluzii putem trage de aici? Licitaţia pentru bărci RHIB echivalente avea în vedere un necesar de 1 până la 6 complete, iar licitaţia pentru instalarea de grui electro-hidraulic are în vedere nouă bărci tip RHIB, modele diferite. Nu ştim cu certitudine dacă vorbim de bărci tip RHIB procurate în ocazii anterioare sau sunt incluse şi bărci tip RHIB din cadrul licitaţiei câştigate de Opal Construct S.R.L.

Coroborând informaţiile din acest caiet de sarcini cu celelalte licitaţii iniţiate de Forţele Navale Române în această perioadă s-ar părea că au fost lăsate deoparte o corvetă proiect 1048 dar şi un dragor proiect 1073. Daca in cazul corvetelor se are in vedere achizitia a patru noi nave moderne, despre dragoare nu se mai spune nimic, nici macar la nivel de pdf. Asa ca, de ce modernizeaza doar unul pana la trei dragoare?

Un alt lucru care mie, personal, nu mi se pare cea mai bună idee este organizarea unei licitaţii separate pentru instalare grui electro-hidraulic, generată cel mai probabil de urgenţa instalării capacităţii de a opera bărci tip RHIB în locul vechilor şalupe.

Caiet de sarcini grui (2)

Singurul lucru despre care nu se mai vorbeste deloc este Delfinul. Dar despre asta intr-un alt articol.

Nicolae Hariuc

Multumiri, Radu.

Surse:

www.defensenews.com/2017/07/21/romania-does-multidomain-battle-on-danube/?utm_source=Sailthru&utm_medium=email&utm_campaign=EBB%2007.24.2017&utm_term=Editorial%20-%20Early%20Bird%20Brief

Citeste si:

Licitaţia pentru livrarea de bărci de tip RHIB (Rigid Hull Inflatable Boat) are un câştigător

Reparații și modernizări aduse corvetelor de clasă „Tetal I şi II”. Ofertanţii

Reparații și modernizări aduse dragoarelor de clasă „Musca”

Exit mobile version