Mediul de luptă: Marea Neagră (NH)
Orice discuţie despre submarinul potrivit pentru dotarea marinei militare române trebuie să plece de la o cât mai bună cunoaştere a mediului în care acest potenţial submarin va duce lupta.
Prin urmare, se impune o cunoaştere a Mării Negre şi a caracteristicilor sale, unele unice prin comparaţie cu celelalte mări ale lumii.
Marea Neagră se întinde pe o suprafață de 423.488 km². Cel mai adânc punct se află la 2211 m sub nivelul mării, în apropiere de Ialta. Mareele sunt în general de mică amplitudine (circa 12 cm). Spațiul maritim al României are aproximativ 20.000 de kilometri pătrați, constând din:
- ape maritime interioare – 753 de kilometri pătrați;
- mare teritorială – 4.487 de kilometri pătrați;
- zonă contiguă – 4.460 de kilometri pătrați, și
- zonă economică exclusivă – 10.300 de kilometri pătrați.
O evolutie a ZEE Romaniei Sursa: wikipedia
În Marea Neagră nu întâlnim foarte multe insule sau peninsule. Cele mai cunoscute insule sunt Insula Şerpilor, Insula Sacalinul Mare şi cele create de Dunăre, iar ca peninsule, cea mai importanta este Crimeea. Golfurile Mării Negre (Varna, Sinop, Samsun, Odesa, Burgas) sunt largi, fiind închise de curenţii orizontali, curenţii verticali neexistând, lucru ce dă Mării Negre originalitate.
Salinitatea Mării Negre este scăzută în comparaţie cu cea a oceanului planetar pentru că în ea se varsă multe fluvii mari: Dunăre, Nistru, Bug, Nipru, Rioni, Kizil-Irmak. Iarna temperaturile scad mult, vânturile de nord-vest provocând valuri mari, periculoase pentru navigaţie. În iernile mai reci, pe litoralul nordic al Mării Negre, apa îngheaţă.
Sub influenţa vânturilor se produce un curent circular, dirijat de linia ţărmurilor, care, datorită Peninsulei Crimeea, se împarte în două ramuri: estică şi vestică. Prin strâmtoarea Bosfor, Marea Neagră trimite apele mai dulci, printr-un curent de suprafaţă, către Marea Mediterană. În adâncime se formează un curent care transportă în sens opus ape cu salinitate mare.
Harta curentilor din Marea Neagra Sursa: wikipedia
Marea Neagră este, din punct de vedere hidrologic, un rest al Mării Sarmatice și prezintă o serie de aspecte unice în lume: ape salmastre (în medie 16-18 grame de sare pe litru față de 34-37 în alte mări și oceane), stratificare între apele de suprafață oxigenate și cele adânci anoxice (fenomen denumit euxinism), limane la gurile fluviale, floră și faună cu multe specii-relicve. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în mod obișnuit fiind între 7 și 12 la mie. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenții au intensitate redusă pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variații ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5–10 m.
Dar de ce sunt aceste informaţii importante? Păi, de exemplu, salinitatea apei mării determină pescajul unei nave iar stratificarea dintre stratul oxigenat şi cel anoxic influenţează decisiv tehnicile de vânătoare antisubmarină. La toate acestea se adaugă o adâncime destul de mică pe coasta vestică a Mării Negre, platoul având adâncimi de sub 50 m pe o distanţă de circa 30 – 40 Mm faţă de linia ţărmului în faţa Constanţei. În schimb, platoul estic al mării este mult mai mic decât cel vestic.
O reprezentare a adâncimilor în Marea Neagră, imagine din satelit Sursa: wikipedia
Context geopolitic (NH)
Marea Neagră este dominată de Turcia, membru NATO, şi de Rusia. De la anexarea Crimeei, în 2014, Ucraina a devenit o palidă „putere” maritimă, incapabilă să-şi refacă marina pe care a pierdut-o în 2014. Beneficiază totuşi de un substanţial ajutor din partea SUA, direct interesate să menţină o contrapondere la Rusia pe flancul estic al NATO.
Turcia este într-o poziţie de forţă, având cheile strâmtorilor, accesul navelor militare în Marea Neagră fiind reglementat de Convenţia de la Montreaux. Marina Turciei este una puternică, în curs de modernizare, rămâne doar de văzut dacă economia ţării nu-şi va pierde suflul curând.
