În principiu, pe acest site, când vine vorba de marină discuțiile tind să meargă la extreme. Una dintre ipotezele preferate (alături de dispariția iminentă a tancurilor) rostogolite adeseori de „cunoscători” este și „mantra vizionar-futurologică” conform căreia monitoarele și vedetele blindate nu își mai au locul pe câmpul de luptă al secolului al XXI-lea. Evident, avem susținători și detractori. De obicei mai mulți detractori… 🙂
Este imposibil să detaliezi toate aspectele specifice unei flotile fluviale într-un articol de câteva pagini. Prin urmare, cer iertare cititorilor dar mă văd nevoit să mă limitez la câteva exemple și aspecte pe care nu le-am ales chiar întâmplător.
Discuția de astăzi se va centra pe monitor, „regele” mediului fluvial (aici voi încadra și vedele blindate din dotarea Forțelor Navale Române – FNR). Sau, dacă vreți, the capital ship a mediului fluvial. Despre „capital ships” am vorbit mai demult pe site, articolul poate fi recitit aici. FNR operează nave fluviale de la formarea României moderne și monitoare de la începutul secolului al XX-lea timp în care s-a acumulat foarte multă experiență în utilizarea acestui tip de navă.
Pentru a defini marina fluvială și costieră, anglo-saxonii folosesc termenul de brown water navy sau riverine navy. Chiar și în secolul al XX-lea care a consemnat apariția avioanelor și a elicopterelor, a rachetelor ghidate și a sateliților de spionaj, ori de câte ori mediul de luptă a implicat acțiuni militare în zone fluviale combatanții au utilizat nave adaptate și dedicate mediului fluvial. Americanii, cunoscuți îndeosebi pentru flota lor de mare largă, nu fac excepție.
Definiția termenului de monitor sună cam așa: o navă militară cuirasată cu borduri joase şi pescaj redus, dotată cu piese de artilerie de mare calibru. Denumirea derivă de la prima navă de această clasă – USS „Monitor”, construită în anul 1862 pentru unionişti de inginerul suedez Ericsson şi care s-a confruntat cu nava confederată CSS „Virginia”, o fostă fregată denumită anterior „Merrimack”, în timpul Războiului de Secesiune (1861 – 1865). Celebra bătălie a avut loc în Hampton Roads (în zona unde astăzi se află baza navală Norfolk) și a fost prima bătălie navală dintre două nave cuirasate, propulsate cu ajutorul forței aburilor. Monitorul a influențat decisiv luptele navale purtate în timpul Războiului de Secesiune. Mai multe informații despre monitoare puteți citi în acest articol mai vechi publicat pe rnhs.info. Vă invit să vizionați două clipuri foarte interesante pe acest subiect.
De altfel, americanii au continuat să utilizeze monitoare ori de câte ori au avut de luptat în zone fluviale și, după cum spunea cineva mai demult pe aici, „dacă SUA ar avea graniță cu Rusia pe Mississippi ar avea și astăzi o forța fluvială redutabilă”. De altfel, structuri specifice – Coastal Riverine Force (CORIVFOR), există și astăzi în US Navy, o forță navală preponderent maritimă. Războiul din Vietnam este probabil cel mai bun exemplu în acest sens pentru că avem deja sateliți de recunoaștere foto, avioane cu turboreactor dotate cu rachete și bombe ghidate, elicoptere, mă rog, în general cam tot ce există și astăzi în panoplia armatelor lumii. Vă invit la un tur video al forțelor fluviale americane angrenate în războiul din Vietnam.
Rolul monitorului ca principală navă de luptă în mediul fluvial românesc a fost definit în timpul Primului Război Mondial. Inițial, marina noastră visa la un Trafalgar danubian cu marina austro-ungară. Aceștia au fost însă destul de timizi astfel că, indiferent de motiv, o confruntare directă a fost evitată. Însă degringolada armatei române de la Turtucaia a fost cea care a determinat pentru totdeauna rolul monitorului în marina română: sprijinul trupelor de uscat cu foc direct dar mai ales indirect. Ceea ce nu i-a împiedicat pe ai noștri în 1916 să aibă depozitele pline preponderent de proiectile… perforante.
Sunt multe cărți care pot fi citite pe subiectul acțiunilor forțelor fluviale române în cele două mari războaie. Eu vă voi recomanda două despre Primul Război Mondial – „Marina română, Primul Război Mondial 1916-1918” de Raymond Stănescu și Cristian Crăciunoiu, Editura Modelism și „Escadrila de Nistru” de Virgil Alexandru Dragalina, Editura Militară – și una despre cel de-Al Doilea Război Mondial – „Marina română în al II-lea Război Mondial”, toate volumele, de Nicolae Koslinski și Raymond Stănescu, Editura Modelism. Evident mai sunt și altele. Dar acestea redau foarte bine principalele operațiuni fluviale din ambele războaie.
