Este general acceptat faptul că navele sunt platforme cu o durată mare de viață. Armamentul și senzorii ambarcați pot fi schimbați cu relativă ușurință pentru a le menține relevante din punct de vedere tehnologic și se întâlnesc numeroase cazuri în care navele au fost ținute în serviciu și 50 de ani.
Prin urmare, achiziția unei nave la mâna a doua poate fi uneori o afacere foarte bună pentru cumpărător – vezi cazul Chile, prezentat în cadrul unui buletin naval mai vechi sau cazul HMS Ocean, o navă port-elicopter achiziționată de marina Braziliei pentru suma de 84.000.000 de lire sterline.
Scopul acestei serii de articole este de a prezenta oportunitățile de pe piața navelor de luptă second hand pe măsură ce acestea apar. Prin urmare, astăzi vom vorbi despre Type 23 sau clasa Duke.
În data de 30 iunie 2021, o fregată de clasă Type 23 – HMS Monmouth (F-235) a fost scoasă din serviciu. Nava nu a trecut prin programul de modernizare și extindere a duratei de viață ca celelalte surate și, în ultimii ani, a stat legată la cheu, fiind canibalizată pentru piese și folosită pentru exerciții de luptă contra avariilor. Însă nu aceasta este adevărata oportunitate.
Încă din martie anul curent, reprezentanții Ministerului Apărării din Marea Britanie au anunțat că, în 2022, și HMS Montrose va fi retrasă din serviciu. Aceasta este în acest moment detașată în Bahrain până în 2022.
Fregatele Type 23 au fost construite ca să vâneze submarine. În acest scop britanicii au luat măsuri pentru reducerea zgomotelor parazite produse de carenă și elice și au adoptat (în premieră) propulsia hibridă diesel – gaz – electric care poate funcționa exclusiv electric în vederea reducerii semnăturii acustice a navei. Suprastructura a fost proiectată astfel încât să reducă semnătura radar și cea în spectrul infraroșu. A rezultat o navă foarte reușită, coloana vertebrală a Royal Navy și astăzi. O navă care este relevantă și astăzi din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-tactice.
Cerințele operaționale și, probabil, constrângerile bugetare au condus la împărțirea navelor în două sub-clase: cele dedicate luptei anti-submarin și cele multirol, diferența majoră dintre ele fiind dată de excelentul sonar tractat cu adâncime variabilă (Thales S2087 cunoscut și sub numele de CAPTAS 4) amplasat pe versiunile anti-submarin.
Iată de ce e nevoie de spațiu pentru navele specializate în lupta antisubmarin – sonarul tractat este… mare! Sursa foto: Navy Lookout
O altă îmbunătățire majoră prin comparație cu predecesoarele sale – Type 22 – a constat în adoptarea unui sistem de lansare verticală a rachetelor antiaeriene ceea ce permite o mai mare flexibilitate în ceea ce privește modernizările ulterioare.
Întârzierile din programul Type 26 – clasa City au necesitat menținerea fregatelor Type 23 în serviciu pentru o perioadă mai lungă decât cea prognozată inițial. Oricum, relativ recent, unitățile clasei au trecut printr-un amplu program de reparații capitale și modernizare a senzorilor și armamentului ambarcat, denumit LIFEX.
Sursa foto: BBC
HMS Montrose (F-236) a fost lansată la apă în iulie 1992 și a fost acceptată în serviciul Royal Navy în 1994. În acest moment, nava are 27 de ani de serviciu activ, prin urmare nu mai este chiar la prima tinerețe. Însă în perioada 2014 – 2017 Montrose a fost trecută prin programul de reparații capitale și modernizare LIFEX, nu mai puțin de 35 000 000 lire sterline fiind cheltuite în acest scop. LIFEX (vezi imaginea de mai jos) constă în înlocuirea sistemului antiaerian Sea Wolf cu Sea Ceptor, un nou radar – Artisan, produs de BAE Systems, precum și reparații capitale și îmbunătățirea comenzii și a unora dintre spațiile dedicate echipajului.
Pe lângă cele de mai sus, LIFEX cuprinde și un program de înlocuire a vechilor generatoare – Power Generation Machinery Upgrade (PGMU), dar HMS Montrose nu a beneficiat de el. Programul PGMU poate fi estimat la aproximativ 10.000.000 de lire sterline per navă.