Restul membrilor NATO cu acces la Marea Neagră – Bulgaria şi România, sunt incapabili în acest moment să facă faţă Rusiei sau Turciei.
Rusia se străduieşte să-şi refacă flota Mării Negre, mai multe nave noi intrând în serviciu în ultimii ani. Problema turbinelor pe gaz va fi probabil rezolvată curând, ceea ce va conduce la reluarea construcţiei de nave de mare largă, cele trei fregate de clasă „Amiral Grigorovici” urmând a fi suplimentate cu celelalte trei surate. Rusia mai deţine în inventar şi şase submarine de tip „Kilo” îmbunătăţite, dar fără sistem de propulsie AIP. Rusia lucrează la asta aşa că, un Kilo sau o Lada, a cărei construcţie a fost reluată, dotate cu AIP, vor fi nişte arme redutabile.
Rusia se mai bazează la Marea Neagră şi pe o serie de nave mai mici, de tip corvetă, „Karakurt”, „Buyan M” sau „Vasily Bykov”.
Una dintre cele mai importante trăsături ale acestor nave noi ale Rusiei este capacitatea de a folosi rachete de croazieră Kalibr. Suplimentate cu rachete anti-navă inclusiv capacitatea de a lovi ţinte la sol, „Oniks”.
Geopolitica Mării Negre poate fi redusă, extrem de simplist, la un singur cuvânt: energie. Recent descoperitele zăcăminte de gaz, proiectele de conducte capabile să aducă gaz sau petrol din zona Mării Caspice au crescut miza Mării Negre. Posibilitatea, aşa îndepărtată cum e, ca Georgia să devina membru al Uniunii Europene sau al NATO complică lucrurile pentru Rusia.
Perimetrele de explorare atribuite companiilor private Sursa: bursa.ro
Succesul iniţiativei Chinei – „One belt, one road” – ar deschide noi posibilităţi de valorificare a Mării Negre aşa cum nu s-a mai întâmplat de la stăpânirea hanilor mongoli încoace.
Este evident că Rusia nu va mai accepta noi „ieşiri din linie” şi va interveni cât se poate de ferm în orice problemă de natură a o ameninţa. Exemplele la îndemână sunt episodul georgian din 2008 – georgienii chiar „sărbătoreau” evenimentul când am ajuns acolo, pe la mijloc de august, şi cel din 2014, Crimeea. Georgia, în opinia mea, are mult potenţial şi SUA pare să fi creat un cap de pod acolo.
Am scris despre cele întâmplate în august, când Rusia a închis vestul Mării Negre pentru trageri de luptă blocând realmente Odesa. Replica Ucrainei a venit practic a doua zi. Replica României, palidă şi târzie, după aproape o lună. Trageri la Midia şi operaţiuni comune cu anemica flotă ucrainiană. Nu că noi am fi mai breji, dar stăm totuşi mai bine ca ei. Semnal clar, bate şi rusul şaua ca să priceapă iapa…
Competitorii (NH)
Acum, după schiţarea contextului geo-climatic şi geo-politic, în care submarinele noastre viitoare vor trebui să-şi facă treaba, să trecem la protagonişti. În acest scop am ales produsele a trei constructori europeni cu cele mai mari şanse, în opinia mea: Saab, TKMS şi Naval Group. Iar pentru a fi mai interesant, să le comparăm şi cu preferatul meu, submarinul de clasă „Kilo”.
Cum trebuie să începem de undeva, aveţi mai jos un tabel comparativ cu principalele caracteristici tehnico-tactice:
Luând în considerare caracteristicile litoralului vestic al Mării Negre, am putea concluziona că avem nevoie de un tip de submarin care să se descurce cât mai bine în ape puţin adânci. Nu trebuie să uităm totuşi că pe coasta estică a Mării Negre, platoul este mult mai scurt, adâncimile fiind mari, fapt cât se poate de evident dacă vă uitaţi pe harta de mai sus. Şi, teoretic, acela ar putea fi locul predilect de acţiune al submarinelor noastre.
