Romania Military

Buletin naval. Damen la BSDA 2018. Filmul

Sigma 10514

Despre oferta Damen pentru programul corvetelor multirol am scris cu ocazia BSDA 2018. La acel moment am fost foarte entuziasmaţi pentru că, în opinia noastră, oferta Damen era cea mai bună din punct de vedere al armamentului anti-aerian: o combinaţie de ESSM cu RAM.

Astăzi, filmul.

 

Filmul cuprinde o prezentare a capabilităţilor şantierului naval de la Galaţi dar şi o detaliere a senzorilor şi armamentului ce vor fi instalate pe navele de clasă Sigma 10514, în cazul în care Damen va câştiga licitaţia.

Caracteristici principale:

  1. Combat Management System – Tacticos, unul dintre cele mai răspândite şi mai performante sisteme de management al luptei din lume;
  2. Radar de cercetare Thales NS 200, AESA, 4D, cu o rază maximă de până la 400 km, un radar foarte modern şi performant;
  3. Rachete anti-navă Boeing Harpoon;
  4. Rachete anti-aeriene cu rază medie Raytheon ESSM, amplasate în lansatoare verticale în spatele turelei. Filmul nu detaliază tipul lansatorului vertical, dar eu, personal, nu cred că va fi vorba de Mk 41 VLS ci de Mk56 VLS, o soluţie mai ieftină;
  5. Rachete anti-aeriene cu rază scurtă (CIWS) Raytheon RAM, într-un lansator Mk44, cu 21 de rachete care probabil va fi amplasat pe hangar;
  6. Sonar în chilă şi sonar tractat cu adâncime variabilă, ambele produse de General Dynamics. Este posibil să fie avute în vedere un sonar în chilă tip SQS 510 (V) şi un sonar tractat cu adâncime variabilă tip SQR 501 (SQR 19V) CANTASS, sau cel puţin ultima lor iteraţie, ambele utilizate de fregatele de clasă „Halifax”.

După cum aţi putut remarca, în film nu avem mai multe detalii despre sistemele artileristice sau despre torpilele ce urmează a fi utilizate. Este posibil ca navele româneşti să fie configurate la fel ca Sigma 10514 vândută Mexicului, caz în care ne putem aştepta la un tun principal de 57 mm şi tunuri secundare rapide de 25 mm, în timp ce torpilele ar putea fi de tip MK 54 Mod 0, în două lansatoare triple de tip MK 32 Surface Vessel Torpedo Tubes (SVTT).

Pentru mai multe detalii cu privire la cele de mai sus vă invit să recitiţi notificările DSCA, cea pentru ESSM şi cea pentru Harpoon, RAM, torpile şi alte muniţii, conform cărora pachetul minimal de armament ar putea costa aproximativ 139,4 milioane USD pentru fiecare navă.

Nu vreau să speculez mai mult decât am făcut-o deja dar, în ceea ce priveşte fregatele Type 22R, ne putem aştepta la o echipare cel puţin echivalentă cu cea a corvetelor.

Succes Damen!

Nicolae Hariuc

 

Sursa foto şi film: Damen

 

Exit mobile version