Dintru început vreau să menționez faptul că sursa primară a informațiilor este agenția TASS. Logic, din moment ce vorbim despre o rachetă rusească. Să purcedem deci!
Testele inițiale erau programate spre sfârșitul lui 2019 dar au avut până la urmă loc în ianuarie 2020. Este prima lansare a rachetei Zircon de pe o navă de luptă a Federației Ruse, fregatele de clasă Gorșkov fiind alese pentru această misiune. Din nou logic, sunt cele mai noi și mai performante nave din flota rusă.
Se pare că racheta ar fi fost lansată din Marea Barents spre un poligon din Munții Urali și nu se specifică dacă a ajuns până la țintă sau dacă a lovit-o. Ca o constatare, de la poligonul flotei de Nord din Marea Barents până la poligonul din nordul Munților Urali sunt peste 1000 km.
Rușii lucrează la Zircon de câțiva ani. Evident, nu a fost oferită nicio filmare sau poză și nu avem nici măcar un anunț oficial. Secretul operațiunii a fost bine menținut, nu există nici măcar o poză cu racheta… Într-o lume dominată de telefoane care fac poze excelente, o lume a internetului și comunicării instantanee, o lume a sateliților de spionaj, rușii au avut mult de lucru pentru a menține secretul lansării și monitorizarea zborului. Deși, ca să faci filmări la vitezele alea îți trebuie o cameră video foarte performantă.
Prima lansare cu succes a Zircon ar fi avut loc în decembrie 2018 când ar fi fost atinsă o viteză de 8 Mach.
Fregata Amiral Gorșkov a lansat Zircon prin același lansator vertical universal folosit și pentru a lansa Kalibr sau Onix. Sursele publice ne spun despre SS-N-33 (așa cum e clasificată de NATO) că poate zbura cu 9 Mach la o altitudine de 30 – 40 km. Se spune că racheta are un cap de luptă de circa 300 – 400 kg și o lungime de 8 – 10 m. Logica ne spune că lungimea rachetei trebuie să fie similară celei a lansatorului vertical universal folosit pentru lansarea Kalibr / Onix, deci undeva în jurul a 9 metri. La fel, diametrul Zircon trebuie să fie similar Kalibr/Onix.
Presa rusească vorbește despre o viitoare lansare de pe submarine, lansare care este posibil să aibă loc anul acesta, date fiind caracteristicile fizice comune cu Kalibr și Onix. Submarinul ales ar putea fi, conform unor rapoarte de presă, K-561 Kazan, un submarin de clasă Yasen-M, Proiect 885M.
Cu ocazia lansării de pe fregata Amiral Gorșkov, generalul-locotenent Alexander Gorkov a spus:
“I can say that after such tests the missile may be launched into batch production in less than a year. Lettering should be assigned to the missile. Design documentation should be finalized for industrial production. It will not take much time.”
Ca să ne facem o idee despre ce înseamnă viteză hipersonică putem urmări cele două clipuri video de mai jos:
Sau asta:
https://www.youtube.com/watch?v=UuYIbYVLF4k
Ca o scurtă concluzie, după cum o spun chiar și ei, Zircon este pentru moment în teste. După terminarea testelor, ceea ce ar putea surveni la sfârșitul acestui an, s-ar putea trece la producția de serie și livrarea rachetelor către marină pentru a fi instalate pe nave.
Rușii susțin că Zircon este în primul rând o rachetă anti-navă și, în secundar una care poate lovi și ținte din adâncimea teritoriului inamic.
De la testele recente cu Kinzal, din Marea Neagră, știm că rușii pot lovi cu rachete hipersonice ținte fixe de pe pământ.
Pentru a lovi ținte navale la distanțe mari, peste linia orizontului, trebuie pus la punct un sistem de detecție, identificare și transmitere a datelor țintei către nava care lansează și rezolvată problema manevrabilității Zircon la aceste viteze, pentru că nava nu stă pe loc iar racheta va trebui să-și corecteze traiectoria. Nici despre traiectorie nu știm prea multe, dacă va fi balistică, semi-balistică sau va veni razant, la mică altitudine.
Până una alta, ne putem aștepta în mod rezonabil ca Zircon să intre în dotarea marinei ruse în următorii 4 – 5 ani.
Nicolae
P.S. Cei care se pricep la construcția rachetelor sunt invitați și încurajați să comenteze. Uitându-mă la singura poză disponibilă, mie mi se pare că avem două trepte, un booster pentru accelerația inițială și un motor scramjet folosit pentru vitezele hipersonice.
Surse:
Analysis: Russia’s Tsirkon Hypersonic Missile Trials Enter Final Stage – Part 1
Analysis: Russia’s Tsirkon Hypersonic Missile Trials Enter Final Stage – Part 2