„Scorpene” pare să fi fost ales de naţiunile cu acces la oceane (de ex. Spania, India, Brazilia, Chile), de unde poate şi adâncimea maximă de imersiune de peste 350 de metri dar si ansamblul cârmelor pupa (direcţie/adâncime) clasic, în formă de cruce. Prin comparaţie, „U212” pare să fi fost conceput pentru adâncimile mici din Marea Baltică, adâncimea maximă de imersiune cu care este creditat fiind de doar circa 250 m în timp ce ansamblul cârmelor pupa este în „X”, având astfel o amprentă mai mică, de foarte mare ajutor când operează în ape puţin adânci. Cu toate acestea, „U212” a fost ales de Italia şi Norvegia, ambele ţări cu acces la Mediterana, respectiv Marea Nordului, Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic, dar cu numeroase fiorduri. Şi să nu uităm de versiunea israeliană… Însă, cel mai probabil, oricare dintre competitorii prezentaţi poate fi echipat cu cârme dispuse în „X”. Vorbim de crema constructorilor navali de submarine din Europa totuşi.
Din punctul meu de vedere, autonomia în imersiune este un aspect deosebit de important în Marea Neagră din cauza capacităţii aviaţiei de a o acoperi integral. Atât Rusia cât şi Turcia au avioane de patrulare maritimă capabile de luptă anti-submarin. În acest context, „U-212” vine cu un atu deosebit de important – carena construită din oţel non-magnetic, foarte eficient în faţa aparatelor de zbor dotate cu detector de anomalii magnetice – MAD. Toate submarinele din comparaţie obţin cifre impresionante pentru un submarin diesel-electric putând acoperi zone semnificative din Marea Neagră doar în imersiune.
O imagine rară, cu elicea la vedere. Observaţi cârmele în X Sursa: wikipedia
Submarinele capabile să lanseze rachete anti-navă prin tuburile lanstorpile primesc un mare plus de la mine. Mi se pare esenţial să poţi lovi nave de suprafaţă de la distanţe cât mai mari având în vedere viteza maximă redusă a submarinelor şi rapiditatea cu care-şi consumă bateriile la viteza maximă. Multe din rachetele anti-navă disponibile astăzi au capabilităţi de atac la sol ceea ce deschide noi oportunităţi pentru submarinele capabile să le lanseze. Este unul din marile minusuri ale „U-212”, alături de numărul mai mic de torpile aflat la bord.
Silenţiozitatea este esenţială pentru aceste nave. „Kilo” şi-a căpătat o faimă deosebită – „Black hole” – „gaura neagră”. Discuţiile informale pe care le-am avut cu mai mulţi marinari militari care l-au prins pe „Delfinul” activ par să confirme acest lucru. Este imposibil de găsit informaţii pe acest subiect. Despre sonare, aceeaşi poveste. Personal, n-am citit nicăieri ca aceste submarine să aibă sonare tractate deşi cele nucleare au.
Aşa că, uneori, un bun indiciu despre capabilităţile unui submarin poate fi numărul de unităţi vândute sau rezultatele unor exerciţii internaţionale. Acestea din urmă trebuie luate în considerare cu grijă pentru că, de cele mai multe ori, regulile de angajare a luptei nu sunt făcute publice.
„Kilo” a fost un succes comercial deosebit şi încă mai este în ciuda faptului că nu beneficiază de un sistem de propulsie anaerob – AIP. Succesorul său va fi „Lada”, un submarin cu un deplasament mai mic cu circa 500 tone şi un echipaj mai redus decât cel al „Kilo”, consecinţă a automatizării. Însă tot fără AIP deşi se pare că ruşii fac progrese.
Si „Scorpene” s-a vândut binişor, până acum fiind construite şapte unităţi conform Wikipedia. India este foarte încântată de acest submarin în timp ce spaniolii au greşit-o rău cu proiectul lor bazat pe Scorpene. Alţi clienţi: Malaezia, Chile şi Brazilia. „U-212” a fost vândut la export Italiei (licenţa) şi Israelului, Norvegia fiind ultimul client notabil, în rest nemţii vânzând pe bandă rulantă frăţiorul „U-214” către ţări precum Portugalia, Grecia, Turcia sau Coreea de Sud. Una peste alta, nemţii au avut un succes comercial mult mai mare decât francezii.
Despre „A 26” nu ştim încă mare lucru, Suedia a comandat două unităţi iar Damen s-a asociat cu Saab în vederea participării la licitaţia pentru desemnarea înlocuitorului bătrânului „Walrus”. Alegerea „A 26” de către Olanda ar fi un semn extraordinar pentru Saab, suedezii având un bun renume cu „Gotland”. Fără alţi clienţi totuşi…
Ultimele veşti privind programul românesc de dotare cu submarine (GMT)
Dar mai întâi să le luăm în ordine.
