Ministrul apărării de la Sofia, Atanas Zapryanov, a declarat de curând că țara sa este interesată în achiziția obuzierului auto-propulsat, calibrul 155mm, CAESAR.
Mai multe amănunte nu se cunosc, doar că cele două părți ar fi deja în discuții.
Bulgaria s-ar putea alătura programului de achiziții militare în comun al UE – EDIRPA (European Defence Industry Reinforcement through Common Procurement Act), care susține achiziția de tehnică de luptă din țări membre UE, deși dacă IRIS T este un sistem aprobat de Comisia Europeană pentru finantare prin EDIRPA, CAESAR încă nu a primit aprobarea, fiind insă pe o listă cu programe în rezervă.
Bulgaria nu este singura țară care și-a exprimat intenția de a cumpăra obuziere de la francezi, pe listă ar mai fi și Croația, Portugalia sau Slovenia.
Bulgaria face încă un pas spre modernizarea forțelor sale terestre după ce în noiembrie 2024 a semnat un contract ferm cu compania germană Diehl pentru o primă baterie anti-aeriană IRIS T, pentru suma de +180 de milioane de euro.
În acest moment, obuzierul francez se află în dotarea Franței, Cehiei, Ucrainei, Thailandei, Arabiei Saudite, Marocului, Indoneziei și Estoniei.
Odată cu experiența războiului din Ucraina, francezii s-au hotărât să dezvolte CAESAR Mk II. Mai multe amănunte despre Mk II găsiti aici.
În Bulgaria, CAESAR ar trebui să înlocuiască sovieticul „2S1 Gvozdika”, calibrul 122mm, din care, pe hârtie, ar mai avea 48 de unități active, însă nu se știe dacă bulgarii au de gând să înlocuiască bătrânul obuzier sovietic în raport de 1:1 și să comande 48 de CAESAR sau se vor mulțumi cu un număr ceva mai mic.
Prețul unui obuzier francez se învârte în jurul a 5 milioane de euro, posibil mai mult dacă ținem cont că prețurile au cam explodat în zilele noastre. Și dacă credeți domniile-voastre că francezii sunt scumpi, K9 – adevărat că este pe senile – sare de 11 milioane de euro per bucată, în timp ce PzH 2000 se duce bine peste 20 de milioane de euro.
GeorgeGMT