În continuare voi prezenta pe scurt componența și organizarea forțelor fluviale române și americane astăzi, în anul de grație 2022. US Navy și FNR sunt două marine diametral opuse din mai toate punctele de vedere, indiferent dacă vorbim de aspecte geografice, politice, economice etc șamd Cu toate acestea, cred ca unele concluzii se pot desprinde tocmai din această comparație neobișnuită.
O să încep cu americanii. Coastal Riverine Force (CORIVFOR) sau CRF s-a format din fuziunea forțelor fluviale ale US Navy cu cea a forțelor maritime expediționare de securitate („Maritime Expeditionary Security Forces” – MESF) cu scopul de a acționa în apele interioare și costiere. CRF este alcătuită din Coastal Riverine Group (CORIVGRU) 1 cu baza în San Diego (Coasta de Vest) și CORIVGRU 2 (CRG 2) cu baza la Fort Story în Virginia Beach (Coasta de Est). Fiecare CRG este alcătuit la rândul său din mai multe escadroane – „coastal riverine squadrons” (CORIVRON) sau CRS care la rândul lor sunt alcătuite din trei sau patru companii, fiecare companie având în componență câte două plutoane. Escadroanele sunt active sau în rezervă.
Escadroanele trebuie să fie capabile să acționeze atât în zona apelor interioare/costiere („riverine and brown water”) cât și în zona economică exclusivă („green water”) dacă nevoia o cere. Capacitățile tehnico-tactice au în vedere atât acțiuni ofensive cât și acțiuni defensive în zonele alocate. În cazul americanilor, aceste escadroane trebuie să fie capabile să acționeze împreună cu un portavion și grupul său, cu o navă de desant amfibiu și grupul său precum și cu orice alte corpuri expediționare dislocate în zona lor.
CRF are pe ștatele de plată 4406 de oameni din care 2510 activi și 1896 în rezervă. Două escadroane active și două escadroane în rezervă sunt pe Coasta de Est, unul activ și două în rezervă pe Coasta de Vest. Două detașamente expediționare sunt detașate, unul în Bahrain și celălalt în Guam.
Fiecare escadron activ are un centru de comandă și patru companii, din care compania D se va concentra pe operațiunile în ape interne (râuri, fluvii etc) iar cele de la A la C sunt compuse din personal provenit preponderent din forțele maritime expediționare de securitate (MESF) și acționează îndeosebi în zona maritimă costieră.
Fiecare companie este alcătuită din două plutoane și este antrenată să opereze toate tipurile de bărci aflate în dotare și poate funcționa ca o unitate independentă. Fiecare companie va fi echipată cu patru nave de patrulare capabile să navigheze în zona maritimă costieră (ape teritoriale, zonă economică exclusivă) și patru nave fluviale. Escadroanele aflate în rezervă sunt alcătuite doar din trei companii.
În ceea ce privește dotarea tehnică, CRF are în dotare Riverine Command Boats (RCB) al căror proiect are la bază CB-90, Riverine Patrol Boats (RPB) de 39 de picioare (aprox. 12 m) construite de cei de la Safeboats și Riverine Assault Boats, cele două din imaginile de mai sus, de 33 de picioare (aprox. 10 m) construite de USMI. Toate acestea sunt nave fluviale cu fundul plat care nu pot fi folosite pe mare decât în condiții optime.
Pentru zona maritimă costieră sunt folosite bărci Sea Arks de 34 de picioare (aprox. 10 m) și bărci de patrulare de 25 de picioare (aprox. 7,5 m) produse de cei de la Safe boats. Pentru chestiuni mai serioase în zona maritimă costieră americanii folosesc nave de patrulare Mk VI (produsă tot de cei de la Safe boats) dar, relativ recent, s-a luat decizia scoaterii lor din serviciu, nu mi-e foarte clar care sunt motivele și nici cu ce vor fi înlocuite, dacă vor fi.
Navele de patrulare Mk VI au 85 de picioare (aprox. 26 m) și o viteză de croazieră de 27 Nd (Vmax 41 Nd). Echipajul este alcătuit din 10 oameni și poate lua la bord 8 pasageri. Sunt înarmate cu două tunuri MK 38 Mod 2 de 25mm și două mitraliere stabilizate. Pot opera vehicule aeriene fără pilot pentru recunoaștere, cercetare etc. Prin comparație, vedetele noastre blindate au 44 m iar monitoarele 52 m dar și un armament semnificativ mai puternic.
CRF are planuri și pentru includerea în flotă a unor bărci fără echipaj – USV-uri.
