Buletin naval de… vară (Nr. 1/Iulie 2017)

În timp ce noi ne dăm de ceasul morţii, încercând să naştem în chinuri groaznice nişte programe majore de înzestrare si mai facem câte o licitaţie de modernizare nave sau achiziţie 3 complete de „puşti” de 12,7 mm, alţii îşi văd liniştiţi de treabă într-un mod cât se poate de eficient si de serios.

Aflăm astfel că Huntington Ingalls Industries a primit un contract pentru construirea distrugătorului DDG 125 – “Jack H. Lucas”. În mod normal această ştire ar fi de-a dreptul banală dacă n-am vorbi de primul distrugător de clasă “Arleigh Burke”, in declinarea Flight III.

Dar cu ce se deosebeşte „Jack H. Lucas” de celelalte surate din aceeaşi clasă? Imaginile de mai jos fac cât o mie de cuvinte…

Făcând un rezumat, Flight III va încorpora următoarele modificări:

• Modificări şi actualizări ale sistemului de luptă Aegis;
• Instalarea noului radar SPY-6 şi a echipamentelor sale auxiliare;
• Modificarea castelului prova pentru a acomoda noul radar, mai mare, şi echipamentele sale auxiliare dar şi relocarea unor echipamente;
• Modificarea sistemului electric al navei datorită unui necesar energetic sensibil mai mare, datorat instalării noului radar. Noi turbine pe gaz cu o putere mărită la 4 MW/turbină şi noi generatoare electrice vor fi instalate;
• Un nou sistem de aer condiţionat de mare capacitate, vedeţi dară că e important pentru toată lumea;
• Întărirea structurii navei pentru creşterea stabilităţii şi modificarea pupei pentru o creştere a flotabilitatii;
• Modificarea spaţiului unde sunt amplasate RHIB-urile navei pentru a face loc unor spaţii mai mari alocate echipajului, şi el în creştere.

Principalele modificarii “Arleigh Burke” Flight III fata de Flight II

Americanii trag prin urmare la maxim de această platformă navală, foarte versatilă de altfel. Urmare a acestui proces de modernizare, distrugătoarele vor avea capabilităţi tehnico-tactice îmbunătăţite însă, într-un raport pe subiect, GAO (Government Accountability Office) avertiza că, în acest moment, US Navy a atins limitele până la care este eficientă din punct de vedere tehnic şi economic modernizarea acestei platforme. Prin urmare, US Navy ar trebui să înceapă să se gândească la un înlocuitor.

De altfel, distrugătoarele de clasă „Arleigh Burke” au deja un deplasament foarte apropiat de cel al crucişătoarelor de clasă „Ticonderoga”, pe care tind să le egaleze şi din punct de vedere capabilităţilor tehnico-tactice, de începi să te întrebi de ce unul e distrugător şi celălalt crucişător.

În acest moment diferenţele dintre cele două sunt date de puterea de foc în termeni cantitativi (altfel ce lansează „Arleigh Burke”, lansează şi „Ticonderoga”, sau mai degraba invers) determinată de mai multe silozuri de lansare în VLS-urile Mk41 amplasate pe crucişătoare, o mai bună redundanţă a sistemelor (cel de-al doilea castel, cel din pupa, care gazduieşte elemente ale radarului AN/SPY 1) şi capabilităţi de comandă şi control la care se adaugă spaţiul suplimentar necesar echipajului, toate încă superioare în cazul crucişătoarelor „Ticonderoga”. Şi cum crucişătoarele au ieşit din producţie iar US Navy are nevoie de mai multe nave, se încearcă augmentarea capabilităţilor distrugătoarelor, a căror producţie a fost reluată curând. Chiar şi aşa, se estimează că parte din navele clasei „Ticonderoga” vor prinde 2035 – 2045 în serviciul activ al US Navy, şi ele făcând parte dintr-un plan de modernizare a capabilităţilor.

Rămânem în SUA şi discutăm puţin despre proiectilele de artilerie destinate distrugătoarelor de clasă „Zumwalt” şi nu numai. Aflăm astfel de aici: http://www.defenseworld.net/news/19703#.WWE3fYSGPIU că BAE şi Leonardo au trecut la dezvoltarea de muniţii ghidate bazate pe „Vulcano” a celor de la Leonardo, muniţii ce vor fi oferite US Navy şi aliaţilor. S-ar putea ca problema proiectilelor pentru tunurile de 155 mm de pe „Zumwalt” să fie în final rezolvată cu nişte costuri cât de cât digerabile pentru contribuabilul american.

Un element de maximă noutate vine tot din SUA, de parcă toată lumea vrea să-şi termine treaba înainte de vacanţă! Chiar si eu!

Spuneam într-un articol mai vechi, publicat în seria „Nave celebre” că americanii ar face bine să renunţe la transformarea LCS-urilor în fregate şi să se apuce de un design nou, creat de la zero.

S-ar părea că m-au ascultat parţial, pentru că tocmai s-a emis o Request for Information, prin care se solicită propuneri pentru viitoarea FFG(X) a US Navy. Textul RFI-ului îl puteţi găsi aici: http://snagfilms-a.akamaihd.net/d7/e7/9e3ec76d4f47a1643707633250ee/base-notice-rfi-ffg-x-us-navy-guided-missile-frigate-replacement-program-n0002418r2300.pdf

De la început trebuie spus că textul RFI-ului nu exclude complet o variantă pe steroizi a LCS-urilor, dar le impune o serie de caracteristici pe care le va fi destul de greu să le îndeplinească. De altfel americanii doresc un design existent pe care să poată mula cerinţele lor specifice, un design care poate fi naţional sau internaţional.

Pe scurt, ce vrea US Navy de la viitoarea sa fregată?

• O rată de disponibilitate de 72%, greu de îndeplinit de LCS-uri, cărora le-au pocnit sistemele de propulsie în mai multe rânduri;
• O protecţie şi o redundanţă mult îmbunătăţite faţă de LCS-uri, nava urmând a fi capabilă a se apăra împotriva ameninţărilor venite din aer chiar şi în condiţiile în care este lovită de inamic;
• Durata de viaţă a viitoarei FFG(X) este estimata la 25 de ani;
• Este prognozat un echipaj de până la 200 de oameni, mult peste echipajul LCS-urilor;
• FFG(X) trebuie să poată susţine constant o viteză de cel puţin 28 Nd pentru a putea ţine pasul cu portavioanele şi grupul acestora, autonomia solicitată fiind de 3000 Mm la o viteză de 16 Nd;
• Există cerinţe pentru arme defensive care cu greu pot fi instalate fără modificări pe design-ul LCS-urilor, şi anume ESSM şi Standard SM-2, ceea ce conduce la ideea că se impune instalarea unui VLS Mk41;
• Se cere şi păstrarea in rezerva a 26 de tone greutate şi a 600 de Kw pentru viitoare arme cu energie dirijată şi pentru mijloace de război electronic a căror instalare se are în vedere în viitor;
• Se mai solicita o suită C4I, un Combat Management System derivat din Aegis – COMBATSS-21, Enterprise Air Surveillance Radar (EASR) 3 face fixed array (3x3x3 Radar Modular Assembly) – n-am mai tradus, să nu traduc greşit, Mk53 Decoy Launching System (Nulka), dar şi Cooperative Engagement Capability (CEC);
• Se cere tun de 57 mm, ceea îmi confirmă parţial ceea ce am mai citit, şi anume că în zilele noastre, un tun de 57 mm, poate fi mai bun per ansamblu decât unul de 76 mm, 2X4 rachete navă-navă, cu rază lungă de acţiune, Sea Ram Mk 15 Mod 31, sonar tractat, capacitatea de a opera un elicopter MH-60R dar şi drone ş.a.m.d., pentru detalii puteţi lectura RFI-ul.

În concluzie, viitoare fregată va putea lupta ASuW, ASW, EW dar şi AAW (iar aici este o discuţie dacă doar pentru propria apărare sau şi pentru protecţia altor nave), va însoţi grupurile de luptă ale portavioanelor, va proteja convoaie sau va lupta într-un grup de luptă sau independent. Se insistă destul de mult pe posibilitatea de a culege şi transmite informaţii preţioase culese cu ajutorul elicopterului şi al dronelor ambarcate, aceste informaţii putând fi folosite ca soluţii de tragere de alte nave americane, pe scurt, lupta în reţea.

 

Trecem Atlanticul şi aflăm că britanicii au atribuit BAE Systems un contract în valoare de 3,7 miliarde de lire sterline pentru construcţia primelor trei fregate Type 26 – „Global Combat Ship” care vor înlocui treptat fregatele Type 23. Sper doar că alor noştri nu le va veni nicio idee năstruşnică, chiar dacă, personal, sunt un mare fan al acestor fregate.

Ştim că această fregată (anti-submarin, zic ei, multirol aş zice eu) cu un deplasament de aproximativ 6000 de tone joacă pe cartea modularităţii şi flexibilităţii, impresionând prin autonomia de 7000 de Mm sau 60 de zile datorată unui sistem de propulsie de tip CODLOG (Combined diesel electric or gas) şi, cel mai probabil, şi unor tancuri de combustibil pe măsură.

Fregata va beneficia de un “integrated mission bay”, iertată fie-mi romgleza suficient de mare pentru a primi containere, drone aeriene, de suprafaţă sau submersibile şi RHIB-uri în timp ce helipadul se remarcă prin faptul că poate acomoda chiar şi un elicopter Chinook.

Probabil că fregata va face parte din grupul noului portavion al UK şi va fi capabilă să susţină “diplomaţia” UK cam peste tot în lume, atât ca parte a unui grup de nave cât şi independent.

Despre armament nu se ştie mare lucru încă, cu atât mai mult cu cât UK va renunţa la Harpoon. Este dat ca sigur sistemul AA şi anti-rachetă CAMM, bazat pe racheta Sea Ceptor, VLS-ul urmând a avea 48 de rachete, sisteme CIWS Phalanx, un tun principal de 5 inch şi 2 staţii teleoperabile cu tunuri de 30 mm. Despre radar se ştie că va fi Artisan 3D al celor de la BAE Systems.

 

Nicolae Hariuc

Surse:

http://www.royalnavy.mod.uk/news-and-latest-activity/news/2017/july/02/170702-deal-for-t26-frigates

http://www.navyrecognition.com/index.php/news/naval-exhibitions/2017/sna-2017-show-daily-news/4816-sna-2017-huntington-ingalls-industries-unveils-scale-model-of-ddg-51-flight-iii-design.html

http://www.navyrecognition.com/index.php/west-european-navies-vessels-ships-equipment/royal-navy-vessels-ships-equipment/frigates-and-destroyers/108-type-26-frigate-global-combat-ship-datasheet-pictures-photos-video-specifications.html

http://www.defensenews.com/articles/us-navy-releases-specs-for-a-proposed-guided-missile-frigate-a-break-from-the-littoral-combat-ship?utm_source=Sailthru&utm_medium=email&utm_campaign=EBB%2007.11.2017&utm_term=Editorial%20-%20Early%20Bird%20Brief

Nave celebre – Episodul 9: Fregate americane – Partea II. FFG(X)??

See more