Mai întâi s-a anunţat, apoi s-a confirmat şi s-a discutat, în cele din urmă s-a anunţat că se ştie ce tip de submarin se doreşte, mai trebuie doar să ajungă în CSAT şi să fie aprobat.
Cin’să fie, cin’să fie?! Păi submarinul “naţional” – mai exact programul de dotare cu trei submarine moderne, noi, care să redeschidă capitolul armei submarin în Marina Română, capitol încheiat imediat după Al Doilea Război Mondial, redeschis odată cu achiziţionarea “Delfinului” în anii 1980 şi încheiat la mijlocul anilor 1990 când Kilo românesc a fost tras la mal din prostie şi incompetenţă, alegeţi voi ce credeţi că se potriveşte – va fi european.
Discuţia despre submarine a început timid, în urmă cu vreo trei ani, atunci când un ofiţer de rang înalt din Marina Română a facut o declaraţie pentru presa militară (nu mai ştiu nici anul, nici numele ofiţerului, nici numele publicaţiei – şi-mi cer scuze pentru asta), mai apoi s-a lăsat liniştea până când, odată cu cei 2% s-a repus pe tapet programul de dotare cu submarine.
Într-o declaraţie recentă, Mihai Fifor spunea că totul este gata şi că aşteaptă doar ca CSAT-ul să aprobe programul, semn că din punct de vedere tehnic Marina ştie cam ce-ar vrea, lucru confirmat tot de ministrul apărării care a declarat că marinarii ştiu ce vor.
Deschidem o paranteză, într-un interviu recent acordat de Fifor celor de la „The Associated Press” şi preluat de Hotnews.ro, ministrul declara:
“Nu cred că există o singură zi fără o provocare din partea Rusiei în spațiul aerian și apele teritoriale ale României”, a spus acesta, adăugând că „guvernul lucrează pentru a descuraja pe cât de mult posibil, pe cât de eficient o poate face cineva”.
“Rusia își întărește practic în fiecare zi capacitățile militare în peninsula Crimeea; vorbim despre noi capacități navale, noi fregate, noi submarine”, a precizat Mihai Fifor, care a subliniat că România intenționează să cheltuiască 2% din PIB în acest an pentru apărare, cu scopul de a “demonstra că este un stâlp de stabilitate și securitate”.
Fifor a mai spus că România se confruntă cu “interferențe în zona politică, interferențe cu minoritățile și război economic,” care include opoziția de a construi un gazoduct care ar reduce dependența de gazul rusesc.
„Acest gazoduct, din Bulgaria spre Austria, via România și Ungaria, ar permite României să devină un exportator major de gaze prin conectarea rezervelor offshore din Marea Neagră. Ungaria a anunțat însă că nu intenționează să prelungească gazoductul spre Austria.”
Închidem paranteza.
Aşadar, cam acesta este contextul militar şi politico-economic în care Bucureştiul se pregăteşte să cheltuie cam două miliarde de euro (estimare personală) pentru a se dota cu trei submarine noi.
Şi a-nceput. Mai întâi şi mai întâi trebuie subliniat că avem patru variante şi numai patru, toate – evident – europene: Naval Group cu „Scorpene”, TKMS cu „U-214” (posibil „U-212 CD”), Saab (posibil împreună cu Damen) cu „A26” şi – mare surpriză – poate chiar Fincantieri cu un derivat din „U-212”, submarin construit de compania europeană pentru marina italiană.
HMS „Gotland” Sursa: wikipedia
Care este cel mai indicat pentru Romania nu ştiu şi nici măcar nu încerc să le compar, pur şi simplu Marina ştie ce vrea, sperăm să şi obţină, articolul de faţă este însă despre începerea mişcărilor celor patru spre România, semn că programul (RiF) este gata de lansare, oricând după 2020.
Dar mişcări sunt, deocamdată, line şi indirecte, fiecare îşi laudă marfa cu “indiferenţă”, precum o pisică ce dă târcoale unui porumbel, dar încă nu-l atacă. Si vorbim aici de patru „motani” mari cât o zi de post şi infometaţi zdravăn după contracte.
Şi cum o comandă de trei submarine n-o gaseşti în fiecare zi, de fapt sunt atât de rare încât apar una la o generaţie, ne putem închipui că interesul este uriaş.
