Conform unui document publicat de HotNews, MApN-ul a cerut aprobarea Parlamentului pentru inițierea a trei programe de înzestrare/modernizare a Forțelor Navale Române:
- Programul „Vânătorul de mine” are în vedere achiziția unor nave vânătoare de mine, cel mai probabil este vorba de cele două nave care vor fi achiziționate din Marea Britanie despre care am scris pe larg aici și aici;
- Programul „Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice” are în vedere achiziția unor submarine, nu se precizează numărul, dar ideal ar fi să fie trei unități. În spațiul public a fost vehiculată opțiunea dotării cu două submarine de tip Scorpene, produse de compania franceză Naval Group (declarațiile fostului ministru al apărării, Vasile Dâncu). De reținut din nota de fundamentare: „obținerea unor capabilități eficiente în cercetarea pentru recunoaștere și culegere de informații la nivel operativ – strategic concomitent cu executarea acțiunilor de luptă împotriva navelor de suprafață și submarinelor inamice pentru distrugerea/neutralizarea/descurajarea fortelor navale inamice, independent sau în cooperare cu alte forțe, în apele teritoriale, cât și în cele internaționale sau în zone litorale ostile, în zone cu un grad ridicat de risc, departe de bazele navale proprii.”
- Programul de modernizare a celor trei nave purtătoare de rachete din clasa Tarantul. Se are în vedere „modernizarea sistemelor de luptă principale și actualizarea capabilităților operaționale corespunzător nivelului tehnologic actual și asigurarea unui grad ridicat de interoperabilitate cu alte unități de luptă proprii și ale altor state membre NATO.” După cum spuneam într-un articol mai vechi ce poate fi recitit aici, într-o primă fază se vor moderniza sistemele de propulsie ale celor trei nave, turbinele de origine sovietică fiind înlocuite cu unele de proveniență occidentală, pe modelul modernizării sistemelor de propulsie de la fregatele T22R.
Ceea ce mi se pare îmbucurător este că, cel puțin în opinia mea, începe să se contureze un concept coerent de dotare cu mijloace tehnice a Forțelor Navale Române. Concept din care corvetele nu par sa mai facă parte având în vedere că fregatele vor primi sonar remorcat cu adâncime variabilă iar NPR-urile vor asigura o forță de lovire semnificativă după ce vor fi dotate cu rachete navă-navă moderne. Totodată, NPR-urile se încadrează cât se poate de bine în conceptul de „mosquito fleet” pe care britanicii îl aveau în vedere pentru marina ucraineană. Despre acest concept am scris mai pe larg într-un articol mai vechi care poate fi recitit accesând acest link.
Rămâne de văzut dacă se va mai semna contractul pentru cele patru corvete sau nu, eu înclin către ultima variantă. Însă, în acest caz, ar trebui avută în vedere dotarea fregatelor T22R cu senzori și mijloace de luptă antiaeriană moderne. Și înlocuirea Mărășeștiului. O variantă la renunțarea la corvete ar fi achiziția a încă două fregate similare cu T22 și reamintesc că Marea Britanie are listate fregatele de clasă Type 23 la vânzare. Mai multe detalii în articolul de aici.
În final, vă las în compania Zborului și sunetului superb produs de turbinele sale: