După cum anticipam în urmă cu mai bine de un an, Forțele Navale Române („FNR”) au decis să modernizeze cele trei nave purtătoare de rachete din clasa Tarantul în cadrul a ceea ce a fost denumit „Programul de înzestrare – Modernizare nave purtătoare de rachete” care a primit aprobarea Parlamentului României în cursul acestui an, în cadrul unui pachet mai larg.
Un program care ar fi trebuit demarat imediat după primirea României în NATO alături de programul având ca obiect dotarea marinei cu noi baterii de coastă, cele două programe urmând astfel să marcheze introducerea unei noi rachete anti-navă în inventarul FNR, una de proveniență occidentală. Nu a fost să fie, în ciuda dezvoltării accentuate a economiei din anii următori integrării în NATO și UE. Apoi a venit criza economică din 2008, a venit ocuparea Crimeei în 2014 iar de mai mult de un an avem un război în toată regula în Marea Neagră.
Suntem 20 de ani mai târziu (2004 – 2024), și marina militară română încă nu operează o rachetă anti-navă modernă, concepută și produsă în secolul XXI. Iar dacă pentru perioada de dinaintea ocupării Crimeei mai există scuza că până și americanii mergeau cu frâna de mână trasă, anul 2014 ar fi trebuit să vină cu o mobilizare accentuată în vederea echipării armatei României cu capacități tehnico-tactice moderne, produse în acest secol, nu în urmă cu peste 50 de ani.
În fine, mai bine mai târziu decât niciodată…
Conform informațiilor disponibile în spațiul public, programul de modernizare a navelor purtătoare de rachete constă în:
- instalarea sistemului de lansare a rachetelor anti-navă de tip NSM (câte 2 lansatoare a 4 rachete/navă). Valorea estimată – 41.000.000 euro (fără TVA).
- achiziţia muniţiei aferente pentru pachetul iniţial (48 de rachete anti-navă tip NSM). Valoarea estimată – 190.000.000 euro (fără TVA).
- instalarea sistemului centralizat de conducere a luptei (Combat Management System – CMS). Valorea estimată – 65.000.000 euro (fără TVA).
- instalarea sistemului radar de supraveghere 3D cu IFF MOD 5 integrat. Valorea estimată – 79.000.000 euro (fără TVA).
Din fericire, tot acest program va face obiectului unui acord de tip „guvern la guvern” cu SUA, poate singura procedură de achiziție desfășurată cu succes și celeritate de autoritățile române de resort.
Se estimează că implementarea acestui program va dura aproximativ 4 (patru) ani și, cel mai probabil, navele vor fi reparate capital, remotorizate și modernizate într-un șantier naval din România.
Dar să ne cunoaștem mai bine! Navele purtătoare de rachete (“NPR”) au intrat în serviciul FNR imediat după Revoluția din 1989: Zborul (188), Pescărușul (189) și Lăstunul (190) și fac în prezent parte din Divizionul 150 rachete navale. Conform site-ului oficial al FNR, navele – corvete din clasa Tarantul de producție sovietică, au următoarele caracteristici tehnice principale:
- Deplasament: 385 tone (455 tone maxim);
- Lungime: 56.2m;
- Lăţime: 11.05m;
- Pescaj: 3,31m;
- Propulsie: 4 turbine cu gaz, 2 de marș, 2 de forțaj – COGAG;
- Viteză maximă: 45 Nd (36 Nd conform altor surse);
- Echipaj: 60 (41 conform altor surse).
Armamentul constă în patru rachete autoghidate tip P-21 / P-22 instalate în 4 silozuri masive dispuse în ambele borduri, paralel cu suprastructura, o instalaţie FAM-14 – pentru lansarea rachetelor navă-aer de tip STRELLA, o instalație artileristică cal. 76,2mm – AK-176M, două instalații artileristice cal. 30mm – AK630M – CIWS, două instalaţii de lansare proiectile bruiaj pasiv (PK-16) – ca parte a sistemului de război electronic și contramăsuri și patru sisteme radar – radarul principal de cercetare de tip Garpun și radarul de control al focului de tip MR-123 Bass Tilt și două radare de navigație.
Despre remotorizarea navelor am vorbit cu ocazia unui articol publicat pe rnhs.info (poate fi recitit aici). Este vorba de proiectul Navyprom (buget total de 10.673.083 lei) care are ca finalitate dezvoltarea şi implementarea unei soluţii moderne de înlocuire a sistemelor de propulsie la Navele Purtătoare de Rachete ale Forţelor Navale Române. Teoretic, proiectul ar fi trebuit să fie finalizat în data de 30.09.2023.
Proiectul Navyprom are ca finalitate modernizarea sistemelor de propulsie utilizate pe navele purtatoare de rachete prin adaptarea sistemelor de la bordul acestora la tehnologii de ultimă oră și dezvoltarea de tehnologii emergente pentru sistemele conexe sistemelor de propulsie. Rezultatul va consta în performanțe dinamice superioare obținute cu un consum de combustibil mai mic, reducerea costurilor de operare și integrarea operațiunilor de întreținere curentă în România. Conform datelor disponibile în spațiul public, similar cu fregatele T-22R, se are în vedere utilizarea unui grup propulsie naval de marş NPRM-ST40M şi a unui grup propulsie naval de forţaj NPRF-ST40M.
Revenind la modernizări, observ că se urmărește uniformizarea dotării la nivelul FNR prin adoptarea unui singur tip de rachetă anti-navă, Naval Strike Missile (NSM), o rachetă modernă, concepută și produsă în acest secol de compania norvegiană Kongsberg dar ajunsă la noi pe filiera americană prin intermediul Raytheon. La momentul deciziei privind achiziția acestei rachete pentru bateriile de coastă am susținut că a fost preferată filiera americană întrucât vine la pachet cu ceva extrem de important – „biblioteca de imagini” pusă de la punct de US Navy și care permite valorificarea întregului potențial al rachetei.
Dacă se menține soluția vehiculată prin presă – 2 x 4 rachete NSM per fiecare NPR, cred ca ne putem aștepta ca lansatoarele să fie amplasate în locul masivelor silozuri ale rachetei P-21 / P-22. În aceste condiții, cele 48 de rachete ce vor fi achiziționate în cadrul programului vor asigura două plinuri complete pentru toate cele trei nave.
În realitate, pe timp de pace, cel puțin o navă din trei se va afla fie în șantier la întreținere, fie la refacerea resursei de luptă. Iar rachetele sunt mutate între nave pentru că nicio navă nu intră în șantier cu armamentul ambarcat. Personal, consider că stocul de rachete este suficient, mai ales că se va adăuga rachetelor achiziționate în cadrul programului de dotare cu baterii de coastă și, posibil, și în cadrul programului de modernizare a celor două fregate de clasă T-22R.
Având în vedere că se merge pe mâna americanilor ne putem aștepta în mod rezonabil ca radarul ales pentru dotarea celor trei NPR să fie ori AN/SPS-75 / AN/SPS-80, ori AN/SPS-77. Acestea sunt denumirile americane pentru radarul TRS-3D / TRS-4D produs de Hensoldt, respectiv pentru Sea Giraffe AMB al celor de la Saab. Prețul și caracteristicile tehnice mă duc cu gândul la TRS-4D cu antenă rotativă și modul IFF (sistem de identificare amic – inamic) de tip NATO Mod S / Mod 5. Dar ar putea fi foarte bine vorba și despre TRS-3D, radar instalat și de finlandezi pe navele de atac din clasa Hamina în tandem cu un sistem de conducere a focului Saab Ceros 200.
Din câte știu, TRS-3D/4D poate fi folosit și pentru controlul focului eliminând necesitatea instalării unui radar dedicat de control al focului. Ne putem aștepta și la un sistem opto-electronic (de tip FLIR) care să funcționeze împreună cu radarul principal al navei. Evident, nu putem exclude versiunea de dotare cu radarul celor de la Saab.
Foarte important, NPR-urile vor fi dotate cu un sistem centralizat de conducere a luptei. Un potențial candidat este sistemul COMBATSS-21 al celor de la Lockheed Martin, un sistem cu arhitectură deschisă derivat din celebrul AEGIS dar nu putem exclude nici versiunea celor de la Northrop Grumman Electronic Systems – ICMS (Integrated Combat Management System) care este o dezvoltare americană a sistemului Tacticos produs de cei de la Thales. Personal, cred că șansele sunt mai reduse în cazul ICMS, fie și pentru că se pare că US Navy s-a hotărât și a ales COMBATSS-21. Pe de altă parte Thales a mai colaborat cu marina (programul Puma Naval de exemplu) și are o prezență destul de vizibilă la noi.
Nu cred că această modernizare va urmări înlocuirea tunurilor de proveniență sovietică și, probabil, principala provocare va fi integrarea acestor sisteme artileristice cu noile sisteme radar.
Ca de obicei în cazul acestui tip de navă, principala vulnerabilitate rămâne apărarea antiaeriană iar aici, instalarea unui sistem bazat pe o rachetă de tip Mistral (Simbad RC, de exemplu) sau Stinger în locul lansatorului FAM-14 pentru rachete Strella ar fi o soluție de compromis pe care eu o consider acceptabilă. Bineînțeles, ideal, automatizat și integrat cu sistemul centralizat de conducere a luptei. Probabil că programul V-Shorad va deschide calea echipării ulterioare cu un sistem antiaerian bazat pe o rachetă cu rază scurtă de acțiune care să complementeze altfel excelentele AK-630M.
Nu în ultimul rând, extrem de important va fi sistemul de război electronic și instalațiile de lansare aferente care, sper eu, vor fi instalate la bordul NPR-urilor în locul sistemului actual de sorginte sovietică. FNR a utilizat în trecut produsele celor de la Terma – Danemarca (pe Mărășești de exemplu, cred că și pe fregatele T-22R). Însă această cooperare cu SUA ne-ar putea aduce introducerea în FNR a celebrelor sisteme de contramăsuri Nulka sau SRBOC.
Ar fi fost de preferat niște platforme noi? Bineînțeles! Dar, probabil că doar atât s-a putut realiza în condițiile bugetului disponibil pentru FNR.
Este oportună modernizarea acestor nave? Eu cred cu tărie că da! În partea noastră de lume, o astfel de platformă rămâne relevantă în ciuda vulnerabilității pe partea de apărare antiaeriană iar capacitatea rachetei NSM de a lovi ținte terestre din adâncimea teritoriului inamic nu face decât să sporească și mai mult flexibilitatea acestei platforme adăugând noi opțiuni pentru armata română.
Iar când lucrurile se vor mai așeza din punct de vedere al bugetului și priorităților, se vor putea comanda platforme noi pe care se va putea muta tot echipamentul instalat pe NPR-uri.