Mai sunt informații interesante despre ce fac forțele brown water din US Navy și aici.
În Forțele Navale Române, flotila fluvială are în responsabilitate zona apelor interioare (fluviul Dunărea, Delta, zona lagunară) posibilitatea de a acționa direct în apele maritime costiere fiind limitată de starea de agitație a mării din cauza mijloacelor tehnice cu care este dotată (monitoare, vedete blindate, vedete dragoare/de patrulare cu fund plat si pescaj foarte redus).
Conform site-ului Forțelor Navale Române, în cazul unui război, flotila fluvială va apăra comunicaţiile fluviale şi va sprijini forţele terestre pentru interzicerea forţării fluviului şi a zonei lagunare pe direcţiile probabile de acţiune ale adversarului. Dintre misiunile executate în comun cu forțele terestre sunt menționate:
- participarea la interzicerea forţării Dunării;
- asigurarea flancului dispozitivului de luptă al trupelor terestre;
- sprijinul prin foc de artilerie al acestora;
- transportul şi sprijinul prin foc al desantului fluvial tactic/asigurarea siguranţei unui convoi.
Pentru îndeplinirea acestor misiuni, flotila fluvială operează trei nave de tip monitor și cinci nave de tip vedetă blindată ca principală forță de lovire. În nomenclatorul forțelor navale acestea sunt denumite nave purtătoare de artilerie fiind echipate cu aruncătoare de proiectile reactive, tunuri și mitraliere. Apărarea antiaeriană se bazează pe lansatoare portabile de rachete antiaeriene (MANPADS) tip Strela dar și pe tunurile rapide de 30mm, respectiv pe mitralierele de 14,5mm care pot fi folosite și împotriva țintelor aflate pe țărm. Baza Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie unde sunt încadrate ambele tipuri de nave este la Brăila.
Apoi, avem Divizionul 88 vedete fluviale alcătuit din două secții, una la Brăila (șase unități) și cealaltă la Tulcea (tot șase unități). Vedetele fluviale sunt la origine vedete-dragoare construite din aluminiu (VD141) cu capacități de minare – deminare. Conform site-ului FNR, cele de la Brăila sunt echipate cu drăgi mecanice și magneto-acustice, cele de la Tulcea nu, fiind folosite doar la patrulare în aria de responsabilitate. Divizionul 88 Vedete Fluviale reprezintă unica forţă specializată, dotată şi instruită capabilă să ducă lupta cu minele lansate la fluviu, în orice punct al acestuia, indiferent de anotimp şi situaţie hidrologică.
VD141 sunt mai degrabă dragoare decât nave de patrulare chiar dacă pot îndeplini ambele roluri. În opinia mea sunt foarte bătrâne și cam lente pentru rolul de patrulare. Am văzut că pușcașii noștri marini folosesc multe bărci pneumatice pentru deplasare în/spre/dinspre raioanele desemnate dar parcă nu le-ar strica niște mijloace tehnice mai răsărite, pe modelul Riverine Assault Boats sau Riverine Patrol Boats. Iar perspectiva unei granițe comune cu Federația Rusă pe brațul Chilia impune accelerarea măsurilor de îmbunătățire a mijloacelor tehnice navale puse la dispoziția brațului fluvial al FNR.
În structura forțelor fluviale mai intră și Divizionul 131 Nave Sprijin Logistic cu două secții, una la Brăila și una la Tulcea și, aspect important, Regimentul 307 Infanterie Marină. Mai jos, câteva clipuri care exemplifică destul de elocvent cam ce așteptări avem de la flotila fluvială.
Personal, sunt un mare fan al vedetelor blindate. După cum spuneam într-un articol mai vechi care poate fi recitit aici, vedetele blindate au fost reparate capital, remotorizate și modernizate destul de inspirat având în vedere fondurile reduse avute la dispoziție. Evident, în ceea ce privește armamentul mai este în mod cert loc de îmbunătățiri.
Am observat că la americani accentul se pune pe nave mici, agile, rapide, dar ceva mai „subțire” înarmate. Cea mai mare navă de patrulare – Mk VI are 25 m este foarte rapidă și poate acționa fără limitări nu doar în mediul fluvial ci și în cel maritim costier dovedind ceva mai multă versatilitate din acest punct de vedere. Îndrăznesc să afirm că Mk VI nu se încadrează în clasa monitoarelor. Monitoarele (am inclus aici și vedetele blindate) sunt mai mari, mai lente dar cu o putere de foc impresionantă prin comparație cu Mk VI.
În opinia mea, vedetele blindate sunt cel mai reușit proiect naval dezvoltat și produs în România. Știu, sunt subiectiv, dar nu suntem cu toții?