Conform declarațiilor britanicilor, LIFEX extinde durata de viață a navelor cu aproximativ 8 ani. În realitate, probabil chiar mai mult, mai ales dacă se parcurge și programul PGMU.
Programul LIFEX în imagini Sursa foto: BAE Systems
În 2004, Chile a cumpărat din Marea Britanie trei fregate Type 23 pentru suma de 135.000.000 de lire sterline ce includea cele trei nave echipate de luptă, pregătirea pentru vânzare, întreținerea lor și instructajul marinarilor chilieni. Această sumă, actualizată cu inflația ar însemna astăzi 211.967.413 de lire sterline, conform calculatorului pus la dispoziție de Banca Angliei. Adică, aproximativ 70.000.000 de lire sterline sau 82.230.750 euro pentru o navă.
Unele surse indică faptul că HMS Montrose va fi scoasă la vânzare după ce va fi retrasă din serviciu. Britanicii aveau în vedere și cedarea acestor nave Greciei în cazul în care aceasta va alege proiectul Type 31 pentru marina sa.
Pentru Forțele Navale Române (FNR) ar fi o bună ocazie de a înlocui crucișătorul – distrugător – fregată Mărășești. Cele două fregate Type 22R ar putea fi modernizate astfel încât să utilizeze aceiași senzori și același armament ca Type 23, cu excepția rachetelor anti-navă Harpoon care ar putea fi înlocuite cu NSM. Sistemul centralizat de conducere a luptei ar putea fi Thales Tacticos, un sistem cu mulți clienți internaționali, foarte flexibil și care integrează deja o largă categorie de arme și senzori. Tacticos s-ar generaliza astfel și la nivelul FNR.
Vechea dispută dintre statul român și BAE Systems ar putea fi rezolvată, deschizând calea unui transfer tehnologic care să ne permită efectuarea de operațiuni de întreținere și reparații a sistemelor navei dar și trecerea Montrose prin programul PGMU, înainte de a fi livrată. O altă opțiune ar fi să achiziționăm și HMS Monmouth ceea ce ar permite refacerea celebrului Careu de Ași din al Doilea Război Mondial.
Trecute printr-un program de reparații capitale precum și prin programul PGMU, navele ar putea servi în FNR pentru cel puțin 10-15 ani. Cu patru fregate înarmate cu opt NSM și câte 32 de Sea Ceptor fiecare dispare necesitatea de a mai achiziționa cele patru corvete în forma propusă inițial.
În acest caz, s-ar utiliza doar o fracție (aprox. 500.000.000 euro pentru cele două T-23 și modernizarea & înarmarea celor două T-22R) din bugetul alocat inițial corvetelor și modernizării T-22R de 1,6 miliarde euro. Deși am avea două nave în minus, numărul de rachete antiaeriene disponibile va rămâne același: 128 (32*4 pentru două T-22R & două T-23) vs. 128 (16*4 + 2*32 pentru patru Gowind + două T-22R), socotind același număr de rachete antiaeriene pentru T-22R în ambele variante.
Aceeași mișcare ar permite retragerea din serviciu a Mărășeștiului și a celor patru corvete de clasă Tetal 1 și 2 și ar permite reparații capitale și modernizări limitate la cele patru dragoare de clasă Muscă, reparații capitale și modernizarea sistemelor de armament la cele trei NPR-uri, eventual inițierea pe termen mediu a unui nou program de achiziție a încă trei corvete moderne de circa 8-900 tone deplasament (Saar-72 / Themistocle este un exemplu de astfel de corvetă) precum și achiziția unor vehicule fără pilot pentru cercetare și supraveghere sau luptă împotriva minelor marine.
Cu un buget de circa 1 – 1,2 miliarde de euro s-ar putea rezolva problema înzestrării marinei pentru următorii 5 – 10 ani. Astfel, deși FNR ar deține o flotă mai mică, aceasta va fi cu adevărat credibilă din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-tactice ale navelor permițând redirecționarea fondurilor astfel economisite către apărarea antiaeriană a teritoriului național sau către achiziția unor noi escadrile de avioane F-16.
Nicolae