La BSDA 2018 au venit cu câte o machetă cei de la TKMS – „U214” şi Naval Group – „Scorpene”, Saab-ul n-a adus machete (sau nu le-am văzut eu), în schimb a bătut palma cu Damen pentru viitorul submarin olandez, înlocuitor al „Walrus”, dacă consorţiul va câştiga contractul. Şi ce ar putea să fie mai bine pentru noua alianţă decât să prezinte guvernului de la Amsterdam o navă şi un contract aflat în derulare cu România, care Românie s-a trezit (conform declaraţiilor lui Fifor) vecină cu Rusia la Marea Neagră, iar dacă o ţară de prima linie a NATO ar merge pe submarinul lor, Damen/Saab ar avea motive de fuduleală şi contracte noi.
Daca Damen “prinde” corvetele au o şansă mare în plus, dar ei nu sunt singurii care speră. Germanii de la TKMS au speranţe mari cu submarinele lor (au şi motive, „U212/214” este cel mai bine vândut submarin din lume) şi au ce să ofere măcar prin prisma faptului că „U212/U214” sunt nave destul de larg răspândite în Europa, avantaj aşadar pe partea de pregatire şi instruire a echipajelor etc.
Francezii pe de altă parte n-au vândut „Scorpene” decât spaniolilor (care sunt de fapt co-dezvoltatori ai navei), indienilor, brazilienilor şi pakistanezilor (într-o variantă mai uşoară), în rest secetă mare. Nu discutăm aici de contractul cu Australia, „Scorpene” n-are nici o legatură cu acesta.
Fincantieri, marea surpriză în acest balet tumultuos, are probabil, prin guvernul italian, drepturi intelectuale asupra variantei „U-212” cumpărată de Roma şi de aici şi posibila ofertă.
„Todaro” sau U-212 italian Sursa: wikipedia
Ca de obicei, favorite ar putea fi cele două cu şantiere în România, Damen şi Fincantieri, pentru că orice ar spune oricine, să ai şantierul tău naval, forţa ta de muncă, să nu depinzi de absolut nimeni este lucru mare şi-ţi permite să ai o flexibilitate deosebită, cu atât mai mult cu cât navele construite de tine tot în şantierele tale se vor întoarce pentru mentenanţă, eventuale reparaţii şi posibile modernizări viitoare.
Aşadar lucru mare să ai şantierul tău în ţara căreia vrei să-i vinzi nave de luptă.
Bineînţeles că firma care va caştiga contractul pentru corvete şi fregate va avea un atu mare şi substantial în plus faţă de concurenţă.
Lucrurile se mişcă şi şansa este ca după ce vom afla câştigătorul programului de dotare cu corvete, să înceapă (de pe noi poziţii pentru unii) ofensiva finală pentru submarine.
Pentru că, una peste alta, marile contracte abia acum urmează: sistemele SHORAD/VSHORAD – 2,1 miliarde de euro, submarinele – 2 miliarde (cred eu), elicopterele – 3-3,5 miliarde de euro etc…
Deocamdată doar ne-am încălzit.
Şi dacă tot ne-am încălzit, putem arunca o privire şi la ofertele aflate deja pe masa polonezilor (şi ei tot trei submarine intenţionează să cumpere). La începutul lui 2018 trei companii isi oferisera navele Varsoviei şi acestea sunt: Saab/Kockums cu „A26”, TKMS cu „U-212CD” şi Naval Group cu „Scorpene”.
De remarcat ar fi că, deocamdată cel puţin, singurii care oferă rachete de croazieră lansabile din imersiune sunt francezii. Suedezii au anunţat şi ei că pot oferi această opţiune pentru rachetele Tomahawk, dar cum racheta nu le aparţine şi americanii nu prea exportă rachete de croazieră, oferta este mai mult una simbolică.
În încheiere, din tot ce a enumerat George mai sus şi am vorbit şi eu despre ele, orice, numai „U-214”, nu. Iar dacă totuşi da, nu pot uita vizita lui Fifor în Grecia, sper că măcar i-au rezolvat problemele prezentate pe larg aici.
Nicolae Hariuc
George GMT
Surse:
https://en.wikipedia.org/wiki/Kilo-class_submarine
https://en.wikipedia.org/wiki/Type_212_submarine
https://en.wikipedia.org/wiki/Scorp%C3%A8ne-class_submarine
https://en.wikipedia.org/wiki/A26_submarine
https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Neagr%C4%83
Recomandări articole: