Sau, mai pe înțelesul tuturor, despre ce înseamnă să operezi submarine atunci când nu-ți prea permiți…
După cum postam acum ceva timp pe pagina de FB a RNHS-ului (aici), am văzut weekend-ul trecut pe Netflix documentarul despre dispariția submarinului argentinian ARA San Juan (toamna lui 2017). Sunt 8 episoade a câte aprox. 30 min. fiecare, poate fi văzut lejer într-o zi, mai ales că suntem în weekend.
La noi se tot vorbește despre achiziția a două submarine, avem chiar și aprobarea Parlamentului în acest sens… Ar fi vorba de un contract în valoare de 2 miliarde de euro ce se va întinde pe o durată de 8 ani, alegerea militarilor fiind submarinul Scorpene produs de Naval Group.
Ceea ce nu se spune, iar tragedia submarinului argentinian este o bună dovadă în acest sens, este că operarea și întreținerea unui submarin necesită fonduri constante, semnificative și echipaje specializate, antrenate corespunzător. Submariniștii sunt o specie aparte în cadrul marinei militare iar întreținerea unui submarin nu prea permite „scurtături” din gama „las’ că merge și-așa.”
În condițiile în care marina militară română are cel mai mic buget dintre toate categoriile de forțe ale armatei române dar și cele mai mari deficiențe în materie de mijloace tehnico-tactice (cam toate navele flotei au cel puțin 30 de ani, nu avem o rachetă anti-navă modernă instalată pe nave iar apărarea antiaeriană este limitată la AK-630 și CA-94 cu tragere de pe umăr), dotarea cu submarine este în zona „Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar.”
Nu contestă nimeni avantajele operaționale pe care un submarin le aduce într-o marină militară. Problema este că submarinele sunt parte a unui întreg și au nevoie de susținerea unor nave de suprafață echipate și dotate corespunzător secolului în care trăim. Submarinele nu sunt vreo armă minune, soluția unică pentru toate problemele marinei. Mai mult decât atât, sunt o armă scumpă de achiziționat, întreținut și operat. Dar a achiziționa submarine înaintea navelor de suprafață capabile să lupte în toate mediile este ca și cum ai pune carul înaintea boilor…
În opinia mea, tragedia submarinului ARA San Juan are câteva cauze:
- reparații capitale de o calitate îndoielnică (un buget de doar 12 milioane USD pe când doar înlocuirea bateriilor la Delfinul ar fi costat 20 de milioane USD la nivelul anilor 1990 iar o revizie capitală cu modernizări la clasa Gotland a costat undeva la 100 milioane), din cauza lipsei de fonduri;
- ore putine in imersiune pentru echipaj tot din cauza subfinanțării cronice a armatei;
- insistența de a opera submarine pe care, destul de evident, nu și le mai permiteau.
Cei care au Netflix, pot accesa direct documentarul la acest link.